Gheorghe BALOTESCU – s-a născut la 12 mai 1903, la Râmnicu Vâlcea. Militar de carieră, maior (ofiţer de grăniceri[1]), transferat în 1940 în S.S.I.[2] A fost recomandat pentru S.S.I. de fratele lt.-colonelului Ionescu-Micandru, şeful Secţiei „G” (relaţii cu S.S.I.A.G.), Vintilă Ionescu-Micandru (de asemenea ofiţer de grăniceri).[3]

În primăvara anului 1941, Gh. Balotescu se afla la conducerea Centrului Informativ Huşi al S.S.I., orientat spre culegerea informaţiilor din Uniunea Sovietică.[4] Concomitent era şi ajutor al rezidentului S.S.I. din Iaşi, maior Emil Tulbure.[5] Avea în subordinele sale „un număr de cca. 20 oameni instruiţi de el, pentru scopuri şi misiuni speciale în timpul războiului, care oameni erau încartiruiţi la Iaşi în diferite case”.[6] Conform unei declaraţii date după 1944, de colonelul Lissievici, maiorii Emil Tulbure şi Gh. Balotescu, încă înainte de mobilizarea pentru războiul împotriva U.R.S.S., au organizat echipe cu misiunea de a pătrunde în spatele frontului pentru informaţii.[7]

Odată cu declan­şarea războiului germano-sovietic (22 iunie 1941), în care s-a implicat şi România pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, anexate în iunie 1940 de către U.R.S.S., Gh. Balotescu a fost antrenat în acţiunile informative şi contrainformative ale S.S.I. în bătăliile pentru Basarabia şi nordul Bucovinei. Iar când Eşalonul Mobil al S.S.I. a ajuns la Chişinău şi „a constituit un mic Centru de contrainformaţii pentru Basarabia”, maiorul Balotescu a fost numit la conducerea acestuia.[8]

După forţarea Nistrului de către armatele germano-române, centrul condus de Balotescu, a asigurat, alături de alte servicii informative române şi germane, suportul informativ în bătălia pentru Odessa. În arhivele de la Chişinău s-au păstrat „notele informative” scrise olograf de Gh. Balotescu, în care era expusă situaţia informativă şi operativă din sectorul Odessa, obţinută de Centrul înaintat Nr. 2 al S.S.I, condus de Balotescu.[9]

Munca infernală din această perioadă a Centrului înaintat Nr. 2, a fost înalt apreciată de armatele de operaţiuni. Prin adresa nr. 16.485 din 25 septembrie 1941, Corpul 1 Armată român a adus la cunoştinţa Centralei S.S.I. de la Bucureşti că „organele Centrului S.S.I. de sub conducerea maiorului Gh. Balotescu au adus reale servicii acelui comandament prin preţioasele informaţii date la timp util, pe întreaga perioadă cât a funcţionat... în timpul operaţiilor pe frontul Odessa”.[10] După cucerirea Odessei (16 octombrie 1941), contribuţia informativă a Centrului maiorului Balotescu, a fost adusă la cunoştinţa Centralei S.S.I. de la Bucureşti, prin adresa nr. 171 din 23 noiembrie 1941, de către Comandamentul Armatei a IV-a române, implicate în această bătălie: „detaşamentul condus de maiorul Balotescu, destinat pentru operaţiile din Odessa, a desfăşurat o deosebită şi bine îndrumată activitate, încă din primele zile ale (începutului – n.a.) ocupării oraşului”. Aceste activităţi au constat în: „identificarea depozitelor de tot felul, care au fost indicate pe loc comisiilor speciale de inventariere (90 depozite); rezolvarea problemei catacombelor, punând la dispoziţia Comandamentului un preţios material (64 planuri şi 82 guri de catacombe identificate); urmărirea şi identificarea a diferite elemente subversive (terorişti, partizani, N.K.V.D.-işti, etc.), arestând elementele cele mai periculoase şi descoperind metodele lor de lucru”.[11]

După cucerirea Odessei, s-a stabilit ca Centrele informative „Galaţi” şi „Iaşi”, (care au acordat suport informativ unităţilor Armatei a IV-a române în lupte), să se instaleze în Odessa şi să formeze împreună un singur centru informativ sub ordinele maiorului Gh. Balotescu.[12] Însă, maiorul Balotescu a rămas la conducerea Centrului Nr. 2 Informaţii „Chişinău” şi a activat în Basarabia, în această funcţie, până în anul 1944.

Cât s-a aflat la Centrul S.S.I. din Basarabia, asupra lui Balotescu au planat acuzaţii din cele mai grave: „A luat parte, desigur, după cum mi s-a spus la Chişinău – relata în faţa instanţelor de judecată Constantin Mihalcea, funcţionar în Secţia Contrainformaţii a S.S.I., – la toate măsurile împotriva evreilor. Îşi făcuse un adevărat depozit de mobilă, veselă, etc., la sediu. Era preţuit de conducerea S.S.I. Se înconjurase de elemente dubioase, printre care citez pe un oarecare Andrei şi Manu (Covaci) pe care i-am găsit îmbrăcaţi în uniforme de căpitani. Cu toată impunitatea de care se bucurau, o parte din oamenii lui Balotescu au fost prinşi sustrăgând obiecte preţioase de la evrei din gheto şi sancţionaţi, între ei, şef a fost Manu (Covaci)”.[13]

În urma evenimentelor de la 23 august 1944 – răsturnarea guvernului Antonescu şi capitularea României în războiul antisovietic –, Gh. Balotescu, fiind ameninţat de noua conjunctură politică, nu a mai întârziat nici o clipă în România şi, însoţit de şapte dintre subordonaţii săi, s-a retras împreună cu trupele Wehrmacht-ului spre apus. La sfârşitul războiului se afla în Germania, la München. Ulterior, a format o agenţie românească de informaţii la Karlsruhe, subordonată iniţial structurii americane Counter Intelligence Corps şi, apoi, organizaţiei Gehlen. Misiunea acestei agenţii consta în a filtra emigraţia română de ultimă oră şi în a depista în valurile de refugiaţi din Europa răsăriteană eventualele elemente trimise cu misiuni speciale în occident. În această postură, a acţionat sub numele de cod Bordea. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi a fost Andrei Nicola, provenit şi el din vechea garnitură a S.S.I. La data aceea, Andrei Nicola era administrator al ziarului Patria din München, editat de generalul Ion Gheorghe, fost ministru plenipotenţiar al României în Reich, din 1942 şi până în august 1944.

În 1960, în evidenţele Securităţii Române, Gh. Balotescu încă mai figura printre emigranţii români din Europa occidentală daţi în urmărire generală, sub următorul consemn: „În caz de identificare, să fie reţinut”.[14] Gh. Balotescu trebuia să fie reţinut, pentru că a fost în cadrele S.S.I. şi a „emigrat” în occident, precum şi în vederea condamnării lui în rezultatul procesului asupra celor ce s-au făcut vinovaţi de masacrele evreieşti de la Iaşi din iunie 1941, finalizat prin Decizia Criminală cu nr. 2628 din 26 iunie 1948.[15]