MIME-Version: 1.0 Content-Type: multipart/related; boundary="----=_NextPart_01C99E88.01CA0F10" This document is a Single File Web Page, also known as a Web Archive file. If you are seeing this message, your browser or editor doesn't support Web Archive files. Please download a browser that supports Web Archive, such as Microsoft Internet Explorer. ------=_NextPart_01C99E88.01CA0F10 Content-Location: file:///C:/9F23DE56/Molodtov.htm Content-Transfer-Encoding: quoted-printable Content-Type: text/html; charset="us-ascii"
Vladimir Aleksandrovici MOLODŢOV – =
s-a născut în 1911, în oraşul Sasovo, gubernia Ria=
zan
(Federaţia Rusă), în familia unui muncitor de la căile
ferate. De la 18 ani a lucrat ca muncitor necalificat, apoi ca
lăcătuş. În 1930, a mers, în baza
îndreptării date de organizaţia comsomolistă local=
9;,
la muncă în minele de la Bobrik-Donskoi din bazinului carbonifer
Podmoskovie. Concomitent, îşi făcea studiile la Facultatea
muncitorească a Institutului de inginerie energetică din Moscova.
În 1931, a fost înscris în Partidul Comunist bolşevi=
c al
Uniunii Sovietice. În anul 1934, pe linia partidului, s-a angajat
în N.K.V.D., iar cu un an mai târziu, în 1935, a absolvit
Şcoala Centrală a N.K.V.D. al U.R.S.S. şi a fost trimis s=
59;
activeze în Direcţia N.K.V.D. al regiunii Moscova. A lucrat &ici=
rc;n
funcţia de ajutor al împuternicitului Secţiei economice a
G.U.G.B. al N.K.V.D. al U.R.S.S., iar din iulie 1940 – ajutor al
şefului Biroului 6 al uneia din Secţiile Direcţiei Generale
Economice a N.K.V.D. Din martie 1941, a deţinut funcţia de ş=
ef
de biroul al Secţiei 7 (spionaj în România) a Direcţi=
ei
1-a a N.K.G.B. al Uniunii Sovietice, iar după declanşarea
războiului sovieto-german (22 iunie 1941), a fost transferat în
Secţia Specială din cadrul N.K.V.D. al U.R.S.S.
În iulie 1941, căpitanul de securitate Vl.
Molodţov, a fost trimis, cu numele conspirativ de Pavel Badaev, de la Kiev la Odessa (administrată de
autorităţile româneşti), pentru a desfăşura
activităţi de spionaj şi terorism contra inamicului
româno-german. Acolo, constituindu-şi un grup de acţiune, V=
l.
Molodţov a întreprins, împreună cu comuniştii din
ilegalitate şi serviciile informative ale Armatei roşii, o larg=
259;
activitate de diversiune.[1]=
span>
Detaşamentului lui Molodţov era format din
şase ofiţeri N.K.V.D. – la Odessa, cu puţin timp
înainte de ocuparea oraşului de către trupele române =
la
16 octombrie 1941. Misiunea acestuia consta în înfiinţarea
unei rezidenţe clandestine menită să organizeze
recunoaşteri, sabotaje şi operaţiuni speciale în spate=
le
frontului german. La Odessa li s-au alăturat treizeci de membri ai
Departamentului Special local N.K.V.D., comandat de locotenentul V. A.
Kuzneţov.
Potrivit versiunii oficiale asupra evenimentelor, cele
două grupuri au ţinut adunări de partid/comsomol în se=
ara
de 15 octombrie, înainte de a coborî în catacombe
să-şi instaleze baza. Ce s-a întâmplat în
realitate, potrivit dosarului K.G.B., a fost o petrecere zdravănă
şi o beţie cumplită care s-a terminat cu o bătaie &icir=
c;ntre
detaşamentele N.K.V.D. din Moscova şi Odessa. În ziua
următoare cele două grupuri au intrat în catacombe la fel de
îndârjite unul împotriva celuilalt, Vl. Molodţov =
51;i
V. Kuzneţov pretinzând fiecare să preia comanda general=
9;.
În următoarele nouă luni operaţiunile moscoviţilor
şi odesiţilor împotriva germanilor şi românilor =
au
alternat cu războiul ucigător dintre ei.[2]=
span>
Aşadar, detaşamentul lui Vl. Molodţov
şi-a stabilit baza în catacombe – un labirint de tuneluri
subterane de unde se extrăgea gresia folosită la construirea
elegantelor clădiri din Odessa. Datorită celor aproape o mie de
kilometri de tuneluri necartografiate şi numeroase intrări şi
ieşiri, catacombele formau o bază aproape ideală pentru lupt=
a de
partizani.=
[3]=
span>
Vl. Molodţov a reuşit să organizeze
două detaşamente de partizani, care acţionau din catacombe, a
format o vastă reţea de informatori, plasaţi în portul
oraşului, pe calea ferată, aerodrom, etc., aceste grupe
executând, potrivit versiunii istoriografiei ruse, mai multe acte
teroriste, printre care şi aruncarea în aer, în octombrie
1941, a Comandamentului Militar Român al Odessei.[4]=
span>
La 9 februarie 1942, în rezultatul recrută=
rii
de către serviciile informative româneşti a lui P. Boiko (A.
Fedorovici) – membru al acestui grup –, organele
poliţieneşti au reuşit să aresteze majoritatea
componenţilor acestui grup, inclusiv pe Vl. Molodţov.
În urma arestării şi a declaraţi=
ilor
luate, Vl. Molodţov a fost executat la 2 iulie 1942, în baza
deciziei Curţii Marţiale din Odessa. Împreună cu el a =
fost
executată şi colaboratoarea lui din Direcţia N.K.V.D. al
Odessei, sergent de securitate T. Mejigurski.
Post-mortem lui Vl. Molodţov i s-a acordat
distincţia de Erou al Uniunii
Sovietice.[5]
După executarea lui Vl. Molodţov, V.
Kuzneţov şi-a dezarmat detaşamentul şi l-a pus sub
pază în catacombe. Toţi în afara unui combatant ̵=
1;
N. F. Abramov – au fost executaţi din ordinul lui V. Kuzneţ=
ov
sub acuzaţia că au complotat împotriva lui.
Întrucât condiţiile din catacombe se deterioraseră,
componenţii grupului N.K.V.D. din Odessa au început să se c=
erte
între ei. Rezervele de hrană se scădeau, iar petrolul era pe
sfârşite. La 28 august 1942, V. Kuzneţov l-a
împuşcat pe unul dintre oamenii săi, Molocini, pentru c=
9;
furase o bucată de pâine. La 27 septembrie alţi doi,
Polşikov şi Kovalciuk au fost executaţi pentru furt de
hrană şi „lipsă de disciplină sexuală”.
Temându-se să nu fie lichidat, la rândul său, Abramov=
la
ucis pe Kuzneţov o lună mai târziu. În carnetul s=
9;u,
descoperit ulterior în catacombe, Abramov a scris: „Fostul #=
1;ef
al Departamentului Trei Special al Districtului Odessa al N.K.V.D.,
locotenentul din Securitatea Statului V. A. Kuzneţov, a fost
împuşcat de mine cu două gloanţe în
tâmplă în «Fabrica de oglinzi» [baza din catac=
ombe]
la 21 octombrie 1942”.
În acel moment, numai trei ofiţeri N.K.V.D.
rămăseseră în viaţă în catacombe: Abra=
mov,
Gluşcenko şi Litvinov. Abramov şi Gluşcenko l-au ucis
împreună pe Litvinov, apoi au început să se
pândească unul pe altul. Gluşcenko a scris în jurnalul
său că Abramov avea de gând să se predea: „Am fo=
st învinşi.
El mi-a spus să nu mă tem că voi fi împuşcat,
fiindcă are prieteni în spionajul german”.[6]=
span>
La 18 februarie 1943, după toate aparenţele
suferind de halucinaţii, Gluşcenko scria: „[Abramov] era
aplecat, ocupându-se de hârtiile lui. Am scos pistolul de la
centură şi l-am împuşcat în ceafa”. Î=
;n
următoarele câteva luni Gluşcenko şi-a petrecut mult t=
imp
în afara catacombelor, în apartamentul soţiei sale din Ode=
ssa,
pentru ca în cele din urmă să părăsească baza
subterană la 10 noiembrie 1943. După recucerirea Odessei de
către Armata roşie în aprilie 1944, Gluşcenko s-a
reîntors cu membrii N.K.V.D.-ului ucrainean să adune echipamentul
şi actele compromiţătoare din catacombe, dar a fost răn=
it
mortal de o grenadă care i-a explodat în mână în
momentul în care a ridicat-o de jos.[7]=
span>
În 1969, la a 25-a aniversare a Zilei Victoriei=
, o
secţiune a catacombelor din împrejurimile Odessei a devenit Muze=
ul
Gloriei Partizanilor, care de-a lungul anilor a primit peste un milion de
vizitatori pe an. Un loc de cinste în Muzeul Gloriei Partizanilor este
acordat detaşamentului N.K.V.D. condus de căpitanul Vl.
Molodţov, întreaga lui viaţă fiind transformată
în aceea a unui sfânt de ipsos stalinist. Originile eroismului =
lui
Molodţov au fost găsite în devotamentul altruist în
îndeplinirea normelor ca miner în timpul primului plan cincinal:
„Ce lucru minunat este – se spune că ar fi declarat el
în 1930 – să nu te uiţi la ceas în timpul zilei=
de
muncă, să nu aştepţi sfârşitul schimbului de
lucru, ci să cauţi să-l prelungeşti, să alergi
în spatele vagonetului [cu cărbuni], să te scalzi în
năduşeală şi la sfârşitul schimbului să
ieşi la suprafaţă victorios în îndeplinirea
planului!”.
Muzeul Gloriei Partizanilor cuprinde o
„reconstituire” a cartierului general subteran al
detaşamentului N.K.V.D., cu dormitoare, depozit de muniţii, ateli=
ere,
depozite de benzină, bucătărie şi sală de
şedinţe cu – inevitabil – un portret al lui Lenin
(şi unu al lui Stalin) pe perete. Alături este un puţ vertic=
al
lung de 17 metri care leagă sediul cu suprafaţa prin care erau
primite mesaje şi alimente de la agenţii săi din Odessa.
În timpul erei sovietice numeroase filme, cărţi, articole
în ziare şi reviste, multe pregătite de către K.G.B.,
popularizau faptele eroice ale detaşamentului N.K.V.D.[8]=
span>
Timp de aproape douăzeci de ani, Centrala
N.K.V.D.-K.G.B. de la Moscova a crezut că nu mai rămăsese ni=
ci
un supravieţuitor din catacombele Odessei care să pună sub
semnul întrebării mitul eroic pe care-l construise. Îns=
59;
în 1963, K.G.B. a descoperit că până la urmă Abr=
amov
nu fusese ucis de Gluşcenko, ci fugise şi la acea dată
trăia în Franţa. Tatăl său, care putea şi el
să cunoască adevărata poveste a catacombelor Odessei, se
părea că emigrase în S.U.A. Presupusa văduvă a lui
Abramov, Nina Abramova, care lucrase în Direcţia Generală U=
nu a
K.G.B., a fost discret transferată în altă funcţie. Mi=
tul
eroilor din catacombele Odessei s-a păstrat intact.[9]=
span>
<=
![if !supportFootnotes]>[2]. V. Mitro=
khin, Ch.
Andrew, Arhiva Mitrokhin. KGB &icir=
c;n
Europa şi în Vest. Traducere: Ion Aramă, Ed.
„Orizonturi”, Ed. „Sirius”, /Bucureşti/, /2003=
/,
p. 110.
<=
![if !supportFootnotes]>[3]. Ibidem, =
p. 109.
<=
![if !supportFootnotes]>[6]. V. Mitrokhin, Ch. Andrew, Ar=
hiva
Mitrokhin. KGB în Europa şi în Vest, p. 110.
<=
![if !supportFootnotes]>[7]. Ibidem, p. 111.
<=
![if !supportFootnotes]>[8]. Ibidem, p. 109.
<=
![if !supportFootnotes]>[9]. Ibidem, p. 111.