MIME-Version: 1.0 Content-Type: multipart/related; boundary="----=_NextPart_01C99E88.1C2ECDA0" This document is a Single File Web Page, also known as a Web Archive file. If you are seeing this message, your browser or editor doesn't support Web Archive files. Please download a browser that supports Web Archive, such as Microsoft Internet Explorer. ------=_NextPart_01C99E88.1C2ECDA0 Content-Location: file:///C:/AA796514/Mordovet.htm Content-Transfer-Encoding: quoted-printable Content-Type: text/html; charset="us-ascii"
Iosif Lavrentievici MORDOVEŢ – narkom (comisar al poporului) al N.K.V.D.-ului
moldovenesc, apoi, după formarea M.G.B. al R.S.S. Moldovene#=
1;ti,
ministru al Securităţii Statului (1944-1955). Succesorul lui Nikolai
Sazîkin (1940/1941) în această funcţie şi
primul şef al securităţii moldoveneşti de după cel
de-al Doilea Război Mondial.
S-a născut în anul 1899 în Krivoi Rog
(Ucraina), în familia unui muncitor-miner. De la 12 ani a lucrat
alături de tatăl său la extracţia minereului de fier.
„Revoluţia din Octombrie o
întâlnea cu o mare bucurie, înţelegând că=
a
venit puterea poporului, libertatea”. A mers voluntar în Armata
roşie, pentru a apăra „tânăra republică
sovietică”. În această perioadă, „Armata
roşie i-a dat o mare călire militară, i-a lărgit orizon=
tul
politic”.[1]
În 1924, a fost demobilizat din armată,
revenind acasă, unde a fost ales preşedinte al consiliului
sătesc, după care înaintat „la muncă de conducere
partiinică şi sovietică în raion”.
Cinci ani mai târziu, în 1929, partidul l=
-a
trimis să activeze în organele G.P.U.-N.K.V.D., ducând
„o luptă fără compromis contra duşmanilor poporul=
ui,
neobosit ajuta la întărirea puterii statului nostru”.
La începutul Războiului germano-sovietic (=
22
iunie 1941), se afla „într-un post de răspundere” din
cadrul organelor de securitate sovietice din Basarabia (era locţiitorul
lui N.
Sazîkin la şefia N.K.V.D.-ului moldovenesc). A
îndeplinit „misiunea guvernamentală de evacuare a capitalei
Moldovei şi a fost printre ultimii care au părăsit
Chişinăul”.
În iulie 1941, a mers „din proprie
dorinţă” în Armata roşie, luptând continuu
până la „eliberarea” sovietică a Basarabiei. Pe
front, atunci când armatele româno-germane ocupaseră o
bună parte a Caucazului de nord şi Kubanul, precum şi
Novorossiiskul, iar unicul port sovietic pe Marea Neagră prin care se
putea face aprovizionarea trupelor sovietice era Tuapse, I. Mordoveţ a
fost împuternicit să asigure aprovizionarea Armatei roşii
în bune condiţii prin acest port. A executat ordinul întoc=
mai,
cu „mână de fier” de enkavedist.
Ulterior, a participat la luptele pentru Kuban şi
Ucraina, a eliberat Donbassul, Harkovul, Poltava şi a forţat Nipr=
ul.
La mijlocul anului 1944, după cucerirea Basarabi=
ei,
a fost rechemat de pe front, pentru a fi numit comisar al poporului pentru
securitatea statului din R.S.S. Moldovenească. În anul 1946, zia=
rul Sovetskaia Moldavia scria că,=
de la
numirea lui în această funcţie „tov. Mordoveţ a
făcut multe pentru consolidarea puterii sovietice în republic=
59;.
El a desfăşurat o mare activitate de curăţire a Moldove=
i de
rămăşiţele fascismului şi a naţionalişti=
lor
moldo-români – cei mai înrăiţi inamici ai popor=
ului
moldovenesc. (...) Pentru o muncă cinstită, asiduă şi
merite militare faţă de Patriei, Iosif Lavrentievici este decorat=
cu
zece distincţii guvernamentale – ordine şi medalii”. =
Era
deputat în Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti şi membru=
al
biroului Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al
Moldovei. Subalternii spuneau despre el că „este un excelent
lucrător-bolşevic, care ne serveşte drept model (...). Este
precis şi pedant, simplu şi atent, se bucură de o mare
autoritate”.[2]
În mai 1945, la plenara a V-a a C.C. al P.C. (b=
) al
Moldovei, I. Mordoveţ, comisarul poporului pentru securitatea statului
şi M. Markeev, comisarul poporului al afacerilor interne, au fost
incluşi în componenţa C.C. şi au devenit membri al
Biroului C.C.[3] &Ici=
rc;n
ianuarie 1946, I. Mordoveţ a fost înaintat din partea
circumscripţiei electorale nr. 634 Cahul pentru a fi ales deputat &ici=
rc;n
Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice.[4]=
span>
În serviciu, a avansat până la gradul de general-maior de
securitate.
În perioada lui I. Mordoveţ, au avut loc
tragicele evenimente ale deportării basarabenilor pe criterii sociale,
politice şi religioase (din anii 1949-1951; operaţiunea „=
;Iug”),
operate de M.G.B. M.A.I., represaliile împotriva
intelectualităţii „cosmopolite”, „afacerea me&s=
hy;dicilor”
din Moldova (1953), deconspirarea cazului colonel
Pavlenko,[5] etc.=
Conform aprecierilor colegilor de serviciu, I.
Mordoveţ era un profesionist de marcă, reuşind într-o
perioadă minimă, în condiţiile unei economii semidistr=
use,
secondate de haos şi panică, să restabilească aparatul
organelor securităţii de stat, în mare parte, cu ofiţe=
ri
aduşi din Rusia, Ucraina şi alte republici ale U.R.S.S. Era adept=
ul
unei stricte discipline şi ordini.
Profitând de atmosfera unei suspiciuni generale,
instaurată după război, I. Mordoveţ a izbutit să c=
reeze
în jurul instituţiei sale o asemenea alură, încâ=
;t
în chestiunile serviciului nu riscau să intervină,
fără motive speciale, nici chiar secretarii Comitetului Central al
Partidului Comunist al Moldovei. Secretarii comitetelor raionale, aduc&acir=
c;nd
la cunoştinţa celor „de sus” cazurile de samovolnicie
manifestate de angajaţii secţiilor locale ale M.G.B., rareori
reuşeau să obţină destituirea celor vinovaţi. Cu t=
oate
acestea, când era cazul, I. Mordoveţ mustra aspru subalternii.
După moartea lui I. Stalin (5 martie 1953), I.
Mordoveţ, în repetate rânduri, şi-a manifestat
nemulţumirea faţă de „indisciplina şi
dezordinea” care începea să se instaleze în
republică. În această privinţă îl acuza pe
Dmitrii Gladkov, succesorul lui Leonid Brejnev la funcţia de prim-secr=
etar
al Comitetului Central al Partidului, că e o persoană care,
„pur şi simplu, nu se pricepea să lucreze”.
Cu toate că, pe timpul lui I. Mordoveţ
activitatea M.G.B. al R.S.S.M. luase amploare, el aşa şi nu a
reuşit să anihileze grupările „naţionaliste”=
; şi
„antisovietice”. Acest fapt, I. Mordoveţ îl califica
drept cel mai mare insucces din cariera sa.
În luna martie 1953, M.G.B. şi M.A.=
I. din
R.S.S.M. au fost contopite într-o structură unică –Ministerul Afacerilor Interne, &ic=
irc;n
fruntea căruia a fost numit acelaşi I. Mordoveţ.
Prim-viceministru a devenit fostul ministru al M.A.I., Piotr Kulik.
Această comasare însă nu a durat mult. Exact peste un an de
zile, la 13 martie 1954, a fost adoptată hotărârea Prezidiu=
lui
Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice despre
divizarea M.A.I., revenindu-se la situaţia de până în
martie 1953. De această dată conducerea organelor
securităţii statului nu mai era reprezentată de minister, da=
r de
un comitet (Comitetul Securităţii Statului – K.G.B.). La co=
nducerea
comitetului a rămas I. Mordoveţ, însă nu pentru mult t=
imp.
În contextul criticilor aduse cultului
personalităţii lui Stalin şi în general, perioadei
staliniste, I. Mordoveţ a fost acuzat că a ordonat arestări
şi represalii neîntemeiate, nelegitime. Conducerea republicii
încerca să se debaraseze de şeful stalinist al
securităţii statului. În anul 1955, I. Mordoveţ a fost
impus să demisioneze onorabil.
În următorii câţiva ani, a fost
şef al serviciului personal al Ministerului gospodăriei comunale,=
continuând
să fie membru al C.C. al P.C.M., dar apoi s-a pensionat.
Contemporanii lui îşi amintesc că, ch=
iar
şi după destalinizare, I. Mordoveţ rămânea î=
;n
continuare convins de justeţea celor realizate atunci când s-a a=
flat
în postul de şef al securităţii R.S.S. Moldoveneş=
ti.
Considera întemeiate represiunile pe care le-a executat, declarâ=
;nd
că, „Aşa au fost timpurile. Era imposibil de procedat
în alt mod”.
A decedat în 1976, fiind înmormânta=
t la
Cimitirul Armenesc din Chişinău.[6]=
span>
[3]. В.=
И.
Пасат,
Суровая
правда
истории.
Депортации
=
89;
территории
Молдавской
ССР в 40-50 гг., Из
=
76;.
„Моментул”,
Кишинэу, 1998, p. 137.