Ştefan Grigore BERECHET reputat teolog, jurist şi filolog român, născut la 15 ianuarie 1885, în cătunul Curăturile, com. Moşoaia, jud. Argeş, în familia lui Grigore şi Rada Berechet, de 42 şi respectiv 40 de ani, agricultori, de religie ortodoxă.[1]

A absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1909) şi Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1922).[2] În timpul studenţiei, a cercetat fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Spirituale din Kiev.[3] A fost printre organizatorii Societăţii Deşteptarea, înfiinţată de către studenţii basarabeni (Şt. Ciobanu, S. Murafa, D. Ciugureanu, Al. Mateevici) şi regăţeni în 1908, la Kiev, menită să contribuie la mişcarea de emancipare naţională din Basarabia.[4] Examenul de licenţă de la Facultatea de Teologie l-a trecut cu patru bile albe şi una roşie, iar pe cel de la Facultatea de Drept cu patru bile albe şi una albă-roşie.[5]

În perioada 1922-1926, a îndeplinit la Consiliul de Război al Corpului 2 şi 3 Armată funcţiunea de substitut de raportor şi comisar regal.[6]

Începând cu anul 1923 a activat la Chişinău ca profesor de teologie şi jurist, fiind domiciliat în str. Petru Movilă (Moghilevscaia) nr. 3.

La 26 martie 1923, a solicitat înscrierea în Baroul de Avocaţi Lăpuşna-Chişinău,[7] ca avocat stagiar. Solicitării i s-a dat curs şi prin Decizia nr. 47 din 28 martie 1923 a Corpului Avocaţilor din Basarabia, Şt. Berechet a fost înscris ca avocat stagiar şi trecut pe tabelul avocaţilor în această calitate.[8]

La 14 septembrie 1926, Şt. Berechet, domiciliat în str. Alexandru cel Bun, în curtea Seminarului de Teologie din Chişinău, s-a adresat cu o scrisoare la decanul Baroului Lăpuşna, în care explica că de la înscrierea lui ca avocat stagiar la acest Barou şi până în septembrie 1926, el nu şi-a exercitat profesiunea de avocat, deoarece a fost militar activ, fiind incompatibil. Iar acum, după ce a depus, la 13 septembrie 1926, raportul de demisionare din armată (de la Corpul 3 Armată din Chişinău), solicita să-i fie recunoscută compatibilitatea pentru a putea practica avocatura. Sediul profesional urma să-l aibă în str. Alexandru cel Bun colţ cu str. Gogol, în curtea Seminarului de Teologie.[9]

La 1 octombrie 1926, Şt. Berechet a fost demis din armată, cu gradul militar de căpitan.[10] Iar cu o zi înainte, la 29 septembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Baroului Avocaţilor din Chişinău, i s-a discutat solicitarea de recunoaştere a compatibilităţii pentru practicarea avocaturii. Atunci s-a constatat că, în 1923, când a depus dosarul pentru înscriere în Baroul Lăpuşna, Şt. Berechet nu a arătat că este militar activ şi magistrat militar la Consiliul de Război din Chişinău. Astfel, înscrierea lui în Barou a fost declarată ilegală şi nu a fost pusă în executare, deoarece nu a depus nici jurământul de avocat. În urma acestei constatări, prin Decizia nr. 29 din 19 septembrie 1926 a Consiliului Baroului Avocaţilor din Chişinău, înscrierea lui Şt. Berechet din anul 1923 în Barou a fost declarată nulă, dar totodată s-a admis reînscrierea lui ca avocat stagiar şi trecerea pe tabelul avocaţilor numai după eliberarea diplomei de avocat de către Consiliul General al Uniunii Avocaţilor din România, urmată de depunerea jurământul.[11] Recomandarea lui Şt. Berechet pentru înscrierea în Baroul din Chişinău, au făcut-o juriştii Gheorghe Panişca şi Emil Cornea. Iar cercetarea, printr-un delegat special al Baroului, a moralităţii candidatului Şt. Berechet, nu s-a făcut, deoarece dl. Ştefan Berechet este persoană bine cunoscută întregului Consiliu al Baroului Chişinău.[12]

Cu toate acestea, după ce la 12 noiembrie 1926, i-a fost trimisă lui Şt. Berechet de la Bucureşti la Chişinău, diploma de avocat cu nr. 1.757/926,[13] la 17 noiembrie 1926, avocatul V. Michăescu de la Baroul Chişinău, s-a adresat Consiliului de Apel al Baroului Chişinău, declarând opoziţie împotriva înscrierii în Corp a Dlui Berechet Şt. Gr. din str. Petru Movilă nr. 3, efectuată împotriva dispoziţiilor imperative ale legii Corpului, Dsa fiind incompatibil ca profesor de religie la Şcoala Superioară de Teologie, deschisă de curând la Chişinău. De asemenea, petiţionarul sublinia că, nu s-au îndeplinit nici formele publicităţii de înscriere a lui Şt. Berechet în Baroul de la Chişinău.[14]

Protestul lui V. Michăescu s-a considerat a fi nefondat şi la 20 noiembrie 1926, Şt. Berechet a depus jurământul de avocat în faţa preotului Mitrofan Ignatiev: Jur de a fi credincios Regelui, de a observa cu sfinţenie Constituţiunea şi legile ţării şi de a îndeplini cu onoare, conştiinţă şi nepărtinire profesiunea de avocat. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.[15]

Între 1926 şi 1929, Şt. Berechet, în calitatea de avocat stagiar a apărat din când în când procese în faţa Tribunalului Lăpuşna,[16] a pledat în mod efectiv în faţa Judecătoriei I Urbane Chişinău în diferite procese,[17] iar Consiliul de Război al Corpului 3 Armată informa că, Dl. Maior în rezervă Berechet Ştefan, fost magistrat militar la acest Consiliu de Război, la data de 1 Octombrie 1926 a fost demisionat din armată, fiind numit profesor universitar, şi fiind înscris ca avocat stagiar în Baroul Lăpuşna, de la acea dată (19 septembrie 1926 n.a.) a pledat şi continuă a pleda (până la 20 noiembrie 1929 n.a.) procese la cele 2 Secţii ale acestui Consiliu de Război.[18]

La 22 noiembrie 1929, Şt. Berechet, deja profesor universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, a solicitat Baroului Lăpuşna-Chişinău să fie trecut printre avocaţii definitivi ai Baroului.[19] Fiind luată în consideraţie activitatea intensă ca avocat stagiar, la 23 noiembrie 1929, prin Decizia nr. 85 a Consiliului Baroului de Avocaţi Chişinău, Şt. Berechet a fost trecut pe tabloul avocaţilor definitivi ai acestui Barou.[20]

După anul 1930, nu a mai practicat avocatura, deoarece a fost numit membru în Comitetul local de revizuire din Iaşi, deşi continua să figureze în tabloul avocaţilor definitivi ai Baroului Chişinău. La 18 martie 1938, a solicitat transferul la Baroul Iaşi, unde era domiciliat în str. Toma Cosma nr. 21.[21]

Teza de doctor în drept a susţinut-o la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, la 23 iunie 1926. A fost profesor de Istoria dreptului la aceiaşi facultate, membru al Asociaţiei Henri Capitant Romania.

A publicat un şir de studii despre drept şi istoria Bisericii, inclusiv a celei din Basarabia, printre care:

-              Un nou document privitor la reformele bisericeşti ale lui Al. I. Cuza, în Biserica Ortodoxa Româna, 1925;

-              Inscripţiile aflate la Biserica Sf. Nicolae din Bălţi, ctitorită la 1790, în Analele Comisiunii Istorice din Basarabia, II, 1927;

-              Schiţa de istorie a legilor vechi româneşti. 1632-1866, Chişinău, 1928;

-              Un manuscris de zugrăveală al Mitropolitului Antim Ivireanu;

-              Documente basarabene (în II volume), (1928-1938), în colaborare cu mitropolitul Puiu Visarion, Ştefan Ciobanu, Leon T. Boga şi Constantin Tomescu;

-              Istoria Dreptului românesc, 1934;[22]

-              Obiceiul pământului românesc. (Încercare de studiu juridico-etnografic), Iaşi, 1930;

-              Mănăstirile;[23]

-              Album paleografic juridic, Iaşi, 1939.

-              articole în revistele Luminătorul (1908-1943), Gândul Neamului (revistă literară, ştiinţifică, socială, apărută bilunar la Chişinău între 17 mai 1924 şi aprilie 1928),[24] Curier ieşean (1941, revistă literară, fondată de Nicolae Ştefănescu-Govora, la care Şt. Berechet a colaborat alături de profesorii universitari ieşeni Radu Vulpe, Bârsănescu, ş.a.).[25]

-              a înfiinţat şi condus împreună cu preotul şi istoricul Constantin Bobulescu periodicul Spicuitor în ogor vecin ştiri istorico-literare despre noi şi despre vecini, Bucureşti, 1921-1922;[26]

-              a tradus din limba rusă monografia lui Ştefan Ciobanu, Mitropolitul Sucevei Dosoftei şi activitatea lui literară, publicată la Kiev în 1915;[27]

-              a tradus din limba rusă şi a făcut un studiu introductiv la lucrarea lui Leon Casso, Rusia şi bazinul dunărean;[28] a mai tradus din rusă lucrările aceluiaşi autor: Petru Manega, un codificator uitat al Basarabiei[29] şi Dreptul bizantin în Basarabia,[30] etc., etc.

Către începutul celui de-al Doilea Război Mondial era profesor universitar, doctor în litere şi drept, pensionat.[31] Era căsătorit şi avea 2 copii. Cunoştea limbile franceză, italiană, rusă şi bulgară.

În primele luni ale războiului împotriva Uniunii Sovietice (1941-1944) a fost procuror militar al Comandamentul Militar Român de la Odessa (1 noiembrie 1941-15 septembrie 1942).[32] Apoi s-a aflat încadrat timp de patru luni de zile (16 septembrie 1942-20 ianuarie 1943) în M.C.G. al Armatei române, în calitate de translator la Eşalonul înaintat.[33] După retragerea acestuia de la Rostov la Bucureşti (la 15 ianuarie 1943), în perioada 21 ianuarie 1943-10 aprilie 1944, maiorul Şt. Berechet s-a aflat la Odessa, la Subcentrul Nr. 5 Informativ Odessa al Centrului de Informaţii B al M.St.Major[34] (care în martie 1944 a trecut de la Centrul B în subordinele Centrului H). Acolo a fost însărcinat cu misiuni speciale executarea de studii şi documentări în profitul M.St.Major, colaborând din punct de vedere contrainformativ şi cu Centrul de Informaţii H. Cât s-a aflat la Odessa, a condus cercetările privind organizaţia de partizani descoperită de Centrul H.[35] În calitate de magistrat, a oferit colegilor săi de serviciu consultaţii juridice necesare în activitate[36].

În ziua de 19 martie 1944, a plecat în permisie la Iaşi, de unde nu s-a mai reîntors în termenul stabilit, fiind bolnav. Discutându-se propunerea trecerii lui în rezervă, legată de vârstă (maiorul avea 59 de ani) şi starea precară a sănătăţii, la 31 martie 1944, maiorul Th. Botezatu, şeful Subcentrului Nr. 5 Odessa, şi-a dat avizul favorabil, spunând că, Şt. Berechet În situaţia actuală la Odessa nu poate fi de folos serviciului.[37] Pe raportul maiorului Th. Botezatu, şeful Centrului H a dat ordin prin rezoluţie: 1.IV.1944. Dacă se prezintă la Subcentru, să fie trimis la Centru. /ss/ D. Bădărău.[38]

A continuat să activeze în structurile informative ale Armatei române şi de la 11 aprilie 1944 a fost transferat la sediul Centrului H.[39] La 25 aprilie 1944, în urma unor remanieri de personal operate de Secţia a II-a a M.St.Major în structura Centrului H, (luându-se în consideraţie şi starea sănătăţii), maiorul (r.) Şt. Berechet a fost trimis în interes de serviciu la Biroului Statistic Militar Focşani (fost Chişinău), unde urma să primească însărcinări speciale.[40]

În ziua de 10 august 1944, în contextul reorganizării organelor informative ale M.St.Major de pe frontul din răsărit, Şt. Berechet a revenit la Subcentrul Nr. 5 Informaţii, care se afla la Bairamcea, jud. Cetatea Albă,[41] fiind numit şef al acestuia.[42] Activităţile informative şi contrainformative, trebuia să le desfăşoare pe direcţia Bairamcea Tătărăşti Bolgrad Galaţi, (subcentrul urmând să se instaleze după 22 august 1944 în incinta şcolii primare nr. 8 din Galaţi).[43]

Capitularea României din 23 august 1944, l-a surprins pe Şt. Berechet pe Prut, împreună cu subcentrul său, iar despre soarta lui de după război, deocamdată nu dispunem de date.



[1]. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Chişinău, (în continuare A.N.R.M., Chşn.), Fond 1711, inv. 1, dosar 45, fila 9; Fond 2042, inv. 2, dosar 12, fila 168. Ibidem, dosar 25, fila 284-284 verso.

[2]. Ibidem, Fond 1711, inv. 1, dosar 45, filele 7-8.

[3]. Date oferite cu generozitate de Mihaiela M. Popa din cadrul Institutului de Ştiinţe Administrative Paul Negulescu, Sibiu (România).

[4]. M. Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, p. 305.

[5]. A.N.R.M., Chşn., Fond 1711, inv. 1, dosar 45, filele 7-8.

[6]. Ibidem, fila 23.

[7]. Ibidem, fila 3.

[8]. Ibidem, fila 5.

[9]. Ibidem, fila 10.

[10]. Ibidem, fila 11.

[11]. Ibidem, fila 13-13 verso.

[12]. Ibidem, fila 15.

[13]. Ibidem, fila 16.

[14]. Ibidem, fila 17.

[15]. Ibidem, fila 18.

[16]. Ibidem, fila 24.

[17]. Ibidem, fila 26.

[18]. Ibidem, fila 27.

[19]. Ibidem, fila 23.

[20]. Ibidem, fila 28.

[21]. Ibidem, filele 1, 29-30.

[22]. Date oferite cu generozitate de Mihaiela M. Popa din cadrul Institutului de Ştiinţe Administrative Paul Negulescu, Sibiu (România).

[23]. Studiul Mănăstirile a fost republicat în culegerea de studii Basarabia, sub redacţia lui Ştefan Ciobanu, Chişinău, 1993.

[24]. M. Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, p. 97.

[28]. Leon A. Casso, Dreptul bizantin în Basarabia. Traducere în română de Ştefan Gh. Berechet (cu note biobibliografice despre Leon Casso şi un comentariu asupra lucrării de I. Popescu-Spinei, profesor de drept roman la Facultatea de Drept din Iaşi), Editura tipografică Alexandru A. Ţerec, Iaşi, 1940. Această lucrare a fost reeditată în 2003 de editura Saeculum Vizual din Bucureşti, cu o prefaţată de Apostol Stan.

[29]. Leon A. Casso, Petru Manega, un codificator uitat al Basarabiei. Traducere în română de Ştefan Gr. Berechet. Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1923.

[30]. Leon A. Casso, Rusia şi bazinul dunărean. Traducere de Ştefan Gh. Berechet. Editura tipografică Alexandru A. Ţerec, Iaşi, 1941. Lucrarea pentru prima oară a văzut lumina tiparului în 1913 sub denumirea de ; http://www.pll.md/ro/portrait/info///374/

[31]. A.N.R.M., Chşn., Fond 2042, inv. 2, dosar 12, fila 168. Ibidem, dosar 25, fila 284-284 verso.

[32]. Ibidem, dosar 12, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[33]. Ibidem, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[34]. Ibidem, dosar 12, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[35]. Ibidem, dosar 25, fila 284.

[36]. Ibidem, dosar 13, filele 898-904.

[37]. Ibidem, dosar 25, fila 284-284 verso.

[38]. Ibidem, fila 284 verso.

[39]. Ibidem, dosar 12, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[40]. Ibidem, dosar 26, fila 80.

[41]. Ibidem, dosar 13, fila 849.

[42]. Ibidem, dosar 10, filele 193-196.

[43]. Ibidem, dosar 28, fila 374.



Hosted by uCoz