Geheime feldpolizei (G.F.P.) – (din limba germană – poliţia secretă de campanie) – organ poliţieneşti care aparţinea forţelor armate ale Germaniei naziste.

Pentru prima dată formaţiunile acestei poliţii au fost utilizate în Războiul Civil din Spania (iulie 1936-martie 1939), fiind incluse în componenţa legiunii Condor (legiune aviatică care acorda sprijin aerian trupelor generalului Franco). Mai târziu, unităţile G.F.P. au fost folosite la ocuparea Austriei şi a Cehoslovaciei de către Germania.

Toate dispoziţiile G.F.P. le primea de la Direcţia Abwehr-Străinătate, dar mai exact, de la un referat special – Feldpolizei der Deutsche Wehrmacht, condus de colonelul Kriechbaum. În campania antisovietică (1941-1945), activitatea operativă a G.F.P. era coordonată de un ofiţer-şef al poliţiei secrete de campanie din cadrul Comandamentului Suprem al Armatei germane.

Subdiviziunile G.F.P. reprezentau grupe de poliţişti cu numerotarea respectivă, ataşate statelor majore ale grupărilor de armate, armatelor şi comenduirilor de campanie; G.F.P. avea comisariate şi echipe pe lângă corpuri, divizii şi comenduirile teritoriale. În fruntea unei grupe G.F.P. de pe lângă o grupare de armate, se afla un director al poliţiei speciale de campanie, subordonat şefului G.F.P. şi Secţiei 1C (contrainformaţii) a grupării de armate. Grupele G.F.P. de pe lângă armate şi comenduirile de campanie, erau conduse de comisari ai poliţiei de campanie, aflaţi în subordinele şefului poliţiei de campanie a grupării de armate respective şi abwehroffizier-ului Biroului 1C (contrainformaţii) al armatei respective.

O grupă G.F.P. era formată din circa 80-100 de colaboratori şi soldaţi, avea câte 2-5 comisariate sau echipe exterioare (aussenkommando), numărul cărora depindea de necesităţile operative. Efectivul de bază al grupelor era alcătuit din cadrele Gestapo (poliţia secretă de stat) sau Kripo (poliţia criminală).

În zonele operaţiunilor militare şi în spatele trupelor germane, structurile G.F.P. executau funcţiile Gestapo-ului. Misiunile G.F.P. constau în: arestarea persoanelor semnalate de organele contrainformative militare; investigarea cazurilor de trădare, spionaj, sabotaj, propagandă antinazistă în rândul trupelor germane; executarea celor condamnaţi la moarte. Potrivit instrucţiunilor de activitate din timpul campaniei împotriva Uniunii Sovietice, G.F.P. trebuia să se mai ocupe de: organizarea activităţilor contrainformative de pază a statelor majore; paza comandantului unităţii şi a colaboratorilor comandamentului; supravegherea corespondenţei militare, a pictorilor şi fotografilor din zona operativă; controlul legăturilor poştale, telefonice şi telegrafice civile; acordarea asistenţei necesare organelor de cenzură militară din cadrul poştelor de campanie; controlul şi supravegherea adunărilor, prelegerilor, presei din teritoriile ocupate; identificarea ostaşilor sovietici rămaşi în teritoriul ocupat; împiedicarea populaţiei şi în special a recruţilor, în încercarea de a traversa linia frontului; interogarea şi supravegherea persoanelor venite în zona operaţiunilor militare. Pentru identificarea agenturii străine, G.F.P. îşi recruta agenţi-informatori din rândul localnicilor, iar pentru a combate acţiunile partizanilor, de asemenea, recrutau localnici pentru formaţiunile armate, ataşate grupelor G.F.P.

Colaboratorii G.F.P. aveau dreptul, cu permisiunea comandantului de unitate, să reţină pentru cercetări ostaşii germani suspecţi sau care au comis vreo infracţiune. Toate dosarele penale, după finalizarea cercetărilor efectuate de G.F.P., erau trimise, prin abwehroffizier-ul de la Biroul 1C (contrainformaţii) al unităţii, Curţii Marţiale spre judecare. Dacă persoanele bănuite de spionaj erau reţinute de alte organe poliţieneşti (Feldgendarmerie, comenduirile locale, etc.), acestea erau obligate să le predea grupei G.F.P. din localitate pentru cercetări. Toate organele poliţieneşti, inclusiv grupele şi comandourile Abwehr-ului, menţineau relaţii strânse de colaborare; spre exemplu, G.F.P. îi dădea grupelor şi comandourilor Abwehr-ului spre cercetare pe agenţii-paraşutişti, spionii şi radiotelegrafiştii inamici, iar în schimb, primea partizani, prizonieri inamici şi persoane fără acte de identitate. De asemenea, G.F.P. avea relaţii de colaborare cu organele de contrainformaţii militare şi S.D.[1]