Dumitru BOGOS s-a născut la 14 iunie 1889, în com. Grozeşti, jud. Lăpuşna,[1] fiul lui Dumitru (preot) şi Vera.[2] Şcoala primară a făcut-o la Boldureşti, jud. Lăpuşna. A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău, Facultatea de Drept a Universităţii din Varşovia (1914) şi Şcoala Militară din Petrograd.[3] Teza sa de licenţă la Varşovia Statele Unite ale Europei a fost premiată de Senatul Universităţii.[4] De profesie avocat.[5] Poseda limbile rusă şi franceză[6].

Absolvind şcoala de ofiţeri, a fost mobilizat în Armata ţaristă şi a participat la Primul Război Mondial pe frontul din Polonia şi Ţările Baltice. A fost decorat cu ordinele ruseşti Sfânta Ana şi Sfântul Stanislav.

A luat parte activă la mişcările naţionale din Basarabia (1917-1918). A participat la Congresul Ostaşilor Moldoveni din 20-22 octombrie 1917, fiind însărcinat cu organizarea armatei naţionale în tânăra republică dintre Prut şi Nistru.[7] Ca rezultat, Sfatul Ţării l-a desemnat în funcţia de şef al Statului major al armatei Republicii Moldoveneşti.[8]

După Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), a fost primit în cadrele de rezervă ale Armatei române cu gradul de maior şi cu vechimea de la 16 februarie 1918.[9] A fost unul din primii prefecţi de judeţ (jud. Lăpuşna, în anii 1918-1920) din Basarabia de după Unire, apoi Secretar general al Internelor în Basarabia în prima guvernare a mareşalului Al. Averescu (1921) şi ministru al Basarabiei sub guvernul lui Take Ionescu (5-19 ianuarie 1922). Printre funcţiile administrative a deţinut-o şi pe cea de primar al municipiului Chişinău (1931-1934), iar ca legiuitor a fost deputat de Lăpuşna în trei legislaturi în Parlamentul României.[10]

Activează în cadrul Partidului Ţărănesc din Basarabia (vicepreşedinte din decembrie 1918), Partidul Poporului (aprilie 1920), Partidul Conservator Democrat şi apoi în Partidul Naţional-Ţărănesc.[11]

A fost preşedinte al Societăţii Ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Democratice Moldoveneşti, preşedinte al Ligii Cetăţeneşti, preşedinte al Societăţii Ziariştilor Profesionişti, membru de onoare în breasla ziariştilor. Decorat cu Ordinul Regele Ferdinand I, etc.[12]

Este autorul lucrărilor La răspântie, Moldova dintre Prut şi Nistru în anii 1917-1918 (Chişinău, 1924),[13] şi al mai multor articole de revistă şi ziar; colaborator la ziarul Cuvânt moldovenesc, ziarul România nouă, revista Viaţa Basarabiei (1932),[14] etc. În 1936, biografia lui a fost inclusă în International Reference Library and Political Parties in Romania (Londra).[15] Iar în Figuri contemporane din Basarabia, publicată la Chişinău în 1939, se sublinia că, În galeria figurilor contemporane din Basarabia, d. Bogos se rânduieşte preponderent cu un frumos trecut de realizări în domeniul social şi obştesc, ca un om de luptă şi acţiune, energic, dotat cu o putere de muncă şi persistenţă, menite să ducă la bun capăt misiunile în care se angajează.[16]

În perioada 13 septembrie-12 octombrie 1939, a fost concentrat la Cercul Teritorial Lăpuşna. După invadarea sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei s-a refugiat în Vechiul Regat şi între 7 august şi 1 noiembrie 1940 s-a aflat concentrat la Batalionul 15 Infanterie Marină.[17]

În preajma declanşării războiului antisovietic, D. Bogos avea 52 de ani, era căsătorit şi avea trei copii. Cu toate acestea, fiind maior în rezervă, a fost mobilizat, la cererea sa, în armată şi participă la campania de eliberare a Basarabiei. Specialitatea militară infanterie.[18]

În primele şase luni de război (21 august 1941-13 martie 1942) s-a aflat la Detaşamentul Infanterie Marină Odessa, în calitate de ajutor al comandantului Detaşamentului, ca mai apoi, între 14 aprilie şi 15 octombrie 1943, să fie concentrat la M.St.Major, Secţia a II-a. Din 14 iunie 1943, a fost repartizat la Centrul de Informaţii B,[19] activând pe frontul din Crimeea şi din Taman, pe lângă postul de comandă al Corpului de Cavalerie[20].

La 17 octombrie 1943, în baza ordinului nr. 542.135 al M.St.Major, D. Bogos a fost repartizat la Centrul de Informaţii H, în calitate de şef de subcentru,[21] specializat în exploatarea informativă a prizonierilor. Aflat în această funcţie, D. Bogos a colaborat intens cu serviciile specializate române (S.S.I., Birourile 2 ale Marilor Unităţi) şi germane (în special cu autorităţile lagărelor germane de prizonieri sovietici).[22]

A exploatat informativ un şir de prizonieri sovietici din lagărul german de la Bobrovîi Kut.[23] În afară de informaţii cu caracter operativ, D. Bogos a raportat conducerii Centrului H informaţii privind: starea de spirit a populaţiei din Rusia sovietică,[24] situaţia românilor-moldoveni din Nikolaev,[25] situaţia din Tadjikistan,[26] Kazahstan,[27] lupta antisovietică de eliberare naţională a popoarelor din Caucaz,[28] etc.

Deoarece nu era specialist de carieră în informaţii, uneori a raportat şi date inutile; după ce înainta conducerii Centrului H rapoarte neimportante, primea drept răspuns: din interogatoriile trimise, nu am putut scoate nimic[29]. În alte cazuri, a dat dovadă chiar de o stângăcie copilărească, manifestând în acelaşi timp o mare dorinţă de a fi util Centrului H. Un asemenea caz a avut loc în martie 1944; Centrul, deoarece era un serviciu secret, nu dispunea de ştampilă proprie, pe actele sale fiind aplicate ştampile străine (ale Serviciului Exterior, M.C.G., M.St.Major, etc.). La fel procedau şi subcentrele, care aplicau pe actele lor ştampila Birourilor 2 ale M.U. pe lângă care erau ataşate. Problema lipsei ştampilelor a fost abordată de maiorul D. Bogos în martie 1944, care spunea că, Subcentrul (Biroul Maior D. Bogos n.a.) e lipsit de ştampile, ne lovim la fiecare pas de acest inconvenient. E nevoie, de cel puţin, de ştampilă rotundă. Rog dispuneţi procurarea. Cererea era adresată într-un moment cu totul nepotrivit, când toţi erau stresaţi de pericolul bolşevic. Astfel că, şeful Centrului H a ţinut să sublinieze vizavi de această solicitare: Ţara arde şi Bogos cere ştampile[30]. Maiorului i s-a răspuns prin a-i lămuri că, La acel Subcentru ne mai izbim şi de alte lipsuri. Până acuma a funcţionat şi fără ştampilă. Lipsa ştampilei se poate remedia dacă pe corespondenţa Dvs. veţi pune ştampila de la orice birou al Corpului, aşa cum s-a făcut şi până acuma. Prin acest raport aţi provocat ilaritate aci.[31]

Cu toate că nu a fost specialist în informaţii şi contrainformaţii, D. Bogos a reuşit să-şi aducă aportul la completarea fluxului informaţional despre inamicul sovietic. Iată ce spunea şeful Centrului H, lt.-colonelul D. Bădărău, la 22 decembrie 1943, despre maiorul (r.) D. Bogos: Maiorul de rezervă Bogos Dumitru, prezentat la serviciu în ziua de 31 Octombrie 1943, a fost întrebuinţat în intervalul de la 1-23 Noiembrie a.c. în misiuni contrainformative în Nikolaev şi împrejurimi, în special pentru verificarea unor date cerute de Armata 3-a, fie de Marele Stat Major.

În acelaşi timp a fost pus să se intereseze, în timpul diverselor deplasări ce făcea în interes de serviciu, de starea morală, disciplina şi ţinuta trupelor române şi a ostaşilor izolaţi care treceau prin Nikolaev, spre front sau spre ţară.

În general, s-a achitat mulţumitor de însărcinările primite.

De la 23 Noiembrie la 18 Decembrie 1943, a lucrat în lagărul german de prizonieri ruşi din localitatea Bobrovîi Kut /54 Km. Nord-Est Kerson/, unde a interogat o serie de prizonieri, care însă nu au fost în măsură a furniza informaţiuni importante.

În alte lagăre din acea regiune, nu a putut să se deplaseze din cauza drumurilor rele şi desfundate.

Ofiţerul este obsedat de ideea că s-ar putea întreprinde o acţiune de propagandă ce ar trebui să aibă ca urmare dezagregarea armatei roşii şi răsturnarea regimului sovietic, dar nu are clar în mintea lui cum s-ar putea face aceasta.[32]

Este animat de dorinţa de a fi util, însă fiind lipsit de experienţa necesară în ceea ce priveşte activitatea din cadrul misiunilor Biroului (Centrului H n.a.), trebuieşte mereu îndrumat, iar însărcinările ce i se dau, bine compartimentate şi limitate şi în timp şi în spaţiu.

Sperăm că pe măsură ce se va identifica cu procedeele de lucru în materie informativă şi contrainformativă, să ne fie de folos, cu atât mai mult că Centrul duce lipsă de ofiţeri.[33]

Începând cu 23 martie 1944, D. Bogos a preluat la Odessa conducerea Subcentrului H.1 al Centrului H, condus până atunci de Emil Popp.[34] La 27 martie 1944, Centrul H a informat Biroul 2 al Corpului 3 Armată român (aflat în Transnistria), că în conformitate cu dispoziţiile Secţiei a II-a a M.St.Major, a fost detaşat pe lângă acel comandament, un organ informativ sub conducerea maiorului (r.) D. Bogos. Misiunea acestui organ era de a exploata toate sursele informative (prizonieri, dezertori, ş.a.) de la trupele din subordinea Corpului 3 Armată, să cerceteze persoanele prinse în flagrant delict sau suspecte de spionaj, terorism şi alte acte subversive. Toate datele obţinute trebuiau raportate, în primul rând, Comandamentului Corpului 3 Armată, apoi Centrului H.[35]

După o scurtă activitate la Odessa, sub presiunea frontului, subcentrul condus de D. Bogos, împreună cu Centrul H şi celelalte subcentre din subordine, s-a instalat în Basarabia, iar de acolo, în mare grabă, a trecut Prutul.

După stabilizarea frontului din aprilie 1944, Subcentrul H.1 al maiorului D. Bogos a revenit în Basarabia şi s-a instalat în ziua de 17 aprilie 1944, la Chişinău, activând pe lângă Divizia 14 Infanterie română, aflată sub comandament german în regiunea Orhei.[36] În a doua decadă a lunii aprilie 1944, Subcentrul H.1 i-a cedat sediul său din Chişinău Centrului H şi s-a deplasat pentru activităţi informative şi contrainformative la Străşeni, pe lângă Corpul 47 german.[37]

În timpul activităţii în Basarabia, D. Bogos a raportat informaţii referitoare la: abuzurile autorităţilor militare germane şi ale militarilor germani,[38] situaţia agrară,[39] starea ostaşilor sovietici din Divizia 84 a Armatei 4 sovietice (Frontul II Ucrainean) şi a populaţiei civile din sectorul acestei divizii,[40] activitatea organizaţiei de partizani din pădurea Căpriana,[41] etc.

După o prezenţă permanentă în cele mai periculoase sectoare ale frontului, la 17 mai 1944, maiorul (r.) D. Bogos a solicitat să fie desconcentrat. Raportul lui a fost trimis Secţiei a II-a a M.St.Major pentru a se decide, în care lt.-colonelul D. Bădărău a notat următoarele: () Ofiţerul fiind înaintat în vârstă şi suferind, nu este în măsură să suporte eforturile cerute de actualele împrejurări în care activează Centrul. Avea 56 de ani, era bolnav de reumatism şi suferea de oboseală.[42] Şeful Centrului H ruga să i se soluţioneze favorabil cererea, propunând ca înlocuitori pe maiorul Mladin ori căpitanul Baţaliuc, propus de mult.[43] Însă, din cauză că situaţia de pe front devenea tot mai dramatică, D. Bogos a fost obligat să-şi continue activitatea în Centrul H.

După căderea regimului Antonescu de la 23 august 1944, întreaga activitate informativă şi contrainformativă a serviciilor speciale româneşti de pe frontul din răsărit a fost sistată.

În campania Armatei române de pe frontul din vest, D. Bogos a participat la luptele de eliberare a Transilvaniei de nord de sub ocupaţia hortystă. Alte detalii despre activitatea lui D. Bogos de după 23 august 1944, rămân deocamdată necunoscute pentru noi.[44]

A decedat la 14 mai 1946,[45] la Bucureşti, din cauza unei tumori canceroase şi a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea,[46] apoi transferat în cripta familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica.[47] Ultimul domiciliu l-a avut în Bucureşti, str. Justiţiei nr. 41.[48]

Distincţii româneşti: Regele Ferdinand, clasa I-a; Steaua României, în grad de Comandor; Coroana României, în grad de Comandor; Vulturul României, în grad de Ofiţer; Medalia Peleş, etc.[49]



[1]. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Chişinău (în continuare A.N.R.M., Chşn.), Fond 2042, inv. 2, dosar 26, filele 282-295.

[2]. Date oferite de Arhiva Militară Piteşti (Unitatea Militară 02600) prin adresa nr. CR 1157 din 28 iunie 2004.

[3]. Calendar Naţional 2006, Chişinău, 2006, p. 154.

[4]. Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918. Întreprinderea editorial-poligrafică Ştiinţa, Chişinău, 1998, p. 204.

[5]. A.N.R.M., Chşn., Fond 2042, inv. 2, dosar 26, filele 282-295.

[6]. Ibidem, dosar 12, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[7]. Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918, p. 204.

[8]. Gheorghe V. Andronachi, Albumul Basarabiei. În jurul marelui eveniment al Unirii. M.O. şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Chişinău, 1933, p. 153.

[9]. Date oferite de Arhiva Militară Piteşti (Unitatea Militară 02600) prin adresa nr. CR 1157 din 28 iunie 2004.

[10]. Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918, pp. 204-205.

[11]. I. Mamina, I. Scurtu, Guverne şi guvernanţi (1916-1938). Bucureşti, 1996, pp. 139-140.

[12]. Figuri contemporane din Basarabia. Ed. ARPID, Chişinău, 1939, p. 15.

[13]. Lucrarea lui Dumitru Bogos reflectă evenimente în care s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu România de la 1918. Ea a fost retipărită în 1998 la Chişinău, la Întreprinderea editorial-poligrafică Ştiinţa, cu titlul La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918.

[14]. Gheorghe V. Andronachi, Albumul Basarabiei, p. 153.

[15]. Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918, p. 205.

[16]. Figuri contemporane din Basarabia, p. 15.

[17]. Date oferite de Arhiva Militară Piteşti (Unitatea Militară 02600) prin adresa nr. CR 1157 din 28 iunie 2004.

[18]. A.N.R.M., Chşn., Fond 2042, inv. 2, dosar 12, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[19]. Date oferite de Arhiva Militară Piteşti (Unitatea Militară 02600) prin adresa nr. CR 1157 din 28 iunie 2004. A.N.R.M., Chşn., Fond 2042, inv. 2, dosar 12, filele 167-168; dosar 7, fila 147.

[20]. A.N.R.M., Chşn., Fond 2042, inv. 2, dosar 23, fila 325.

[21]. Ibidem, dosar 7, filele 101-106, 151-154.

[22]. Ibidem, fila 397.

[23]. Ibidem.

[24]. Ibidem, dosar 21, fila 119-119 verso. Referitor la această informaţie, şeful Centrului H, a pus rezoluţia: 30.XI.1943. Informaţiuni cari nu pot servi la nimic. /ss/ D. Bădărău.

[25]. Ibidem, fila 349. Ibidem, dosar 25, fila 228.

[26]. Ibidem, dosar 21, fila 120. Pe acest interogatoriu, lt.-colonelul D. Bădărău, printre altele a notat: 30.XI.1943. Informaţiuni fără importanţă (operativă n.a.) (...).

[27]. Ibidem, fila 119-119 verso. În privinţa acestor date raportate de D. Bogos, şeful Centrului H, a notat rezoluţia: 30.XI.1943. Informaţiuni cari nu pot servi la nimic. /ss/ D. Bădărău.

[28]. Ibidem, dosar 20, filele 312-314 verso.

[29]. Ibidem, dosar 15, fila 400-401 verso.

[30]. Ibidem, dosar 25, fila 304.

[31]. Ibidem, fila 305.

[32]. La 15 ianuarie 1944, M.St.Major, Secţia a II-a, aflând de această obsesie a maiorului D. Bogos, l-a rugat pe D. Bădărău să-i dea dispoziţii subordonatului său ca să întocmească un plan, în care să arate modul cum vede şi concepe el organizarea acţiunii care trebuia să aibă ca rezultat dezagregarea Armatei sovietice şi răsturnarea regimului bolşevic. Lucrarea era cerută de urgenţă (ibidem, Fond 706, inv. 2, dosar 18, fila 270).

[33]. Ibidem, filele 250-251.

[34]. Ibidem, Fond 2042, inv. 2, dosar 25, fila 265.

[35]. Ibidem, fila 711.

[36]. Ibidem, dosar 26, filele 45, 47. Ibidem, dosar 13, fila 159.

[37]. Ibidem, dosar 26, fila 93.

[38]. Ibidem, dosar 33, fila 58. Pe această notă, lt.-colonelul D. Bădărău a scris: 1 Mai 1944. În evidenţă pentru o Dare se seamă şi cu alte cazuri.

[39]. Ibidem, fila 61. Pe această notă informativă, şeful Centrului H a notat: 6.V.1944. Bine mi se semnalează şi acest lucru, însă misiunea Maiorului Bogos este alta şi văd nu o execută.

[40]. Ibidem, dosar 14, fila 200-200 verso.

[41]. Ibidem, dosar 32, filele 449-452. Ibidem, dosar 10, filele 116-119.

[42]. Ibidem, dosar 26, fila 115.

[43]. Ibidem, fila 112.

[44]. Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918, p. 205.

[45]. M. Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, p. 26.

[46]. Calendar Naţional 2006, p. 154.

[47]. Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917-1918, p. 205.

[48]. A.N.R.M., Chşn., Fond 2042, inv. 2, dosar 26, filele 282-295.

[49]. Calendar Naţional 2006, p. 154.



Hosted by uCoz