Dionisie BĂDĂRĂU – s-a născut la 3 octombrie 1897, în com. Stoicani, jud. Soroca. Ofiţer de infanterie.[1] Potrivit altor date, s-a născut la 3 septembrie 1897, în com. Cremenea, acelaşi judeţ, în familia lui Ifim şi Pelaghia Bădărău. De la 9 februarie 1918, a fost primit în cadrele Armatei române cu vechimea de la aceiaşi dată din Armata rusă (ţaristă), cu gradul de sublocotenent. Între 9 februarie 1918 şi 31 iulie 1938, este ofiţer activ, şef al Centrului de Informaţii „A” al S.S.I.A.R. de la Cernăuţi. La 31 martie 1938, a fost avansat la gradul de maior,[2] iar la 18 iulie 1942, la gradul de locotenent-colonel.[3] Era căsătorit, dar nu avea copii. Cunoştea limbile rusă şi ucraineană.[4] Date care ar elucida activitatea lui D. Bădărău în perioada interbelică nu deţinem.

La 18 iulie 1941, când s-a dispus constituirea la Botoşani a Centrului de Informaţii „H”, cu misiuni informative şi contrainformative peste Nistru, D. Bădărău a fost numit şef al acestei structuri informative a M.St.Major, Secţia a II-a. [5]

A condus Centrul „H” pe parcursul întregii campanii antisovietice, la est de Nistru şi Bug, în Crimeea şi în regiunile din apropierea Caucazului, iar în faza finală a războiului în Transnistria şi Basarabia, reuşind să obţină informaţii valoroase, necesare comandamentelor române şi germane, referitoare la: Armata sovietică, ungară, germană şi română, starea de spirit a populaţiei civile din Ucraina, Crimeea, Kuban, situaţia din alte regiuni ale Uniunii Sovietice şi România, etc.

În ziua de 6 august 1944, în conformitate cu dispoziţiile Secţiei a II-a a M.St.Major, lt.-colonelul D. Bădărău a predat la Chişinău conducerea Centrului „H” maiorului Th. Botezatu,[6] fiind numit şef al Centrului de Informaţii „T”, constituit prin dedublarea Centrului „H”.[7] La 9 august 1944, M.St.Major, Secţia a II-a informa Divizia 14 Infanterie română (pe lângă care era ataşat Centrul „H”) că, lt.-colonelul D. Bădărău a fost numit şef al unui centru de informaţii, de pe lângă M.U. Dobrogea (Comandamentul Armatei române) de la Bacău, cu o misiune ce i-a fost comunicată verbal.[8]

În 1944, unităţile Armatei sovietice îşi continuau ofensiva. Bombardamentele violente de artilerie şi aviaţie împingeau trupele germano-române spre Vest. La 22 august 1944, se aducea la cunoştinţa Secţiei a II-a a M.St.Major că frontul din Basarabia se repliază spre vest. Se preconiza evacuarea teritoriului în 7 zile. Linia frontului urma să se retragă pe râul Prut, subdiviziunile Centrului „H” aflându-se în deplasare.[9]

După căderea regimului antonescian (23 august 1944), D. Bădărău a participat ca ofiţer de informaţii la campania Armatei române pe frontul din vest, împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor ei. Era încadrat în M.St.Major al Armatei române, în funcţia de şef al Biroului 1 din Secţia a II-a, pentru coordonarea activităţii informative.[10] La un moment dat, semna actele chiar ca şef al Secţiei a II-a a M.St.Major al Armatei române, apoi în calitate de şef al Secţiei a II-a a Comandamentului Armatei a IV-a române.[11]

La 6 iunie 1945, lt.-colonelul D. Bădărău urma să se prezinte la Bucureşti, la M.Ap.N., fiind chemat de ministru.[12] Trei zile mai târziu, la 9 iunie 1945, M.St.Major a primit acelaşi ordin – ca lt.-colonelul D. Bădărău, revenit din concediu (la 27 mai 1945) să se prezinte la Bucureşti. La 12 iunie, însă, M.St.Major informa M.Ap.N. că, lt.-colonelul încă nu a revenit din concediu.[13] Rămâne acoperit de mister motivul cererii de prezentare a lui D. Bădărău la M.Ap.N., dar şi soarta lui de mai departe. Ultimul domiciliu l-a avut în Bucureşti la M.St.Major al Armatei române.

Decoraţii: Coroana României în grad de Cavaler (14 noiembrie 1922); Steaua României în grad de Cavaler (23 ianuarie 1931); Coroana României în grad de Ofiţer (31 decembrie 1932); Virtutea Militară de pace, cl. 1 (8 mai 1936); Centenarul Regelui Carol I (5 mai 1939); Cruciada împotriva Comunismului, cu bareta de argint Doneţ (1 aprilie 1942); Coroana României, cl. 4 cu spade şi panglici de Vânător de Munte (17 august 1942); Semnul Onorific pentru serviciul militar de 25 ani împliniţi (24 martie 1943); Steaua României, cl. 4, cu spade şi panglici de Vânător de Munte (13 septembrie 1943); Campania de Iarnă 1941/1942 (18 noiembrie 1943); Vulturul German, cl. 1 cu spade (20 martie 1944).[14]