ADMINISTRAŢIA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA (1941 - 1943).[1]

Istoria celei de-a doua conflagraţii mondiale continuă să conţină un şir de probleme neelucidate şi controversate, care atrag atenţia, atât a specialiştilor, cât şi a cititorilor avizi de istorie. În mare parte, situaţia creată a fost cauzată de restricţiile regimului sovietic, care nu au permis accesul la sursele documentare de arhivă şi prezentarea adevărului istoric, care a constituit un tabu pentru istorici.

Mai cu seamă, şirul lung de subiecte inedite se referă la trecutul Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei din perioada anilor 1941 - 1944, în special, la administrarea acestor provincii de autoritatea românească.

După o perioadă de un an de ocupaţie sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei (1940/ 1941), Armata română, ajutată de Wehrmacht-ul german, izgoneşte trupele sovietice din teritoriul de la est de Prut.

Luptele pentru eliberarea nordului Bucovinei s-au încheiat la 5 iulie 1941 prin restabilirea suveranităţii româneşti.[2] Preluarea formală a administrării Bucovinei a avut loc până la 12 iulie 1941, când în judeţul Hotin Ц judeţul cel mai îndepărtat de fostul hotar românoЦsovietic Ц a fost reinstaurată administraţia civilă românească.[3] În Basarabia, la începutul lunii iulie, structurile Ministerului Afacerilor Interne au început să activeze la Ungheni. La 20 iulie a plecat din Iaşi spre Chişinău administraţia municipiului în frunte cu primarul colonel A. Dobjanschi, unde a ajuns după câteva zile. La 21 iulie administraţia română s-a reinstalat la Ismail.[4]

Ca împuternicit al Guvernului pentru organizarea Bucovinei eliberate, la 7 iulie 1941 la Cernăuţi a sosit colonelul Alexandru Rioşanu[5] (fost subsecretar de Stat pentru Poliţie şi Siguranţă). Fiind autoritatea supremă a administraţiei civile, el purta, neoficial, titulatura de УguvernatorУ şi împreună cu generalul Petre Dumitrescu (comandantul Armatei a IIIЦa române) a contribuit la reînceperea guvernării româneşti a Bucovinei.[6]

Până la organizarea Guvernământului Provinciei Bucovina (organ cu funcţii legislative şi executive), provizoriu, a fost instituit Consiliul de Stat al Bucovinei, format din reprezentanţii autorităţilor militare şi civile.[7]

Din Germania a venit un corp de consilieri în frunte cu Ministrul de Stat german Pflaumer,[8] care a fost numit consilier al generalului Voiculescu.[9] Ministrul Pflaumer era însoţit de Hans Karl von Reinhardt (cu reşedinţa la Chişinău) şi Theodor Ellgering (cu reşedinţa la Cernăuţi).[10] Ei aveau un rol strict consultativ şi propunerile lor, după cum declara Ion Antonescu la procesul din mai 1946, nu au Уavut caracter de indicare a normelor, după care să se conducă regimul Basarabiei şi BucovineiУ.[11]

O dată cu numirea reprezentantului său în Bucovina, Ion Antonescu, conducătorul statului, a ordonat emiterea instrucţiunilor provizorii, pentru administrarea şi conducerea provinciei, care au constituit cadrul juridic de reglementare şi funcţionare a întregii vieţi socialЦeconomice şi politice, până la apariţia legii din 3 septembrie 1941 УPentru Organizarea Basarabiei şi BucovineiФ.[12]

Colonelul Rioşanu, în scurt timp de la numirea în funcţia supremă din Bucovina, la 31 august 1941, la Cernăuţi, în urma unor operaţii chirurgicale nereuşite, decedează.[13] În locul lui a fost numit, la 5 septembrie 1941, generalul Corneliu Calotescu,[14] care a guvernat Bucovina până la 13 aprilie 1943, când postul a fost preluat de generalul de corp de armată Corneliu I. Dragalina.[15]

La 25 iulie 1941 toţi prefecţii, pretorii şi notarii se găseau la posturile lor.[16] Administraţia româneasca a procedat la o reorganizare administrativă de tip românesc, pentru a facilita astfel reintegrarea cât mai rapidă a acestui teritoriu în spaţiul românesc şi pentru o mai bună administrare şi cunoaştere a situaţiei din teritoriu.

La 22 iulie 1941 împuternicitul generalului Antonescu pentru administrarea teritoriilor din Bucovina eliberată, Alexandru Rioşanu, semnează УOrdonanţa referitoare la organizarea administrativă a teritoriilor din Bucovina eliberatăФ.[17] Administraţia comunelor a fost încredinţată primarilor, care reprezentau comuna lor şi decideau în toate chestiunile de interes local. Dar până la numirea primarilor, notarii comunali urmau să gireze administraţia comunală.

аMai multe comune (unite după principiile geografic şi economic) formau o plasă, care era condusă de un prim-pretor, ajutat de un pretor. Prim-pretorul era reprezentantul puterii de stat în plasă şi în această calitate era şeful tuturor serviciilor - agricol, silvic, sanitar, veterinar, tehnic şi şcolar. El mai era şeful poliţiei din plasă şi avea în subordinea sa jandarmeria, era organ de control şi tutelă pentru comunele urbane-nereşedinţă şi cele rurale, decidea în prima instanţă asupra tuturor contravenţiilor de ordin administrativ şi în a doua - asupra hotărârilor date de primari.

аCâteva plase formau un judeţ, condus de un prefect, care era şeful ierarhic al prim-pretorilor din judeţul său, organ de control şi de decizie în instanţa a doua asupra hotărârilor date de prim-pretori, organ de control şiа tutelă pentru comuna sa urbană de reşedinţă, şef al poliţiei judeţene, având în subordinele sa pe comandantul legiunii de jandarmi şi pe şefii poliţiilor din comunele urbane. În exercitareaа atribuţiilor sale era ajutat de directorul prefecturii, careа era locţiitor în lipsa lui. Atât prefectul, cât şi primЦpretorul trebuiau să fie titraţi, preferabil licenţiaţi în drept.[18]

аTeritoriul Bucovinei eliberate era persoană juridică, condus şi administrat de împuternicitul generalului Antonescu, care era şi organ de control şi tutelă pentru municipiul Cernăuţi, şeful ierarhic al tuturor administraţiilor de stat şi al celor locale, numea şi licenţia funcţionarii, exercitând asupra lor şi puterea disciplinară. Aparatul administrativ al împuternicitului era format din direcţii, în frunte cu câte un director, din rândul cărora împuternicitul îşi numea locţiitorul.[19]

Instrucţiuni identice pentru administrare şi conducere au fost emise şi de împuternicitul conducătorului statului pentru Basarabia (Ordonanţa nr. 1 şi Decizia nr. 799).1

аAceastă reorganizare a fost provizorie, necesară la moment, până la stabilizarea situaţiei şi la definitivarea proiectului de organizare definitivă a administraţiei Bucovinei.

La 9 august 1941, prin Ordonanţa nr. 1993,[21] împuternicitul Rioşanu anunţa unele modificări ale Ordonanţei din 22 iulie 1941. Prim-pretorul devenea organ de tutelă şi control şi pentru comunele urbane (indiferent dacă era sau nu de reşedinţă),[22] iar prefectul, la rândul său, nu mai avea dreptul de control şi tutelă al comunelor urbane de reşedinţă şi nu mai era ajutat şi înlocuit în lipsa lui de directorul prefecturii, ci de un subprefect. Împuternicitul generalului Antonescu urma să-şi desemneze locţiitorul prin decret, acesta purtând titulatura de Уsecretar generalУ.

La 1 august 1941, în urma unei inspecţii făcute în Chişinău, Ion Antonescu a decis ca departamentele şi instituţiile statului să nu mai dea directive prefecturilor, primăriilor şi diferitelor organe ale statului din Basarabia şi Bucovina.[23]

аDefinitiv statutul şi organizarea administrativ-teritorială a Bucovinei au fost stabilite prin Decretul-lege nr. 790 din 3 septembrie 1941 Pentru Organizarea Basarabiei şi Bucovinei.[24] Potrivit Decretului-lege, teritoriul Bucovinei era o provincie cu administraţie proprie, fiind persoană juridică şi având buget propriu, cu centrul de reşedinţă la Cernăuţi. Administraţia provinciei era pusă sub controlul direct al conducătorului statului şi avea cu guvernul raporturi de colaborare şi subordonare. Autoritatea supremă a provinciei era guvernatorul provinciei - împuternicitul conducătorului statului în provincie, secondat de un guvern în miniatură Ц directorate (Dir. Afacerilor Administrative; 2) Dir. Finanţelor; 3) Dir. Agriculturii şi Domeniilor; 4) Dir. Economiei Naţionale; 5) Dir. Învăţământului şi Cultelor; 6) Dir. Muncii şi Asigurărilor Sociale; 7) Dir. Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor; 8) Dir. Sănătăţii; 9) Dir. Românizării, Colonizării şi Inventarului). Multe din servicii au fost rezervate autorităţilor centrale de la Bucureşti (care erau de competenţa ministerelor): poliţia, jandarmeria şi siguranţa generală a statului, învăţământul superior; căile ferate, porturile şi căile de comunicaţie pe apă, drumurile naţionale şi vămile, regiile publice, casele autonome şi administraţiile comerciale cu caracter general.

Organul consultativ al guvernatorului era Consiliul Provincial de Coordonare şi îndrumare generală a activităţii administrative, având şi misiunea de a coordona şi îndruma administraţia provinciei. Preşedinţia o deţinea guvernatorul.

Din punct de vedere teritorial-administrativ, provincia Bucovina cuprindea judeţele Câmpulung (cu plasele Dorna, Gura Humoruluiа şi Câmpulung Moldovenesc), Rădăuţi (cu plasele Seletin, Ştefan Vodă şi Siret), Suceava (cu plasele Solca şi Cetatea Sucevii), Storojineţ (cu plasele Storojineţ, Văşcăuţi şi Vijniţa), Cernăuţi (cu plasele Cernăuţi, Cozmeni şi Zastavna) şi Hotin (cu plasele Hotin, Suliţa, Lipcani, Chelmenţi, Briceni şi Secureni[25]), iar puţin mai târziu şi judeţul Dorohoi.[26] Basarabia a fost împărţită în următoarele judeţe: Cetatea Albă, Tighina, Cahul, Chilia, Ismail, Lăpuşna, Orhei, Bălţi şi Soroca.

Organizarea administrativă a judeţului şi conducerea fiecărei unităţi administrative,[27] prevăzute de acest Decret-lege, eraа similară celei stabilite prin Ordonanţa din 22 iulie 1941 (căci Decretul-lege Уcontinua proceduraУ Ordonanţei).

Colaborarea guvernământului cu autorităţile centrale de la Bucureşti se efectua prin intermediul Cabinetul civilo-militar pentru administrarea Basarabiei şi BucovineiФ (C.B.B., apoi şi al Transnistriei).[28]

La începutul aplicării DecretuluiЦlege Pentru Organizarea Basarabiei şi Bucovinei, până la desemnarea primarilor, multe comune erau conduse de notari. Aceasta făcea imposibilă soluţionarea de către notari a problemelor ivite.[29] Totul s-a consumat o dată cu numirea primarilor, care, potrivit hotărârilor Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941, deţineau un post onorific, salariul lor urmând a fi dat notarilor.[30]

O problemă cu care s-au confruntat prefecţii era prezidarea unui număr impresionant de consilii, comitete, comisii, etc. (6 consilii, 4 comitete, 10 comisii şi 3 oficii, în total 23), care compromitea buna activitate şi scădea randamentul de muncă. Problema în cauză a constituit obiectul preocupărilor unor departamente ale statului. La începutul lunii noiembrie 1941, ministrul de interne propunea să se procedeze ca în Regat, unde această problemă a fost soluţionată prin formarea la prefecturi, preturi şi comune a consiliilor de colaborare, în componenţa cărora intrau aproape toţi funcţionarii care făceau parte din numeroasele consilii şi comitete. Noile consilii se întruneau de două ori pe lună şi soluţionau chestiunile discutate la vechile întruniri.[31] Ion Antonescu a dat curs acestei propuneri: У Să se facă la fel în Basarabia şi BucovinaФ.[32]

Pentru o mai grabnică soluţionare a problemelor şi pentru economisirea timpului, de la începutul anului 1942, guvernatorii provinciilor Basarabia, Bucovina şi Transnistria trebuiau să vină la Bucureşti, la şedinţele Consiliului de Miniştri cu o zi înainte, pentru a se întâlni şi a discuta cu fiecare ministru în parte dificultăţile din provinciile lor, propunându-li-se soluţii. Astfel, în şedinţele Consiliului de Miniştri urmau a fi discutate doar chestiunile care nu au putut fi remediate la întrevederile dintre guvernatori şi miniştri.[33]

Periodic, la guvernământul provinciei Bucovina[34] şi în administraţiile din subordine, erau convocate Consiliile de colaborare, în şedinţele cărora se prezentau Уdări de seamăУ, se discutau problemele curente, se propuneau soluţii şi se luau decizii.[35]

O deosebită atenţie se acorda activităţii în teritoriu. Guvernatorul[36] şi prefecţii inspectau frecvent plasele şi comunele, instituţiile publice ale acestora, şcolile şi cantinele etc. Se interesau de problemele administrării, de mersul campaniei agricole, de starea sanitară ş.a.[37] Pretorul sau prim-pretorul efectuau inspecţii în comunele plasei, întocmeau proceseЦverbale despre starea lucrurilor din comune.[38] Se îndeplineau cu stricteţe instrucţiunile conducătorului statului, care cerea şefilor de administraţii Уsă intre în şcoală, în curtea şi casa sătenilor, în grajduri, în bucătărie, în latrine şi pe ogor, unde peste tot trebuie să intervină cu sfaturi şi cu îndemnurile sale părinteşti, binevoitor şi la nevoie aspru şi severУ.[39]

La 16 septembrie 1941 (până la formarea Corpului Comisarilor Generali de Control), pentru inspectarea corectitudinii aplicării legilor şi dispoziţiilor emise în Bucovina şi Basarabia, au fost delegaţi reprezentanţii Institutului de Credit Român, Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului, Ministerului Economiei Naţionale, Ministerului de Finanţe şi Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.[40] Către 1 august 1942 au fost desemnaţi candidaţii pentru Corpul de Comisari Generali de Control,[41] iar mai târziu s-a discutat problema înfiinţării Controlului Special de Stat.[42] În octombrie 1942, mareşalul Antonescu a dat dispoziţii Уsă se organizeze de Ministerul de Interne, Guvernatori şi Secretariat verificări în terenФ a tuturorа Уdărilor de seamăУ ce se înaintau.[43]

La scurt timp de la reinstaurarea administraţiei româneşti, la 19 august 1941, provinciile Basarabia şi Bucovina au fost inspectate de către conducătorul statului. Nemulţumit de cele constatate, el spunea generalului D. Popescu, ministrul Afacerilor Interne şi prof. M. Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri că УÎn inspecţiile pe care le fac în Basarabia şi Bucovina, constat că organele administrative nu-şi fac datoria. Mulţi funcţionari trimişi în aceste provincii încearcă să introducă vechile sisteme de administraţieЕФ.[44]

Acelaşi lucru l-a constatat şi D. Zissu, delegat pentru efectuarea anchetei în Bucovina, care în perioada 25 Ц 31 august 1941 a investigat la faţa locului situaţia din această provincie. După cum relata superiorilor, aplicarea sistemului administrativ era în curs, însă autorităţile din nordul Bucovinei încă nu-şi găsi-se Уcadenţa necesară, care să asigure reuşita noii reforme administrativeУа şi nu-şi stabili-se un У m o d u sааа v i v e n d i У,а soluţionând problemele fără criterii precise.[45]

În această situaţie unii demnitari se pronunţau pentru suspendarea Уadministraţiei autonomeУ din teritoriile dezrobite, motivând că este inutilă o asemenea încercare pe un spaţiu atât de redus şi, mai ales, pe timp de război, Уcând forţele neamului necesită maximum de concentrareУ. Descentralizarea administrativă, în viziunea lor, Уconstituie o serioasă sporire de cheltuieli şi o întindere a birocraţiei, ostilă marilor iniţiative privateФ; era vorba de cheltuieliа Уce nu pot fi suportate de firavă viaţă economică a Bucovinei de astăziУ.[46]

Experimentarea noului sistem administrativ avea un început anevoios. În cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941, Mareşalul Antonescu mărturisea: УCu toate eforturile pe care le fac de la începutul războiului şi de la alipirea provinciilor dezrobite, ca să fac armonie în conducere şi unitate în direcţie, mărturisesc că nu reuşesc. Sunt un învins din acest punct de vedere, pentru că fiecare din dvs. Vă socotiţi ca singuri în cadrul acestui Stat şi nu vă uitaţi decât la problemele dvs. şi nu vă daţi seama că orice problemă, oricât de bine a-ţi rezolva-o în mod egoistic, dacă nu o puneţi în cadrul general al Statului, nu veţi putea obţine decât rezultate negativeФ.[47]

Printre efectele negative ale Decretului-lege Pentru Organizarea Basarabiei şi Bucovinei constatate pe parcursul traducerii lui în viaţă, documentele de arhivă îl evidenţiază pe cel de ordin financiar. La sfârşitul lunii aprilie 1942 ministrul de Finanţe, generalul Stoenescu, atrăgea atenţia mareşalului Antonescu că acest Decret-lege Уreprezenta un regim de sfărâmare a unităţii bugetare teritoriale a StatuluiУ, care Уa fost construit printr-o răsturnare a regulilor ce trebuiesc respectate în materia regimurilor de descentralizare şi desconcentrare administrativăУ. УUnitatea teritorială a bugetului general al Statului, încheia ministrul, este o instituţie de bază a vieţii de Stat, aşa precum una este armata sau politica externă a Statului. Indivizibilitatea teritorială a politicii bugetare a Statului nu este o simplă regulă formalăУ.[48]

Deoarece s-a instaurat Уun zid de impermiabilitate absolutăФ (potrivit УOrdinului pentru trupele de pazăЕУ, râul Prut era Уo linie militară închisăУ şi putea fi trecută doar de militarii români şi germani[49]), revenirea refugiaţilor bucovineni la vetrele lor (părăsite în urma raptului sovietic) era provizoriu interzisă, iar funcţionarii publici, însărcinaţi cu funcţiuni în Basarabia şi Bucovina, puteau veni, având la ei autorizaţii eliberate de ministerele care i-a numit în funcţie.[50]а Aceştia puteau să-şi ia şi familiile, trecerea cărora se făcea Уnumai pe baza ordinului de serviciuУ dat funcţionarilor[51] (începând cu luna septembrie 1941, în afară de ministerele respective, şi prefecţii de judeţe puteau elibera permise de trecere familiilor funcţionarilor[52]).

Din lipsa numărului necesar de funcţionari (majoritatea erau mobilizaţi pe front), la 19 iulie 1941 Preşedinţia Consiliului de Miniştri anunţa înscrierea doritorilor de a ocupa Уfuncţiuni administrative sau de specialitateУ în Bucovina şi Basarabia.[53] Se primeau cereri de la refugiaţiа Уcari vor să se repatrieze şi cari solicită diferite posturi în teritoriile recuceriteУ,[54] (Guvernul a subliniat mai înainte că la formarea corpului administrativ se vor respecta Уanumite proporţii între refugiaţi şi cei nerefugiaţiУ, care nu s-au manifestat ostil contra Statului Român şi nu s-au solidarizat cu ocupantul, şi cei din Regat). În urma comunicatului lansat, au solicitat posturi în provinciile dezrobite circa 3000 de licenţiaţi.[55] Cu toate acestea, la 12 august 1941 se anunţa, că numai în instituţiile centrale ale provinciei Bucovina era un deficit de 545 de funcţionari.[56]

În lipsa acută de cadre necesare, se preconiza folosirea studenţilor şi licenţiaţilor originari din Bucovina şi Basarabia, care solicitau posturi în administraţia provinciilor.[57] Către data de 28 noiembrie 1941, în ambele provincii eliberate, veniseră 11254 de funcţionari şi 235 de magistraţi.[58]

Soluţionarea problemei insuficienţei funcţionarilor publici s-a încercat prin intervenţiile făcute la Marele Stat Major în vederea scutirii sau amânării concentrării ori mobilizării funcţionarilor publici necesari. Pentru început, la 2 august 1941, Marele Cartier General sugera emiterea unor Уdispoziţiuni departamentelor şi instituţiilor admise în planul de mobilizare pentru lucru, ca deocamdată să destine pentru încadrarea serviciilor din Basarabia şi Bucovina de nord numai personal aflat mobilizat pentru lucru sau care nu face parte din elementele armatei şi numai cu totul excepţional din cel care, deşi face parte din elementele armatei, nu este chemat la unităţi, întrucât în actuala situaţie nu pot fi aduşi oameni de la unităţile mobilizate de pe front pentru încadrarea serviciilor civileУ.[59]

La 31 iulie 1941, în baza ordinului nr. 8912/ G, Marele Cartier General a aprobat ca personalul aflat prezent la serviciile de stat, comună şi judeţ din Bucovina, care face parte din contingentul anului 1937 Уşi mai vechi şi nu se găsesc la unităţi, să fie scutiţi de mobilizare până la 1 octombrie 1941Ф.[60] Mai târziu, la 27 noiembrie 1941, Marele Cartier General reduce numărul categoriilor scutite de mobilizare (ele cuprinzându-i doar pe cei mai în vârstă de contingentul anului 1930[61]), în schimb durata scutirii a fost prelungită (de la 19 decembrie 1941) până la 31 martie 1942.[62] De la 1 aprilie 1942 s-a prevăzut pentru toţi funcţionarii publici din Basarabia şi Bucovina mobilizarea la lucru fără condiţia vârstei, exceptându-i pe cei din contingentele aflate sub arme.[63]

În şedinţa Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941 s-a hotărât să se precizeze printr-un decret Уcă funcţionarii publici din orice teritoriu sunt supuşi unui regim de mobilizare, putând fi folosiţi în orice parte a ţăriiФ, în acest fel contribuindu-se, în parte, la rezolvarea problemeiа lipseiа funcţionarilor.[64]

Pentru anul 1942/1943 s-a propus mobilizarea pentru lucru în instituţiile administrării publice a 3365 ofiţeri, subofiţeri şi trupă, în ambele provincii eliberate.[65]

În Bucovina au fost trimişi funcţionari bine pregătiţi. Chiar şi conducerea comunelor era încredinţată, în mare parte, licenţiaţilor.[66] Acestora li s-au asigurat locuinţe ieftine şi cantine pentru masă.[67] Cei angajaţi direct de autoritatea centrală de la Cernăuţi, precum şi membrii familiilor acestora, se bucurau de reducere cu 50% din preţul călătoriei pe Calea Ferată Română (C.F.R.).[68]

Funcţionarii publici, ca şi restul locuitorilor Bucovinei (şi Ţării), nu aveau dreptul de a activa politic. În acest sens, conducătorul statului a dat ordin Уsă fie destituit orice funcţionar care activează politic şi trimis în lagăr fără ezitareУ.[69]

Cei merituoşi primeau o Уindemnitate de reşedinţăУ, care se putea ridica Уpână la un salariu întregУ.[70]

Principiile de lucru ale funcţionarului public din Bucovina erau aceleaşi (principii generale), expuse de Ion Antonescu, conducătorul statului, încă în prima şedinţă a Consiliului de Miniştri (din 7 septembrie 1940)[71] de la venirea sa la cârma statului: curajul de a lua răspunderea unei acţiuni; Уomenie în raporturile cu cei mai miciУ; soluţii simple, dar rapide (fără a crea noi probleme); controlul şi inspectarea subalternilor etc. Se accentua insistent Уca în orice chestiune să se dea o soluţie mai slabă, dar imediat şi la timp aplicată, decât o soluţiune genială, venită după ce timpul a trecutУ.[72] Se ducea o luptă aprigă contra birocraţiei, care îşi întinse Уgheara ei nefastăУ. Fiind Уduşmanul dosarelorФ, Ion Antonescu cerea subalternilorУ să lucreze cât mai mult pe teren, fiindcă ei sunt albinele de lucru şi de creaţie în acest StatУ.[73]

În primăvaraЦvara anului 1942, se resimţea tot mai mult lipsa funcţionarilor publici. Mulţi dintre notarii veniţi în nordul Bucovinei, la scurt timp s-au înapoiat, având Уinterese materiale şi familiare în comunele lor de origineУ, iar cei din sudul provinciei, aveau să gireze câte 2-3 comune, unii îndeplinind şi funcţia de primari.[74] La 23 iulie 1942, guvernatorul Bucovinei cerea, să i se repartizeze 60 de notari,[75] ceea ce era greu de obţinut. Încă la 13 noiembrie 1941, Ion Antonescu menţiona: УÎn chestiunea personalului suntem în criză. Avem prea mulţi funcţionari la centru şi nu vrea să meargă nimeni la periferieУ, hotărând Уca funcţionarii, cari nu vor să meargă la periferie nu se mai duc la periferie, dar nu mai rămân nici în administraţia centralăУ, căci Уfuncţionarul trebuie să fie ca militarulУ şi Уsă execute ordinul pe care îl primeşteУ.[76]

La începutul anului 1943 se încearcă înlocuirea funcţionarilor militari din administraţie (care trebuiau să revină în armată) cu civili,[77] (la fel s-a procedat şi la nivelul conducerii de vârf: la început guvernul Antonescu, format din 25 de membri, avea 16 miniştri militari,[78] dar per ansamblu guvernarea antonesciană (ianuarie 1941 Ц august 1944) a avut, din 48 de miniştri aflaţi în funcţie, doar 20 militari, iar restulа 28 fiind civili[79]).

Printre principalele probleme cu care s-au confruntat o parte din funcţionarii veniţi în Bucovina eliberată, a fost problema privind aprovizionarea cu alimente şi mărfuri de primă necesitate, precum аşi cea a locuinţelor. Unii însă reuşiseră să ocupe câte 2Ц3 apartamente sau case (cu câte 4Ц5 odăi).[80] Menţionăm aici (după cum se susţinea în epocă) cazurile prefectului judeţului Cernăuţi, Nicu Lupu, care, deşi era proprietar al unei case, a mai luat un apartament; căpitanului în rezervă Haită Alexandru, căpitanului Văcăreanu, secretarului general al primăriei Cernăuţi, Bucevschi, etc.[81] Unii din funcţionari, în mod abuziv, şi-au însuşit bunuri, pe care le-au găsit la venirea în Bucovina (covoare persane, veselă, etc.). Chiar şi generalul Voiculescu era acuzat, precum că ar fi luat din Cernăuţi un camion încărcat cu diferite lucruri.[82] După cum afirma Ştefan I. Mincă, ajutor de judecător din Chelmenţi (jud. Hotin), mulţi dintre Уfuncţionarii care au venit (în Bucovina Ц P.M.) cu o servietă sau cu un mic geamantan drept bagaj, astăzi (relatarea este din 25 februarie 1942 Ц P.M.) posedă averi de câteva milioaneФ.[83] Din cauza unor astfel de funcţionari Уadministraţia noastră s-a întors cât se poate de rău. Oamenii n-au fost aleşi cum trebuie. ...Niciodată nu s-au făcut mai multe abuzuri ca în primele 2 luni ale administraţiei noastre în BucovinaУ.[84]

Această situaţie neplăcută a fost constatată încă în august 1941 personal de Ion Antonescu: УЕAtrag atenţia că au fost trimişi în Basarabia (şi Bucovina Ц P.M.), în multe cazuri, toţi hoţii şi nemernicii care au exploatat şi ruinat provinciile 20 de ani. Ei se cunosc între ei şi au început din prima zi o hoţie organizată. S-a procedat cu toată lipsa de seriozitate, deşi am atras atenţia la timp. De acord cu împuterniciţii mei remediaţi. Peste tot Ц continuă conducătorul statului Ц Comisarii lucrează mână în mână cu bandele de la Cercurile de Recrutare şi cu jidanii la aceeaşi operă odioasă din timpul politicianilor veroşi. Vă rog să puneţi în vedere celor însărcinaţi cu trimiterea funcţionarilor administrativi în provinciile dezrobite, că sunt direct răspunzători de selectarea lor. Prin jafuri, printr-o administraţie necorectă sau prin dezinteres, nu vom putea ridica aceste provincii, recâştigate prin jertfa atâtor vieţiФ.[85]

Pentru a redresat această stare de lucruri, la 23 august 1941, s-a ordonat tuturor departamentelor centrale de stat să ia Уimediat măsuri pentru revizuirea personalului trimis în Basarabia şi Bucovina, precum şi pentru revizuirea activităţii lor depuse acoloФ. Se preconiza introducerea unui Уsistem de control neiertător al activităţii provinciale şi localeФ. În acest scop trebuiau trimişi Уcei mai aspri inspectori, cari să facă cele mai severe cercetări, iar constatările lor să fie urmate imediat de zdrobirea necruţătoare a vinovaţilorФ.[86] Trebuiau stârpite acţiunile abuzive ale tuturor funcţionarilor. УStatul Ц este baza redresării naţionale Ц spunea Ion Antonescu. Jandarmul, preotul, învăţătorul şi notarul Ц abuzivi, să fie eliminaţiФ.[87] Până la 31 decembrie 1941 s-a reuşit aducerea în faţa instanţelor civile şi militare de judecată a 205 funcţionari din Bucovina şi Basarabia: dintre aceştia 67 erau în curs de judecată, iar 41 condamnaţi: 3 la muncă silnică, 16 la închisoare corecţională, 10 amendaţi, 11 internaţi în lagăr şi unul destituit.[88] La 12 aprilie 1942, pentru abuz în administrare a fostа internat în lagăr prefectul judeţului Hotin Gherman, (care era şi inspector administrativ).[89]

Printre delictele comise de funcţionari menţionăm: luarea de mită, abuzul de putere, nedeclararea bunurilor sovietice (care, conform legilor în vigoare trebuiau să intre în patrimoniul Statuluiа Român), Уcrimă de propagandă politică neautorizată de statУ etc.[90]

Autorităţile de la Bucureşti cereau prezentarea sistematică a situaţiei proceselor judiciare asupra funcţionarilor de stat din provinciile eliberate.[91] În perioada 1 ianuarieЦ31 martie 1942 situaţia acestor procese se prezenta astfel: 415 în curs de cercetare, 345 în curs de judecare; 51 funcţionari achitaţi, 31 amendaţi, 30 amnestiaţi, 92 clasaţi, 23 condamnaţi la ani de închisoare, unul revocat din serviciu.[92]

La 29 ianuarie 1942, Preşedinţia Consiliului de Miniştri a emis un УComunicatФ, prin care informa despre continuarea luptei hotărâte contra abuzurilor şi ilegalităţilor funcţionarilor din Regat. Sancţionarea funcţionarilor din Basarabia şi Bucovina servea ca învăţătură pentru cei din Regat. ФTrebuie să se ştie Ц atenţiona УComunicatulУ Ц că Domnul Mareşal Antonescu a dat dispoziţiuni ca orice abuz sau ilegalitate săvârşită de funcţionarii Statului să fie sancţionată exemplar şi imediat. Situaţia funcţionarilor pedepsiţi din provinciile alipite să servească de exemplu şi să ia aminte fiecare, că situaţia pe care o deţine un funcţionar nu-i atribuie nici un privilegiu personal, ci numai datoria de a purta grija intereselor publice. Nici un fapt care trece marginile legii nu va rămâne nesancţionat în modul cel mai aspru... Nici o măsură, se spunea în încheiere, nu va fi cruţată până ce nu va fi atins acest scopУ.[93]

Pentru a preveni venirea în viitor a unor elemente dubioase în administraţia provinciilor eliberate, autorităţile care solicitau funcţionari trebuiau să se convingă în prealabil dacă persoana respectivă este Уde nădejdeУ şi Уnu caută să plece de la serviciul unde se găseşte tocmai pentru motivul că a avut purtarea reaФ.[94]

Unii dintre funcţionarii veniţi din Regat aveau un comportament nedemn, jignind pe băştinaşi prin a-i numi УcomuniştiУ şi УbolşeviciУ.[95] Sesizând aceste fapte, mareşalul Antonescu a dat în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri (de colaborare) din 17 martie 1943 dispoziţii în sensul că Уnici un funcţionar şi nici o autoritate nu au voie să trateze pe cetăţenii români, de orice origine etnică ar fi ei, în termeni necuviincioşi. Autoritatea va face ordine prin ţinuta ei, prin măsurarea cuvintelor, înlăturarea cu desăvârşire a expresiunilor ofensatoare, faţă de toţi minoritariiФ. Cel care se abătea de la aceste dispoziţii, urma a fi sancţionat cu severitate.[96]

Având şi Уmisiunea morală în educarea cetăţenilorУ, funcţionarii, la insistenţa Ministerului de Interne, erau obligaţi ca Уîn fiecare Duminică şi în fiecare sărbătoareФ să meargă la biserica din parohia sa, pentru a participa la Sfânta Liturghie.[97]

Măsurile luate contra funcţionarilor abuzivi, au dat rezultate spre începutul anului 1943. În УDarea de seamăУ pentru luna ianuarie 1943, guvernatorul Bucovinei informa că Уnu s-au înregistrat cazuri de trimitere în judecată sau alte măsuri disciplinare, contra funcţionarilor publiciУ.[98]

Persoanele rămase sub ocupaţia sovietică au fost folosite în administraţia Bucovinei eliberate numai după o cercetare prealabilă a activităţii lor. Unele dintre ele (foşti funcţionari ai administraţiei bolşevice) erau nemulţumite de această procedură, spunând că Уsovieticii i-au primit şi reintegrat în funcţie fără nici o formalitate (sic!), pentru că toţi cetăţenii trebuiau să muncească, /iar/ autorităţile româneşti le fac şicane cu formalităţile reintegrării în serviciuФ.[99] Cu toate că s-au făcut cercetările cuvenite, unii indivizi dubioşi, au reuşit totuşi să se infiltreze în structurile administraţiei române.а După cum informau, în octombrie 1941, agenţiiЦmisionari din Bucovina Фau fost utilizaţi în funcţiuni administrative oameni cari sub sovietici au ocupat diferite funcţiuni şi au avut purtări antiromâneştiФ.[100] Această situaţie provoca în rândurile populaţiei româneşti o profundă stare de nemulţumire. Toţi aşteptau cu nerăbdare pedepsirea celor care Уau reuşit totuşi să inducă în eroare buna credinţă a autorităţilor noastre şi să ocupe funcţiuni importante şi de încredere sub regimul românescФ.[101]

La 12 august 1943 poliţia Hotin opina Уcă acei (funcţionari Ц P.M.) cari prezentau o atitudine dubioasă permanentă prin legături ce le aveau cu alţi funcţionari rămaşi sub ocupaţie sovietică, însă cu o atitudine mai rezervată, să fie transferaţi cu serviciul în altă regiune decât Basarabia şi Bucovina, iar cei rămaşi în Hotin, sunt ţinuţi îndeaproape în supraveghereФ.[102]

O parte din foştii funcţionari publici din Bucovina de origine etnică ucraineană, УrepatriaţiФ în Germania o dată cu ocuparea sovietică a nordului provinciei, interveneau pe lângă autorităţile de la Bucureşti pentru a li se permite reîntoarcerea în România. Fiind cunoscuţi ca înfocaţi iredentişti ucraineni din Bucovina, intrarea lor în Ţară a fostа interzisă, Ion Antonescu ordonând prin rezoluţie: УNu vor fi acceptaţiУ.[103]

Atât populaţia,[104] cât şi unii funcţionari[105] erau nemulţumiţi şi de faptul că unor persoane compromise, incompetente şi abuzive le-au fost încredinţate funcţii importante în aparatul administrativ. Pe lângă aceasta, după cum avea să constate V. Dimitriuc, fost Secretar de Stat pentru Petrol şi Exploatări Miniere, originar din Bucovina, Уplângerea unanimă a tuturor bucovinenilor este, că ei ar fi fost cu desăvârşire neluaţi în seamă de administraţia Bucovinei şi nu pot participa la ei acasă nici la administraţie, nici la viaţa economică, deşi, atât din punct de vedere administrativ, cât şi din punct de vedere al pregătirii lor pentru viaţa economica, ei sunt mai bine pregătiţi decât elementele extrem de slabe ce au sosit din vechiul regatЕФ.[106]

Este adevărat că principiul participării bucovinenilor la administrarea provinciei Bucovina nu s-a prea respectat.[107] Funcţionarii veniţi de peste Nistru, pentru administrarea Bucovinei УsovieticeФ şi rămaşi aici,а trebuiau declaraţi indezirabili şi trecuţi înapoi. Urmau să fie traşi la răspundere toţi acei Фcare cu ocazia retragerii administraţiei române din Basarabia şi Bucovina s-au dedat la jefuirea trupelor (române Ц P.M.)У, Уcari au insultat trupa şi ofiţeriiУ, Фs-au pus în serviciul N.K.V.DФ-ului, Уau batjocorit bisericile, crucea şi credinţa creştinăУ, Уprin purtarea lor au adus prejudicii grave populaţiei paşniceУ, Фau format consiliile săteşti sovietice, cum şi comitetele de conducere ale comsomoluluiФ.[108] Aceştia, conform ordinului conducătorului statului, trebuiau Уsancţionaţi prin aplicarea pedepsei maximale,...şi cu confiscarea averiiФ.[109]

Abuzuri şi ilegalităţi din partea funcţionarilor publici au fost atestate şi în timpul operaţiunii de deportare a evreilor în Transnistria. Cităm cazul secretarului prefecturii Dorohoi, Mişu Popescu şi cel al şefului de cabinet Corneliu Gherasim, care au fost delegaţi de prefectul judeţului cu organizarea deportărilor. Ei au eliberat pentru mai mulţi evrei, în schimbul unor sume de bani, autorizaţii pentru a rămâne pe loc.[110] La fel, s-au compromis şi unii reprezentanţi ai formaţiunilor de menţinere a ordinii publice. Populaţia, nemulţumită, cerea înlocuirea acelor poliţişti şi jandarmi, care şi-au creat surse de venituri de la evrei.[111] Contra acestor ilegalităţi au protestat şi voluntarii de război bucovineni, printr-o telegramă adresată la 4 noiembrie 1941 Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.[112] Multe persoane civile pătrundeau în casele părăsite de evrei, de unde sustrăgeau bunuri, care trebuiau să intre în patrimoniul statului.[113]

Cazurile de atribuire ilicită a bunurilor, care au avut loc, au trezit la populaţie Уprofunde nemulţumiri din cauza ignorării drepturilor şi aspiraţiunilor saleФ. În special, o parte din agricultori se considerau înlăturaţi abuziv de la românizarea (trecerea bunurilor din proprietatea străinilor în proprietatea românilor) moşiilor evreieşti expropriate, afirmând că Уîncredinţarea custodiilor asupra proprietăţilor agricole din Bucovina unor elemente neromâne constituie primul pas pentru împiedicarea consolidării agricultorilor româniФ.[114] Acuzaţii planau şi asupra şefului Directoratului Românizării, Colonizării şi Inventarului, prof. E. Pavelescu, care îi avea în calitate de colaboratori pe Ştefan Romaşcanu, mare proprietar, director al abatorului din Burdujeni, însărcinat cu instituirea de custozi la moşiile evreieşti expropriate şi pe Şerban Flondor, mare proprietar, împuternicit cu mandatul de a organiza agricultura în Bucovina.[115] Ştefan Romaşcanu era acuzat că a dat în custodie soţiei sale, rudelor de origine armeană, ucrainenilor şi chiar evreilor moşii evreieşti cu o suprafaţă totală de 4960 ha.[116] Moşierului Şt. Flondor i se reproşa că a împărţit după bunul său plac vitele din jud. Storojineţ, găsite fără stăpân. Se ştia că pe moşia sa din Storojineţ avea mai multe vite decât în ultimii 5 ani luaţi la un loc. Mai avea maşini agricole neinventariate, însuşite ca proprietate, în valoare de 5Ц6 mln. lei.[117]

а La 3 decembrie 1941 Inspectoratul Regional de Poliţie Cernăuţi informa: УPoliţia oraşului Suceava ne semnalează nemulţumirile ivite în rândul multor locuitori din oraşele şi satele din acel judeţ, pentru motive, că deşi aceştia au făcut cereri pentru a li se da prăvălii şi magazine rămase de la evreii evacuaţi, umblând săptămâni întregi pe drumuri, pentru a obţine aprobarea necesară şi pentru a li se da în primire de către şefii de sectoare prăvăliile şi magazinele solicitate, nici până astăzi nu li s-au rezolvat în mod favorabil acele cereri (...). Populaţia critică şi spune că nici acum băştinaşii nu pot beneficia într-un mod sau altul de pe urma evreilor, pentru a căpăta prăvălii în custodie sau chirie, dat fiind că se аaduc oameni străini în locul acestor evrei, cari n-au nici un interes pentru localnici şi meleagurile acestea, ci vin numai cu interese şi cu intenţia de a se îmbogăţiФ.[118]а Locuitorii jud. Suceava mai erau nemulţumiţi de modul în care fostul prefect de judeţ, col. M. Stroescu, a administrat bunurile rămase de la evreii deportaţi. Acesta a fost învinuit că a tolerat abuzurile unor subalterni, realizând avantaje personale, că a păgubit Centrul Naţional de Românizare, împreună cu membrii Comisiei de administrare a bunurilor evreieşti, cu cca. 25000000 lei, prin nevinderea unei cantităţi de amidon prin licitaţie publică. De asemenea asupra lui cădeau bănuielile dispariţiei unei cantităţi importante de aur şi bijuterii (luate de la evrei), ce s-ar fi aflat în nişte geamantane lăsate în cabinetul primarului comunei Iţcani, jud. Suceava, V. Ciubotaru.[119]

аFuncţionarilor publici li se interzicea să-şi atribuie, în scopuri comerciale, bunuri intrate în patrimoniul statului. Mareşalul Antonescu sublinia că Уfuncţionarii sunt trimişi pentru administraţie, nu pentru afaceriФ.[120] Pentru cei care doreau să se ocupe de afaceri, a fost stabilit (în şedinţa Consiliului de Miniştri din 29 septembrie 1942)а principiul: УCine vrea să se românizeze, se românizează ca simplu particular, dar nu ca funcţionar public român şi îşi face pe cont particular tot ceea ce vrea, se duce şi se românizează ca atare, dar îi încetează funcţiunea publică. Nu trebuie încurajat acest sistem, spunea conducătorul statului, fiindcă putem face ca unii funcţionari să-şi atribuie lor bunuri date spre românizare şi pe urmă părăsesc funcţiunea publică, în schimbul venitului asigurat prin dobândirea întreprinderilor românizate. În acordarea spre românizare a întreprinderilor familiilor funcţionarilor publici, continua mareşalul, trebuie procedat cu multă atenţie. Soţiile funcţionarilor publici, cari îşi exercită funcţiunea în aceste regiuni, nu trebuie să fie amestecate în aceste întreprinderi, pentru că riscăm să facem trafic de influenţă şi sistem ocolit de camuflări, cu concursul şi protecţia chiar a funcţionarilor publiciФ.[121]

ааааа La 13 ianuarie 1942, sublocotenentul în rezervă Ştefan Göbl informa Preşedinţia Consiliului de Miniştri că efectuând la începutul lunii o călătorie la Cernăuţi a constatat că moşiile expropriate de la evrei, precum şi cele intrate în patrimoniul statului de la germanii repatriaţi, au fost date în arendă cam în proporţie de 60% femeilor. Acestea erau ori soţii ale funcţionarilor publici, ori soţii ale ofiţerilor români, dar care, prin Statutul Funcţionarului Public, nu aveau dreptul să ia în arendă (ori în proprietate) bunuri intrate în patrimoniul statului.[122]

În aprilie 1942 Ion Antonescu atenţiona că Уsituaţia celor veniţi ca funcţionari (în Basarabia şi Bucovina Ц P.M.), cari apoi au demisionat pentru a acapara bunuri, va fi examinată, şi acolo unde s-au produs abuzuri, funcţionarii vor fi deferiţi justiţiei şi li se vor retrage concesiunile acaparate prin abuzul situaţiei în care se găseauФ.[123] Iar în iunie 1942 ordona: УSă se dea numele funcţionarilor care deţin diferite întreprinderi, prăvălii, fabrici etc. pe numele soţiilor, în Basarabia şi mai ales în Bucovina, iar nu probabilităţi, astfel ca D-nii Guvernatori să aibă elemente de anchetăФ.[124] La sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie 1942, Guvernământul Bucovinei a purces la anchetarea unor persoane bănuite[125] că ar deţine pe numele soţiilor lor sau al altor persoane, diferite întreprinderi.[126] Cercetările au arătat, după cum raporta guvernatorul C. Calotescu, că astfel de funcţionari în Bucovina nu existau:[127] nu aveau întreprinderi şi nici nu erau asociaţi. Faţă de situaţia în care soţiile funcţionarilor publici deţineau întreprinderi sau erau asociate, guvernământul propunea: a) ele să nu mai poată lua întreprinderi decât în baza unei autorizaţii speciale, date de la caz la caz, sau b) să li se ofere posibilitatea lichidării bunurilor ori să primească demisia din funcţia publică a soţului, (modificându-se în acest scop Decretul-lege din 17 ianuarie 1942 cu privire la stabilirea unor obligaţii impuse funcţionarilor publici în vremuri excepţionale, prin care se interzicea deţinerea de către aceştia (sau a soţiilor lor) a bunurilor din patrimoniul statului).[128]

Încălcări de acest gen au fost constatate în anul 1943. În luna septembrie s-a trecut la inspectarea şi verificarea situaţiei funcţionarilor publici din Bucovina. Inspectorul special I. N. Stan a descoperit următoarele ilegalităţi, prezentate în raportul final: Уdeturnări de fonduri, ridicări de sume importante pentru interesele personale din case de bani publici, preferinţă faţă de anumite oferte a mai multor contracte şi acte de vânzare, cu rea credinţă în dauna patrimoniului public, neinventarierea la timp a bunurilor mobiliare şi imobiliare, necontabilizarea veniturilor încasate şi cheltuirea sau crearea de fonduri la dispoziţie, scutirea nejustificată a unor persoane protejate de unele taxe, reducerea nejustificată a chiriilor pentru unele persoane favorizate, încasarea unor cheltuieli de deplasare nejustificate şi peste limitele prevăzute de legi, neţinerea de licitaţii şi înlăturarea concurenţei normale între ofertanţi, pentru arendările de întreprinderi şi cumpărări de mărfuri, prin lipsa oricărei publicaţii la timp şi ridicarea prin abuz a unor materiale, obiecte şi animale de la întreprinderile aflate în patrimoniul Statului, inventarieri necorecte, predări de mărfuri în plus în detrimentul Statului şi vădite sub evaluări făcute cu rea credinţăФ.[129] Pentru sancţionarea funcţionarilor compromişi şi recuperarea, măcar în parte, a Уveniturilor irositeФ, inspectorul I. N. Stan a propus ca toţi aceştia să fie suspendaţi din serviciu şi trimişi în judecată. Mareşalul Antonescu a aprobat propunerea: УDe acord. Să se deschidă acţiune publică. Să se ia măsurile prevăzute de legea contabilităţii pentru recuperarea imediată a pagubelor. Secretariatul să mă ţină în curent în caz când este slăbiciune în executareФ.[130]

În privinţa profesorului Pavelescu, şeful Directoratului Românizării, Colonizării şi Inventarului, după cum am menţionat, circulauа numeroase zvonuri defavorabile. I se contesta capacitatea şi energia de muncă, i se reproşa trecutul politic caracterizat prin dorinţa de a parveni cu orice preţ, cochetând când cu cercurile de dreapta, când cu cele de stânga, îndeosebi, faptul că s-a înconjurat de colaboratori, care nu erau la înălţimea misiunii lor (era vorba de sus-menţionaţii Şt. Romaşcanu şi Ş. Flondor).[131] La 9 ianuarie 1942, din cauza serviciu prost prestat şi autorităţii compromise, Mareşalul Antonescu a dispus: УSă fie schimbat Dl. Pavelescu. Să mi se propună o listă de persoane care să prezinte toate garanţiile Ц pricepere, cinste, energie şi metodă expeditivăФ.[132] Iar la sfârşitul anului 1943, în urma cercetărilor efectuate asupra activităţii Directoratului Românizării, Colonizării şi Inventarului, s-a propus ca prof. E. Pavelescu să fie trimis în faţa justiţiei pentru fals. Conducătorul statului a pus rezoluţia: УDe acord. a) Să se deschidă acţiune publică. b) Să se ia măsuri prevăzute de legea contabilităţii. DaФ.[133]ааааааааааааааааааааа

Pedepsirea funcţionarilor publici s-a făcut prin sechestrarea provizorie a averii, până la concurenţa daunei, în folosul statului şi intentarea dosarelor penale.[134] Cazul sus-menţionat al prefectului judeţului Suceava n-a rămas nici el necercetat: colonelului M. Stroescu i s-a deschis acţiune publică la Tribunalul jud. Suceava, iar la 1 iulie 1943 a fost revocat din funcţie.[135]

Pentru a îndrepta situaţia creată în urma românizărilor ilicite şi abuzive, încă la 9 septembrie 1941 s-a dispus ca guvernământul Bucovinei să efectueze revizuirea tuturor autorizaţiilor eliberate şi să se retragă cele obţinute de persoanele care nu erau de origine etnică română,[136] măsură ce nu a contribuit la ameliorat situaţiei.

În această scurtă perioadă de timp (1941 - 1944) autoritatea română reinstaurată, a încercat implementarea unei noi concepţii de administrare, la baza căreia era pus principiul descentralizării, având drept scop obţinerea unor rezultate remarcabile în domeniul social Ц economic şi cultural, creând din cele două provincii Ц Basarabia şi Bucovina Ц un model pentru restul ţării.а

Trecând peste dificultăţile cu care s-a confruntat (consecinţele unui an de ocupaţie sovietică, insuficienţa funcţionarilor, abuzul în serviciu şi comportamentul nedemn al unor funcţionari administrativi cu populaţia locală, etc.), administraţia românească a reuşit, în parte, să-şi realizeze obiectivele şi să obţină bune rezultate în domeniul social Ц economic (repunerea în funcţiune şi deschiderea noilor întreprinderi industriale şi comerciale, mecanizarea agriculturii, construcţia şoselelor şi căilor ferate, a căilor de telecomunicaţii, redeschiderea băncilor, bisericilor, mărirea numărului de şcoli şi spitale, şi utilarea lor, etc., etc.).

După cotitura produsă în evoluţia războiului, în urma bătăliei de la Stalingrad, Уrealipirea Basarabiei şi Bucovinei (din iulie 1941 Ц P.M.) era pusă sub semnul întrebării datorită evoluţiei neaşteptate din răsăritУ.[137] Din vara anului 1943 încep primele evacuări de averi în Vechiul Regat efectuate, în special, de muţi funcţionari publici, care, prin această măsură, au provocat în sânul populaţiei locale anumite stări de spirit (defetism, alarmism, pierderea încrederii în autoritatea Statului).[138]

În toamna anului 1943, Ion Antonescu a dat dispoziţii pentru elaborarea planului unei eventuale evacuări a Basarabiei şi Bucovinei (precum şi a Transnistriei şi Moldovei), iar în prima jumătate a anului 1944, planul a fost pus în aplicare prin care administraţia românească şi o bună parte a bucovinenilor basarabenilor (şi transnistrenilor) s-au retras peste Prut.[139]