M.G.B. al republicii moldoveneşti nistrene – (Министерство Госсударственной Безопасности – Ministerul Securităţii Statului), organ de informaţii, contrainformaţii şi de securitate al statului din teritoriul autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene (R.M.N.).

Activizarea mişcării separatiste din stânga Nistrului de la sfârşitul anilor 80, a afectat activitatea K.G.B.-ului moldovenesc în partea de est a R.S.S. Moldoveneşti, iar colaboratorii pro-chişinăuieni au fost supuşi la diverse atacuri, autorităţile separatiste forţându-i să plece în dreapta Nistrului.[1]

După destrămarea U.R.S.S., organele K.G.B.-ului R.S.S.M. din teritoriul transnistrean au încetat să mai activeze. În acţiunile de securitate din teritoriul din stânga Nistrului, precum şi în activităţile de dezintegrare teritorială a Republicii Moldovei, s-a implicat în mod direct K.G.B.-ul de la Moscova.

Crearea „republicii moldoveneşti nistrene”, cu centrul la Tiraspol, a impus necesitatea înfiinţării organelor securităţii de stat. Astfel, la 16 mai 1992, pentru asigurarea „statalităţii” R.M.N. şi „ca o reacţie la activităţile diversionist-teroriste a M.S.N. (Ministerului Securităţii Naţionale – n.a.) al Moldovei” împotriva R.M.N., în „republică” au fost create organele securităţii statului – Direcţia securităţii statului a R.M.N.[2] Era încadrată cu colaboratori experimentaţi din fostele structuri ale afacerilor interne a U.R.S.S. şi ale contrainformaţiilor militare din K.G.B.-ul sovietic.[3]

De rând cu subdiviziunile operative ale Direcţiei republicane de securitate, au fost constituite şi subdiviziunile de forţă ale ministerului. Încă la 31 martie 1992, a fost organizat batalionul cu destinaţie specială Delta al M.G.B. (pentru lupta cu terorismul, grupele de diversiune ale inamicului şi crima organizată[4]), care a executat mai multe „misiuni speciale”, aflându-se în rezerva Comandamentului Suprem al Forţelor Armate ale R.M.N. Pentru merite deosebite faţă de „republică”, la 4 aprilie 1997, batalionul Delta a fost decorat cu ordinul de onoare.[5] De asemenea, din dispozitivul de intervenţie mai făcea parte garda republicană, detaşamentul mixt teritorial de salvare (Территориальный сводный спасательный отряд), batalionul M.A.I. Dnestr, apărarea populară (народное ополчение) şi căzăcimea.[6]

Iniţial, organele securităţii statului au fost încadrate într-o direcţie, dar la 15 septembrie 1992, au fost reorganizate în minister.[7] În funcţia de şef al organelor securităţii statului, prin „decret prezidenţial”, semnat de Igor Smirnov, a fost numit Vladimir Antiufeev, cunoscut pe atunci sub numele fals de Vadim Şevţov. Acesta era dat în urmărire generală de către organele de drept din Lituania, pentru crime de stat, comise la Riga în interesul Moscovei în preajma destrămării Uniunii Sovietice, pe când se afla în brigada cu destinaţie specială a miliţiei din capitala Lituaniei.[8]

În martie 1992, pe când deţinea funcţia de şef al Secţiei Operative din cadrul direcţiei afacerilor interne a R.M.N., – structură nouă pe atunci, menită să organizeze instituţiile de drept ale autoproclamatei republici – Vl. Antiufeev susţine că, în stânga Nistrului acţionau circa 10-15 grupe teroriste, alcătuite din câte 10-20 de persoane, care erau conduse nemijlocit de M.S.N. al Republicii Moldova, în urma aprobării date de preşedintele Mircea Snegur. În fruntea acestor grupe se aflau ofiţeri ai M.S.N., iar componenţa lor era neomogenă – criminali, aventurieri turmentaţi de ideile „naţional-fasciste” şi mercenari, care doreau să câştige bani. Scopul urmărit consta în lichidarea liderilor tinerei „republici”, a funcţionarilor de „stat”, a „activiştilor-republicani”. Vladimir Antiufeev susţine că, aceste grupe i-au lichidat pe Alexandr Gusar, comandantul apărării populare din raionul Slobozia, Nikolai Ostapenko, şeful executivului din Slobozia, au comis alte acte de diversiune, menite să pericliteze situaţia social-economică la est de Nistru. Grupele speciale ale M.S.N. ar fi planificat şi lichidarea lui I. Smirnov, preşedintele R.M.N., a lui A. Caraman, vice-preşedintele R.M.N., a membrilor „guvernului”.

Printre aceste echipe speciale a fost şi grupul Bujor, constituit în anii 1990-1991 şi condus de Ilie Ilaşcu. Grupul a fost anihilat de Direcţia securităţii statului a R.M.N. (precursoarea Ministerului Securităţii Statului al R.M.N.), care la 2 iunie, împreună cu colaboratorii afacerilor interne din oraşul Tiraspol, i-a reţinut pe componenţii grupului Bujor. Informaţii despre acest grup au venit la securiştii transnistreni cu mult timp înainte de această dată, însă anihilarea ei era imposibilă din cauza numărului mic al colaboratorilor operativi – 5-6 persoane în frunte cu Vl. Antiufeev. Acesta relata că, în dotarea grupului Bujor era mult explozibil (dixogen), armament de producţie sovietică şi românească, documente false, uniforme a miliţienilor transnistreni. Era „un grup foarte serios, membrii căreia au fost bine pregătiţi şi instruiţi, iar şefii lui aveau instrucţiuni şi dispoziţii exacte de lichidare şi diversiune de la Ministerul Securităţii Naţionale” al Republicii Moldova.

După cum afirma Vl. Antiufeev, arestarea grupului Bujor şi depistarea legăturii acestuia cu M.S.N. a făcut ca ministrul Anatol Plugaru să dispună încetarea oricărei „activităţi teroriste” în Transnistria şi Găgăuzia, iar ulterior, a dus la demiterea lui A. Plugaru de la conducerea M.S.N. şi numirea în locul lui a generalului de brigadă Vasile Calmoi.

Noul şef al M.S.N. a exclus desfăşurarea oricărei „activităţi teroriste” pe teritoriul transnistrean. În toamna anului 1992, în timpul primei întrevederi de după conflictul armat dintre şeful M.S.N. şi cel al M.G.B. – V. Calmoi şi Vl. Antiufeev –, care a avut loc pe teritoriul unei terţe părţi, s-a convenit asupra următoarelor: M.S.N. încetează orice „activitate teroristă” pe teritoriul R.M.N., iar Vl. Antiufeev, la rândul său, prin organele din subordine, nu va comite nici un act de răzbunare pe teritoriul din dreapta Nistrului, îndreptat contra populaţiei civile, militarilor, etc.[9]

La 14 septembrie 1992, prin decret prezidenţial, a fost constituit detaşamentul de grăniceri al R.M.N., subordonat organelor de securitate ale statului (пограничный отряд Министерства Госсударственной Безопасности – detaşamentul de grăniceri al M.G.B.).[10] Responsabil de activitatea grănicerilor era colonelul Alexandr Vîrvici, locţiitorul lui Vl. Antiufeev pentru trupele de grăniceri.[11]

Începând cu 14 noiembrie 1992, detaşamentul de grăniceri a trecut la paza „frontierei de stat” pe o distanţă de 851 kilometri (70% din hotarul moldo-ucrainean). Existau patru comenduiri de grăniceri, cu un număr total de peste 300 de persoane, dintre care 1/3 făcuseră anterior serviciul în trupele de grăniceri. În special, în trupele de grăniceri transnistrene au fost încadraţi foştii gardişti şi luptători din detaşamentul mixt teritorial (de salvatori), precum şi cazacii regimentului de rezervă.[12] În total, pe „frontierele” R.M.N. erau 16 puncte de control şi trecere.[13]

La 1 martie 1993, în cadrul M.G.B. s-a înfiinţat un regiment de rezervă aparte de grăniceri cazaci (Отдельный резервный пограничный казачий полк). [14]

Prin decizia din 21 noiembrie 1992, a lui I. Smirnov, cetăţenilor R.M.N., care îşi făceau serviciul militar obligatoriu în teritoriul Republicii Moldova, li s-a permis să-şi continue serviciul în batalionul cu destinaţie specială Dnestr şi în alte unităţi militare din R.M.N. La 27 noiembrie, sovietul suprem al R.M.N. a decis trecerea sub jurisdicţia R.M.N. a unor unităţi ale Armatei ex-sovietice aflate în stânga Nistrului, a celor de apărare civilă şi M.A.I., care au decis acest lucru. Comitetului apărării i s-a dispus să elaboreze structura şi dislocarea unităţilor militare.

Serviciul de securitate de pe lângă guvernul R.M.N., care asigură paza şi protecţia conducerii R.M.N., s-a creat în baza companiei a III-a a batalionului Dnestr. Din momentul înfiinţării serviciului, şeful acestuia a fost Valerii Gratov.

În octombrie 1993, când la Moscova s-a încercat executarea unei lovituri de stat de către forţele antidemocratice (în frunte cu Aleksandr Ruţkoi), îndreptate împotriva lui Boris Elţin, acolo s-au aflat 150 de componenţi ai batalionului Dnestr, pentru a sprijini acţiunile insurgenţilor. În timpul acestor evenimente, la Moscova se afla şi ministrul securităţii statului al R.M.N., Vl. Antiufeev.

Potrivit declaraţiilor primului vice-prim-ministru al Federaţiei Ruse, V. Şumeiko, „La «Casa Albă» (Casa Guvernului – n.a.) situaţia este ţinută sub control de criminalii din batalionul Dnest şi din fostul detaşament de miliţie cu destinaţie specială din Riga”. Presa moscovită confirma prezenţa forţelor separatiste transnistrene la Moscova, menite să-i ajute pe complotişti. Ziarul Moskovskii Komsomoleţ din 16 octombrie 1993, scria: „Potrivit datelor ministerului securităţii Rusiei, a procuraturii generale şi G.R.U., la sfârşitul lunii septembrie au venit de la Tiraspol la Moscova aproximativ 30 de persoane (din batalionul Dnestr şi Delta), în frunte cu Şevţov (alias Vl. Antiufeev – n.a.) şi Matveev. Armamentul era adus în cantităţi mari pe calea aerului. Conducerea transnistreană era alcătuită din persoane «cu salutări comuniste» şi aici a intrat ea bine în belea. (...) În morgă a rămas fostul comandant de companie din Dnestr Pimenov, iar la televizor au fost recunoscuţi şi alţi combatanţi «transnistreni»”.

În legătură cu aceste relatări ale presei moscovite, sovietul suprem al R.M.N., la 5 octombrie 1993, a dezminţit implicarea autorităţilor separatiste în evenimentele de la Moscova: „Organele oficiale şi persoanele cu funcţii de răspundere a R.M.N. nu au luat decizii cu privire la trimiterea formaţiunilor militare la Moscova. Subdiviziunile şi militarii Ministerului Apărării, Ministerului Securităţii Statului şi Ministerului Afacerilor Interne a R.M.N. nu au luat parte la rezistenţa şi evenimentele tragice de la Moscova”.

În martie 1994, I. Smirnov a semnat decretul nr. 67, Cu privire la înfiinţarea comitetului republican al securităţii statului de pe lângă Preşedinte. Acest comitet a fost creat în scopul consolidării forţelor şi mijloacelor organelor de drept al „republicii” în lupta cu corupţia, crima organizată şi crimele economice. Comitetul trebuia să activeze doar până la stoparea ascensiunii situaţiei criminogene din „republică” şi era subordonat M.A.I. şi M.G.B. Preşedinte al comitetului a fost numit general-maiorul Vl. Antiufeev, ajutat de doi locţiitori: colonelul Oleg Gudîmo, ministru-interimar al securităţii statului şi colonelul de miliţie I. Fucedji, ministru-interimar (apoi ministru) al afacerilor interne.

Despre înfiinţarea comitetului, Vl. Antiufeev spunea următoarele: „Şi din afară, şi din interior sunt forţe puternice, care ar dori să distrugă republica noastră. M.A.I. şi M.G.B. nu sunt îndeajuns de perfecţionate. Principiul de conducere – de centralizare – va permite să concentreze totul într-o mână. (...) Sunt de acei care stau la îndoială: şi dacă republica nu este veşnică? Liderii lumii interlope niciodată nu vor conduce cu republica noastră”.[15]

Într-o declaraţie dată în 2006, Vl. Antiufeev afirma că, în prezent, activitatea de agentură a organelor de informaţii a Republicii Moldova în teritoriul transnistrean, precum şi a celor din unele state N.A.T.O., are o tendinţă de amplificare şi activizare, menite să distrugă statalitatea „Republicii Moldoveneşti Nistrene”. Însă, „Aceste tentative, după cum menţionează Vl. Antiufeev, vor fi anihilate şi noi nu vom sta la discuţii cu cei care vor merge pe calea realizării acestor intenţii”, căci „noi nu suntem în situaţia, în care ne aflam în anul 1992”.[16]

„Astăzi (în anul 2006 – n.a.) – declara Vl. Antiufeev – ministerul securităţii statului (al R.M.N. – n.a.) reprezintă un sistem aliniat, consolidat, bine funcţional, capabil să soluţioneze misiuni dificile privind asigurarea securităţii statului şi apărarea intereselor de stat a R.M.N. M.G.B. este unica structură din Republică, care se contrapune adversarului şi în timp de pace, aflându-se într-o permanentă interferenţă cu el. Iar adversar pentru noi sunt acele structuri şi acei oameni, indiferent de apartenenţa lor statală, activitatea cărora este îndreptată, în primul rând, împotriva statalităţii R.M.N. Şi misiunea noastră de bază este de a identifica şi combate această activitate”.

Eforturile conducerii M.G.B., consideră Vl. Antiufeev, trebuiesc îndreptate spre consolidarea şi perfecţionarea bazei legislative, necesară pentru o activitate eficientă şi ridicarea nivelului pregătirii profesionale. Activitatea M.G.B.-ului se desfăşoară, după părerea şefului M.G.B.-ului R.M.N., într-o situaţie geo-politică complexă, de creştere a influenţei structurilor militaro-politice occidentale, de apropiere a Uniunii Europene şi a N.A.T.O. de hotarele R.M.N., de luptă a Rusiei cu occidentul pentru influenţă în teritoriile din spaţiul ex-sovietic. În aceste circumstanţe, Transnistria pro-rusă este obiectul preocupărilor serviciilor speciale occidentale şi a S.I.S.-ul Republicii Moldova, în vederea lichidării statalităţii R.M.N., ceea ce înseamnă şi lichidarea prezenţei militaro-politice a Rusiei în regiune, utilizând întregul arsenal politic, economic şi informaţional de presiune.

La 16 mai 2006, cu ocazia sărbătoririi zilei organelor securităţii naţionale, Vl. Antiufeev, în alocaţiunea sa declara: „Ucraina nu ar trebui să uite (vorbind de participarea Ucrainei la „blocada economică” a R.M.N. – n.a.) că, dacă Transnistria nu ar fi rezistat în anul 1992, atunci trupele române ar fi stat pe hotarul regiunii Odessa. Luând în considerare ambiţiile teritoriale şi politice ale României, acest scenariu ar fi dus la urmări imprevizibile pentru Ucraina. Noi am apărat Ucraina de expansiunea românească...”.

Vladimir Antiufeev mai sublinia că, ceea ce e caracteristic pentru acţiunile actuale de informaţii şi subminare ale serviciilor de spionaj străine (printre care cele ale Republicii Moldova şi a Poloniei sunt cele mai active în teritoriul din stânga Nistrului[17]) este activizarea accentuată a culegerii de informaţii de pe poziţiile legale, prin utilizarea activă a inspecţiilor internaţionale pentru dezarmare, a diverselor programe studenţeşti şi de ajutor umanitar, a multiplelor fundaţii internaţionale şi a organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi a mijloacelor de informare în masă. Cea mai importantă ameninţare pentru securitatea R.M.N. o constituie, în opinia şefului securităţii transnistrene, activitatea de subminare a serviciilor speciale străine de pe poziţiile organizaţiilor non-guvernamentale. Tendinţa este de a provoca o revoluţie „portocalie” prin cele 23 de organizaţii non-guvernamentale din R.M.N., aflate pe orbita autorităţilor de la Chişinău şi a serviciilor străine de spionaj. Printre structurile occidentale care desfăşoară o activitate distructivă în R.M.N. – prin organizaţiile neguvernamentale –, în opinia lui Vl. Antiufeev sunt: Ambasada S.U.A., a Marii Britanii şi Poloniei de la Chişinău, misiunea O.S.C.E. în Republica Moldova, Ministerul dezvoltării internaţionale al Marii Britanii, Agenţia pentru dezvoltarea internaţională a S.U.A., U.E., F.M.I., Fundaţiile Sörös şi F. Ebert, etc. Aceste organizaţii urmăresc drept scop: crearea premiselor informaţional-psihologice, social-politice şi economice pentru reintegrarea teritorială a Republicii Moldova; susţinerea tuturor iniţiativelor îndreptate spre minimalizarea influenţei şi lichidarea prezenţei militare ruse în regiune; finanţarea organizaţiilor non-guvernamentale şi a mass-media, care desfăşoară activităţi contra regimului transnistrean şi au un vector antirusesc; asigurarea intervenţiei socio-culturale a occidentului în spaţiul geo-politic slavo-răsăritean; crearea bazei sociale pentru puciul „portocaliu” şi lichidarea statalităţii R.M.N.[18]