MIME-Version: 1.0 Content-Type: multipart/related; boundary="----=_NextPart_01C87731.53691E80" This document is a Single File Web Page, also known as a Web Archive file. If you are seeing this message, your browser or editor doesn't support Web Archive files. Please download a browser that supports Web Archive, such as Microsoft Internet Explorer. ------=_NextPart_01C87731.53691E80 Content-Location: file:///C:/2D7446E1/Miscareaderezistenta.htm Content-Transfer-Encoding: quoted-printable Content-Type: text/html; charset="us-ascii"
MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ=
; ANTISOVIETICĂ
DIN BASARABIA
I.
Caracteristica generală a mişcării subversive anticomuniste =
din st&aci=
rc;nga
Prutului.
Primele manifestări antisovietice în
teritoriul dintre Prut şi Nistru, au început imediat după o=
cuparea
lui de către armatele roşii în iunie 1940. Atunci, tancurile
sovietice aduceau pentru basarabeni şi bucovineni un regim cu totul in=
edit,
despre care doar auziseră şi de care li era frică. Aceast=
59;
frică, la scurt timp, a fost justificată de măsurile represi=
ve
ale noilor autorităţi.
Primele arestări au început chiar în
timpul ocupării Basarabiei şi nordului Bucovinei, când mili=
tari
români, care se evacuau, au fost reţinuţi şi
dezarmaţi de către sovietici (au fost arestaţi 282 de
ofiţeri, din care aproximativ 100 erau activi). Erau reţinuţ=
i pe
motive inventate, precum că ar fi desfăşurat acţiuni de
spionaj împotriva U.R.S.S. şi că ar avea poziţii
anticomuniste (odată ce erau militari ai regimului „burghezo-mo&=
#351;ieresc”,
automat erau catalogaţi drept anticomunişti), etc. Ofiţerilo=
r,
poliţiştilor şi funcţionarilor Statului român,
internaţi în închisori, li s-a aplicat tratamentul
deţinuţilor de drept comun, însoţit de ură şi
batjocură. Unii, din cauza acestui tratament – a torturilor fizi=
ce
şi psihice – nu au rezistat şi au decedat, alţii s-au
sinucis.=
[1]=
span>
Apoi, au fost arestate toate persoanele considerate
suspecte din punct de vedere al sentimentelor faţă de noul regim.=
Din
septembrie 1940, N. Sazîkin, şeful securităţii R.S.S.
Moldoveneşti, insista asupra soluţionării problemelor provocate =
de
„elementele vechi” – adepţi ai aşa-zisei
„românizări” a populaţiei basarabene.=
=
[2]=
span>
Erau vizaţi foştii oameni politici, în special cei din Sfat=
ul
Ţării, care au votat în 1918 unirea Basarabiei cu
România, foştii ofiţeri din Armata ţaristă şi
albă, funcţionarii Statului român, bogătaşii,
indiferent de naţionalitate şi religie.
În preajma declanşării Războiulu=
i sovieto-german (22 iunie 1941),
organele N.K.G.B. şi N.K.V.D. ale R.S.S. Moldoveneşti au avut de
executat o operaţiune de deportare a populaţiei basarabene,
pregătită minuţios încă de la instalarea în
Basarabia (28 iunie 1940) şi prin care se urmăreau scopuri
social-economice (facilitarea colectivizării), politice şi de
siguranţă a statului (înlăturarea elementelor
antisovietice, care într-un eventual război ar putea lupta contra
U.R.S.S.). De la instalare î=
;n
acest teritoriu, autorităţile sovietice au purces la identificarea
tuturor „elementelor sociale periculoase antisovietice” –
foşti moşieri, industriaşi, comercianţi, ţăra=
ni
înstăriţi, foşti jandarmi şi poliţişti,
membri ai partidelor „burgheze”, etc. Până la
sfârşitul lunii ianuarie 1941, această activitate a luat
sfârşit. Era preconizată strămutarea acestor elemente
în regiunile răsăritene ale U.R.S.S. Măsura se
încadra în planul general de deportare a persoanelor din
Ţările Baltice, Belorusia de Vest, Ucraina de Vest şi Basara=
bia,
considerate ostile şi periculoase puterii sovietice. După
încheierea măsurilor preparative, în noaptea de 13 spre 14=
iunie
1941, cu doar nouă zile înaintea declanşării
Războiului sovieto-german, au fost supuse represiunilor, – potri=
vit
datelor N.K.V.D.-ului din 14 iunie 1941 – 29.839 de persoane din
„R.S.S. Moldovenească şi regiunile Cernăuţi ş=
;i
Ismail ale R.S.S. Ucraineşti”: dintre acestea, 5.479 arestate
şi 24.360 deportate în răsăritul U.R.S.S.=
=
[3]
Timp de un an de ocupaţie, în Basarabia
şi nordul Bucovinei, haosul şi dezmăţul erau la ei
acasă. Totul era dezorganizat. Basarabenii şi bucovinenii erau
deprimaţi, mulţi dintre ei s-au repatriat în România,
alţii nu au reuşit să se repatrieze, dar îşi dore=
au
mult să ajungă pe celălalt mal al Prutului. Unii din dispera=
re
s-au sinucis. Forme de rezistenţă armată organizată nu =
s-au
înregistrat, însă au avut loc incidente între
populaţia civilă şi autorităţi, în special
în timpul implimentării „reformelor sovietice” ş=
;i a
deportării. Aproape toată populaţia îşi dorea
revenirea autorităţii româneşti, care a şi avut l=
oc
în iulie 1941, ostaşii armatelor româno-germane fiind
întâmpitaţi de basarabeni şi bucovinei ca dezrobitori=
de sub
jugul sovietic de ocupaţie.
După război, a urmat o altă ocupaţie. Referindu-se =
la
instalarea autorităţii sovietice în Basarabia în 1944,
istoriografia sovietică a vorbit doar despre o „eliberare de sub
jugul româno-fascist”, întâmpinat de oamenii muncii=
cu
un sentiment de „adâncă mulţumire”.
Însă, a „uitat” să spună despre
confruntările deschise ale basarabenilor cu ostaşii Armatei
roşii imedit după „eliberare”, despre dezertările
în masă şi refuzul lor de aşi face serviciul militar
într-o armată străină sau de a pleca la muncă
forţată la întreprinderile militare din U.R.S.S., etc.,
adică despre rezistenţa masivă a basarabenilor faţă=
; de
regimul sovietic de ocupaţie, care ar fi fost primit cu o „ad&ac=
irc;ncă
mulţumire”.
În contextul prezentării transformărilor socialiste din
satul basarabean din primii ani postbelici, istoricii sovietici cu
satisfacţie vorbeau despre „aspiraţiile crescânde ale
ţăranilor muncitori spre socialism” şi acţiunile
criminale ale „chiaburilor şi ale altor elemente
duşmănoase”, care nutreau o „ură sălbatic=
259;
faţă de colhozuri”, „desfăşurau o
propagandă antisovietică, băgând groaza în partea
înapoiată a ţăranilor muncitori”, iar atunci
când nu erau în stare să oprească mişcarea
colhoznică, „pătrundeau, prin înşelăciune,
în colhozuri şi desfăşurau o activitate de subminare, =
ce
urmărea scopul de a dezorganiza colhozurile şi de a discredita id=
eile
colectivizării”.
Refuzul basarabenilor de a intra în colhoz era considerat a fi
rezultatul „agitaţiei anticolhoznice, al ameninţărilor
şi actelor teroriste”, comise de „elementele
duşmănoase din Moldova”, care ar fi avut „legătu=
ri
cu culacii, cu naţionaliştii burghezi din Ucraina Apuseană,
precum şi cu centrele antisovietice de peste hotare, de unde primeau
sprijin şi ajutor”.
Istoricii sovietici mai susţineau în tezele lor că,
„o dată cu creşterea mişcării colhoznice, o parte=
din
chiaburi au păşit pe calea celor mai mârşave şi
sălbatice forme de luptă, pe calea terorii, asasinatelor şi
banditismului”. Deci, nu era vorba de manifestări de
rezistenţă ale populaţiei faţă de politica
promovată de autorităţile sovietice din Basarabia, ci de
consecinţele „ascuţirii luptei de clasă la sat”.=
=
=
[4]
Trecând peste analiza minuţioasă a istoriografiei sovie=
tice
la acest subiect, menţionăm că, printre cauzele apariţi=
ei în
Basarabia a mişcării de rezistenţă antisovietice (pe ca=
re
istoricii comunişti nu au identificat-o), au fost: teroarea politic=
59;,
arestarea şi deportarea în masă a oamenilor nevinovaţi
executate de autorităţi, rechiziţiile forţate de că=
;tre
stat a produselor alimentare, etatizarea gospodăriilor şi
înregimentarea ţăranilor în colhozuri, mobilizarea la
munci forţate (în teritoriul R.S.S. Moldoveneşti şi pe=
ste
hotarele ei), abuzurile şi fărădelegile militarilor şi
funcţionarilor sovietici, foametea organizată din anii 1946-1947,
distrugerea culturii şi a patrimoniului naţional, promovarea
românofobiei sub pretextul luptei cu naţionalismul, dorinţa
basarabenilor de a scăpa de regimul străin de ocupaţie ş=
;i
de a se reuni cu România, etc.
În ceea ce priveşte reunirea cu România, aceasta a fos=
t o
cauză majoră care a generat lupta basarabenilor împotriva
ocupanţilor sovietici. Era o puternică tendinţă de reun=
ire
cu fraţii de sânge, cu care în ultimii 26 de ani au
înfruntat greutăţi şi s-au bucurat împreună=
de
realizări, o puternică dorinţă de reunire cu Patria lor.
Era mult regretată fosta administraţie românească #=
1;i
se spera că în cel mai scurt timp, în urma luptei armate
locale antisovietice şi a războiului anglo-american împotri=
va
U.R.S.S., ea va reveni în Basarabia. Documentele de arhivă ş=
;i
mărturiile celor ce au luat parte la lupta de rezistenţă
antisovietică din Basarabia, „scot în evidenţă u=
nul
şi acelaşi gând, limpede de tot: dacă în anii
postbelici românii basarabeni ar fi beneficiat de dreptul la propria =
lor părere,
atunci reunirea cu România ar fi fost realizată încă
înainte de 1950”.
Şi cu toate că, mişcarea de rezistenţă
anticomunistă din Basarabia, comparativ cu cea din restul spaţiul=
ui
sovietic – din Ucraina Occidentală sau Caucaz, – a avut o
activitate mai redusă, atât ca intensitate, cât şi ca
timp, ea ne vorbeşte despre atitudinea refractară a basarabenilor,
prin cei mai viteji dintre ei, faţă de ocupaţia sovietic=
9;
şi regimul comunist.
Această rezistenţă a început imediat, în 194=
4,
după revenirea sovieticilor (de după ocupaţia din anul
1940/1941) în teritoriul dintre Nistru şi Prut. Primele forme de
manifestare au constat în: dezertarea din Armata sovietică ş=
;i
de la muncile forţate la obiectivele militare sau la întreprinde=
rile
industriale de peste hotarele R.S.S. Moldoveneşti; neachitarea
impozitelor, boicotarea alegerilor în organele puterii de stat soviet=
ice,
etc. Se consideră că, „în Basarabia postbelică a
existat o mişcare de rezistenţă îndreptată
împotriva ocupanţilor sovietici”, care „în
funcţie de circumstanţe, la diferite etape, s-a manifestat sub
diverse forme, fiind utilizate atât acţiunile cu caracter
paşnic, cum ar fi nesupunerea civică, cât şi cele cu a=
rma
în mâini, forma supremă de împotrivire”.=
=
[5]
Revenirea administraţiei sovietice a plasat, în prima faz=
59;,
basarabenii într-o stare de expectativă, după care au adopt=
at o
atitudine protestatară şi în final, au trecut la acţiu=
ni
făţişe împotriva regimului de ocupaţie. Chiar =
51;i
cei care au aşteptat cu sufletul la gură revenirea
„eliberatorilor” sovietici, în scurt timp, total
dezamăgiţi, regretau după administraţia
românească „fascistă”.
Basarabenii deveneau din ce în ce mai nemulţumiţi de
politica noilor autorităţi în sfera politică (lichidar=
ea
oricărei opoziţii), socială (lichidarea claselor sociale
înstărite, deznaţionalizarea) şi economică
(etatizarea gospodătiilor, organizarea colhozurilor, impozitarea
exagerate, aprovizionarea slabă cu produse, etc.). Aşadar,
principalele cauze care au dus la nemulţumiri şi au creat premise=
le
declanşării mişcării de rezistenţă, constau
în însăşi esenţa regimului sovietic de ocupa#=
5;ie
şi în politica promovată de autorităţile comunist=
e.=
=
[6]
Iniţial, ţăranii au protestat împotriva abuzurilor
militarilor din Armata sovietică – „jafuri, furturi, acte =
de
huliganism, însoţite de uciderea ţăranilor”.=
=
[7]
Deşi, autorităţile militare erau de părere că, ace=
ste
acţiuni „discreditează ofiţerii şi soldaţii
Armatei Roşii, aduc prejudicii economiei naţionale şi
favorizează activitatea subversivă a elementelor
antisovietice”, măsuri drastice pentru a le stopa, nu s-au luat.=
=
=
[8]
Era semnalată o lipsă totală de coordonare în activita=
tea
organelor puterii şi în primul rând, a comitetelor raional=
e de
partid şi a comisariatelor militare, ultimele încercând
să domine.[9]
Multe abuzuri s-au comis chiar la mobilizarea basarabenilor în Ar=
mata
sovietică: funcţionarii comisariatelor militare luau mită
în schimbul oferirii de scutiri sau amânări de mobilizare,
intimidau recruţii prin trimiterea pe front, pentru a estorca în
acest fel diverse bunuri, utilizau supuşii militari în diverse
scopuri personale, etc.[10]
Toate aceste abuzuri, dar şi nedorinţa de a lupta pentru o
armată străină, împotriva fraţilor din Armata
română, a dus la creşterea numărului dezertorilor #=
1;i
a celor ce se eschivau de la recrutare în Armata sovietică.=
[11]
În unele localităţi, autorităţile militare au luat
în calitate de „ostatici” soţiile şi
părinţii supuşilor militari care nu au răspuns ordinelo=
r de
mobilizare, determinându-i pe cei din urmă să plece în
păduri şi să se organizeze în detaşamente armate.=
=
[12]
Nerespectarea „legalităţii revoluţionare” nu=
era
proprie numai ostaşilor „eliberatori”.
Încălcările devenise „o maladie incurabilă”=
;,
ce afectase toate structurile de partid şi de stat sovietice,
întregul sistem totalitar,[13]
în special atunci când se pomenea într-un teritoriu ocupa=
t.
Mai apoi, au urmat protestele împotriva impozitelor agricole
exagerate, refuzul de a livra statului produse alimentare; se înregis=
trau
tot mai multe cazuri de dezertare sau eschivare a tinerilor de la serviciul
militar în Armata sovietică, de la lucrul în
întreprinderile industriale din U.R.S.S.; sute de ţărani au
încercat să se repatrieze în România în
căutarea unei vieţi mai bune; în mijlocul populaţiei e=
rau
difuzate foi volante cu caracter antisovietic; creştea numărul
cazurilor de răfuială fizică şi de atac armat
împotriva lucrătorilor de partid şi de stat.
Suscitarea nemulţumirilor continua prin „încălcar=
ea
legalităţii revoluţionare” (abuzuri şi
fărădelegi) din partea unor funcţionari sovietici. Aceste
încălcări, după cum se sublinia într-un document=
din
epocă, „creează un teren favorabil pentru activitatea
duşmănoasă a naţionaliştilor moldo-români
împotriva Puterii Sovietice”.[14]
Pentru a „calma” spiritele proromâneşti şi a
sustrage privirile basarabenilor peste Prut, de unde aşteptau ajutor, =
dar
şi în vederea consolidării dominaţiei în teritor=
iile
răpite, sovieticii au declanşat o puternică campanie
antiromânească. Românofobia a fost ridicată la rangul=
de
doctrină de stat. Era promovată deznaţionalizarea şi ru=
sificarea
basarabenilor, ura faţă de tot ce era românesc, în
special faţă de ceea ce era în dreapta Prutului.=
[15]
Manifestările antisovietice şi proromâneşti erau aspru
pedepsite. Majoritatea celor condamnaţi şi deportaţi în
primii ani postbelici erau învinuiţi de
„naţionalism”, iar represiunile se făceau sub lozinca
„curăţirii de duşmanii poporului” şi a lupt=
ei
contra „naţionalismului burghez”. În anii regimului
totalitar comunist din R.S.S. Moldovenească, au fost condamnaţi la
moarte 5.485 de persoane, alte sute de mii au fost concediate din serviciu,
marginalizate, terorizate, deportate.[16]
Unul din motivele care a determinat ţărănimea
basarabeană să se decidă la confruntarea deschisă cu
regimul sovietic, a fost situaţia economică precară în
care au fost aduşi. Nu era vorba de consecinţele nefaste ale
războiului, dar de exploatarea inumană şi jefuirea metodic=
259;
şi sistematică a ţăranului basarabean, de maltratarea p=
rin
înfometare.[17] Lichidarea
proprietăţii private, colectivizarea forţată a
gospodăriilor, livrarea obligatorie a produselor către stat,
impozitele exagerate (care erau mult peste posibilităţile de
plată), provocarea foametei din anii 1946-1947 (menită să-l
facă pe ţăran mai docil şi să-l determine să
intre în colhoz), deportările în Siberia, etc., toate aces=
tea
au ruinat ţăranii şi i-au adus într-o situaţie de
disperare, în care nu mai aveau ce pierde şi se angajau în
lupta pe toate căile împotriva regimului.
Livrările obligatorii a produselor către stat şi
fiscalitatea exagerată divizau societatea în cei ce conduceau
şi cei ce erau conduşi. Vârfurile conducătoare
(funcţionarii de stat) nu exprimau interesele populaţiei, uneori
fiindu-i chiar vădit ostile.[18]
Spre exemplu, în 1946, în condiţiile secetei, statul a
colectat de la populaţie toate produsele agricole, lăsându-i
să moară de foame. Şi pe când drama foametei ajungea la
cote maxime, Uniunea Sovietică a exportat 1 mln. 700 mii tone de cerea=
le.=
[19]
Foametea declanşată în 1946, a constituit apogeul calvarului
pentru basarabeni, înregistrându-se 39 de cazuri de canibalism
şi 53.000 de bolnavi de distrofie alimentară în decembrie 1=
946,
şi 190.000 în februarie 1947.[20]
Foametea declanşată în întreaga republică a
incitat stările de spirit antisovietice şi a condus la intensific=
area
tendinţelor emigraţioniste în mijlocul populaţiei.=
[21]
Cei ce au încercat să plece în România, în
căutarea unor condiţii mai bune de viaţă, au dat motive=
de
„satisfacţie” grănicerilor de pe Prut, care îi
executau pe loc. În unele cazuri, grănicerii treceau chiar hotar=
ul
în România, sfidând autoritatea românească, pe=
ntru
a-i prinde pe „cetăţenii sovietici” ce au plecat din
„raiul comunist”.[22]
Nu aveau basarabenii nici o scăpare de calvarul ocupaţiei sovieti=
ce!
Apoi, sub pretextul „luptei împotriva chiaburilor”, a
urmat, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, deportarea în Siberia=
a
11.293 de familii de basarabeni, circa 35.000 persoane, dintre cele mai har=
nice
şi devotate pământului.[23]
De menţionat că, timp de 11 ani, din 1940 şi până
în 1951, în R.S.S. Moldovenească autorităţile
sovietice au efectuat trei deportări pe scară largă. În
iunie 1941, au fost deportate 3.470 de familii ale „elementelor
antisovietice” sau 22.648 de oameni. În iulie 1949, în ca=
drul
operaţiunii „Sud”, au fost deportate, după cum am
arătat, 35.000 de persoane. În 1951, în cadrul
operaţiunii „Nord”, au fost forţate să plece 723=
de
familii ale sectanţilor iehovişti – peste 2.600 de persoane.
Astfel, la începutul anilor `50, în regiunile
îndepărtate ale U.R.S.S. se aflau peste 60.000 de deportaţi=
din
R.S.S.M.=
[24]
Aşadar, represiunile politice, jugul fiscal, foametea organizat=
59;,
distrugerea proprietăţii private şi colectivizarea
forţată a gospodăriilor ţărăneşti,
deportările în masă, deznaţionalizarea şi rusific=
area
şi în general, regimul străin de ocupaţie, care a rupt
Basarabia de la trupul Ţării, au creat premisele izbucnirii
mişcării de rezistenţă a basarabenilor faţă de
opresiunea sovietică.
Deşi, lupta armată anticomunistă din Basarabia a fost
anihilată de organele de securitate sovietice la începutul anilor
`50, rezistenţa antisovietică a continuat până la
prăbuşirea regimului comunist şi destrămarea Uniunii
Sovietice (august 1991) prin desidenţii Gheorghe Ghimpu, Alexandru
Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Alexandru
Şoltoianu, etc.
Însăşi Iosif
Lavrentievici Mordoveţ, şeful securităţii moldovene#=
1;ti
din perioada anilor 1944-1955, recunoştea că=
;,
deşi instituţia condusă de el s-a implicat masiv în
anihilarea grupărilor „naţionaliste” şi
„antisovietice”, soluţionarea acestei probleme acute pentru
republică, nu s-a reuşit, calificând acest fapt, drept cel =
mai
mare insucces din cariera sa.[25]<=
/span>
Rezistenţa nu a încetat, însă acţiunile
întreprinse n-au avut amploarea celor de până în 195=
0.
Şi cu toate că, după moartea lui Stalin a urmat
„dezgheţul hruşciovist”, lupta organelor de securitat=
e sovietice
cu rezistenţa anticomunistă nu a scăzut din intensitate #=
1;i
duritate.[26]<=
/span>
„Lupta cu naţionalismul moldovenesc” şi
cea împotriva „reacţiunii româneşti”,=
[27]<=
/span>erau
unele din preocupările de bază ale K.G.B.-ului R.S.S.M.
Represiunea comunistă faţă de desiden&=
#355;i
a scăzut din intensitate pe timpul „dezgheţului
gorbaciovist” şi, în special, la sfârşitul anil=
or
´80, când regimul nu mai putea face faţă exigenţ=
elor
timpului şi era în pragul prăbuşirii.<=
![if !supportFootnotes]>[28]
A urmat rejudecarea (revizuirea) cazurilor celor
condamnaţi în timpul regimului sovietic pentru
„naţionalism” şi „trădare de Patrie”,
dar şi pentru alte „crime” de ordin politic. Mulţi di=
ntre
cei judecaţi pe nedrept au fost reabilitaţi, alţii mai
continuă să se afle sub acuzele nedrepte ale regimului de
ocupaţie sovietic.
II. Organizaţiile de
rezistenţă anticomunistă.
II.1. Organizaţia
Naţională din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”=
;.
Prima încercare de a pune bazele mişcă=
;rii
de rezistenţă antisovietică din Basarabia, a avut loc î=
;n
toamna anului 1945, prin constituirea Organizaţiei Naţion=
ale
din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”.
Începând cu luna septembrie a anului 1945=
, la
gazda conspirativă din Soroca a lui Vasile Bătrânac şi
Victor Solovei, se adunau regulat Nicolae Prăjină, director de
şcoală, Teodosie Guzun şi Anton Romaşcan,
învăţători, şi Nichita Brumă, student la
Şcoala Pedagogică. Toţi erau originari şi locuitori ai
comunelor din raioanele Soroca şi Zguriţa. Unii dintre ei erau din
cei „repatriaţi” de sovietici din România şi
îşi făceau planuri cum să treacă înapoi Pru=
tul.
La una din întruniri, au decis că,
„Dacă nu vom fugi în România, atunci vom crea o
organizaţie de luptă contra bolşevicilor pentru a elibera
Moldova de sub ocupaţie”. Decizia despre înfiinţarea
acestei organizaţii a fost adoptată în luna octombrie 1945.=
Din
august 1946, ea s-a constituit sub denumirea de Organizaţia
Naţională din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”
şi a început să desfăşoare o intensă activit=
ate
antisovietică.[29] În opinia organelor sovietice de anchetă, organizaţia a
fost denumită astfel, pentru ca prin numele voievodului moldovean s=
59;
devină cât mai cunoscută în republică şi
să atragă în rândurile ei cât mai mulţi
membri.[30]
Motivele formării organizaţiei şi
obiectivele preconizate erau expuse în procesul-verbal nr. 1 din 1 au=
gust
1946, semnat de Vasile Plopeanu (numele conspirativ al lui Vasile
Bătrânac, fost secretar al Şcolii Pedagogice din Soroca,
conducătorul organizaţiei şi Pimen Oţeleanu (num=
ele
conspirativ al lui Pimen Damaşcan): „... având în ve=
dere
a doua cotropire a bolşevicilor pe pământul sfânt al
Basarabiei; dezlipirea fraţilor de acelaşi sânge, neam,
limbă şi credinţă; fărădelegile
săvârşite asupra vechilor plăieşi şi arca=
51;i
ai lui Ştefan, care au stat zeci de veacuri ca stavilă la Nistru
contra puhoiului slav şi au apărat pământul dat de
Dumnezeu; având în vedere deportările în masă,
distrugerea căminelor, teroarea asupra poporului prin luarea alimentel=
or,
care a dus populaţia la foamete, făcând-o să păr&=
#259;sească
casele şi să rătăcească în alte păr#=
5;i
după hrană”, şi că „moralul populaţiei
este foarte scăzut şi bolşevicii din toate părţile
caută să distrugă sâmburele românesc din
Basarabia”, s-a hotărât „a înfiinţa o
organizaţie cu scop naţional, denumind-o Organizaţia
Naţională din Basarabia «Arcaşii lui
Ştefan»”. Scopul ei era de „a ridica moralul
populaţiei prin diferite atacuri împotriva bolşevicilorR=
21;.
Astfel, prin documentul de mai sus, s-au pus
începuturile primei organizaţii antisovietice ilegale din Basara=
bia.
La 15 august 1946, în urma ordinului nr. 2, sem=
nat
de V. Plopeanu şi P. Oţeleanu, au fost primiţi în
rândurile organizaţiei Victor Solovei, Anton Romaşcan, Pric=
opie
Trofim, Ion Brumă, Nicolae Prăjină, Teodosie Guzun, Maxim
Brumă şi Nichita Brumă. Rândurile ei s-au completat ap=
oi
cu alţi tineri, şi către momentul depistării de că=
tre
organele K.G.B.-ului (martie 1947) includea deja cca. 140 de membri.=
În şedinţa din 20 august 1946, la car=
e au
participat 12 membri ai organizaţiei, Vasile Bătrânac a fost
confirmat în funcţia de comandant al organizaţiei, iar Pimen
Damaşcan – de adjunct al comandantului. S-a decis ca persoanelor=
care
fac parte din organizaţie să li se înmâneze carnet de
membru, pe care să fie aplicat sigiliul ei rotund, cu inscripţia =
„Organizaţia
Naţională din Basarabia «Arcaşii lui Ştefan»=
;”.<=
![if !supportFootnotes]>[31] Imaginea coroanei române, imprimată pe ambele pagini ale
carnetului semnifica: tinerii ilegalişti basarabeni sunt împotri=
va
regimul sovietic de ocupaţie şi continuă să considere
România drept unica lor Patrie. Despre aceasta ei au declarat şi=
la
procesul lor judiciar din iunie 1947. Vasile Cebotari, de exemplu, a spus
anchetatorilor că, „Eu am fost educat în spirit
românesc, de aceea şi sunt contra Puterii Sovietice. În
general regimul sovietic nu-mi place”. Vasile Bătrânac a f=
ost
şi mai explicit: „Am fost întors în Moldova ca repat=
riat
în anul 1945. Puterea Sovietică l-a condamnat pe tatăl meu =
la
zece ani privaţiune de libertate, fiindcă era chiabur. De aceea
urăsc acest regim... am iniţiat crearea unei organizaţii ile=
gale
care să lupte contra lui. Noi trebuia să ridicăm poporul
Moldovei contra puterii existente...”. Dorinţa de
„răzbunare şi eliberare de sub jugul de fier al hidrei
roşii”, sentimentele de dragoste faţă de Patria
Română, crezul că doar prin fapte concrete se poate apropia
ceasul victoriei trec ca un fir roşu prin însemnările unui =
alt
membru al organizaţiei, Maxim Teodor, expuse într-un simplu caiet
şcolăresc, intitulat: „Planul de lucru şi de
suferinţe al tânărului elev Maxim Teodor”. „N-am
uitat, nu uit şi nici nu voi uita Patria mea! (...) Doar să mor
şi să nu mă răzbun asupra acestor păgâni, ca=
re
îmi chinuiesc părinţii şi îmi calcă
Patria”, scria tânărul ilegalist, convins că,
„trebuie să ne pregătim şi să fim pregăti=
55;i
la orice pas pentru răzbunare, pentru învingerea şi pentru
distrugerea bolşevicilor (hidrei roşii), pentru eliberarea poporu=
lui
şi scoaterea Sfintei Cruci la lumină”.<=
![if !supportFootnotes]>[32]
Organizaţia Naţională din Basarabia
„Arcaşii lui Ştefan”, iniţial a activat doar pe
teritoriul judeţului Soroca. Avea o structură bine
gândită, în frunte cu comandantul şi adjunctul lui. E=
ra
alcătuită din secţii teritoriale, fiecare cuprinzând
câteva comune, conduse de un comandant de secţie. În cadrul
secţiilor teritoriale au fost create comitete ale organizaţiei sau
celule comunale, coordonate de preşedinţii şi adjuncţii
lor.
Primirea în organizaţie se făcea prin
depunerea jurământului de credinţă Patriei şi
poporului. La intrare, fiecare membru era obligat să rostească
„Crezul arcaşului”, cu următorul conţinut: ̶=
2;a)
cred în Dumnezeu şi în veşnicia neamului române=
sc;
b) cred în comandantul O.N.B. «Arcaşii lui Ştefan&raq=
uo;;
с) cred în biruinţa Organizaţiei Naţionale din
Basarabia «Arcaşii lui Ştefan» şi voi lupta
până la moarte, căci mai bine mort pe pământul ce
îl apăr, decât viu în mâinile duşmanului;=
d)
urăsc de moarte dictatura stalinistă, pericolul civilizaţiei
omeneşti şi al neamului românesc; e) urăsc de moarte
minciuna şi trădarea. Aşa şă-mi ajute
Dumnezeu!”.
„Crezul arcaşului” fusese compus de
Vasile Bătrânac. Probabil tot el era şi autorul
cântecului „Trăiască România Mare!”, text=
ul
căruia i-a fost confiscat în ziua arestării. Conţinutul
lui dezvăluie aspiraţia supremă a tinerilor ilegalişti:
eliberarea teritoriilor româneşti de sub ocupaţia
sovietică şi restabilirea vechilor hotare ale României Mari.
Posibil că acest cântec să fi fost şi imnul arcaş=
ilor
din Soroca.[33]
Statutul organizaţiei („Reguli de
conducere”), elaborat de V. Bătrânac, includea un capitol
special, în care erau formulate principiile de organizare, descris=
59;
structura organizaţiei şi concretizate direcţiile ei de
activitate. În statut se indicau obligaţiunile secţiilor,
comitetelor şi membrilor organizaţiei: „a) secţia 1.
Bădiceni, Şolcani, Baxani. Secţia va forma comitetele:
Şolcani, Cotova, Sobari, Baxani. Raza principală va fi şosea=
ua
Soroca – Zguriţa. Orice membru care va intra în raza
secţiei întâi va acţiona numai în raza aceasta.=
b)
secţia 2. Rubleniţa, Soroca. Secţia va acţiona în
raza oraşului Soroca. Comandantul secţiei va scrie activitatea
fiecărui membru. Se va mări numărul membrilor. c) secţi=
a 3.
Trifăuţi, Vasilcău, Racovăţ. Vor activa în r=
aza
secţiei lor, la fel şi pe şoseaua Soroca – Floreş=
ti.
Formarea comitetului Vasilcău. Atacarea deputatului. Fiecare membru va
contribui la lucrul secţiei. În caz de necontribuţie membru=
l se
va îndepărta din Organizaţia Naţională din Basara=
bia.
d) secţia 4. Sudarca, Horodişte, Arioneşti. e) secţia 5.
Schineni, Hristici, Popeştii de Sus, Popeştii de Jos, Bulboci. f) secţ=
;ia 6.
Mândâc, Drochia, Şuri, Chetrosu. g) secţia 7. Titirea=
za,
Zgura, Arioneşti. h) secţia 8. Dubna, Stoicani, Răduleni,
Rădi, Soloneţ, Parcani. i) secţia 9. Dărcăuţi,
Visova, Tătăruşi, Teleşăuca”.
Fondul financiar al organizaţiei se forma prin
cotizările făcute de membrii ei, necesar „pentru procurarea=
de
hârtie, pentru procurarea unui aparat fotografic, pentru procurarea u=
nui
aparat de radio sau a unui aparat telegrafic (fără fir), pentru
procurarea unei instalaţii tipografice, pentru procurarea de arme,
cât şi pentru cheltuieli de călătorie cu scop propagan=
distic”.<=
![if !supportFootnotes]>[34]
Din documentele elaborate de Organizaţia
Naţională din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”=
;,
rezultă realizarea următoarelor sarcini şi obiective: 1)
lărgirea ariei de activitate şi atragerea în rânduril=
e ei
a noi membri; 2) instruirea membrilor organizaţiei, precum şi a
populaţiei, în spirit antisovietic, prin intermediul propagandei
antisovietice, pregătindu-i pentru încadrarea în lupta
împotriva puterii sovietice în momentul declanşării
războiului dintre Anglia şi America, pe de o parte, şi Uniun=
ea
Sovietică, pe de cealaltă; 3) procurarea armelor pentru membrii
organizaţiei, prin toate căile şi metodele posibile; 4)
săvârşirea actelor teroriste asupra activiştilor de pa=
rtid
şi sovietici, având ca scop: a) reducerea numărului lucr=
59;torilor
de partid şi sovietici prin nimicirea lor fizică; b) obţiner=
ea
armelor; c) ridicarea moralului populaţiei în lupta contra puter=
ii sovietice.<=
![if !supportFootnotes]>[35]
Problema intensificării activităţii
antisovietice, inclusiv realizarea actelor de terorism împotriva
activiştilor de partid şi sovietici, a fost dezbătută
în cadrul mai multor întruniri ale membrilor organizaţiei.
Spre exemplu, în octombrie 1947, în şedinţa ce a avut=
loc
în comuna Trifăuţi, cu participarea lui Vasile
Bătrânac, membrii organizaţiei locale s-au arătat
nemulţumiţi de activitatea arcaşilor şi au pledat pentru
trecerea la acţiuni ferme împotriva instituţiilor şi a
reprezentanţilor puterii de stat, propunând şi un plan de
lichidare fizică a preşedintelui colhozului din localitate,
Brumă, deputat în Sovietul Suprem al U.R.S.S. În luna
noiembrie 1946, la întrunirea ilegală din comuna Racovă#=
5;,
la care au participat Vasile Bătrânac, Pimen Damaşcan, Teod=
osie
Guzun, Nicolae Prăjină, Ilie Zabulica (ultimii trei –
învăţători la şcoala din localitate) a fost
abordată chestiunea referitoare la asasinarea preşedintelui
sovietului sătesc, Şoimu. La 9 martie 1947, în
şedinţa Comitetului judeţean Soroca al organizaţiei, a =
fost
discutată problema organizării terorii în masă asupra
activiştilor de partid şi de stat. Luând cuvântul
în cadrul dezbaterilor, Victor Solovei, conducătorul
organizaţiei ilegale locale, învăţător la şc=
oala
din comuna Dărcăuţi, a menţionat că, „decizia
privind lichidarea fizică a unui sau altui activist sovietic trebuie s=
-o
ia comitetul, ca mai apoi, după adoptarea ei, să fie stabilit=
9;
urmărirea persoanei în privinţa căreia s-a luat
decizia”. Totodată, el considera că, pentru a induce î=
;n
eroare organele poliţieneşti sovietice, asasinatele trebuiau
executate sub forma unor crime cu caracter penal.<=
![if !supportFootnotes]>[36]
Vasile Bătrânac s-a opus executării
actelor teroriste, considerând că organizaţia e înc=
259;
prea mică şi nu dispune de forţe suficiente pentru a opune
rezistenţă armată organelor de represalii sovietice. El
intenţiona, pentru acel moment, să extindă activitatea
organizaţiei pe un teritoriu cât mai larg şi s-o înar=
meze
cât mai bine.
Pentru aceasta, a încercat să ia contact cu
organizaţiile de rezistenţă antisovietică din Ucraina
Apuseană, de unde spera să primească ajutorul necesar, c=
9;ci
ştiut era faptul că rezistenţa antisovietică din Ucraina
Apuseană (a ucrainenilor naţionalişti) era una din cele mai
puternice din U.R.S.S. şi cu o istorie extrem de bogată.
De asemenea, Vasile Bătrânac mai preconiza
să stabilească contacte cu ilegaliştii din dreapta Prutului,=
de
unde să primească arme şi cu care să-şi uneasc=
9; efortul
în lupta anticomunistă românească.
S-au depus eforturi pentru a stabili contacte şi=
cu
organizaţiile locale anticomuniste. Astfel, cu puţin timp
înainte de arestare, Vasile Bătrânac a reuşit să
stabilească legături cu conducătorul organizaţiei antis=
ovietice
„Ţăranul naţionalist”, condusă de Vasile
Băleanu, învăţător din comuna Schineni, raionul
Zguriţa. Întrucât scopurile urmărite erau aceleaş=
;i,
ambii conducători au decis să-şi unească forţele
în vederea intensificării luptei împotriva regimului sovie=
tic
de ocupaţie. Însă, obiectivele preconizate nu au
depăşit faza intenţiilor.
La 23 martie 1947, Vasile Bătrânac a fost
arestat. În aceeaşi zi, a fost reţinut şi Vasile Cvasn=
iuc.
În timpul percheziţiei, la cei doi au fost găsite două
caiete ce conţineau diverse ordine în limba română,
listele membrilor organizaţiei şi programul ei de activitate, cin=
ci
ştampile cu înscrisul „Organizaţia Naţională=
; a
Basarabiei” şi sigilul rotund al organizaţiei, cu
inscripţia „Organizaţia Naţională din Basarabia
«Arcaşii lui Ştefan»”.<=
![if !supportFootnotes]>[37]
În urma depistării acestei mici arhive,
organele de securitate au reuşit să-i aresteze şi pe
ceilalţi membri ai organizaţiei, distrugând-o astfel din
temelie. La 5 aprilie 1947, au fost arestaţi 14 conducători ş=
;i
membri activi: Vasile Băleanu (1927), conducătorul
organizaţiei antisovietice „Ţăranul
naţionalist”, aliată „arcaşilor”,
învăţător la şcoala din comuna Schineni, raionul
Zguriţa; Alexei Manea (1921), student la Colegiul de Medicin=
59;
din Soroca, conducătorul comitetului Organizaţiei Naţionale =
din
Basarabia „Arcaşii lui Ştefan” nr. 6 din colegiu; =
Mihail
Ursachi (1927), student la Colegiul Pedagogic din Soroca, comandant-adj=
unct
al secţiei organizaţiei nr. 2.; Condrat Ursachi (1925),
student la colegiul Agricol din Soroca, conducătorul comitetului
organizaţiei din colegiu; Nicolae Prăjină (1925),
directorul şcolii din comuna Racovăţ; Teodosie Guzun =
(1924),
învăţător la şcoala din comuna Racovăţ;=
Vasile
Cibotaru (1924), învăţător la şcoala din comu=
na
Racovăţ; Teodor Maxim (1924), student la Colegiul Cooperat=
ist
din Soroca, preşedintele comitetului organizaţiei nr. 4 din coleg=
iu; Victor
Solovei (1926), învăţător la şcoala din comuna
Dărcăuţi; Nicolae Flocosu (1927), student la Colegiul
Cooperatist din Soroca, preşedintele-adjunct al comitetului
organizaţiei nr. 4 din colegiu; Ilie Zabulica (1925),
învăţător la şcoala din comuna Racovăţ;=
Anton
Romaşcan (1926), învăţător la şcoala din
comuna Vâsocaia, raionul Zguriţa, comandant-adjunct al secţ=
iei
organizaţiei nr. 4; Pavel Biciuc (1909), fost membru al Partidu=
lui
Cuzist; Teodor Colesnic (1888), fost membru al Partidului Cuzist.<=
![if !supportFootnotes]>[38]
Pe parcursul anului 1947, au fost arestaţi ş=
;i
deferiţi justiţiei 30 de conducători şi membri ai
Organizaţiei Naţionale din Basarabia „Arcaşii lui
Ştefan”, cărora ulterior li s-au deschis patru dosare penal=
e.
La 11 iunie 1947, prin sentinţa Tribunalului mil=
itar
al M.A.I. al R.S.S. Moldoveneşti, în baza articolelor 54-2 ş=
;i
54-11 al Codului penal al R.S.S. Ucrainene, au fost condamnaţi la dife=
rite
termene de privaţiune de libertate 18 membri ai organizaţiei: Vas=
ile
Bătrânac, Victor Solovei, Teodosie Guzun, Ilie Zabulica, Vasile
Cibotaru, Ion Brumă, Petru Brumă, Condrat Ursachi, Anton
Romaşcan, Nichita Brumă, Nicolae Sveatcovschi, Teodor Maxim, Alex=
ei
Manea, Nicolae Prăjină, Iacov Racovschi, Vasile Cvasniuc şi
Nicolae Flocosu.[39]
Al doilea dosar penal a fost deschis unui grup de 8
persoane, în frunte cu Alexei Brighidin. Pentru comiterea unor crime
prevăzute de articolele 54-2 şi 54-11 din Codul penal al R.S.S.
Ucrainene, au fost acuzaţi şi Teodor Cojocaru, Ion Ianuşev
şi Vasile Volcanov. Alt dosar a fost deschis lui Vasile Cucu, membru a=
ctiv
al Organizaţiei Naţionale din Basarabia „Arcaşii lui
Ştefan”.
Arestările membrilor şi simpatizanţilo=
r au
continuat şi în anii următori. Potrivit unor surse, pentru
participarea directă sau indirectă la activitatea Organizaţi=
ei
Naţionale din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”, au
fost arestate şi condamnate la diferite termene de detenţiune cca.
100 de persoane. Cu toate acestea, organele sovietice de securitate nu-au
reuşit să lichideze în totalitate această organiza#=
5;ie
de rezistenţă. Activitatea ilegală a membrilor şi
simpatizanţilor ei, rămaşi în libertate, a continuat. =
În
unele localităţi s-a încercat reorganizarea organizaţi=
ei
prin formarea de noi grupuri ilegale de rezistenţă. Un asemenea g=
rup
a activat timp de câţiva ani pe teritoriul raionului Otaci, sub
conducerea lui Petru Dolganiuc şi Serghei Şevciuc.<=
![if !supportFootnotes]>[40]=
II.2. „Sabia
dreptăţii”.
Anihilarea organizaţiei „Arcaşii lui
Ştefan”, în primăvara anului 1947, de către orga=
nele
de securitate, nu a dus la distrugerea întregii mişcări de
rezistenţă antisovietică din Basarabia, ci din contra a
îndârjit şi mai mult tineretul la luptă.
În 1949, Petru Lungu şi Ion Moraru, elevi =
ai
Şcolii Pedagogice din Bălţi, au hotărât să
înfiinţeze o organizaţie de luptă şi
rezistenţă împotriva regimului sovietic. Anterior Ion Moraru
avusese o întâlnire cu Pimen Damaşcan (Oţeleanu),
secretarul organizaţiei „Arcaşii lui Ştefan”, ca=
re
l-a iniţiat în mişcarea de rezistenţă. Peste
puţin timp, la ea au aderat: Vasile Ţurcanu, elev al aceleiaş=
;i
şcoli, şi Alexandru Bobeică, fost ostaş în Armata
română, fotograf în s. Drochia, raionul Târnova.
Aceştia au şi format nucleul organizaţiei.<=
![if !supportFootnotes]>[41]
După aceasta, rândurile ei s-au completat =
cu
noi membri din satele Mândâc, Slănina, Drochia, Şuri,
Chetrosu şi din Şcoala Pedagogică din Bălţi. La
propunerea lui A. Bobeică organizaţia a fost numită „S=
abia
dreptăţii”.
De la bun început, organizaţia şi-a
propus drept scop desfăşurarea agitaţiei antisovietice,
difuzarea foilor volante, expedierea de scrisori de critică pe adresa
instituţiilor de stat, cooptarea de noi membri din mijlocul celor
nemulţumiţi de puterea sovietică, stabilirea contactelor cu
„arcaşii nearestaţi” şi cu mişcarea de rezi=
stenţă
din Ucraina de Apus, în scopul unirii eforturilor în lupta
antisovietică.
„La Şcoala Pedagogică, îşi
amintea după mai bine de patru decenii Ion Moraru, la fel ca şi
în întreaga societate, avea loc un proces masiv de
deznaţionalizare. Adeseori noi ne opuneam în mod deschis. Declam=
am
în public versurile poeţilor interzişi, continuam să
luăm notiţe în grafie latină. Difuzam foi volante. Chi=
ar
şi lui Stalin i-am trimis o asemenea foaie, în care descriam urg=
ia
trimisă pe capul nostru. În ajunul deportărilor din 1949, i=
-am
avertizat pe majoritatea gospodarilor din satele noastre. Mulţi au luat
calea pribegiei, iar alţii au izbutit să fugă peste hotarele
Basarabiei”.
Liderii organizaţiei „Sabia
dreptăţii”, la întâlnirile lor (din or.
Bălţi, din s. Şuri, raionul Drochia, unde Ion Moraru lucra
în calitate de învăţător la şcoala
primară, din s. Slănina, raionul Târnova şi din alte
localităţi), luau în discuţie diverse probleme referit=
oare
la intensificarea activităţii antisovietice, au elaborat programul
şi statutul organizaţiei, au scris câteva scrisori
antisovietice, pe care le-au expediat instituţiilor de stat. Membrii
organizaţiei, aflaţi în diferite localităţi,
menţineau o strânsă legătură între ei.<=
![if !supportFootnotes]>[42]
Conform unor surse, în iarna anului 1950, P. Lu=
ngu
a încercat să stabilească legături cu banderiştii=
din
Ucraina prin intermediul lui O. Oloier, locuitor al s. Cotiujeni, raionul
Lipcani, dar arestarea acestuia l-a împiedicat să-şi realiz=
eze
planul.
Nemulţumiţi de realitatea sovietică, de
situaţia materială precară a ţăranilor basarabeni,
indignaţi de crimele comise de reprezentanţii puterii, de
neadevărurile din mass-media, de „operele” scriitorilor
moldoveni aflaţi în slujba străinilor, în toamna anul=
ui
1949, Ion Moraru, Vasile Ţurcanu şi Alexandru Bobeică au
întocmit şi au expediat 2 scrisori anonime Consiliului de
Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti şi Uniunii Scriitorilor din
Moldova. În ele erau expuse atât atitudinea membrilor
organizaţiei faţă de puterea sovietică şi politica
promovată de autorităţile sovietice în Basarabia,
cât şi opţiunile lor politice şi obiectivele principale
ale organizaţiei.[43]
În scrisoarea trimisă pe adresa Consiliulu=
i de
Miniştri, intitulată „Libertatea si drepturile omului
simplu”, se declara că drepturile şi libertăţile
proclamate de constituţia stalinistă, trâmbiţate
atât de mult de propaganda sovietică, nu sunt altceva decâ=
t o
farsă. Era o manifestare de mare curaj atunci să afirmi că,
„ceea ce înţelege Stalin prin libertate e viaţă =
de
cazarmă pentru omenire. Toată ţara sovietică e lagă=
;r
cu mii de reţele ghimpoase, în jurul cărora
străjuieşte moartea, care stă la dispoziţie şi
execută cu sfinţenie ordinele dictatorului roşu, care este
Stalin. (...) Omul sovietic are libertate să muncească peste pute=
rile
lui şi să nu se hodinească, crezându-se fericit. Omul
sovietic are dreptul să voteze în taină acelora care asupre=
sc
şi să creadă că schingiuirile şi torturile sunt un
balsam, binefăcătorul lor. Are dreptul să creadă î=
;n
mod obligatoriu de bună voie că culoarea albă îi
neagră, şi cărbunele negru sovietic s-a prefăcut î=
;n
piatră scumpă”.
Cea de a doua scrisoare anonimă, alcătuit=
259;
de Ion Moraru, conţine fraze şi mai dure cu privire la realitatea
sovietică, în ea aducându-se acuzaţii grave scriitori=
lor
moldoveni, care în operele lor distorsionau cu neobrăzare realit=
atea
dureroasă.[44] Statul sovietic era calificat drept „tâlhar
făţarnic”, care, „sub masca libertăţii
oamenilor”, îşi asumă rodul muncii lor, urmărind
scopul de a-i schingiui şi de a-i transforma în robi, politica
fiscală a acestuia fiind mai drastică decât în timpul
ţarismului. „Nu ne mai spuneţi în scrierile voastre
că negru e alb şi roşu e verde, se spune în scrisoare.
Voi, toţi cei ce vă pretindeţi scriitorii poporului, de ce
spuneţi că robia îi slobodă şi nenorocirea care a
adus-o Stalin pe capul omenirii e fericire? ...dacă aţi avea un p=
ic
de milă faţă de acei care suferă în jugul vostru,
aţi putea să vă înlăturaţi de la această
meserie ruşinoasă şi josnică. Că acei care se pret=
ind
oameni nu pot privi majoritatea săracă, goală, fără
nici o nădejde, iar ei să spună sus şi tare că
aceşti oameni sunt fericiţi”.
În scrisoare se face o comparaţie în=
tre
modul de viaţă din timpul administraţiei româneşti
şi cel stabilit de puterea sovietică: „Norodul nu-i at&acir=
c;t
de întunecat ca să nu ştie cum a fost şi cum stau
lucrurile în zilele noastre. ...De armată nu fugea nimeni,
fiindcă românii nu băgau lumea în sperieţi cu
poliţia secretă, care în zilele de azi ne urmăreş=
te
la fiece pas. Oricine avea dreptul să plece din ţară, nimeni
nu-l împiedica. Gazetele nu vorbeau zilnic despre regi sau oameni mar=
i ca
să-i arate ca binefăcători ai norodului. Aceste lucruri noro=
dul
le vedea, le ştia fără teoria zilnică a gazetei. Invali=
zii
de război primeau un salariu care le asigura viaţa zilnică
fără ca să mai lucreze obligaţi sau să-i vezi
cerşind pe la toate colţurile... Ţăranii munceau cu tra=
gere
de inimă fiindcă nimeni nu le lua pâinea de la gură
şi nimeni nu-şi bătea joc de rodul muncii lor”.=
<=
![if !supportFootnotes]>[45]
El îi îndemna pe scriitori să se
debaraseze de „meseria mârşavă, josnică şi
ruşinoasă” de a minţi poporul „pe spatele
căruia trăiesc”, pentru că va veni o zi când
„oamenii simpli care s-au săturat până în g&aci=
rc;t
de fericirea adusă de voi”, de „iadul vostru sovietic̶=
1;,
se vor înarma şi vor cere socoteală trădătorilor.=
„Suferinţele noastre sunt mari, iar
răzbunarea pentru toate câte le-am îndurat e mai
periculoasă decât o bombă atomică. Noi vă cerem
să aduceţi înapoi toţi moldovenii care i-aţi deportat în Sib=
eria.
Noi vă cerem să sloboziţi toţi copiii noştri de
aşa-numitele şcoli F.Z.O. (фабрично-за=
1074;одское
обучение – ş=
coli
de învăţământ profesional de pe lângă
fabrici şi uzine, în care erau mobilizaţi tinerii basaraben=
i,
în vederea instruirii pentru munca în întreprinderile din
U.R.S.S. – n.a.).
Deportaţii din Siberia, dacă sunt vinovaţi de pedeapsă,=
o
pot ispăşi în republica lor – în Moldova. Iar
copiii noştri ce rău v-au făcut de îi mântui#=
5;i
în fabrici şi în şahte fără să vă
înduraţi să le daţi măcar mâncare? Ultima
cerinţă, nu dorim colhozul în aşa condiţii cum
îl faceţi voi. Să nu dăm postavka (livrări
obligatorii – n.a.) de pr=
oduse
agricole şi gospodăreşti. Să fie un singur nălog
(impozit – n.a.) o dat=
59; pe
an, care să-l plătim statului în bani. Arătaţi-le
conducătorilor ce vrea poporul şi nu vă vor mai numi
cosmopoliţi”.
Scrisori şi foi volante cu un conţinut
asemănător au fost expediate şi altor instituţii de sta=
t.
Până la urmă, aceste scrisori şi=
foi
volante au nimerit în mâinile M.G.B.-ului. S-a aflat şi de
corespondenţa dintre Petru Lungu şi fratele său Nicolae, car=
e îşi
făcea serviciul militar în regiunea Harkov. Pentru interesul
„vădit nesănătos” manifestat de fraţii Lung=
u,
aceştia au fost arestaţi. În actul de acuzare din 26 octomb=
rie
1950, se menţiona că Petru Lungu, prin calomniile aduse la adresa
regimului din Uniunea Sovietică şi corespondenţa
antisovietică întreţinută cu fratele său Nicolae,=
a
influenţat atât de mult asupra lui, încât acesta,
în armată, s-a decis să adune în jurul său mai
mulţi ostaşi basarabeni, creând astfel un grup antisovietic=
.<=
![if !supportFootnotes]>[46]
După ce a fost arestat, Nicolae Lungu timp de 3 =
luni
de zile a fost supus interogatoriilor, apoi condamnat la 25 ani de munc=
9;
silnică şi închis în lagărul deţinuţil=
or
politici din Oziornâi, de lângă Taişet.
Arestările ilegaliştilor au început
în luna mai 1950. La interogatoriu acuzaţii au mărturisit
că motivul principal care i-a determinat să adere la
mişcarea de rezistenţă, a fost politica promovată de
autorităţile sovietice.=
[47]
La 24 noiembrie 1950, conform sentinţei
Judecătoriei Supreme a R.S.S. Moldoveneşti, au fost
condamnaţi pentru activitate antisovietică 10 membri şi
susţinători ai organizaţiei clandestine „Sabia
dreptăţii”: Eugen
Guţu, născut în 1912, s. Drochia, raionul Târn=
ova,
în anii războiului, a fost ostaş în Armata
română, acuzat de „complicitate cu ocupanţii
germano-români” şi activitate antisovietică; Mihail Gheorghelaş, nă=
;scut
în 1915, s. Drochia, raionul Târnova, acuzat de „complici=
tate
cu ocupanţii germano-români” şi activitate
antisovietică; Pavel Istrat=
i, născut
în 1894, s. Mândâc, raionul Târnova, acuzat de
antisovietism şi colaborare cu „ocupanţii
germano-români”, i s-a incriminat că, în anul 1941, a
organizat, împreună cu alţi „culaci” s.
Mândâc, o primire solemnă „ocupanţilor
români”, în special şefului postului de jandarmi, iar
apoi, în anul 1942, „luând cuvântul la o adunare
organizată de autorităţile de ocupaţie, a chemat
populaţia să acorde ajutor armatelor de ocupaţie în lu=
pta
împotriva Armatei Sovietice şi a rostit calomnii despre Uniunea
Sovietică”; Vasile Ol=
einic,
născut în 1904, s. Slănina, raionul Târnova; <=
span
style=3D'mso-bidi-font-style:italic'>Alexandru Bobeică, nă=
scut
în 1922, s. Drochia, raionul Târnova, în anii
războiului, ostaş în Armata română, fotograf
în sat; Ion Moraru, născut
în 1929, s. Slănina, raionul Târnova,
învăţător la şcoala primară din s. Şuri=
; Petru Lungu, născut î=
;n
1930, s. Cotiujeni, raionul Lipcani, elev al Şcolii Pedagogice din
Bălţi; Vasile Ţur=
canu, născut
în 1932, s. Drochia, raionul Târnova, elev al Şcolii
Pedagogice din Bălţi; Chirii Morârescu, născut în 1916, s. Şuri,
raionul Drochia, paznic la judecătoria populară din raionul Droch=
ia; David Leahu, născut î=
;n
1915, s. Drochia, raionul Târnova, croitor particular.
În baza art. 54-10, alin. 1 şi 2, 54-3, 54=
-11
ale Codului penal al R.S.S. Ucrainene şi decretului Prezidiului Soviet=
ului
Suprem al U.R.S.S. din 26 mai 1947, Eugen Guţu, Mihail Gheorghelaş
şi Pavel Istrati, au fost condamnaţi la 25 ani de detenţiune
în lagărele de muncă corecţională, cu suspendarea
drepturilor civice pe un termen de 5 ani şi confiscarea averii.=
<=
![if !supportFootnotes]>[48]
Vasile Oleinic, Alexandru Bobeică, Petru Lungu, =
Ion
Moraru, Vasile Ţurcanu, Chiril Morărescu şi David Leahu au f=
ost
condamnaţi, în baza art. 54-10, alin. 1 şi 54-11 ale Codului
penal al R.S.S.U., la 10 ani privaţiune de libertate, cu suspendarea
drepturilor civice pe un termen de 5 ani. În conformitate cu art. 33 =
al
Codului penal al U.R.S.S., ei au fost declaraţi „deosebit de
periculoşi social” şi după ispăşirea pedepsei
trebuiau să fie exilaţi pe un termen de 10 ani în regiuni
îndepărtate ale U.R.S.S.
În anul 1954, Judecătoria Supremă a
U.R.S.S. a reexaminat dosarul membrilor şi susţinătorilor
organizaţiei „Sabia dreptăţii”, condamnaţi
în 1950 pentru activitate antisovietică, recunoscând c=
9;,
aceştia au fost supuşi pedepselor pe termene excesiv de mari.
Condamnaţilor Guţu, Gheorghelaş şi Istrati li s-a redus
termenul condamnării de la 25 la 10 ani privaţiune de libertate.
Sentinţa Judecătoriei Supreme a R.S.S.M. din 24 noiembrie 1950,
privind condamnarea lui Lungu, Bobeică, Moraru şi Ţurcanu a
rămas neschimbată, fiind anulat doar termenul de exil prevăz=
ut
iniţial de către instanţele de judecată.=
În anul 1990, în baza decretului
preşedintelui U.R.S.S. „Cu privire la reabilitarea tuturor
victimelor represiunilor politice din anii '20-'50”, toţi membrii
şi susţinătorii organizaţiei „Sabia
dreptăţii”, condamnaţi pentru activitate
antisovietică, au fost reabilitaţi.<=
![if !supportFootnotes]>[49]
II.3. Grupul antisovietic al =
lui
Filimon Bodiu.
Grupul antisovietic condus de ţăranul Filim=
on
Bodiu, originar din s. Mândreşti, raionul Chişcăreni, a
activat între anii 1945 şi 1950, pe teritoriul raioanelor
Chişcăreni, Teleneşti, Sângerei şi
Călăraşi.
Acţiunile desfăşurate, au avut un cara=
cter
tipic ţărănesc, deşi la ele au participat şi
câţiva intelectuali şi funcţionari de stat. Majoritatea
membrilor erau agricultori – oameni cu puţină carte.
Potrivit unor surse, Filimon Bodiu a intrat în
conflict cu autorităţile sovietice în anul 1944, când
fusese arestat pentru deţinere ilegală de armă. După
evadarea de sub arest, a trecut în ilegalitate şi
împreună cu familia sa a dus o viaţă subterană.=
span><=
![if !supportFootnotes]>[50]
În aprilie 1946, Filimon Bodiu a revenit pentru
scurt timp cu familia în satul său natal. Secretarul sovietului
sătesc, Ştefan Volontir, le-a întocmit buletine de identita=
te
false. Dându-se drept Dimitrie şi Liuba Grosu, soţii Bodiu,
în mai 1946, au plecat, împreună cu copiii, în Bucov=
ina,
unde „umblau din sat în sat, lucrau pe la ţărani,
câştigând hrana pentru familie”. În primă=
vara
anului 1947, a revinit acasă, dar apoi s-a stabilit cu traiul în
Călăraşi.[51]
Începând cu finele anului 1947, grupul lu=
i F.
Bodiu, calificat de autorităţi drept „grup
banditesc-terorist”, iar conducătorul lui –
„bandit-terorist”, a început să se manifeste activ ca
organizaţie combativă antisovietică. Într-un memoriu
confidenţial, expediat la 12 octombrie 1948, de ministrul Afacerilor
Interne al R.S.S. Moldoveneşti, F. Tutuşkin, omologului său =
de
la Moscova, S. Kruglov, se relata că, „în decembrie 1947, =
pe
teritoriul raionului Teleneşti, s-a constituit un grup banditesc-teror=
ist
în componenţa a 7 culaci, condus de banditul-terorist Bodiu̶=
1;,
care „a săvârşit multe omoruri, acte teroriste şi
jafuri armate”. În continuare, Tutuşkin îşi inf=
orma
şeful despre distrugerea parţială a „bandei” =
51;i
arestarea a 5 participanţi, menţionând totodată că=
;,
se întreprind măsuri pentru lichidarea lui Bodiu, căpetenia
bandei, şi a unui participant activ al ei, care continuau să se
ascundă la culaci.
La început, din componenţa grupului
făceau parte Filimon Bodiu, Vasile Gavriliţă din s.
Mândreşti şi Alexandru Aparatu din s. Prepeliţa, raion=
ul
Sângerei. Dar în următorii trei ani numărul membrilor=
a
crescut, completându-se cu noi luptători: Onisim Roşca din =
s.
Zgârdeşti, Nicolae Bucilă, supranumit „Parapel”=
din
s. Mândreşti, raionul Chişcăreni, Ion Burlacu din s.
Marineşti, Timofei Praşco din s. Mândreşţii Noi
şi Tudor Chifă din Sângereii Noi, raionul Sângerei.
Membri activi ai acestei formaţiuni pot fi consideraţi Ştefan
Volontir, învăţătoarea Ecaterina Vidraşcu, Grigore
Roşca din s. Hirişeni, raionul Teleneşti, Constantin Isofie =
din
s. Marineşti, raionul Sângerei, deşi ei n-au participat la
acţiuni de luptă sau de răfuială cu slujitorii puterii
sovietice.[52]
Constituit doar din 8-10 oameni, grupul de luptă=
al
lui Bodiu a fost susţinut în confruntarea cu sovietele de masele
largi ale populaţiei. În lupta lui anticomunistă, grupul s-a
bucurat de mari simpatii din partea ţăranilor basarabeni, de ajut=
or
şi adăpost din partea a zeci de familii de ţărani, care
i-au ajutat să se ascundă de urmăritori.<=
![if !supportFootnotes]>[53]=
În textul sentinţei pronunţate unui g=
rup de
susţinători la 8 iunie 1951, se spunea: „Existenţa =
51;i
activitatea contrarevoluţionară a grupului banditesc al lui Bodiu,
timp de cinci ani, au fost posibile numai prin faptul că i s-a acordat
în mod permanent ajutor şi susţinere din partea acuzaţ=
ilor
Ioniţă Atanasie, Vidraşcu Ecaterina, Roşca Grigore,
Chirică Ştefan, Popa Gheorghe, Cucoş Ion, Popa Andrei, Suruc=
eanu
Profir, Suruceanu Andrei, Bunduchi Ion, Aparatu Vasile, Volontir Ştefa=
n,
Munteanu Grigore, Suruceanu Alexandru, Chirică Teodora şi Surucea=
nu
Gheorghe, prin faptul că îi ascundeau pe executorii direcţi=
ai
actelor teroriste, participau la unele acţiuni criminale, la
aprovizionarea cu hrană, de asemenea, se creau şi alte condiţ=
;ii
pentru pregătirea şi săvârşirea crimelor”. =
Acţiunile desfăşurate de grupul lui Bo=
diu,
pot fi văzute în textul aceleiaşi sentinţe
(excluzând desigur subiectivismul celor ce au întocmit document=
ul):
„Membrii acestui grup, efectuau sistematic acte teroriste asupra
lucrătorilor şi activiştilor de partid şi de stat, &ici=
rc;n
scopul lichidării activităţii acestora, terorizau popula#=
5;ia
sătească, se dedau la jafuri, promovau o agitaţie
antisovietică orientată spre sabotarea măsurilor de consolid=
are
a Puterii Sovietice în Moldova şi de colectivizare a agriculturi=
i,
răspândeau zvonuri provocatoare despre inevitabila
înfrângere a Uniunii Sovietice în cazul izbucnirii unui
război cu statele capitaliste şi defăimau condiţiile
materiale şi de trai ale truditorilor din Uniunea Sovetică”=
.<=
![if !supportFootnotes]>[54]
Accentul principal în activitatea grupului de
rezistenţă al lui F. Bodiu era pus pe munca de agitaţie.
În toate satele unde au fost şi au luptat oamenii lui, li se exp=
lica
ţăranilor pericolul sovietizării şi bolşeviză=
rii
ţinutului, consecinţele colectivizării forţate şi
lichidării gospodăriilor ţărăneşti individual=
e.
Adunări cu ţăranii au avut loc în 1947, în casa
Ecaterinei Vidraşcu, în decembrie 1948 – în a lui Bo=
ris
Cosciug, în octombrie 1949 – în a lui Grigore Roşca,
în aprilie 1950 – în casa lui Atanasie Ioniţă. =
La
cea din urmă întâlnire a fost dat citirii un „Apel=
8221;
către ţărani, alcătuit de F. Bodiu, cu concursul
învăţătoarei Ecaterina Vidraşcu, în care er=
au
dur criticate realitatea sovietică, orânduirea colhoznică, =
se
menţiona că există o organizaţie a banderiştilor
(ucraneni naţionalişti antisovietici, conduşi de Stepan
Bandera), care activează pe teritoriul Moldovei, membrii căreia
desfăşoară o luptă activă împotriva puterii
sovietice, prin săvârşirea de acte teroriste asupra
activiştilor de partid şi de stat. De asemenea, se vorbea despre
faptul ca tineretul să nu intre în comsomol, ţăranii
să nu intre în colhozuri, să evite predarea obligatorie a
pâinii la stat şi să-i susţină pe banderişti,
care le-ar apără interesele. În afară de asta, în
apel se arăta că, degrabă va începe un război al
S.U.A. şi Angliei împotriva U.R.S.S., în care Uniunea
Sovietică va fi înfrântă, ceea ce va duce la restabil=
irea
vechiului regim românesc. Mai era elogiată viaţa din timpul
administraţiei româneşti, iar politica fiscală a
Sovietelor era calificată drept deosebit de dăunătoare
ţăranilor.
O metodă de luptă des folosită de grup=
ul
lui Bodiu era intimidarea funcţionarilor regimului sovietic, direct sau
prin scrisori. Spre exemplu, în seara zilei de 31 decembrie 1949,
când învăţătorii de la şcoala din Hiriseni =
se
adunaseră să sărbătorească Anul Nou, în casa
directorului şcolii, Boris Cosciug, a intrat Bodiu cu un camarad ş=
;i,
adresându-i-se, a zis: „Să nu îndrăzniţi c=
umva
să scoateţi cruciuliţele de la copii. Eu pe tine te cunosc de
doi ani, ştiu că eşti comsomolist şi că ai vrut
să transformi biserica în club. Ai grijă ca în
şcoală să nu se facă propagandă
antireligioasă”.[55]
Prin intermediul scrisorilor, membrii grupului lui Bo=
diu,
îi somau pe funcţionari să nu jefuiască
ţărănimea. Într-o scrisoare adresată unui grup de
activişti sovietici, Bodiu desenase un revolver, sub care a scris
cuvintele: „Acesta este bucuria sufletelor voastre”. Urma apoi
textul propriu-zis al scrisorii: „Eu, Filimon Bodiu, mă adresez
către selsovet (sovietul sătesc – n.a.). Mă adreses că=
;tre
preşedintele comunei, Zatfornişchi Colea,
Ştefârţă, Frasân, Chiorescu, aceşti
sus-numiţi. De nu veţi lăsa de a jupi nărodu, apoi unde
vă stau picioarele ar să vă stei capul, de nu credeţi, =
o să
vedeţi pe data de 1 noiembrie am să viu la selsovet cu
maşină şi vă spun că puteţi sî aduce=
55;i
miliţie cât de multă că eu nu am nevoie de un regiment.
Să ştiţi că nu-ţi scăpa de mine să v=
9;
spânzuraţi măcar”.
Deşi metodele de luptă ale grupului lui Bod=
iu
constituiau munca de lămurire în mijlocul ţăranilor
şi intimidarea activiştilor locali, s-au înregistrat şi
cazuri de răfuială fizică şi lichidare a unor oameni
aflaţi în slujba regimului sovietic. Mai hotărât #=
1;i
mai necruţător a fost F. Bodiu în ciocnirile cu miliţi=
a.<=
![if !supportFootnotes]>[56]
Metodele sale obişnuite de răfuială cu
oamenii regimului erau bătaia şi intimidarea. Unii martori
susţineau că, Bodiu avea o metodă specifică de pedepsir=
e a
slujitorilor regimului, victimele fiind duse la iaz, la o baltă, sau l=
a un
pârău etc. şi forţate să bea apă cât nu
încăpea în ele.=
[57]=
După cum se relata într-un document de epocă, deseori
Bodiu, împreună cu soţia şi fiul său, toţi
înarmaţi cu automate (uneori Bodiu era înarmat cu o
mitralieră), putea fi văzut lângă stâna colhozul=
ui
din s. Mândreşti. Şi cu toate că organele
poliţieneşti erau anunţate despre asta, din motive necunoscu=
te,
reţinerea lui nu avea loc. Iar împuternicitul secţiei raion=
ale
a M.G.B. în s. Mândreşti, Gumenîi, în sarcina
căruia a fost pusă prinderea lui Bodiu, nu-şi putea onora ob=
ligaţia,
pe motiv că, pur şi simplu, se temea de el, deoarece Bodiu era
înarmat cu un automat, pe când Gumenîi doar cu un revolve=
r.
Din cauza acestei situaţii, se insista ca M.G.B.-ul R.S.S.
Moldoveneşti să fie impus „să dea dovadă de mai
multă seriozitate în vederea prinderii banditului Bodiu şi a
altora”. Comitetul Central al P.C. (b) M., fiind sesizat de inactivit=
atea
organelor de securitate, a reacţionat imediat, M.G.B.-ul R.S.S.M.
luând măsurile necesare lichidării grupului lui Filimon Bod=
iu,
care a avut loc pe etape.[58]
În prima etapă au fost arestaţi cei implicaţi &ici= rc;n unul din cazurile de asasinare a funcţionarilor sovietici, de unde fir= ul a dus către conducătorul organizaţiei – Filimon Bodiu. <= o:p>
În cea de-a doua etapă s-a organizat o cursă pentru
prinderea lui Bodiu, ciocnirea cu formaţiunile poliţieneşti
şi moartea lui. Aici, de către organele M.G.B., a fost folosit=
59;
metoda constrângerii şi cea a coruperii unor membri ai
organizaţiei, pentru trădarea tovarăşilor săi de
luptă. Prinderea de viu a lui Bodiu, era premiată de
autorităţi cu 25.000 de ruble şi 15.000 de ruble dacă e=
ra
predat mort.
După o urmărire de 6-7 ani, sfârşitul lui Bodiu a
urmat la scurt timp de la primele arestări ale membrilor organizaţ=
;iei
lui. Unul din oamenii apropiaţi lui, Nicolae Bucilă (Parapel), a =
fost
convins la sfârşitul lunii septembrie 1950, să colaboreze cu
organele de urmărire.[59]
În ziua de 16 noiembrie 1950, familia lui Bodiu
fusese găzduită de Profir Suruceanu din s. Mândreşti. =
Pe
la orele 13.00-13.30, casa acestuia a fost înconjurată şi
atacată de un grup numeros de reprezentanţi ai puterii. Bodiu,
soţia şi fiul s-au văzut nevoiţi să opună
rezistenţă armată, iar fiica, în timp ce ei
împuşcau, s-a strecurat pe fereastra din spatele casei şi a
dispărut. A urmat un schimb de focuri, apoi cei trei au ieşit din
locuinţă, atacând pe miliţieni cu multă
îndârjire. Ion, care era încă un copil, a reuşit
să se îndepărteze vreo sută de metri de la casă,
încercând să sară peste gard în grădina
vecină, dar mai multe gloanţe l-au rănit mortal. În
faţa casei, Filimon a fost împuşcat în inimă, iar
Olimpiada, soţia lui, rănită foarte grav.
La sfârşitul aceleiaşi zile, noaptea,
cinci localnici l-au îngropat pe Bodiu într-un cimitir
părăsit, care, precum explică bătrânii, se afla pe
panta ce coboară dinspre Budăi spre Teleneşti.
După omorârea lui Bodiu, a început c=
ea
de-a treia etapă a lichidării organizaţiei conduse de el.
În zilele de 20 şi 22 noiembrie 1950, au fost arestate 10 din ce=
le
17 persoane judecate pentru susţinerea acestui grup şi participar=
ea
la acţiunile lui.
Prin sentinţa pronunţată la 8 iunie 19=
51,
de către Tribunalul militar al M.A.I. al R.S.S. Moldoveneşti,
Olimpiada Bodiu a fost acuzată de „trădare de patrie, comit=
erea
de acte teroriste contra reprezentanţilor Puterii Sovietice şi
activitatea într-o organizaţie contrarevoluţionară,
adică de crime prevăzute de articolele 51-l «a», 54-8
şi 54-11 din C.[odul] p.[enal] al R.S.S.U.”. Atanasie
Ioniţă, Ecaterina Vidraşcu, Grigore Roşca, Ştefan
Chirică, Gheorghe Popa, Ion Cucoş, Andrei Popa, Profir Suruceanu,
Andrei Suruceanu, Ion Bunduchi, Vasile Aparatu şi Ştefan Volontir=
au
fost învinuiţi de „trădare de patrie, de susţine=
re a
teroriştilor şi de activitate într-o organizaţie
contrarevoluţionară, crime prevăzute de articolele 54-1
«a» şi 54-11 din C.[odul] p.[enal] al R.S.S.U.”. Gri=
gore
Munteanu, Alexandra Suruceanu şi Teodora Chirică – de
„susţinere a trădătorilor patriei şi
teroriştilor, crime prevăzute de articolele 19-54-l «a&raqu=
o;
şi 19-54-8 din C.[odul] p.[enal] al R.S.S.U.”. Lui Gheorghe
Suruceanu, care avea doar 16 ani, i s-au adus învinuiri că ̶=
2;nu
a denunţat crima contrarevoluţionară, ce-i era bine
cunoscută şi care consta în ascunderea teroriştilor,
crimă prevăzută de articolul 54-12 din C.[odul] p.[enal] al
R.S.S.U.”.[60]
În timpul anchetelor, inculpaţii au fost
supuşi maltratărilor şi intimidărilor. Spre exemplu,
condamnatul Andrei Popa, într-o plângere adresată procuror=
ului
general al R.S.S. Moldoveneşti, scria: „în timpul anchetei=
am
fost forţat să semnez procesele-verbale ale interogatoriilor, car=
e conţineau
materiale false, inventate de către anchetator. Eu refuzam categoric
să semnez materialele false. Ancheta se tărăgăna. Atunci
anchetatorul mă bătea. Pe parcursul anchetei am fost bătut de
trei ori. Eram de asemenea ameninţat că dacă nu semnam
procesele-verbale ale anchetei, atunci întreaga mea familie va fi
deportată, poate chiar nimicită. Aceasta mă
înspăimântă, de aceea făceam tot ce mi se
cerea”.
În conformitate cu art. 296 şi 297 din Cod=
ul
penal al R.S.S. Ucrainene, 16 persoane au fost condamnate „la
privaţiune de libertate în lagărele de corecţie prin
muncă pe un termen de douăzeci şi cinci de ani fiecare, cu
anularea drepturilor conform articolului 29 «a», «b», «v» şi «g» din
C.[odul] p.[enal] al R.S.S.U. pe timp de 5 ani şi confiscarea
averii”, iar Gheorghe Suruceanu – la „privaţiune de =
libertate
în lagăr de corecţie prin muncă pe un termen de 7
ani”. Sentinţa „era definitivă neputând fi
supusă recursului de casare”, fâcându-se excepţ=
ie
doar pentru adolescentul Gheorghe Suruceanu. Dar, la 28 iulie 1951, Colegiul
militar al Judecătoriei Supreme a U.R.S.S., a respins cererea de
graţiere depusă de Gh. Suruceanu.<=
![if !supportFootnotes]>[61]
Fiind conştienţi de soarta care îi
aştepta, condamnaţii au cerut măcar să nu li se
distrugă familiile: „Rog, dacă se poate, spunea E.
Vidraşcu în ultimul ei cuvânt la proces, să fiu
trimisă într-un lagăr mai aproape de copii, ca să-i pot
ajuta”. P. Suruceanu ruga să fie „deportat împreun=
259;
cu familia”. Soţia lui, Alexandra, implora: „Rog să n=
u ne
pedepsiţi pe toţi. Pedepsiţi-mi bărbatul şi fiul, =
iar
mie daţi-mi drumul acasă la copii”. Fiul lor Gheorghe, ruga
să i se dea drumul unuia din părinţi, deoarece,
„acasă încă mai sunt copii mici”. Aceste
solicitări nu s-au luat în seamă, toţi deţinu#=
5;ii
fiind deportaţi la minele din Siberia şi Kazahstan.
De abia în anul 1954, pe timpul „dezghe=
355;ului”
hruşciovist, sentinţele au fost revizuite. În iulie 1954, li
s-a redus pedeapsa la 10 ani privaţiune de libertate condamnaţilo=
r E.
Vidraşcu, Gh. Popa, A. Popa, A. Aparatu, Şt. Volontir, G. Muntean=
u,
F. Chirică şi Al. Suruceanu, iar în 1956, toţi deţ=
;inuţii,
cu excepţia Olimpiadei Bodiu, au fost eliberaţi, pe motiv că
fuseseră „condamnaţi la o pedeapsă prea mare” sau
că au fost „condamnaţi fără temei”.
Olimpiada Bodiu a continuat încă zece ani
să se mai afle la munci grele în lagărul din Dubrovna. A re=
venit
acasă după 15 ani de muncă istovitoare, de maltratări
şi umiliri. Nu avea nici casă, nici masă. Despre fiică-=
sa
nu aflase nimic. A adăpostit-o o soră în s. Câşl=
a,
raionul Teleneşti, decedând după câţiva ani de
suferinţă.[62]=
II.4. „Partidul
Libertăţii”.
În luna mai 1949, un grup de tineri basarabeni,=
au
pus bazele organizaţiei antisovietice „Partidul
Libertăţii”, care urma să lupte pentru Libertate, pent=
ru
Neam şi pentru Ţară.
Cum a luat fiinţă şi pentru ce milita
„Partidul Libertăţii”, aflăm din actul de acuzare
din 16 decembrie 1950: „Membrii organizaţiei «Partidul
Libertăţii», fiind naţionalişti moldo-român=
i,
au avut o atitudine ostilă faţă de înfrângerea
României fasciste în cel de-al doilea război mondial ş=
;i
faţă de instaurarea Puterii Sovietice în Moldova. O ură
deosebită le-a trezit colectivizarea gospodăriilor
ţărăneşti şi lichidarea culacilor. Apariţia
ilegalităţii antisovietice pe teritoriul raioanelor
Chişinău, Kotovski şi Cărpineni, în baza căr=
eia
s-a creat «Partidul Libertăţii», se referă la an=
ul
1949. Fondatorii acestei organizaţii ilegale sunt acuzaţii Condra=
t C.
V., Istrati I. V., Istrati N. V. şi Andreev V. P. Toţi aceşt=
ia
erau profesori de şcoală, se cunoşteau între ei şi
toţi, fiind înverşunaţi naţionalişti
moldo-români, erau uniţi între ei prin comunitatea
convingerilor duşmănoase Puterii Sovietice. Întâlnind=
u-se
în casa lui Condrat C. V., în satul Băcioi (raionul
Chişinău) şi în casa lui Istrati L. V. din satul
Văsieni (raionul Kotovski), în discuţiile purtate de membrii
organizaţiei se regreta faptul înfrângerii României
în războiul împotriva U.R.S.S. Având convingeri
contrarevoluţionare, dânşii criticau de pe poziţii
antisovietice politica partidului şi a guvernului sovietic. Sperâ=
;nd
că blocul americano-englez va declanşa un război împot=
riva
Uniunii Sovietice şi dorind înfrângerea U.R.S.S. în
acest război, în scopul apropierii acestei înfrângeri
s-au exprimat în favoarea unei lupte organizate împotriva Puter=
ii
Sovietice.
În urma acestor întruniri ilegale,
acuzaţii Condrat C. V., Istrati L. V., Istrati N. V. şi Andreev V.
P., având convingeri antisovietice, în mai 1949 au ajuns la
înţelegerea de a crea o organizaţie clandestină ş=
i de
a încadra în activitatea acesteia alţi membri din râ=
ndul
elementelor antisovietice. La începutul lunii iulie 1949, Condrat C. =
V.,
Istrati L. V., Istrati N. V. şi Andreev V. P., în cadrul unei
întruniri ilegale, care a avut loc în casa acuzaţilor Istr=
ati
din s. Văsieni (raionul Kotovski), au determinat scopurile organiza=
55;iei,
care se rezumă la următoarele:
1.
Lichidarea pe cale
armată a Puterii Sovietice în Moldova, în momentul
declanşării unui război de către Anglia şi S.U.A.
împotriva Uniunii Sovietice.
2.
Reinstaurarea în
Moldova a vechiului regim burghezo-monarhist.
3.
Realizarea unor acţ=
iuni
teroriste împotriva activiştilor de partid şi sovietici.
4.
Cooptarea unor noi membri
în organizaţie din rândul elementelor antisovietice.
5.
Capturarea de arme &icir=
c;n
scopuri insurecţionale şi teroriste.
=
6.&n=
bsp;
Efectuarea agitaţiei
antisovietice în mijlocul populaţiei şi difuzarea foilor
volante antisovietice, orientate spre zădărnicirea acţiunilor
Puterii Sovietice.
La aceeaşi întrunire antisovietică s-a
convenit asupra stabilirii unei legături cu organizaţiile banderi=
ste
din Ucraina de Vest. În vederea realizării obiectivelor propuse,=
Condrat
C. V., Istrati L. V., Istrati N. V. şi Andreev V. P., au
desfăşurat o activitate intensă pentru pregătirea unei
insurecţii armate împotriva Puterii Sovietice în Moldova, =
au
capturat un impresionant număr de arme şi continuau capturarea
acestora în scopuri insurecţionale şi teroriste, cooptau
în organizaţie noi membri”.<=
![if !supportFootnotes]>[63]=
Deoarece erau conştienţi că, printr-o
insurecţie armată regimul sovietic nu poate fi schimbat, membrii
„partidului” au pus accentul pe munca propagandistică, de
cultivare a unui climat ostil ocupanţilor, încurajarea
manifestărilor antisovietice şi anticomuniste ale populaţiei,
difuzarea foilor volante.
Dorinţa de a scăpa de regimul de ocupaţ=
;ie,
care pe lângă asta era şi unul comunist, a fost extrem de m=
are,
chiar şi până la înfiinţarea
„partidului”. În jurnalul lui Victor Andreev, confiscat de
M.G.B., se relata despre o întâlnire a membrilor unei
societăţi studenţeşti, care a avut loc în
primăvara anului 1946, într-o pădure din preajma
Chişinăului. În toiul discuţiilor, un tânăr=
, pe
nume Nicolae, s-a ridicat şi a început să rostească
nişte adevăruri cunoscute de toată lumea, dar pe care nimeni=
nu
îndrăznise până atunci să le rostească:
„... facem parte din generaţia cea mai nenorocită din
câte au existat vreodată. Suntem supuşi de un regim farisei=
c.
Suntem subjugaţi. Nu suntem decât robi, nişte robi
persecutaţi mai rău decât robii din timpul feudalilor. Sunt=
em
un grup de tineri nebuni după viaţă. Dar ce putem noi lua
astăzi de la viaţă... când părinţii ori
fraţii noştri gem prin închisori?... Pustii sunt astăzi
străzile oraşelor noastre. Întâlneşti oameni care
sunt gata pentru o bucată de pâine să-ţi
împlânte pumnalul în piept. Pustii sunt satele noastre,
odinioară atât de bogate. Nu auzi nici lătratul câini=
lor,
fiindcă ţăranii au găsit de cuviinţă să =
se
lipsească de ei, deoarece nu se mai tem că vor veni lupii să=
le
fure oile, pe care nu le mai au. Pustie este şi viaţa noastră=
;,
domnilor, fiindcă pustiu este şi pământul înv=
59;luit
de steagul roşu”.=
[64]=
Organizaţia antisovietică „Partidul L=
ibertăţii”
era constituită din persoane ce aparţineau diferitelor pături
sociale, aveau profesiuni şi preocupări diferite. Cea mai mare pa=
rte
din ei erau intelectuali de la sat, în special cadre didactice. Erau =
împrăştiaţi
prin localităţile republicii, ceea ce îi permitea
organizaţiei să-şi extindă câmpul de acţiune
şi să influenţeze asupra mai multor oameni. Printre cei mai
activi luptători ai organizaţiei au fost: Constantin Condrat, născut în 1914, oraşul
Soroca, absolvent al Seminarului Pedagogic din Bălţi, director al
scolii primare din s. Băcioi; fraţii Ion, născut în 1929 şi Nicolae Istrati, născut în 1926, s. Văsieni,=
(raionul
Ialoveni), pedagogi la şcoala primară din ş. Băcioi; Victor Andreev, născut &ic=
irc;n
1928, s. Manoileşti, (raionul Kotovski), pedagog la şcoala
primară din Băcioi; Vl=
adimir
Bivol, născut în 1923, s. Cojuşna (raionul
Chişinău), fiind student la Institutul Pedagogic din
Chişinău, în anul 1945, a avut legături cu Trofim
Cojocaru, conducătorul organizaţiei antisovietice studenţe=
351;ti
„Organizaţia revoluţionarilor din Moldova”, iar &icir=
c;n
anul 1949, urma să fie deportat din Basarabia, însă a
reuşit să se ascundă şi a trecut în ilegalitate; =
Tudor Goncearencu, născut
în 1915, s. Căţăleni (raionul Kotovski), fiu de preot,
în anii războiului ostaş în Armata română,
pedagog în s. Paşcani (raionul Cărpineni); Grigore Genunchi, născut
în 1918, s. Durleşti, muncitor la tipografia din Chişin=
9;u,
în anul 1946, pentru refuzul de a preda pâinea la stat
(„sabotaj”), a fost condamnat la 5 ani privaţiune de liber=
tate;
Andrei Sanduţă, născut
în 1921, s. Ialoveni, director al şcolii primare din s. Sofia
(raionul Cărpineni), în anul 1941 tatăl său a fost
reprimat de către autorităţile sovietice; Simion Calestru, născut &i=
circ;n
1912, s. Văsieni (raionul Ialoveni), în 1949 urma să fie
deportat în Siberia ca „chiabur”, dar a reuşit s=
9;
se ascundă; Constantin Gu=
355;u,
născut în 1923, s. Ulmu (raionul Kotovski), în anul
1949, nefiind în stare să plătească amenda de 2.000 ru=
ble
pentru nerealizarea planului de predare a pâinii la stat, a fost nevo=
it
să treacă în ilegalitate; Gheorghe Săli, născut în 1911, s.
Lăpuşna (raionul Kotovski), pedagog la şcoala din sat, &icir=
c;n
anul 1949 părinţii i-au fost deportaţi deportaţi.
Nicolae Istrati s-a implicat în
activităţi antisovietice cu mult timp înainte de
înfiinţarea „Partidului Libertăţii”. &Icir=
c;n
anul 1946, fiind pedagog în s. Caracui (raionul Kotovski), a fost are=
stat
pentru agitaţie antisovietică, desfăşurată în
rândul populaţiei, şi condamnat la 10 ani privaţiune de
libertate. A fost eliberat la scurt timp, în urma unei amnistii.<=
![if !supportFootnotes]>[65]
Aceşti luptători nu au uitat vreodată
că se află sub un regim de ocupaţie şi au vorbit despre
asta cu orice ocazie. La 30 august 1950, Ion Istrati a declarat anchetatori=
lor
că, membrii organizaţiei erau ferm convinşi că Basarabia
este o parte componentă a României, iar anexarea ei la Uniunea
Sovietică o calificau drept un act de agresiune.
Scopurile principale ale organizaţiei, drepturile
şi obligaţiile membrilor, criteriile de organizare ale
„partidului”, au fost formulate în Regulamentul
„Partidului Libertăţii”, elaborat de către Vic&s=
hy;tor
Andreev în mai 1950. Primele rânduri ale lui spuneau:
„Deoarece trăim într-o epocă neagră – noi,
patrioţii, – am luat hotărârea ca prin luptă s=
259;
recăpătăm ce-am avut mai scump – adică libertatea.
Sute de patrioţi astăzi stau de pază, atacând acolo un=
de
rezistenţa este mai mare şi toţi sunt hotărâţ=
;i,
fiindcă înţeleg sufleteşte nobleţea acestei mari
idei, fiindcă toţi îşi dau seama că prin lupt=
9;
se atinge scopul.
Voi, patrioţi, când citiţi aceste
rânduri, aruncaţi câteva unde de gândire spre acei ce
vă sunt fraţi – spre acei ce astăzi în mijlocul
duşmanilor croiesc drumuri drepte spre un luminiş strălucito=
r.
Şi atunci când gândurile Dumneavoastră concentrate mu=
lt
asupra acestui fapt vor ajunge la o hotărâre, puneţi-vă=
; o
simplă întrebare: «Oare îmi iubesc eu Patria?»=
.
La răspunsul «nu»,
retrageţi-vă din societatea patrioţilor,
îmbrăţişaţi pentru totdeauna steagul
mârşav al duşmanului. Şi atunci când Patria
îşi va recăpăta libertatea, să nu veniţi
în genunchi să-i cereţi ocrotire.
La răspunsul «da», ridicaţi-v=
259;
şi porniţi pe drumul adevărului – pe acel drum pe care=
au
pornit cândva Avram Iancu şi Tudor Vladimirescu. În suflet=
cu
aceşti eroi, în mâini cu arma şi în inimă =
cu
vitejia, treceţi peste piepturile duşmanilor. Nu vă uita#=
5;i
că ei sunt mulţi. Loviţi în ei fără
cruţare, căci lovind în ei, slăbiţi bârlogul
putregăios al tiraniei. Glasul Patriei vă cheamă, instinctul
conştiinţei trebuie să vă îndemne a urma acest gl=
as
pornit din adâncul inimii rănite”.<=
![if !supportFootnotes]>[66]
În Regulament, se menţiona că pentru a
obţine victorie este necesar ca toţi patrioţii să fie
organizaţi într-un partid, care urmează să
întreprindă acţiuni directe şi hotărâte.
Potrivit prevederilor lui, membri ai partidului puteau fi: „1) persoa=
ne
născute pe teritoriul României; 2) persoane corecte, care ar put=
ea
să execute o însărcinare până la sfârş=
;it;
3) persoane care au fost condamnate pentru atitudine antisovietică; 4)
persoane care în Armata română au avut grade
ofiţereşti; 5) persoane simple din masele populare; 6) preoţ=
i;
7) ca excepţie, femei cu studii superioare, în stare să
conducă un laborator fizic, chimic ori medical; 8)
funcţionari”.
În ultimul capitol erau concretizate obiectivele
principale ale „partidului”: „A reda din nou libertatea
şi a pune pe tron pe rege”; a educa din sânul său
„oameni hotărâţi, oameni căliţi în
luptă, care mâine să formeze guvernul statului
român”; „a lichida toate elementele putregăioase, ca=
re
şi-au găsit reşedinţă pe teritoriul
român”; „a repatria pe toţi acei care astăzi st=
au
înlănţuiţi în Siberia”; „a
întoarce avutul celor ce au fost despuiaţi de hoardele
năvălitorilor”; „a restabili echilibrul ţăr=
ii
din punct de vedere economic, industrial, ştiinţific, etc.”;
„a restabili graniţele vechi ale ţării”.
Semnătura de la sfârşitul Regulamentu=
lui
– „Comitetul central al «Partidului
Libertăţii» în legătură cu «Partidul
Răzbunător» din Polonia” – prezintă intere=
s,
căci ne duce la gândul că patrioţii basarabeni aveau
legături cu rezistenţa anticomunistă din Polonia sau din Ucr=
aina
de Vest.[67] În acest sens, nu există dovezi clare, precum nu există
dovezi că „Partidul Libertăţii” ar fi stabilit
legături cu alte formaţiuni antisovietice clandestine din Basarab=
ia.
Pentru a evita posibilele prăbuşiri, membrii
organizaţiei urmau să nu se cunoască între ei. În
localităţile unde vor fi recrutaţi noi membri ai
organizaţiei, să fie creată câte o celulă
primară în frunte cu un conducător, care să se supun=
259;
conducerii organizaţiei. Membrii aceleiaşi celule trebuiau să=
; se
cunoască, de asemenea şi pe conducătorul lor. Fiecare membru=
nou
al „Partidului Libertăţii” trebuia să-l
cunoască doar pe cel care l-a cooptat în organizaţie şi
persoana pe care urma s-o recruteze.=
[68]
Probabil că, din cauza conspirativităţ=
ii
stricte în activitatea „Partidului Libertăţii”,
colaborarea cu alte formaţiuni a fost limitată. Liderii
organizaţiei şi chiar unii membri de rând, ştiau de
existenţa altor formaţiuni asemănătoare şi aveau
legături cu unii membri ai acestora. Spre exemplu, în februarie =
1950,
Ion Istrati îl ruga pe Victor Andreev „să se intereseze de=
«Mişcarea Nordică» care i-a proporţii enorme”
şi să-i comunice amănunte despre activitatea ei. În mai
1950, în timpul unei întâlniri la domiciliul lui Iosif
Mereuţă din s. Ulmu raionul Kotovski, Vladimir Bivol, membru al
„Partidului Libertăţii”, a stabilit legătura cu
Andrei Zângan, conducătorul unei organizaţii antisovietice =
cu
centrul în Cuhureştii de Jos, raionul Camenca, şi ambii au =
convenit
asupra unei viitoare întâlniri în cadrul căreia s=
59;
se pună de acord în privinţa unirii efortului pentru lupta
antisovietică.[69]
Membrii „Partidului Libertăţii”=
au
încercat să stabilească legături cu organizaţii
antisovietice din Ucraina de Vest. În iunie 1949, la una din primele
întruniri, liderul „partidului” Constantin Condrat ş=
i-a
luat angajamentul de a confecţiona un aparat rudimentar de multiplicare
pentru tipărirea foilor volante şi, de asemenea, de a stabili
legătură cu formaţiunile conduse de faimosul naţionalist
ucrainean Stepan Bandera. În acest scop, C. Condrat a făcut
legătură cu Olga Şcola, şefa farmaciei din Văsieni,
sosită în Moldova din regiunea Dnepropetrovsk (Ucraina), care era
bine informată asupra acţiunilor banderiştilor din Ucraina de
Vest. Şcola i-a comunicat lui C. Condrat că, în regiunea
Ternopol (Ucraina de Vest), locuieşte un medic cunoscut, de la care ar
putea afla ce trebuie pentru confecţionarea unui aparat de multiplicat
şi i-a dat asigurări că în timpul concediului va pleca
în Ucraina şi va încerca să stabilească
legături între banderişti şi ilegalitatea
antisovietică din Moldova. Interogat mai târziu în calitat=
e de
martor, medicul Zinovi Zubatâi din localitatea Ivankovo, regiunea
Ternopol, a confirmat că, în septembrie 1949, în timpul
aflării sale în Ucraina de Vest, Olga Şcola s-a interesat de
principiul de confecţionare a unui aparat de multiplicat. În tim=
pul
interogatoriului din 4 septembrie, Ion Istrati a mărturisit că,
în scopul multiplicării foilor volante, Constantin Condrat a
confecţionat un aparat de multiplicare primitiv, dar, din lipsa
componentelor chimice necesare, nu a reuşit să obţină
rezultatele dorite.
La numai două luni de la înfiinţare, =
ca
urmare a dramaticului eveniment de la 6 iulie 1949, au fost deportaţi
în Siberia fraţii Ion şi Nicolae Istrati, membri fondatori =
ai
organizaţiei clandestine „Partidul Libertăţii”.
Aceasta însă nu a oprit activitatea organizaţiei.
Fraţii Istrati, într-un termen relativ scu=
rt,
au reuşit să restabilească legătura cu Victor Andreev
şi Constantin Condrat şi prin intermediul unei intense
corespondenţe au continuat să fie aproape de camarazii lor de
luptă.[70] În scrisoarea expediată lui Victor Andreev, la 5 martie
1950, Ion Istrati i-a dat următoarele indicaţii: „1) să
organizezi sistematic cadrele; 2) în privinţa persoanei tale =
211;
începând cu data de mai sus, eşti numit aghiotant-şef=
cu
funcţie executivă. Deci, în momentul de faţă
porţi răspunderea pentru tot ce se întâmplă &ici=
rc;n
regiune... Eşti responsabil de educaţia morală a cadrelor, de
asemenea, eşti responsabil de cooptarea membrilor, precum şi de
securitatea lor personală, în atingerea scopului final. În
continuare, Ion Istrati insista asupra necesităţii „de a
organiza un nucleu din cei mai siguri şi cei mai hotărâ#=
5;i
indivizi – pe care tu îi vei instrui. Aceşti membri ai
primului nucleu te vor cunoaşte numai pe tine. Fiecare dintre ei,
consultându-se cu tine, îşi vor crea în jurul lor nu=
clee
compuse din 5 membri. Vei acţiona în aşa fel ca toţi
inşii să se controleze reciproc (vei însărcina pe fiec=
are
să observe pe ascuns acţiunile cutărui sau cutărui
individ). Primul nucleu, desigur, va juca un rol principal – controlul
executării însărcinărilor. Primul nucleu va fi
alcătuit din: 1) A.V.P.; 2) Condrat; 3) tipul care va veni să-=
55;i
facă un cadou; 4) Senea; 5) fratele tău. Fiecare nucleu (secundar=
) va
purta un număr, pe care mi-l vei comunica mie, de asemenea, număr=
ul
total de membri şi localitatea unde se găsesc”.<=
![if !supportFootnotes]>[71]
Însă, la scurt timp organele de securitate=
au
interceptat corespondenţa. La interogatoriu Ion Istrati şi Victor
Andreev au mărturisit că scrisoarea sus-menţionată pute=
a fi
descifrată în felul următor: 1) „A. V. P.” R=
11;
Andreev Victor Pavlovici; 3) „tipul care va veni să-ţi
facă un cadou” – Simion Panaghiu, prin cadou
înţelegându-se revolverul pe care Panaghiu urma să-l
primească de la Eremia Stratan şi să-l transmită lui Vi=
ctor
Andreev; 4) „Senea” – Simion Calestru; 5) „fratele
tău” – fratele conducătorului organizaţiei Victor
Andreev – Ion Andreev.
În scrisoarea trimisă lui V. Andreev, la 21
decembrie 1949, Ion Istrati scria: „îndată ce vei executa
prima directivă, vei primi un colet (adresa recepţionării o =
vei
decide singur). Coletul va conţine explozibil şi ceea ce noi dorim
să difuzăm pretutindeni”. Prin cuvintele din ultima fraz=
59;
se are în vedere foile volante pe care Ion Istrati intenţiona
să le confecţioneze în Siberia şi să le trimit=
59;
lui V. Andreev în Basarabia pentru a fi difuzate în rândul
populaţiei. Deportat în localitatea Iurga-Lesnaia din regiunea
Tiumen, unde fusese angajat inspector pentru tehnica securită#=
5;ii
la un sector al Direcţiei de construcţie a căilor ferate, Ion
Istrati a reuşit să adune în jurul său câţi=
va
tineri basarabeni de aceeaşi credinţă şi simţire
şi să-i antreneze în diverse activităţi
antisovietice. Prin intermediul lui Ion Barbăneagrâ (1927), orig=
inar
din s. Durleşti, deportat împreună cu familia în
localitatea Iurga-Leşnaia, Ion Istrati a stabilit legături cu
câţiva patrioţi basarabeni aflaţi acasă.<=
![if !supportFootnotes]>[72] Urmând indicaţiile lui Ion Istrati, în decembrie 1949=
Ion
Barbăneagră a expediat lui Grigore Genunchi, locuitor al satului
Durleşti, cu care era în relaţii de rudenie, o scrisoare, p=
rin
care îl ruga să dezgroape din via care anterior aparţinuse =
lui
Barbăneagră un revolver şi cartuşele de rezervă pe=
ntru
a le transmite lui Victor Andreev. Ion Barbăneagră a trimis
câteva scrisori cu conţinut asemănător şi
consătenilor săi Simion Panaghiu şi Eremia Stratan. În
scrisoarea de la 1 martie 1950, adresată lui Simion Panaghiu, el scria:
„1) Imediat ce vei primi prezenta te vei duce la Eremia şi vei l=
ua
în primire două revolvere cu rezervele necesare; 2) după
aceasta vei pleca imediat la şcoala silvică din Condriţa =
51;i
vei căuta pe cursantul Andreev Victor. Odată ce-l vei găsi,
îi vei preda un revolver şi totodată te vei pune la
dispoziţia ordinelor Dlui. Te vei interesa şi-i vei găsi pe
Andreev în aşa mod ca să nu dai de bănuit nimănui
nimic, să nu te faci suspect. Trebuie să-l găseşti #=
1;i
să-i predai în cel mai scurt timp. De asemenea, vei preda şi
această scrisoare. P.S. =
Vei
trimite două scrisori: 1) dacă eşti de acord să faci pa=
rte
din organizaţie; 2) despre rezultatul întâlnirii cu
Andreev”. Această scrisoare, alături de altele şase pe
care I. Barbăneagră le expediase lui Simion Panaghiu şi Erem=
ia
Stratan şi care conţineau diferite indicaţii privind cooptar=
ea
unor noi membri în organizaţie, capturarea de arme ş.a., au
fost confiscate de către organele de securitate în momentul
arestării lui Victor Andreev şi Eremia Stratan. Au fost confiscate
şi armele pe care ultimul le procurase de la locuitorul satului
Durleşti, Gheorghe Ştirbu.
După deportarea fraţilor Istrati în
Siberia, conducerea organizaţiei a fost preluată de Victor Andree=
v,
un tânăr pedagog din s. Băcioi.<=
![if !supportFootnotes]>[73] Din motive de conspiraţie, el a abandonat postul de pedagog ş=
;i
s-a stabilit cu traiul în s. Condriţa (raionul Străşen=
i),
devenind cursant al Şcolii silvice din localitate. La Condriţa,
în sânul codrilor, departe de ochiul vigilent al K.G.B.-ului, el
şi-a orientat eforturile, în special, spre consolidarea organiza=
ţiei,
cooptarea de noi membri şi sporirea eficienţei activităţ=
;ii
lor, reuşind să-i atragă pe tinerii intelectuali Andrei
Sanduţă, Vasile Vâlcu, Andrei Guţu, Ion Andreev ş=
.a.,
care ulterior aveau să deţină un loc de frunte în
„Partidul Libertăţii”.
În luna noiembrie 1949, urmând directivele
lui Ion Istrati, expuse în sus menţionata scrisoare din 5 martie
1950, Victor Andreev a reuşit crearea mai multor celule primare î=
;n
localităţile raioanelor Cărpineni, Kotovski, Chişin=
9;u.
Grupul ce activa în zona s. Cărpineni, format din 8 persoane, era
condus de zootehnicianul Ion Andreev, fratele lui Victor Andreev. Printre
membrii grupului erau Andrei Sanduţă, Sava Rusu, Gheorghe Sâ=
;li,
Tudor Goncearencu –locuitori ai satelor Lăpuşna, Sofia,
Bălceana, Paşcani. Din componenţa celulei primare din s. Ulmu
(raionul Kotovski) făceau parte Andrei Guţu (conducător),
Vladimir Bivol, Constantin Guţu, Grigore Vârtosu, Dionisie
Plămădeală, Ion Gotonoagă, ş.a. O celulă
primară, alcătuită din trei persoane – Simion Panaghiu
(conducător), Eremia Stratan şi Grigore Genunchi, a activat ş=
;i
la Durleşti. La Institutul Pedagogic din Chişinâu a fost cr=
eat
un grup condus de studentul Vasile Vâlcu, originar din s. Ulmu.<=
![if !supportFootnotes]>[74]
În calitate de conducător al
organizaţiei, responsabil de activitatea membrilor ei, Victor Andreev a
emis câteva ordine şi directive, în care erau concretizate
scopurile curente ale organizaţiei şi prerogativele
conducătorilor celulelor primare. Spre exemplu: „...vi se
ordonă: 1) organizarea sistematică a cadrelor în regiune; 2=
) de
capturat armătură; 3) de aranjat oameni de legătură; a)
fiecare şef este dator a-şi educa pe cât mai mult posibil
subalternii săi; b) fiecare şef este însărcinat î=
;n
mod obligatoriu de a se înarma cu o armă uşoară; c) fi=
ecare
şef este obligat a nimici pe subalternul său, dacă observ=
59;
o abatere oarecare în sens contrar lucrului”.
Prin ordinul din 30 mai 1950, Victor Andreev îl
numeşte pe Andrei Sanduţă secretar al celulei nr. 7. Prin
urmare, către acel moment, existau cel puţin 7 organizaţii
primare ale „Partidului Libertăţii”.
După cum am mai menţionat, Victor Andreev e=
ra
şi autorul Regulamentului „Partidului Libertăţii”=
;.
Din iniţiativa şi sub conducerea lui nemijlocită, au fost
convocate mai multe întruniri secrete ale membrilor organizaţiei=
: la
1 mai 1950 în s. Manoileşţi, la 1 iunie 1950 în p=
9;durea
de salcâmi din apropierea s. Bălceana; la 4 iunie 1950 în =
s.
Ulmu ş.a.
La 5 iunie 1950, după ce au reuşit să-l
identifice, agenţii K.G.B.-ului l-au arestat pe Victor Andreev. Î=
;n
aceeaşi zi, a fost reţinut şi Andrei Sanduţă, la 6
iunie – Ion Andreev, Simion Calestru, Vasile Vâlcu şi Tudor
Ciorescu. În luna iulie, au fost aduşi din Siberia şi
întemniţaţi în închisoarea din Chişină=
;u
fraţii Ion şi Nicolae Istrati. Pe parcursul lunilor iunie-august,=
au
fost identificaţi şi arestaţi 29 de membri şi
susţinători ai „Partidului Libertăţii”.<=
![if !supportFootnotes]>[75]
După nenumărate interogatorii,
însoţite de maltratări psihice şi fizice, în zil=
ele
de 18-27 ianuarie 1951, a fost intentat un proces judiciar cu uşile
închise, membrii „Partidului Libertăţii” fiind
învinuiţi de trădare de patrie, desfăşurarea
activităţilor antisovietice, comiterea unor acte teroriste
împotriva activiştilor de partid şi sovietici ş.a.
Deşi nu săvârşiseră nici un act terorist, totu=
51;i
li s-a incriminat intenţia de a-l asasina pe Tudor Scafaru,
preşedintele sovietului sătesc Văsieni, şi de a arunca
în aer unele clădiri administrative din Chisinău, inclusiv
clădirea în care îşi ţinea lucrările Soviet=
ul
Suprem al R.S.S. Moldoveneşti. Drept mărturii documentare ale
„crimelor” săvârşite serveau, corespondenţa
membrilor organizaţiei, 2 exemplare ale Regulamentului „Partidul=
ui
Libertăţii”, culegerea „fascistă”
„Cuvântul Mareşalului către săteni”, 2 poe=
zii
antisovietice scrise de V. Bivol, câteva arme şi rezervele de
cartuşe confiscate de către K.G.B. în momentul perchez=
iţiei
şi arestării acuzaţilor.=
[76]
La 27 ianuarie 1951, Tribunalul militar regional Odes=
sa,
în componenţa preşedintelui Nelupov şi a membrilor
Darmeşkin, Iakimenko şi Sineakov, fără participarea
acuzatorilor şi apărării, în cadrul unei şedin=
55;e
judiciare închise, convocate în oraşul Chişinău,=
a
pronunţat sentinţa în procesul intentat
„organizaţiei antisovietice insurecţionale Partidul
Libertăţii”: Constantin Condrat, Ion Istrati, Victor Andree=
v,
Vladimir Bivol, Vasile Vâlcu, au fost condamnaţi la moarte prin
împuşcare; Nicolae Istrati, Ion Barbăneagră, Simion
Panaghiu, Grigore Vârtosu, Andrei Nani, Simion Calestru, Andrei
Guţu, Sava Roşior, Eremia Stratan, Ion Andreev, Andrei
Sanduţă, Tudor Goncearencu, Sava Rusu, Tudor Ciorescu, Constantin
Guţu, Ion Gotonoagă, Dionisie Plămădeală, Gheorghe
Sâli – la detenţiune în lagăre de muncă
corecţională pe un termen de 25 ani; Olga Şcola, Grigore
Genunchi, Grigore Vâlcu – pe un termen de 10 ani; Gheorghe Cris=
tea
şi Avram Nagacevschi – pe un termen de 5 ani de închisoare=
.
În urma cererii de graţiere, la 5 mai 1951,
Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. a admis înlocuirea pedepsei
capitale prin împuşcare aplicată lui Vasile Vâlcu, cu
detenţia în lagăre de muncă corecţională pe =
un
termen de 25 ani. Ion Istrati a fost executat la 18 mai 1951. Destinul de m=
ai
departe al celorlalţi condamnaţi a fost similar destinului a sute=
de
mii de români basarabeni care au avut de suferit de pe urma regimului
sovietic.[77]=
În anul 1990, în baza decretului
preşedintelui U.R.S.S., „Cu privire la restabilirea în
drepturi a tuturor victimelor represiunilor politice din anii '20-'50”=
;,
cea mai mare parte a condamnaţilor în procesul intentat
„Partidului Libertăţii” au fost reabilitaţi. A
rămas inadmisibilă, în viziunea organelor de justiţie,
reabilitarea lui Ion Istrati, Simion Panaghiu, Simion Calestru, Vasile
Vâlcu, Eremia Stratan şi Grigore Vâlcu. La 11 octombrie 19=
91,
plenul Judecătoriei Supreme a U.R.S.S., a recunoscut că, acestor
luptători li s-au aplicat pedepse excesiv de mari, că ancheta =
51;i
procesul judiciar au decurs cu grave încălcări ale
legislaţiei în vigoare, acuzaţii fiind maltrataţi #=
1;i
interogaţi pe timp de noapte, obligaţi să depună
mărturii false. Fostul anchetator al M.G.B.-ului R.S.S. Moldoveneş=
;ti,
P. C. Klokov, a mărturisit la interogatoriu că, în activita=
tea
secţiei de anchetă a M.G.B., predomina o orientare
tendenţioasă de acuzare, fapt despre care a raportat personal
conducerii M.G.B. al U.R.S.S. Prin hotărârea nr. 277-91 din 11
octombrie 1991, plenul Judecătoriei Supreme a U.R.S.S. a anulat
sentinţa Tribunalului militar regional Odessa din 27 ianuarie 1951,
privind condamnarea lui Ion Istrati, Simion Panaghiu, Simion Calestru, Vasi=
le
Vâlcu, Eremia Stratan şi Grigore Vâlcu, recunoscându=
-i,
totodată, vinovaţi de păstrarea ilegală de armă
şi, în conformitate cu art. 196 al Codului penal al R.S.S.
Ucrainene, în baza căruia au fost judecaţi, le-a fost
stabilită pedeapsa de 5 ani privaţiune de libertate fiecărui=
a.
În hotărâre se mai menţiona că, potrivit decretu=
lui
„Despre amnistie”, din 27 martie 1953, emis de Prezidiul Soviet=
ului
Suprem al U.R.S.S, aceste persoane se consideră eliberate de aceast=
59;
condamnare, dar amnistia însă nu înseamnă reabilitare=
.
La 25 martie 1994, Judecătoria Supremă a
Republicii Moldova a confirmat hotărârea anterioară a
instanţelor judecătoreşti privind condamnarea, în baza
art. 196 al Codului penal al R.S.S. Ucrainene, a lui Ion Istrati, Simion
Panaghiu, Simion Calestru, Vasile Vâlcu, Eremia Stratan şi Grigo=
re
Vâlcu, considerând că, nu există temei pentru anularea
deciziilor judecătoreşti şi reabilitarea lor.
Nici după căderea regimului comunist,
instanţele de judecată dintr-un regim pretins democratic, nu au f=
ost
în stare să dea o decizie obiectivă faţă de fapte=
le
celor ce s-au luptat cu regimul totalitar de ocupaţie sovietic, cu reg=
imul
care i-a impus pe basarabeni să accepte un alt mod de viaţă,
inuman, i-a expropriat şi i-a deportat în Siberii.
Membrii „Partidului Libertăţii”=
, au
avut de suferit din cauza că, s-au pomenit străini la ei acas=
9;,
pentru că considerau „o mare nenorocire să trăieş=
ti
într-o altă ţară
decât acea a strămoşilor tăi", pentru că
îşi doreau o Românie Reîntregită şi
Liberă. Au fost răpuşi în lupta nedreaptă cu
ocupantul sovietic.[78]=
II.5. „Armata
Neagră”.
Mişcarea de rezistenţă antisovietic=
59;
din Basarabia, a cuprins şi localităţile judeţului
Bălţi, în componenţa căruia intrau şi raioan=
ele
Corneşti, Chiscăreni, Bravicea. Aici a activat organizaţia
clandestină „Armata Neagră”, majoritatea membrilor
căreia erau originari din satele Condrăteşti,
Năpădeni, Sineşti, Flămânzeni.
În urma foametei din anii `46-`47, a
înregimentării ţăranilor în colhozuri şi
în special, în urma operaţiunii de deportare în Sibe=
rii,
executată în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, mulţi dintre
aşa-zişii „culaci” basarabeni, care au reuşit
să scape de măsurile luate de autorităţi, s-au ascuns p=
rin
păduri, au format grupuri mici de rezistenţă, pornind astfel=
pe
calea luptei armate împotriva regimului sovietic de ocupaţie. An=
ume
în acea perioadă s-a creat nucleul organizaţiei „Arma=
ta
Neagră”, calificată de autorităţile de atunci dre=
pt
„bandă teroristă antisovietică”, care pe parcurs=
ul
unui an de zile a tulburat liniştea nomenclaturii de partid din raioan=
ele
Corneşti, Chişcăreni şi Bravicea.<=
![if !supportFootnotes]>[79]
Organizaţia antisovietică „Armata Nea=
gră”
a fost înfiinţată de cei cărora li s-au luat ţara,
credinţa, libertatea, proprietatea şi familia. În „Ac=
tul
de acuzare” din 16 noiembrie 1950, cauzele apariţiei acestei org=
anizaţii
erau explicate în felul următor: „După strămutar=
ea
în afara hotarelor Moldovei a elementelor duşmănoase ale
culacilor în anul 1949, unii culaci care au reuşit să evite
strămutarea, au trecut în ilegalitate. Ascunzându-se &icir=
c;n
pădurile raioanelor Chişcăreni, Bravicea şi Corneş=
ti
ale Moldovei, stabilind relaţii între dânşii, s-au gr=
upat
şi în rezultat, în raioanele sus-menţionate au
apărut bande, care terorizau activiştii sovietici de pe teren,
creând o atmosferă instabilă în sate. În toamna
anului 1949, culacul Andranovici Gavril, ascuns în pădure, a
stabilit legătura cu Ion Borş, fiul unui culac represat, tras la
răspundere penală în baza acestui dosar, şi criminalul
Gavril Bodiu, adunând în jurul lor elemente duşmănoas=
e,
criminale, au comis atacuri armate asupra satelor, jefuind magazinele ş=
;i
casele cetăţenilor. La sfârşitul anului 1949, aceast=
259;
grupare banditească, la propunerea lui Gavril Andranovici, s-a
autointitulat «Armata
Neagră».
Andranovici, Borş şi Bodiu au luat o decizie conform căreia,
membrii organizaţiei «Armata Neagră» urmau să
atragă în rândurile sale noi membri din rândul
elementelor duşmănoase, ca apoi aceştia să fie
înarmaţi şi să participe la lupta împotriva
organelor Puterii Sovietice. În timpul atacurilor armate asupra satel=
or,
membrii organizaţiei «Armata Neagră», în frunte=
cu
Andranovici, îi băteau crunt pe activiştii din sate,
impunându-i să renunţe la funcţiile lor. Urând cu
înverşunare orânduirea sovietică din Moldova,
Andranovici, Borş, Bodiu şi membrii activi ai organizaţiei &=
laquo;Armata
Neagră», Daniel Bulmaga, Gheorghe Bogatu, Tudor Coşcodan
şi Ion Ganea, îi îndemnau pe ţărani să refu=
ze
predarea obligatorie a produselor alimentare către stat, îi
convingeau să nu intre în colhoz şi să boicoteze orice
altă acţiune a organelor Puterii Sovietice. În urma
acţiunilor de lichidare a acestei formaţiuni antisovietice,
întreprinse de Ministerul Securităţii de Stat al R.S.S.M.,
în timpul ciocnirilor armate au fost ucişi: căpetenia bande=
i,
Gavril Andranovici, şi complicii săi, Bodiu, Bulmaga, Ion Ganea,
Vasile Pleşca şi Pavel Caţer. După nimicirea lui
Andranovici, Bodiu, Bogatu şi a altora, conducerea organizaţiei
«Armata Neagră» a fost preluată de Ion Borş, unul
din fondatorii acesteia. Provenind dintr-o familie de culaci, Borş
în anii 1949-`50,
i-a atras în organizaţia «=
Armata Neagră» pe Ion Coşcodan, Ion Borcan, Vladimir Teodorovici şi pe
alţii. Drept urmare, în anul 1950, organizaţia «Armata Neagră» număra peste 17 persoane”.=
[80]
Despre motivele înfiinţării
organizaţiei aflăm şi din mărturiile care i-au fost smu=
lse
lui Ion Borş la interogatoriul din 19 octombrie 1950. Ele se refer=
9;
la câteva întâlniri conspirative pe care le-a avut î=
;n
vara anului 1949, în cadrul cărora s-a anunţat că,
mulţi dintre ei au fost înscrişi în listele
„chiaburilor” şi că, în orice clipă ar put=
ea
fi ridicaţi, luându-se decizia că, până nu e t&a=
circ;rziu,
e necesar să-i adune pe toţi, să-i înarmeze, să p=
lece
în pădure şi să înceapă lupta împotri=
va
puterii sovietice. Se considera că, puterea sovietică nu se va
menţine mult timp în Moldova, colhozurile la fel.<=
![if !supportFootnotes]>[81] Pentru a realiza aceste deziderate, s-a decis să fie creat, pentru
început, un grup combativ. S-a mers prin mai multe sate, unde s-a
încercat să se ridice lumea la luptă împotriva puterii
sovietice.
La începutul lunii august 1949, organele de
miliţie l-au reţinut pe Ion Borş. După un interogatoriu=
de
câteva zile, el a fost eliberat, propunându-i să afle #=
1;i
să comunice miliţiei locul aflării lui Cazacu, Teodorovici
şi Andranovici. Aceştia reuşise între timp să sca=
pe
de deportare şi să se ascundă în pădure. Nedorind
să colaboreze cu organele de miliţie, Borş a hotăr&acir=
c;t
să plece în pădure şi să treacă în
ilegalitate.
Astfel, în vara anului 1949, în pădu=
rile
din raioanele Corneşti, Chişcăreni, Bravicea şi-a
început activitatea grupul ilegal numit „Armata Neagră a
morţii” sau „grup al apărătorilor şi ră=
;zbunătorilor
poporului ofensat de către Puterea Sovietică”, după cum
îşi spuneau înşişi membrii organizaţiei. Gr=
upul
era condus de către Gavril Bodiu, originar din satul Flămân=
zeni,
Chişcăreni, care trecuse în ilegalitate după ce asasin=
ase
un agent fiscal. Iniţial, din componenţa lui făceau parte ci=
nci
persoane: Gavril Bodiu; Gheorghe Bogatu din s. Flămânzeni, care a
trecut în ilegalitate după ce s-a eschivat de la achitarea
impozitelor agricole; Gavril Andranovici din s. Condrăteşti,
Corneşti – fusese inclus în lista „culacilor”
pentru a fi deportat în Siberia; Vasile Pădure din ş.
Condrăteşti, evadase de la secţia de miliţie, ce-l
reţinuse pentru port ilegal de armă; Ion Borş din s. Condr=
259;teşti,
Corneşti, tată a trei copii minori. În anul 1944,
părintele său, Alexandru Borş, fusese arestat şi condam=
nat
fără nici o vină la 15 ani de muncă corecţional=
59;
în lagărele sovietice. Mama lui – Elena Borş –
trebuia să fie deportată în iulie 1949, dar reuşise
să se ascundă. Un unchi – Timofei Borş – fusese
deportat de către sovietici în 1941, iar alt unchi a fost nevoit
să se refugieze în România, în 1944. În octomb=
rie
1949, după arestarea unor membri şi omorârea de către
organele represive sovietice a lui Gavril Bodiu, grupul ilegal „Armata
Neagră” şi-a suspendat pentru o perioadă activitatea.
Apoi, Ion Borş, împreună cu Ion Ganea din s.
Condrăteşti, au format un nou grup ilegal, care purta aceeaşi
denumire – „Armata Neagră”. În câteva lu=
ni
el s-a transformat într-o organizaţie activă, mobilă, =
bine
înarmată. În timpul reţinerii şi arestării
membrilor organizaţiei, de la ei au fost confiscate 18 arme de foc,
inclusiv 2 pistoale-automate, 6 carabine, 6 pistoale, 2 grenade, 2 arme de
vânătoare, 2 ţevi de carabină şi peste 500 de
cartuşe de luptă.[82]
Printre membrii acestei organizaţii erau locuito=
ri
ai satelor Condrăteşti, Năpădeni,
Mânzăteşti, Boghenii Vechi din raionul Corneşti, s.
Flămânzeni, raionul Chişcăreni, s. Cornova, raionul
Bravicea ş.a. Unii veniseră în organizaţie după ce
părinţii şi rudele lor fuseseră deportate în Sibe=
ria,
alţii dezertaseră din Armata sovietică, refuzaseră s=
59;
plece la lucru la întreprinderile industriale din U.R.S.S., să
achite impozitele sau, în general, erau nemulţumiţi de noul
regim. Considerându-se oameni batjocoriţi şi umiliţi de
către puterea sovietică, membrii organizaţiei şi-au pro=
pus
drept scop lupta activă împotriva regimului existent, terorizarea
activiştilor de partid şi sovietici, atragerea în
organizaţie a noi membri din rândul celor nemulţumiţi,
înarmarea lor, desfăşurarea propagandei antisovietice &icir=
c;n
rândul populaţiei, lansarea zvonurilor despre
înfrângerea U.R.S.S. într-un eventual război cu Angl=
ia
şi S.U.A.
În timpul percheziţiei şi arestă=
rii
lui Ion Borş, a fost confiscat un carnet, pe ultima pagină a
căruia era indicată ora difuzării în eter a emisiunilor
în limbile română şi rusă, transmise de posturil=
e de
radio din Anglia, Turcia, S.U.A., pe care membrii organizaţiei le
recepţionau sistematic. Fiind întrebat care era scopul
recepţionării acestor emisiuni, Ion Borş a răspuns c=
59;,
„membrii organizaţiei doreau să cunoască care este
atitudinea Angliei, S.U.A. şi a altor state capitaliste faţă=
de
U.R.S.S. Membrii grupului considerau că, între Uniunea
Sovietică, pe de o parte, şi Anglia şi S.U.A., pe de alt=
9;
parte, va izbucni inevitabil un război şi că în acest =
caz
va trebui să ne ridicăm cu arma în mâini împotr=
iva
Puterii Sovietice în Moldova, contribuind astfel la
înfrângerea U.R.S.S.”.=
[83]
În cadrul unei întruniri, ce a avut loc
în vara anului 1949, membrii „Armatei Negre” au convenit
că e necesar să răspândească zvonul despre un vii=
tor
război, în care Uniunea Sovietică va fi
înfrântă şi bolşevicii vor fi izgoniţi din
Moldova. Se considera că, în aşa fel se va reuşi atrag=
erea
în lupta antisovietică a unei părţi din populaţia=
de
la sate, asigurându-şi totodată un sprijin şi un ajutor
din partea acesteia.
Membrii „Armatei Negre” urmăreau zil=
nic
transmisiunile posturilor de radio din New York, Paris, Ankara,
interesându-i în special, evenimentele internaţionale,
întrucât aşteptau cu nerăbdare declanşarea
războiului împotriva Uniunii Sovietice. Deseori ascultau muzic=
259;
românească, transmisă de Postul de Radio Bucureşti. Nu=
-i
interesau ştirile difuzate de acest post, întrucât conside=
rau
că ele nu corespund adevărului, iar preşedintele Consiliului=
de
Miniştri al Republicii Populare România, Petru Groza,
desfăşoară o activitate în conformitate cu principiile
socialismului.[84]
Cei aproape 50 de membri activi ai „Armatei
Negre”, care-şi mai ziceau şi „haiduci ai
morţii” (gata de a luptă cu preţul vieţii
împotriva regimului de ocupaţie), au realizat cu succes, pe
parcursul anilor 1949-1950, o serie de măsuri în vederea
zădărnicirii colectivizării gospodăriilor
ţărăneşti şi îndoctrinării comuniste a
populaţiei. „Activitatea antisovietică atât de intens=
ă
a membrilor organizaţiei «Armata Neagră», se spunea
într-un document al K.G.B.-ului, a fost posibilă datorită
faptului că, aflându-se în ilegalitate şi
ascunzându-se prin păduri, dânşii se bucurau de un la=
rg
sprijin şi ajutor datorită numeroaselor legături, pe care le
aveau cu elementele antisovietice criminale din diferite sate din raioanele
menţionate, care îi ascundeau sistematic la ei acasă pe mem=
brii
organizaţiei de organele Puterii Sovietice, îi aprovizionau cu
produse alimentare, îi informau despre apariţia în sate a
lucrătorilor organelor sovietice, iar în unele cazuri le acordau
ajutor în comiterea unor infracţiuni”.
La 19 mai 1950, membrii „Armatei Negre”,
Teodor Coşcodan, Gheorghe Buruiană, Ion Ganea şi Sergiu Anto=
ci,
au săvârşit un atac asupra sovietului sătesc
Volcineţ, în timpul căruia l-au rănit pe lucrător=
ul
Comitetului raional de partid Călăraşi, Bereşnev, ş=
;i
l-au bătut pe reprezentantul Comitetului raional de partid în s.
Volcineţ, Fingurt. La 27 mai 1950, un alt grup condus de T. Coşco=
dan
şi V. Ganea, au organizat un atac armat în satul Dereneu, raionul
Bravicea, răfuindu-se cu preşedintele colhozului „Moldova
Socialistă”, Şvarţman, şi directorul şcolii,
Raneta, devastând şi magazinul cooperaţiei de consum din sa=
t.
În timpul procesului de judecată, I. Şvarţman, membru =
al
Partidului Comunist, a declarat: „Bandiţii ne-au ordonat să
ducem sacii cu marfa furată. În drum spre pădure, Ion Ganea
şi Teodor Coşcodan au cântat un cântec, esenţa
căruia era următoarea: ei, bandiţii, sunt eliberatorii Moldo=
vei
de sub jugul rusesc, că, în curând, vor veni americanii
şi vor elibera poporul moldovenesc... Bandiţii erau
supăraţi rău pe Raneta pentru că acesta îi impune=
pe
elevi la şcoală să-şi scoată cruciuliţele de =
la
gât şi le interzice să se roage lui Dumnezeu...”.<=
![if !supportFootnotes]>[85]=
Din depoziţiile martorului Raneta, membru al
Partidului Comunist, aflăm că: „Pe drum bandiţii &icir=
c;mi
spuneau că m-am vândut ruşilor şi că în Ame=
rica
oamenii o duc mai bine decât în U.R.S.S. Ieşind din sat,
Teodor Coşcodan şi alţi bandiţi au început a
cânta un cântec despre nişte «haiduci ai
morţii», care au eliberat Moldova de sub «jugul rusesc&raq=
uo;.
În pădure bandiţii m-au impus să rostesc
«Crezul» şi «Tatăl nostru»... Ei i-au mai
ordonat lui Şvarţman să nu-şi bată joc de colhozni=
ci
şi să nu-i scoată la lucru».
La 6 iunie 1950, în urma unui tir de arme a fost
scoasă din funcţiune maşina Comitetului raional de partid
Corneşti. După aceasta Ion Borş, Ion Coşcodan, Vasile
Pleşca şi Hariton Celpan au devastat clădirea sovietului
sătesc Hârceşti, deteriorând centrala telefonică
şi agresându-l pe preşedintele colhozului „Stalinski
puti”, Zmeevski N. S.
La 18 iunie 1950, Teodor Coşcodan a pătruns
în casa activistului Efim Ciobanu din s. Leordoaia, raionul
Corneşti, zădărnicind astfel adunarea ţăranilor pe=
ntru
crearea colhozului. Preşedintele colhozului, Teodor Eni, a fost bă=
;tut
şi ameninţat cu moartea dacă nu se va dezice de activitatea
propagandistică pentru organizarea colhozului.
În noaptea de 1 mai 1950, când
activiştii locali se pregăteau să sărbătoreasc=
9;
„Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor
muncii”, membrii „Armatei Negre”, T. Coşcodan, I. Ga=
nea
şi T. Soroceanu au întreprins o incursiune în satul Curtoa=
ia,
raionul Corneşti, pătrunzând în casa directorului
şcolii Ion Bulmaga, răfuindu-se cu el şi cu secretarul
organizaţiei comsomoliste Ion Diaconu, care se afla acolo. La
judecată, Bulmaga şi Diaconu au afirmat că, „bandi#=
5;ii
ne-au bătut din motiv că ne-am dezis de icoane şi educăm
copiii în spirit sovietic”, „bandiţii ne-au impus
să ne facem semnul crucii, întrebau unde ne sunt icoanele, au sm=
uls
de pe pereţi portretele lui Lenin şi Stalin, le-au rupt şi l=
e-au
dat foc”.
La 21 mai 1950, membrii organizaţiei au dezarmat
trei lucrători ai miliţiei din s. Comova, raionul Bravicea. La 6
iulie 1950, I. Borş, T. Coşcodan, V. Pleşca, H. Celpan ş=
;i
V. Teodorovici l-au asasinat pe preşedintele sovietului sătesc
Flămânzeni, Ivanov.
Acestea sunt doar câteva cazuri din numeroasele
acţiuni întreprinse de către organizaţia „Armata
Neagră”. De subliniat că, nu s-a înregistrat nici un =
jaf
sau act terorist comis împotriva cetăţenilor de rând.
Ţinta atacurilor organizaţiei „Armata Neagră” er=
au,
în exclusivitate, activiştii de partid, sovietici şi
comsomolişti.[86]
Au fost comise şi alte răfuieli şi acte
teroriste, victime ale cărora au fost contabilul colhozului din s.
Bursuceni, raionul Chişcăreni, Braşoveanu, preşedintele
sovietului sătesc Bobletici, raionul Chişcăreni, Ungureanu,
agenţi fiscali, reprezentanţii Ministerului Colectărilor,
Ralenski şi Bodrug, preşedintele sovietului sătesc Dereneu,
raionul Bravicea, Roşca ş.a.
În scopul asigurării cu mijloace de
existenţă, membrii „Armatei Negre” au executat î=
;n
anii 1949-1950, mai multe furturi din magazinele cooperaţiei de consum
şi din avutul activiştilor de partid şi sovietici. În
total, au fost comise peste 20 de jafuri, în urma cărora fiind
sustrase mărfuri în valoare de cca. 100 mii rub. Unele incursiuni
(inclusiv de jaf) au fost efectuate la rugămintea ţăranilor.=
<=
![if !supportFootnotes]>[87]
În lunile iulie-august 1950, în rezultatul
unor măsuri operative ale organelor de miliţie, au fost ucişi
mai mulţi membri ai organizaţiei „Armata Neagră”,
alţii au fost arestaţi şi acţionaţi în
judecată. Au urmat câteva procese judiciare. La 25 decembrie 195=
0,
prin sentinţa Tribunalului militar regional Odessa, pronunţat=
9;
în cadrul unei şedinţe cu uşile închise la
Chişinău, 8 conducători şi membri activi ai
organizaţiei „Armata Neagră” au fost acuzaţi de
înaltă trădare şi condamnaţi: Ion Borş, Teod=
or
Coşcodan, Ion Coşcodan – toţi trei locuitori ai satului
Condrăteşti, la moarte prin împuşcare; Vasile Ganea di=
n s.
Condrăteşti, Grigore Iovu din s. Năpădeni, Mihai Jardan=
din
s. Rădeni, Simion Alexa din s. Sineşti, Gheorghe Buruiană di=
n s.
Condrăteşti – la 25 de ani de muncă corecţional=
259;
cu pierderea drepturilor cetăţeneşti pe termen de 5 ani #=
1;i
confiscarea averii. În privinţa confiscării averii celor
condamnaţi, autorităţile au întâlnit
dificultăţi, căci domnea sărăcia şi mizeria,
şi nu prea aveau ce confisca.=
[88]
În ianuarie 1951, în cadrul unui proces j=
udiciar,
intentat de Tribunalul militar al M.A.I. al R.S.S. Moldoveneşti, alte =
14
persoane au fost condamnate la 25 de ani privaţiune de libertate, cu
internare în lagărele de muncă corecţională,
suspendarea drepturilor cetăţeneşti pe termen de 5 ani ş=
;i
confiscarea averii. Printre cei condamnaţi erau: mama lui Ion Borş=
;,
Elena Borş, şi soţia lui, mamă a trei copii minori;
soţia lui Grigore Iovu, Alexandra Iovu, mamă a doi copii minori;
soţii Iustin şi Vera Fotescu, mamă a trei copii, din s.
Condrăteşti, soţii Nicolae şi Ana Bocşa din s.
Năpădeni, Ion Vâlcu şi feciorii săi, Andrei ş=
;i
Iacob din s. Năpădeni, Măria Buruiană din s.
Condrăteşti, mamă a trei copii, sora lui Teodor Coşcodan
şi mama lui Gheorghe Buruiană, Ion Mardari din ş.
Năpădeni, Alexei Bodrug şi Ion Foteşcu din ş.
Condrăteşti.
Curios este faptul că, la 14 decembrie 1950, &ic=
irc;nainte
de judecată şi cu mult înaintea pronunţării senti=
nţei
de condamnare (din 24 ianuarie 1951), Iosif Mordoveţ, ministrul M.G.B.=
al
R.S.S.M., a dispus trimiterea condamnaţilor în Gulag, procesul
judiciar fiind o formalitate: „ţinând cont de faptul c=
9;
prin caracterul crimei, aceştia trebuie supuşi unei izolări
speciale, după condamnare să fie trimişi, pentru
ispăşirea pedepsei, într-un lagăr special al M.A.I. al
U.R.S.S.”.[89]
La 22 februarie 1951, Tribunalul militar al M.A.I. al
R.S.S.M., a condamnat la 25 de ani de detenţie în lagărele =
de
muncă corecţională, cu suspendarea drepturilor civice pe un
termen de 5 ani şi confiscarea averii, încă 18 membri ş=
;i
susţinători ai „Armatei Negre”, locuitori ai satelor
Chişcăreni şi Flămânzeni, raionul
Chişcăreni, Condrateşti şi Năpădeni, raionul
Corneşti şi Rădeni, raionul Bravicea – Feodor Herţ=
;a,
Mihail Onceanu, Feodor Soroceanu, Petru Malcoci, Gheorghe Verega, Trofim Po=
pa,
Ion Cargopolţev, Alexandra Malcoci, Gheorghe Bogatu, Efimia Popa, Nast=
as
Jardan, Efim Bodrug, Teodor Antoci, Constantin Musteaţă, David
Jeverdan, Elizaveta Jardan, Reveca Coşcodan şi Axenia Popa. To=
55;i
au fost acuzaţi că, au ştiut de existenţa organizaţ=
;iei
„Armata Neagră”, dar nu au anunţat organele puterii
sovietice, că au acordat adăpost membrilor organizaţiei, i-au
asigurat cu produse alimentare, deşi mulţi dintre aceşti
aşa-zişi „complici”, nici nu auziseră de denumir=
ea
organizaţiei şi nu erau la curent cu acţiunile antisovietice=
ale
acesteia.
Pedepsele deosebit de aspre la care au fost supuş=
;i
membrii şi susţinătorii mişcării de
rezistenţă, urmăreau în primul rând, să
înspăimânteze cât mai mult populaţia bă=
51;tinaşă,
pentru a o determina să nu colaboreze cu astfel de organizaţii,
să le denunţe cu prima ocazie şi să fie mai loială
autorităţilor.
Condamnaţii au fost trimişi în
lagărele din Vorkuta, Karaganda, Norilsk, Mineralinâi, Stepnoi,
Ozernâi, Angarsk ş.a.=
[90]
Revenirea acasă din lagărele siberiene, nu =
le-a
adus prea multe bucurii foştilor condamnaţi. Ei au avut de
înfruntat mari greutăţi, fiind umiliţi,
desconsideraţi de autorităţile locale, trăind în
sărăcie. Spaima şi sentimentul că sunt oameni „de
categoria a doua” i-a însoţit pe parcursul deceniilor. Mul=
tor
membri şi susţinători ai organizaţiei antisovietice
„Armata Neagră” li s-a refuzat dreptul la reabilitare #=
1;i
după căderea regimului sovietic.=
[91] Spre exemplu, la 25 august 1994, Judecătoria Supremă a
Republicii Moldova a respins cererea depusă de Andrei Vâlcu priv=
ind
reabilitarea sa şi a tatălui său Ion Vâlcu. Deşi
acuzaţia de antisovietism le-a fost ridicată, li s-a păstrat
acuzaţia de comitere a unor infracţiuni prevăzute de Decretul
Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 4 iulie 1949, „Cu privi=
re
la răspunderea penală pentru delapidări ale avutului de stat
şi obştesc”.=
[92]=
II.6. „Uniunea
Democratică a Libertăţii”.
Pregătirile pentru înfiinţarea „Uniunii Democrati=
ce a
Libertăţii” au început în oraşul
Bălţi şi în raionul Floreşti, în luna august
1949, aceasta desfăşurând o activitate intensă pe
parcursul anului 1951.
„Uniunea Democratică a Libertăţii” a avut o
semnificaţie deosebită pentru fenomenul rezistenţei
anticomuniste din Basarabia, căci majoritatea membrilor ei erau ru#=
1;i
şi ucraineni, dovadă a faptului că regimul totalitar comunist
era dezaprobat nu numai de românii basarabeni, ci şi de
reprezentanţii minorităţilor naţionale.=
[93] Dar era organizaţie strict anticomunistă &=
#351;i
mai puţin de eliberare naţională a basarabenilor de sub jugul
ocupaţiei sovietice.
În cazul acestei organizaţii, autorită=
;ţile
comuniste nu mai puteau da vina pe uneltirile „naţionalişti=
lor
români”. Conducătorii organizaţiei, Anatol Miliutin
şi Nicolai Postol, erau de origine neromână, originari din =
regiunile
Rostov şi Novosibirsk, stabiliţi în Moldova după
reinstaurarea administraţiei sovietice în Basarabia, în 19=
44.
Faptul că aceşti oameni s-au încumetat să se ridice
împotriva puterii sovietice, optând pentru unirea tuturor
forţelor antisovietice de pe teritoriul U.R.S.S. în lupta pentru
lichidarea comunismului şi instaurarea unei orânduiri democratice
bazate pe proprietatea privată, a fost o dovadă în plus c=
259;
dictatura comunistă devenise un duşman de moarte pentru toţi
basarabenii.[94]
Fondatorii „Uniunii Democratice a
Libertăţii”, A. Miliutin şi N. Postol, n-au cunoscut
realităţile existente în Basarabia pe timpul
administraţiei româneşti, în schimb ştiau bine m=
odul
de viaţă sovietic şi înţelegeau perfect ce
reprezintă acesta în raport cu modul de viaţă occident=
al.
Conform afirmaţiilor lui A. Miliutin, convingeri=
le
sale antisovietice s-au format încă în 1944, în timp=
ul
unor momente dramatice din viaţăa lui. A absolvit şcoala med=
ie,
primind aceiaşi educaţie ca şi majoritatea tinerilor sovieti=
ci.
În vara anului 1942, când armatele germane s-au apropiat de
oraşul Novocerkassk, n-a reuşit să se evacueze, fiind nevoit
să rămână în oraşul ocupat. La începu=
tul
anului 1943, împreună cu alţi tineri, a fost mobilizat #=
1;i
dus de către autorităţile germane la munci agricole în
regiunea Zaporojie. De aici a fost trimis în detaşamentele
căzăceşti, aflate în serviciul armatei hitleriste.
În componenţa acestor detaşamente, timp de doi ani, din vara
anului 1943 până în 1945, a participat la operaţiunile
militare împotriva armatelor americane în Franţa, apoi
împotriva partizanilor iugoslavi, ajungând până &ici=
rc;n
Italia. A avut posibilitatea să cunoască modul de viaţă
capitalist, convingându-se că în ţările Europei
Occidentale, mai ales în Franţa, oamenii trăiesc mai bine
decât în Uniunea Sovietică.<=
![if !supportFootnotes]>[95]
În anul 1945, unitatea militară în c=
are
era Miliutin a fost transferată în Iugoslavia. Acolo nimereş=
;te
în prizonieratul partizanilor iugoslavi. A urmat apoi condamnarea pen=
tru
serviciu în armata duşmanului şi exilul în regiunea
Kemerovo (Federaţia Rusă). În 1946, pentru evadare din exil,
Tribunalul militar al trupelor M.A.I. din regiunea Kemerovo l-a condamnat l=
a 7
ani privaţiune de libertate. A fost eliberat în 1948, în u=
rma
unei amnistii. S-a stabilit cu traiul în oraşul Bălţi,
unde, din 1944, locuia mama sa.
În acelaşi an, s-a stabilit în
Bălţi şi N. Postol. În 1947, când îşi
făcea serviciul militar în unitatea militară dislocată
aici, făcuse cunoştinţă cu viitoarea lui soţie.
Comisariatul militar, cât şi Sovietul orăşenesc
Bălţi, refuzau să-l angajeze în serviciu pe motiv de b=
oală
– fusese demobilizat din rândurile Armatei sovietice din cauza =
unei
contuzii din timpul războiului. Această atitudine
nepăsătoare a autorităţilor locale, i-a trezit ura
faţă de puterea sovietică. În cele din urmă a
reuşit să-şi găsească un loc de muncă la moara
nr. 5 din oraş, unde îl întâlneşte pe A. Miliut=
in.
Unitatea de idei i-a împrietenit în aşa măsură,
încât au început pregătirile pentru fondarea unei
organizaţii clandestine antisovietice, pe care o vor conduce
împreună.[96]
În februarie 1951, A. Miliutin a elaborat primul
„Apel” către populaţie, prin care chema la luptă
pentru răsturnarea puterii sovietice şi lichidarea orânduir=
ii
comuniste. După ce au imprimat cu ajutorul unei matriţe de cauciu=
c,
confecţionate tot de A. Miliutin, mai mult de 60 de exemplare ale
textului, a început munca de agitaţie: Postol urma să activ=
eze
în acest sens în raionul Floreşti, iar Miliutin –
în or. Bălţi. Ca rezultat, au fost atraşi în
organizaţie V. Hriplivîi, B. Novac, V. Barbovschi, P. Kapusta, S.
Untu, A. Koval, S. Lopatinski, fraţii Akim şi Kondrat Borisov, et=
c.
Astfel, la începutul anului 1951, organizaţia clandestină
„Uniunea Democratică a Libertăţii” (Демок=
088;атический
Союз Свобод
=
99;)
şi-a început
activitatea.
Potrivit lui N. Postol, obiectivul principal al organ=
izaţiei
consta în lichidarea puterii sovietice şi a orânduirii
socialiste pe calea unei răscoale armate, în momentul
declanşării de către S.U.A. a unui război împotri=
va
Uniunii Sovietice, şi instaurarea în Moldova a unei
societăţi democratice bazate pe proprietatea privată.
Printre sarcinile care urmau să fie realizate er=
au:
desfăşurarea agitaţiei antisovietice în mijlocul
populaţiei, cooptarea de noi membri, difuzarea foilor volante
antisovietice, stabilirea de contacte cu organizaţiile antisovietice d=
e pe
teritoriul U.R.S.S., în vederea procurării armamentului şi
unirii eforturilor în lupta pentru răsturnarea puterii sovietice=
.
În momentul declanşării războiul=
ui
anglo-american împotriva Uniunii Sovietice, organizaţia
intenţiona să atace lagărele pentru deţinuţi de pe
teritoriul Basarabiei, să-i elibereze, să-i înarmeze şi
să-i atragă de partea sa; să atace unităţile milit=
are
dislocate pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti, să sustragă arm=
amentul,
să atragă de partea sa o parte din militari şi, după
aceasta, prin eforturile comune ale tuturor organizaţiilor antisovieti=
ce
de pe teritoriul U.R.S.S., să declanşeze concomitent o
răscoală armată generală în scopul
lichidării puterii sovietice.=
[97]
Scopurile „Uniunii Democratice a
Libertăţii” au fost expuse şi în apelurile difuz=
ate.
Unul dintre ele, „Către ofiţeri şi soldaţi,
muncitori, ţărani şi intelectuali!”, elaborat de A.
Miliutin la 15 octombrie 1951, cu puţin timp înainte de arest, a=
vea
următorul text: „Ce va dat vouă Stalin în cei 34 ani =
de
guvernare?! Robie, închisori, colhozuri, o viaţă
semiflămândă. Unde sunt pământul şi liberta=
tea
voastră, pentru care aţi vărsat atâtea lacrimi şi
sânge? Unde sunt egalitatea, dreptul şi bunăstarea voastr=
259;
materială? Stalin va luat totul, chiar şi sufletul, şi
gândurile. El doreşte să construiască comunismul mondi=
al
pe oasele voastre. Unde sunt acele libertăţi despre care strig=
59;
atât de tare marea constituţie stalinistă? Nu sunt, ele
există numai pe hârtie”. În continuare, autorul apel=
ului
declara că, popoarele Rusiei au gemut şi vor geme atâta tim=
p,
cât va exista stalinismul, iar unica ieşire din situaţie es=
te
numai revoluţia de eliberare. Numai arma poate transpune în
viaţă tot la ce aspirăm: „1. Lichidarea colhozurilor
şi repartizarea pământului şi a mijloacelor de
producţie. 2. Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor,
confesiunilor şi convingerilor. 3. Eliberarea gândirii,
creaţiei, ştiinţei şi a artei. 4. Inviolabilitatea
persoanei. 5. Remunerarea echitabilă a muncii. 6. Libertatea
iniţiativei particulare. 7. Inviolabilitatea tuturor formelor de
proprietate privată”. Eliberarea de comunism „va oferi
cetăţenilor pace, libertate şi bunăstare
materială”.
Miliutin chema toţi voluntarii să se
unească în detaşamente, să atace unităţile
militare ale comuniştilor, să le dezarmeze şi să se
înarmeze înşişi, să elibereze deţinuţii
şi să atragă de partea lor membrii de partid, fiindcă
„printre ei, de asemenea, sunt oameni cinstiţi”.
Apelul se încheia cu cuvintele: „Moarte
stalinismului, libertate şi pace popoarelor! Trăiască revolu=
ţia
de eliberare a popoarelor din Rusia!”.<=
![if !supportFootnotes]>[98]
Deşi apelul purta semnătura „Comitetul
revoluţionar pentru eliberarea popoarelor din Rusia”, era vorba =
de
una şi aceeaşi organizaţie antisovietică –
„Uniunea Democratică a Libertăţii”. Organiza#=
5;ia
a purtat denumirea de „Uniunea Democratică a
Libertăţii” de la înfiinţare şi pân=
259;
în momentul lichidării, însă în viitor Miliutin
intenţiona s-o numească „Uniunea democraţilor” (=
Союз
Демократов).
Organizaţia avea două ştampile, cu inscripţiile:
„Uniunea Democratică a Libertăţii” (Демок=
088;атический
Союз Свобод
=
99;)
şi „Comitetul revoluţionar pentru eliberarea popoarelor din
Rusia” (Рев=
олюционно-о
=
89;вободитель=
1085;ый
комитет нар
=
86;дов
России –
PЕВОСВКОМНР=
).
Aceste două ştampile, periodic, pe rând, erau aplicate pe f=
oile
volante, pentru a induce în eroare organele de securitate şi a
arăta populaţiei că există mai multe organizaţii
antisovietice, determinând-o astfel să adere la lupta
împotriva puterii sovietice.
În procesul de cooptare a noilor membri, s-au
constituit câteva grupuri ilegale ale „Uniunii”, deş=
i nu
au fost create în mod oficial. Două grupuri au activat în
satele Ivanovca şi Gura Căinarului, raionul Floreşti. Din
componenţa lor făceau parte P. Kapusta, N. Usatîi, S. Untu,=
A.
Koval, D. Pădureţ şi A. Gonţa. Încă un grup =
ilegal
a existat la staţia de locomotive din Bălţi. Printre membrii=
lui
erau S. Lopatinski şi G. Pelevaniuk. Alte două grupuri fusese
înfiinţate la Fabrica de zahăr din Bălţi. În
grupul condus de V. Hriplivîi intrau M. Doneţ şi D.
Golentunder. Cel de-al doilea grup ilegal era condus de V. Barbovski.=
Conform declaraţiilor lui N. Postol, „Uniu=
nea”
era formată din cca. 30 de persoane. Se intenţiona crearea unei
filiale şi în raionul Zguriţa. De asemenea, era
preconizată formarea unui comitet, care ar fi exercitat rolul unui cen=
tru
de conducere al organizaţie.=
[99] În acest comitet urmau să intre Simion Untu şi
învăţătorul Nicolae Spânu din s. Gura
Căinarului, întrucât cunoşteau bine limbile
română şi rusă şi ar fi fost de mare ajutor &icir=
c;n
desfăşurarea activităţii antisovietice în mijlocul
populaţiei băştinaşe, precum şi Boris Novac, pe ca=
re
îl considerau om cărturar, cunoscător al limbilor
română şi rusă, capabil să acorde ajutor în
activitatea antisovietică şi să facă traducerea foilor
volante antisovietice în limba română.
Un plan concret al răscoalei nu a fost elaborat,
deşi liderii organizaţiei nu o singură dată au luat
în discuţie această problemă. Aceasta, probabil, era d=
in
cauză că, cei doi conducători aveau opinii diferite în
privinţa modului de înfăptuire a răscoalei armate.
„Mi-am luat angajamentul să începem acţiuni armate mai
întâi în raionul Floreşti, mărturisea Postol la
procesul său judiciar. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, am
hotărât ca, în momentul declanşării războiu=
lui,
să atacăm cu forţele membrilor organizaţiei, lagăr=
ele
de muncă corecţională din Valea Norocului şi
Mărculeşti, să eliberăm deţinuţii din aceste
lagăre; după aceea să atacăm unitatea de artilerie disl=
ocată
în Floreşti, să capturăm armament şi să
atragem de partea noastră o parte din membrii unităţii, s=
59;
ocupăm centrul raional Floreşti, după care să pornim sp=
re
Bălţi, în ajutorul lui Miliutin care, concomitent, urma s=
259;
înceapă răscoala în or. Bălţi. Am stabilit
că în oraşul Bălţi trebuie să ocupăm,
în primul rând, aerodromul, să aruncăm în aer
depozitul de benzină, iar după aceea să ocupăm
întregul oraş, să eliberăm şi alte
localităţi.
În scopul pregătirii răscoalei armate=
, am
dat indicaţie membrilor organizaţiei Kapusta şi Ivasiuk s=
59;
cerceteze sistemul de pază al lagărelor de muncă corecţ=
ională
din Valea Norocului şi Mărculeşti, să precizeze
numărul de santinele şi cantitatea de armament, însă
Kapusta şi Ivasiuk n-au îndeplinit această
însărcinare. Am procurat şi două hărţi
geografice ale R.S.S.M., una se păstra la mine, alta – la Miliut=
in.
Pe hărţi, urma să indicăm obiectivele pe care
intenţionam să le atacăm în timpul răscoalei arma=
te,
precum şi planul operaţiunilor militare.
În vederea pregătirii răscoalei armat=
e,
membrii organizaţiei trebuiau să facă rost de armament,
însă până la arestare armamentul n-a fost procurat.
În scopul dobândirii armamentului am încercat să
stabilim legătură cu banderiştii din Ucraina de Apus,
însă această legătură n-a fost stabilităR=
21;.<=
![if !supportFootnotes]>[100]
În cadrul aceluiaşi proces, Miliutin a
declarat că, „Un plan concret al răscoalei armate noi
încă nu elaborasem. Potrivit opiniei lui Postol, el urma să
înceapă răscoala în Floreşti, apoi, după ce=
va
ocupa raionul Floreşti, îmi va veni în ajutor la Băl&=
#355;i,
însă eu nu împărtăşeam aceste gânduri,
consideram că este imposibil să ridici o răscoală
armată numai cu forţele organizaţiei noastre şi i-am sp=
us
lui Postol că este încă devreme să ne gândim la
aceasta. Eu consideram că la început e necesar să pregă=
;tim
cadre antisovietice în toate republicile Uniunii Sovietice, iar
când va începe războiul dintre blocul anglo-american ş=
;i
Uniunea Sovietică, să declanşăm lupta nu în dou=
259;
raioane ale Moldovei, ci concomitent în toate republicile Uniunii
Sovietice, şi aceasta nu cu forţele organizaţiei noastre =
51;i
nu sub conducerea mea şi a lui Postol, ci cu forţele unite ale
tuturor organizaţiilor antisovietice de pe teritoriul Uniunii Sovietic=
e.
Eu consideram că pe teritoriul Uniunii Sovietice activează nu num=
ai
organizaţia noastră, ci mai multe organizaţii antisovietice =
care
îşi propun ca scop răsturnarea Puterii Sovietice, că se
vor găsi adevăraţi lideri care vor putea conduce răscoa=
la
armată...”.
Membrii organizaţiei credeau că, mult
aşteptatul război al blocului anglo-american împotriva Uniu=
nii
Sovietice, pe care îl doreau aproape toate organizaţiile
antisovietice atât din U.R.S.S., cât şi din restul
spaţiului socialist (inclusiv România), va începe în
primăvara anului 1951 sau în 1952, ori în timpul cel mai
apropiat.
„Uniunea Democratică a
Libertăţii” a activat aproape un an de zile. Majoritatea
obiectivelor preconizate n-au fost realizate. La 15 octombrie 1951, au
început arestările, care s-au produs din cauza unei
trădări din partea unor provocatori infiltraţi în
organizaţie de securitate.=
[101]
După câteva luni de interogatorii, torturi,
maltratări, în martie 1952, a început procesul împot=
riva
membrilor „organizaţiei insurecţional-teroriste antisovieti=
ce
«Uniunea Democratică a Libertăţii»”. &Icir=
c;n
faţa Tribunalului militar al regiunii Odessa au fost aduse 23 de perso=
ane:
1) Postol Nicolai, născut în 1925, în Bocikari, rai=
onul
Cerepanovsk, regiunea Novosibirsk, rus, ajustor la depoul staţiei
Bălţi-Nord. 2) Miliutin Anatol, născut în 1925,
în Kamîşev, raionul Ţîmleansk, regiunea Rostov,
rus, studii medii, achizitor la Cartelul agricol „Lenin” din
Bălţi. 3) Barbovschi Vasile, născut în 1925,
în Bădiceni, raionul Zguriţa, român, şef de depo=
zit
la Fabrica de zahăr din Bălţi. La judecată, a invocat
câteva motive ce l-au determinat să adere la lupta antisovietic&=
#259;.
Demobilizându-se din Armata sovietică, a revenit în satul
natal Bădiceni. Aflând că unchiul său, Ignat Novac, ca=
re
îl crescuse de mic copil şi îi era ca un tată
adevărat, a fost inclus în listele „chiaburilor”, a
trimis o plângere conducerii de la Moscova. Aceasta, la rândul =
ei,
a expediato spre examinare autorităţilor de la Chişinău,
iar acestea – conducerii raionului Zguriţa, care i-a răspuns
că, cei care i-au inclus unchiul în listele chiaburilor au proce=
dat
just. Văzând această nedreptate, nu a mai dorit să
rămână în raion, angajându-se la lucru la Fabri=
ca
de zahăr din or. Bălţi. Unchiul său a fost supus unui
impozit necruţător şi pentru a-l salva a fost nevoit să=
-l
ajute din salariul mizerabil ce-l primea. Această nelegiuire i-a umplut
cupa răbdării, trezindu-i o ură şi mai mare faţ=
59;
de autorităţile sovietice, făcându-l să adere la
„Uniunea Democratică a Libertăţii”. 4) Novac
Boris, născut în 1925, în s. Bădiceni, raionul
Zguriţa, român, muncitor la Fabrica de zahăr din
Bălţi. 5) Hriplivîi Vasile, născut în 192=
3,
în s. Căinarii Vechi, raionul Drochia, ucrainean, hamal la Fabri=
ca
de zahăr din Bălţi. 6) Kapusta Piotr, născut
în 1912, în s. Ivanovca, Floreşti, ucrainean, colhoznic. 7=
) Untu
Simion, născut în 1922, în s. Gura Căinarului,
raionul Floreşti, român, fost ostaş în Armata
română, muncitor la moara din localitate. 8) Koval Alexei, =
i>născut
în 1910, în s. Raşcov, raionul Camenca, ucrainean, muncito=
r la
moara din localitate. 9) Lopatinsici Sava, născut în 1896,
în localitatea Şibutinţî, raionul Kameneţ-Podols=
k,
R.S.S. Ucraineană, rus, lăcătuş la Fabrica de bere din =
or.
Bălţi. 10) Borisov Kondrat, născut în 1906,
în s. Pocrovca, raionul Otaci, rus, muncitor la Fabrica de zahăr=
din
Bălţi. 11) Hrapcenkov Maxim, născut în 1915,
în s. Pocrovca, raionul Otaci, rus, muncitor la Fabrica de zahăr=
din
Bălţi. 12) Borisov Artiom, născut în 1918, &ici=
rc;n
s. Dobrogea Veche, rus, muncitor la Fabrica de zahăr din Bălţ=
;i.
13) Silivestrov Porfirii, născut în 1911, în s.
Pocrovca, raionul Otaci, rus, muncitor la Fabrica de zahăr din
Bălţi. 14) Kovaliov Ivan, născut în 1911, &icir=
c;n
s. Pocrovca, raionul Otaci, rus, muncitor la Fabrica de zahăr din
Bălţi. 15) Borisov Akim, născut în 1913, î=
;n
s. Pocrovca, raionul Otaci, rus, muncitor la Fabrica de zahăr din
Bălţi. 16) Eşan Ivan, născut în 1921, &ici=
rc;n
or. Bălţi, rus, căruţaş la direcţia
orăşenească a drumurilor. 17) Korceak Alexandr, n=
9;scut
în 1922, în s. Medveja, raionul Lipcani, ucrainean, hamal la mo=
ara
nr. 5 din Bălţi. 18) Pelevaniuk Grigori, născut &icir=
c;n
1919, în s. Ivanovca, raionul Floreşti, ucrainean, hamal la
staţia Bălţi-Nord. 19) Doneţ Mihail, născut
în 1922, în s. Codreanca, raionul Otaci, ucrainean, hamal la
Fabrica de zahăr din Bălţi. 20) Pădureţ Dumitru=
, născut
în 1920, în s. Gura Căinarului, raionul Floreşti,
român, colhoznic. 21) Gonţa Alexandru, născut î=
;n
1915, în s. Gura Căinarului, raionul Floreşti, român,
colhoznic. 22) Golentunder Djupo, născut în 1922, în
localitatea Paleşnik, raionul Goreşniţa, districtul Belovara,
Iugoslavia, croat. În timpul ocupării Iugoslaviei de către
armatele germane a fost mobilizat de nemţi şi trimis la muncă
în Austria, unde a făcut cunoştinţă cu muncitori =
din
Uniunea Sovietică. Când Armata sovietică a eliberat Austria,
s-a înrolat în rândurile ei, dându-se drept cet=
9;ţean
al U.R.S.S. A ajuns până la Răsăritul
Îndepărtat, în Japonia. După demobilizare, a recunosc=
ut
că este cetăţean al Iugoslaviei, declarând că
doreşte să revină în patrie. Neobţinând
documentele necesare, în 1947 a decis să treacă ilegal hota=
rul
ca să ajungă în Iugoslavia. În regiunea Ujgorod a fost
reţinut şi în baza art. 16-18 Cod penal al R.S.S. Ucrainene=
, a
fost condamnat la 18 luni privaţiune de libertate. După eliberare=
a
încercat să se stabilească cu traiul în Odessa, dar d=
in
cauză că nu a avut documentele necesare, nu a putut obţine
viză de reşedinţă. La staţia Ungheni din nou a fost
reţinut şi trimis la Fabrica de zahăr din Bălţi, u=
nde
a lucrat până în momentul arestării. 23) Usat&icir=
c;i
Nicolai, născut în 1912, în s. Pocrovca, raionul Otaci,
ucrainean, brigadier în colhozul din localitate.<=
![if !supportFootnotes]>[102]
În timpul procesului judiciar acuzaţii au
recunoscut că, au întreprins unele acţiuni antisovietice,
însă au respins categoric acuzaţiile de terorism şi
trădare de patrie. Miliutin a declarat că, Tribunalul militar car=
e le
examinează dosarul nu poate fi obiectiv, deoarece el reprezintă
tabăra împotriva căreia au luptat; în plus, membrii
organizaţiei sunt acuzaţi fără nici un temei de activit=
ate
teroristă. Considera acţiunile=
sale
juste şi nimic nu regreta: „Nu neg acţiunile mele şi
recunosc că sunt vinovat de activitate antisovietică, îns=
259;
consider că prin acţiunile mele nu mi-am trădat patria, nu m=
i-am
trădat poporul”, a declarat A. Miliutin.
Nicolaie Postol, de asemenea, a respins orice
acuzaţie de terorism, afirmând că lupta împotriva put=
erii
sovietice şi a comunismului nu poate fi calificată ca trădar=
e de
patrie.[103]
În ultimul său cuvânt, înainte=
de
pronunţarea sentinţei, Postol a spus: „Am păşit pe
calea activităţii antisovietice din cauza că eram pornit
împotriva Puterii Sovietice şi a sistemului colhoznic. Nu
aşteptam americanii. Sunt rus şi ştiu că un rus nu va
accepta niciodată să trăiască sub administrarea
americanilor, în caz de război m-aş fi dus să bat
americanii. Am creat organizaţia antisovietică pentru a lupta &ic=
irc;mpotriva
Puterii Sovietice, pentru răsturnarea Puterii Sovietice şi instau=
rarea
unui nou regim”.
A. Miliutin a rugat Tribunalul militar să manife=
ste
indulgenţă faţă de colegii săi. Pentru sine n-a ce=
rut
îndurare, fiindcă ştia că tribunalul nu-l va ierta.
Sentinţa a fost pronunţată la 19 martie
1952. În baza art. 54-l „a” al Codului penal al R.S.S.
Ucrainene, liderii „Uniunii Democratice a Libertăţii”=
, A.
Miliutin şi N. Postol, au fost condamnaţi la pedeapsa capital=
9;
prin împuşcare, cu confiscarea întregii averi. Vasili
Hriplivîi, Vasili Barbovschi, Boris Novac, Simion Untu, Piotr Kapusta,
Kondrat Borisov, Akim Borisov, Alexei Koval, Sava Lopatinski, Ivan Eşa=
n,
Dumitru Pădureţ, Alexandru Gonţa, Mihail Doneţ, Alexandr
Korceak au fost condamnaţi la 25 de ani de detenţie în
lagăre de muncă corecţională, cu suspendarea drepturilor
civile pe termen de 5 ani şi confiscarea averii. Grigori Pelevaniuk,
Nicolai Usatîi, Artiom Borisov şi Ivan Kovaliov – la 10 an=
i de
detenţie în lagăre de muncă corecţională, cu
suspendarea drepturilor civice pe termen de 5 ani.
La 12 iulie 1952, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.=
S.S.
a examinat cererea de graţiere depusă de N. Postol şi i-a
înlocuit pedeapsa capitală cu 25 ani de detenţie în
lagăre de muncă corecţională, cu suspendarea drepturilor
civice pe un termen de 5 ani. Cererea de graţiere depusă de A.
Miliutin a fost respinsă. La 26 iulie 1952, el a fost executat.
După mai mulţi ani de detenţie şi
muncă istovitoare în Gulag, foştii condamnaţi au reven=
it
în Moldova.
În anul 1990, în baza decretului
Preşedintelui U.R.S.S., „Cu privire la reabilitarea tuturor
victimelor represiunilor politice din anii '20-'50”, majoritatea
membrilor „Uniunii Democratice a Libertăţii” au fost
reabilitaţi.[104]
II.7.
Organizaţia anticomunistă studenţească condusă de
Victor Ciocârlan.
O organizaţie antisovietică de orientare
unionistă, s-a înfiinţat în toamna anului 1949, de
către un grup de studenţi din Chişinău (de la Institutu=
l de
Medicină, Universitatea de Stat şi de la alte instituţii de
învăţământ) – V. Ciocârlan, A. Spine=
i,
N. Balaban, Cernatânschi, I. Oţel, N. Cruc, Iu. Sevacov, Dorogan,
Burlacu, Rotaru, A. Roznovan ş.a. O bună parte dintre aceşti
tineri fuseseră elevi ai liceelor şi şcolilor medii tehnice =
din
Soroca, animaţi de ideile Organizaţiei Naţionale din Basarab=
ia
„Arcaşii lui Ştefan”, unii chiar participanţi la
activităţile ei antisovietice.
Alexandru Usatiuc, participant la rezistenţa antisovietică din
Basarabia, susţine că, organizaţia antisovietică
condusă de Victor Ciocârlan, a fost formată de K.G.B.,
„în scopul detectării tuturor tinerilor care manifestau
dragoste pentru limbă, tradiţii, obiceiuri” şi că
nici conducătorii, nici membrii ei, nu şi-au dat seama că au
fost atraşi într-o cursă.
Desigur că, această metodă era pe larg practicată de
K.G.B.-ul sovietic, dar
important este că, indiferent cine ar fi fost organizatorul acestei
organizaţii, ea a atras un număr mare de tineri care doreau s=
9;
lupte împotriva regimului sovietic de ocupaţie şi pentru
emanciparea naţională a românilor basarabeni.
Organizaţia dispunea de un program concret de
acţiuni, care prevedea, în primul rând, desfăşur=
area
propagandei antisovietice, răspândirea de foi volante, procurarea
armamentului, organizarea diferitelor acţiuni împotriva
activiştilor de partid şi de stat.
Membrii organizaţiei erau ostili politicii promo=
vate
de autorităţile sovietice, în special, împotriva
procesului de colectivizare a gospodăriilor ţărăneş=
;ti.
Ei considerau că, numai într-o societate democratică şi
doar în urma reunirii Basarabiei cu România, va fi posibilă
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale
ţăranilor. Sperau că acest deziderat va putea fi atins doar
în urma izbucnirii unui război al blocului anglo-american
împotriva U.R.S.S., când va fi lichidată puterea
sovietică din Moldova şi va avea loc reunirea cu România. T=
oate
aceste viziuni, Victor Ciocârlan, conducătorul organizaţiei,
le-a expus în jurnalul său, întitulat „Democraţ=
ia
şi formele ei” şi „Despre partidele politice”. =
După o scurtă activitate
desfăşurată, conducătorii şi membrii acestei
organizaţii au fost arestaţi, iar în august 1953, Victor
Ciocârlan, Anatol Spinei, Nicolae Balaban, Ion Oţel şi Nico=
lae
Cruc, au fost judecaţi.=
[105] Prin sentinţa Tribunalului militar al M.A.I. al R.S.S.
Moldoveneşti din 21 august 1953, în baza art. 54-l „a̶=
1;,
54-11 al Codului penal al R.S.S. Ucrainene, Victor Ciocârlan, Anatol
Spinei, Nicolae Balaban, Ion Oţel şi Nicolae Cruc au fost
condamnaţi la 25 de ani de închisoare.<=
![if !supportFootnotes]>[106]
Pe lângă organizaţiile antisovietice
prezentate mai sus, în mişcarea de rezistenţă
anticomunistă din Basarabia s-au încadrat şi altele, printre
care: „Partidul Democrat Agrar”, care a activat la începu=
tul
anilor '50, în satele raioanelor Rezina, Chiperceni, Răspopeni
şi Orhei;[107]
„Ţăranul naţionalist”, condusă de Vasile
Băleanu (1927), învăţător din comuna Schineni,
raionul Zguriţa, arestat la 5 aprilie 1947, împreună cu
alţi 13 conducători şi membri activi ai Organizaţiei
Naţionale din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”;=
[108]=
„Partidul renaşterii naţionale a Moldovei”, organizat=
de
Alexandru Şoltoianu (arestat la 13
ianuarie 1972 pentru naţionalism şi deportat în Gulag),
în care a cooptat 60 de persoane,[109]=
etc.
În concluzie, subliniem că, în
teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, î=
n a
doua jumătate a anilor `40 şi la începutul anilor `50, au
activat în jur de 20 de formaţiuni de luptă antisovietic=
59;.
Îndată după război, grupurile nu erau mari,
numărând în medie câte 12-15 persoane, dar odată=
; cu
începerea colectivizării forţate a ţăranilor, a d=
eportărilor
în masă, etc. (în vara anului 1949), au început s=
59;
apară organizaţii mari. Revoltele au cuprins toate grupurile soci=
ale
mari – ţărani, muncitori, intelectuali, mici negustori #=
1;i
funcţionari, elevi şi studenţi, precum şi etniile cele =
mai
numeroase din fosta R.S.S.M. (ruşi, ucraineni).
Rezistenţa antisovietică s-a manifestat, su=
b o
formă sau alta, pe parcursul întregii perioade de ocupaţie
sovietică, mai puţin în ultimele două decenii de aflar=
e a
Basarabiei în componenţa Imperiului sovietic, şi aceasta din
cauza relativei liberalizări a regimului, a oboselii sau a
neîncrederii în şansa lichidării sau reformării
regimului. Cele mai fierbinţi perioade au fost anii 1940/1941 şi
1944-1953. După aceasta, lupta deschisă, cu arma în
mână, împotriva regimului, s-a atenuat, fiind, treptat, &i=
circ;nlocuită
de confruntarea ideologică (disidenţa anticomunistă), care,
comparativ cu cea din alte republici sovietice, a fost destul de slabă
şi în care majoritatea protestatarilor erau intelectualii şi
studenţii.
În general, nici una din organizaţiile de
luptă anticomunistă din R.S.S.M., nu a acţionat spontan,
fără o motivaţie politică, naţională sau
socială. Acestea, în mare parte cu programe de activitate, pract=
icau
în lupta lor, informarea corectă a populaţiei asupra
caracterului politicii Statului sovietic în R.S.S.M., sabotarea
măsurilor regimului în domeniul politic şi social-economic,
anihilarea acţiunilor activiştilor de partid şi de stat prin
intimidarea sau suprimarea lor.
Şi în final, menţionăm că,
în fosta R.S.S.M. nu a existat vreo organizaţie de luptă
antisovietică, în care securitatea să nu fi lucrat în
interiorul ei cu ajutorul oamenilor speciali plasaţi acolo,
încât se crează impresia că, K.G.B.-ul a fost mereu
în preajma acestor formaţiuni, din chiar clipa
înfiinţării lor şi poate chiar contribuind la organiza=
rea
lor.=
[110]=
Bibliografie:
Documente publicate:
1. &n=
bsp; Голод в
Молдове. Сборник
документов.
Кишинёв, 1993.
2. &n=
bsp; В.
Пасат, Суровая
правда
истории.
Депортации
=
89;
территории
Молдавской
ССР 40-50 гг., Кишинэу,
Изд.
„Моментул”, 199=
8.
3. &n=
bsp; В.
Пасат,
Трудные
страницы
истории
Молдовы. 1940-1950-е гг.
Изд. „Терра-TerraR=
21;.
Москва, 1994.
Memorii:
1. L. Făină, Basarabia – gânduri şi
istorisiri, în Patrimoniu=
, nr.
1, 1991.
2. V. Graur, Drumul până la „Europa Liberă” a fost l=
ung
şi întortocheat, în Literatura
şi Arta, 16 iulie 1992.
3. Şt. Tudor, Satana pe pământ.
Chişinău, 1992.
4.&n=
bsp;
Şt. Tudor, Recul.
Organizaţia Naţională din Basarabia „Arcaşii lui
Ştefan”, în Ba=
sarabia,
nr. 9, 1992.
5. &n=
bsp; Şt. Tudor, O.N.B. „Arcaşii lui
Ştefan”, în Li=
teratura
şi Arta, nr. 14, 16, 19, 21, 24, 25, 26, aprilie-iunie 1997.
6. &n=
bsp; M. U=
rsachi,
O soartă de arcaş. Amintiri [Destine
basarabene], în Cugetul, nr. 3, 1999, p.
7. &n=
bsp; Şt. Tu=
dor, Răzvrătiţi contra regim=
ului.
Ed. „Prut International”=
;,
Chişinău, 2004.
8. &n=
bsp; M.
Ursachi, Organizaţia
Naţională din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”=
;.
Amintiri. Ed. „Museum”, Chişinău, 2001.
9.&n=
bsp;
Г. Волков, &=
#1042;згляд
через
десятилетиn=
3;.
Editor:
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii
10.<=
span
style=3D'font:7.0pt "Times New Roman"'> Шт. Тудо
=
88;, Вся
жизнь в
плену, în ziarul Независим
=
72;я
Молдова, 15 septembrie 1993.<=
span
style=3D'color:black'>
Monografii:
1. Vl. Beşleagă, Cruci răsturnate de regim. Mă=
;năstirea
Răciulea. 1959. Ed. „Prut International”,
Chişinău, 2006.
2. T.
Botnaru, A. Ganenco, Istoria Serviciilor Secrete.
[Breviar]. Ed. „Museum”, Chişinău, 2004.
3. I.
Caşu,
„Politica naţională” în Moldova Sovietică
(1944-1989). Ed. „Cartdidact”, Chişinău, 2000.
4. M. Gribincea, Basarabia în primii ani de ocupaţie sovietică.
1940-1950. Cluj Napoca, 1995.
5. Istoria Basarabiei de la origini până la 1994. =
i>Coordonator: Ioan Scurtu,
Bucureşti, 1994.
6. Kareţki, A. Pricop, Lacrima Basarabiei. Chişin=
59;u,
1993.
7. A. Moraru, Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993)=
.
Ed. „Universul”, Chişinău, 1995.
8. V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul R.S.S.
Moldoveneşti. 1940-1950. Ed. „Rosspen”, Moscova, 2006.=
9. E. Postică, Rezistenţa antisovietică în Basarabia. 1944-1950. <=
/i>Întreprinderea
editorial-poligrafică „Ştiinţa”, Chişin=
9;u,
1997.
10. S. Saca, Basarabia în Gulag. Ed. Uniunii Scriitorilor,
Chişinău, 1995.
11. I. Şişcanu, Desţărănirea
bolşevică în Basarabia. Chişinău, 1994.
12. Cr. Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor =
de
Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România=
.
Ed. „Elion”, Bucureşti, 2003.
13. I. Ţaranu, M. Gribincea,=
Foametea postbelică în Mold=
ova.
Fărâma cea de pâine... Chişinău, 1990.
14. I. Ţurcanu, Foametea din Basarabia în anii 1946-1947. Chişin=
9;u,
1993.
15. I.
Ţurcanu, Moldova antisovietic&=
#259;.
Aspecte din lupta basarabenilor împotriva ocupaţiei sovietice
1944-1953. Ed. „Prut International”, Chişinău, 20=
00.
Articole:
=
1. V. Burlacu, Deznaţionalizarea şi rusificarea românilor basarabe=
ni
în primii ani postbelici (1944-1950), în Cugetul, nr. 3-4, 1993.
2. &n=
bsp; M. Ghiţiu, Unele aspecte din mişcarea de
rezistenţă antisovietică în Basarabia posteblică,=
în
Analele Sighet 2, Instaurarea
comunismului – între rezistenţă şi represiune, <=
/i>1995,
p. 202-212.
=
3. I. Moraru, Organizaţie de luptă împotriva cotropitorilor ru=
51;i,
în Mesagerul, nr. 22,=
24
septembrie 1994.
=
4. E. Postică, „Armata Neagră”. Organizaţie patriotică =
de
rezistenţă sau „bandă teroristă
antisovietică”, în ziarul Ţara, 10 ianuarie 1995.
=
5. E. Postică, „Sabia dreptăţii”, în ziarul Ţara, 19, 26 ianuarie 1995.
=
6. E. Postică, „Uniunea Democratică a Libertăţii”, =
în
ziarul Ţara, 22 martie 199=
5.
=
7. E. Postică, „Partidul Libertăţii”: reafirmarea ideii
naţionale, în ziarul Ţara,
1-5 decembrie 1995.
=
8. &n=
bsp; T. Tomozei, Activitatea organelor afacerilor interne din R.S.S. Moldoveneasc=
59;
în organizarea deportărilor. Operaţia „Sud” (6-9
iulie 1949), în Analele
ştiinţifice. Ediţia I. Academia de Poliţie
„Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2000, p. 203-214. <=
span
style=3D'color:black'>
=
9. &n=
bsp; T. Tomozei, Sistemul organelor afacerilor interne în R.S.S.
Moldovenească în primii ani de după război, î=
;n Analele ştiinţifice.
Ediţia I. Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”,
Chişinău, 2000, p. 191-201.
=
10. I. Ţurcanu, E. Postic=
59;, V.
Boldişor, Lupta antisovietic=
259;
şi anticomunistă a grupului lui Filimon Bodiu, în ziaru=
l Literatura şi Arta, 6 iulie 1=
995.
=
11. I. Ţurcanu, Vasile Odobescu, un ostaş al dezmoşteniţilor, &i=
circ;n
Literatura şi Arta, 12, 19=
, 26
octombrie 1995.
=
12. I. Ţurcanu, Maria Buruiană, o femeie luptătoare din rezistenţa
antisovietică a basarabenilor, în Memoria, nr. 30, 2000, p. 58-66.
=
13. I. Ţurcanu, Pentru valorizarea istorică a rezistenţei antisovietice a
basarabenilor, în Caiete =
de
istorie, an. II, nr. 3 (7), iunie 2003, p. 4-9.
=
=
Filimon
Bodiu (in dreapta), impreuna cu sotia Olimpiada si fiica lor
<=
![endif]>
=
=
Ion
Coscodan, membru al organizatiei „=
Armata
Neagra”
<=
![endif]>
=
=
=
Mihail Ursachi si Vladimir Patrascu, membri ai organizatiei „=
Arcasii
lui Stefan”
<=
![endif]>
=
=
Pimen
Damascan, membru =
al
organizatiei „Arcasii
lui Stefan”=
<=
![endif]>
=
=
Vasile
Batranac, conducatorul Organizatiei Nationale din Basarabia „Arcasii lui Stefan”
<=
![endif]>
=
=
Vasile
Odobescu, membru al Partidului Democrat Agrar
<=
![endif]>
=
=
[1]. I.
Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama
românilor dintre
[2]. Г.
<=
![if !supportFootnotes]>[3]. В. И.
Пасат,
Трудные
страницы
истории
Молдовы. 1940-1950-е гг. Изд.
„Терра-Terra”.
Москва, 1994, p. 165.
<=
![if !supportFootnotes]>[4]. E. Postică=
, Rezistenţa antisovietică &ic=
irc;n
Basarabia. 1944-1950. Întreprinderea editorial-poligrafică
„Ştiinţa”, Chişinău, 1997, pp. 8-9.
<= ![if !supportFootnotes]>[5]. Ibidem, p. 12.<= o:p>
<=
![if !supportFootnotes]>[6]. Ibidem, pp. 18-=
19.
<=
![if !supportFootnotes]>[7]. Ibidem, p. 23. =
Conform
unei informaţii a Secţiei militare a C.C. al P.C. (b) M., în
trimestrul II al anului 1945, pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti şi
oraşul Chişinău, au fost înregistrate 178 cazuri de
tâlhărie, jaf, omor şi alte acte de huliganism
săvârşite de militarii Armatei roşii. În trimest=
rul
II, numărul acestor crime a crescut până la 219, adică=
cu
19%.
<= ![if !supportFootnotes]>[8]. Ibidem, p. 21.<= o:p>
<= ![if !supportFootnotes]>[9]. Ibidem, p. 24.<= o:p>
[10]. Ibidem, p. 21.<= o:p>
[11]. Ibidem, p. 22.<= o:p>
[12]. Ibidem, p. 23.<= o:p>
[13]. Ibidem, p. 24.<= o:p>
[14]. Ibidem, pp. 18-=
19.
[15]. Ibidem, p. 25.<= o:p>
[16]. Ibidem, p. 29.<= o:p>
[17]. Ibidem, p. 30.<= o:p>
[18]. Ibidem, p. 33.<= o:p>
[19]. Ibidem, p. 37.<= o:p>
[20]. Ibidem, p. 38.<= o:p>
[21]. Ibidem, p. 38.<= o:p>
[22]. Ibidem, pp. 38-=
39.
[23]. Ibidem, p. 42.<= o:p>
[24]. Ibidem, pp. 43-=
44.
[25]. T. Botnaru, A. Ganenco, Istoria Serviciilor Secrete. [Breviar].
[26]. Ibidem, p. 95.
[27]. Гаврии
=
83;
Волков, Взгл=
яд
через
десятилетиn=
3;.
Editor:
S.I.S. al Republicii
[28]. Г. Код
=
88;яну,
Днестровск=
1080;й
Разлом. http://www.olvia.idknet.com/razlom/razlom.htm
[29]. E. Postică=
, Rezistenţa antisovietică &ic=
irc;n
Basarabia. 1944-1950, p. 144.
[30]. Ibidem, p. 147.=
[31]. Ibidem, p. 145.=
[32]. Ibidem, p. 146.=
[33]. Ibidem, pp. 146=
-147.
„Trăiască Rom&aci=
rc;nia
mare!” avea următorul conţinut: Copii cu suflete
curate,/ Cuprinşi de sfântă-nfiorare,/ Cântaţi
cântarea biruinţei,/ Arcaşi de-ai lui Ştefan cel Mare!/
Eroilor ce se jertfiră,/ Zdrobind armatele barbare,/ Prinos
le-aduceţi prin cântare: Trăiască România Mare!/
Tresar în cripte voievozii,/ Căci lanţurile seculare,/ Sunt
rupte şi din cer se-aude: Trăiască România mare!/
Pătrunşi de măreţia vremii,/ Din Bucovina pân-la
mare,/ Jurăm că vom lupta cu toţii,/ Arcaşi de-ai lui
Ştefan cel Mare! (ibidem, p. 148).
[34]. Ibidem, pp. 148=
-149.
[35]. Ibidem, p. 149.=
[36]. Ibidem, p. 150.=
[37]. Ibidem, p. 151.=
[38]. Ibidem, pp. 151=
-152.
[39]. Ibidem, p. 152.=
[40]. Ibidem, p. 153.=
[41]. Ibidem, p. 174.=
[42]. Ibidem, p. 175.=
[43]. Ibidem, p. 176.=
[44]. Ibidem, p. 177.=
[45]. Ibidem, p. 178.=
[46]. Ibidem, p. 179.=
[47]. Ibidem, p. 180.=
[48]. Ibidem, p. 181.=
[49]. Ibidem, p. 182.=
[50]. Ibidem, p. 156.=
[51]. Ibidem, p. 157.=
[52]. Ibidem, p. 158.=
[53]. Ibidem, p. 159.=
[54]. Ibidem, p. 160.=
[55]. Ibidem, p. 161.=
[56]. Ibidem, p. 162.=
[57]. Ibidem, p. 165.=
[58]. Ibidem, p. 168.=
[59]. Ibidem, pp. 168=
-169.
[60]. Ibidem, pp. 170=
-171.
[61]. Ibidem, p. 171.=
[62]. Ibidem, p. 172.=
[63]. Ibidem, pp. 184=
-185.
[64]. Ibidem, pp. 186=
.
[65]. Ibidem, pp. 186=
-187.
[66]. Ibidem, pp. 188=
-189.
[67]. Ibidem, p. 189.=
[68]. Ibidem, p. 195.=
[69]. Ibidem, p. 190.=
[70]. Ibidem, p. 191.=
[71]. Ibidem, p. 192.=
[72]. Ibidem, p. 193.=
[73]. Ibidem, p. 194.=
[74]. Ibidem, p. 195.=
[75]. Ibidem, p. 196.=
[76]. Ibidem, p. 198.=
[77]. Ibidem, p. 199.=
[78]. Ibidem, p. 201.=
[79]. Ibidem, p. 203.=
[80]. Ibidem, pp. 203=
-204.
[81]. Ibidem, p. 205.=
[82]. Ibidem, pp. 206=
-207.
[83]. Ibidem, p. 207.=
[84]. Ibidem, p. 208.=
[85]. Ibidem, pp. 208=
-209.
[86]. Ibidem, pp. 209=
-210.
[87]. Ibidem, p. 211.=
[88]. Ibidem, p. 212.=
[89]. Ibidem, p. 213.=
[90]. Ibidem, p. 214.=
[91]. Ibidem, p. 218.=
[92]. Ibidem, p. 217.=
[93]. Ibidem, p. 14.<= o:p>
[94]. Ibidem, p. 220.=
[95]. Ibidem, pp. 225=
-226.
[96]. Ibidem, p. 226.=
[97]. Ibidem, p. 227.=
[98]. Ibidem, p. 228.=
[99]. Ibidem, p. 229.=
[100]. Ibidem, p. 230.=
[101]. Ibidem, p. 231.=
[102]. Ibidem, pp. 232=
-234.
[103]. Ibidem, p. 234.=
[104]. Ibidem, p. 235.=
[105]. Ibidem, pp. 153=
-154.
[106]. Ibidem, p. 155.=
[107]. Ibidem, p. 190.=
[108]. Ibidem, pp. 151=
-152.
[109]. T. Botnaru, A. Ganenco, Istoria Serviciilor Secrete, p. 95.
[110].