CENTRUL de INFORMAŢII Nr. 1 CERNĂUŢI, S.S.I. subdiviziune informativă a S.S.I. (Frontul de Est), care a activat în teritoriul Guvernământului Provinciei Bucovina în perioada guvernării antonesciene (1941-1944).

Până la organizarea S.S.I. (toamna anului 1940), la Cernăuţi a acţionat un Centru informativ, care s-a evacuat în vara anului 1940 sub presiunea ocupantului sovietic, la Suceava (unde era cunoscut sub denumirea de Centrul Informativ Suceava). A revenit în nordul Bucovinei la începutul lunii iulie 1941, alături de trupele române eliberatoare.

După forţarea Nistrului de către Armata a III-a română (care a eliberat nordul Bucovinei şi căreia Centrul Suceava i-a acordat asistenţă informativă şi contrainformativă), Centrul s-a instalat la Cernăuţi, reluându-şi vechea denumire Centrul de Informaţii Cernăuţi,[1] fiind condus de lt.-colonelul Perju, înlocuit ulterior de lt.-colonelul Goanţă.[2]

În teritoriul Bucovinei eliberate, primele măsuri ale Centrului de Informaţii Cernăuţi, luate împreună cu organele de poliţie şi de siguranţă ale armatei, au prevăzut: neutralizarea tuturor elementelor periculoase siguranţei statului (a agenţilor sovietici de spionaj, propagandă şi terorism, etc.), care să asigure ordinea şi liniştea în teritoriul eliberat; identificarea agenţilor S.S.I. trimişi în 1940 în misiune şi nereîntorşi.

Printre sarcinile Centrului erau: 1) identificarea tuturor suspecţilor (presupuşi spioni) dintre: repatriaţi; supuşi sovietici rămaşi în teritoriile eliberate; cei ce s-au manifestat ostil în vara anului 1940 la retragerea administraţiei române din nordul Bucovinei; străinii de localitate (comercianţi, industriaşi, ş.a.); nou-numiţii în administraţii şi servicii de importanţă strategică Calea Ferată Română, Oficiile Poştă-Telegraf-Telefon, Armată (curieri, şoferi, telefonişti); 2) controlul circulaţiei în zonă; 3) supravegherea gărilor, spitalelor, căilor ferate, etc., pentru a preveni actele de sabotaj şi terorism; 4) supravegherea acţiunilor ostile din partea minoritarilor etnici, în special a ucrainenilor naţionalişti (descoperirea tiparniţelor utilizate la fabricarea materialelor de propagandă, prevenirea acţiunilor teroriste, împiedicarea propagandei subversive şi a formării nucleelor de activitate); 5) identificarea şi prinderea paraşutiştilor inamici; 6) combaterea activităţii serviciilor secrete străine inamice (sovietice); 7) urmărirea acţiunii sociale (a organizaţiilor muncitoreşti, sectelor religioase, asociaţiilor profesionale, ş.a.); 8) supravegherea stării de spirit a populaţiei şi combaterea efectelor dăunătoare asupra ei.[3]

Centrul Nr. 1 Informaţii Cernăuţi avea în subordine două subcentre contrainformative şi rezidenţe în localităţile mai mari şi mai importante. Ulterior, numărul subcentrelor a crescut până la trei Tulcin, Iampol şi Moghilev-Podolsk (Transnistria) şi rezidenţe în teritoriul Bucovinei.[4] De remarcat că, centrele informative ale S.S.I. din Basarabia, Bucovina şi Transnistria aveau o arie de acoperire care nu se reducea strict la limitele geografice ale acestor provincii. După cum vedem şi în cazul acestui Centru, acţiunea lui s-a extins şi asupra nordului Transnistriei.

Pe lângă fiecare prefect de judeţ din cele trei provincii, au fost încadraţi câte doi funcţionari ai S.S.I., în calitate de consilieri tehnici. Această denumire s-a folosit pentru a acoperi activitatea informativă strict secretă a acestora.[5]

Şefii de subcentre îi aveau în subordinele lor pe rezidenţii judeţeni şi se preocupau de formarea aparatului informativ. Centralizau notele primite de la rezidenţii judeţeni, alcătuiau rapoartele şi luau măsurile locale indicate; cercetau şi urmăreau chestiunile de terorism, spionaj, sabotaj, etc.; sistematizau arhiva în vederea unei rapide utilizări.

Rezidenţii judeţeni erau cei care se ocupau de recunoaşterea judeţului şi de formarea aparatului informativ necesar (alcătuit din elemente care să cuprindă toate domeniile de activitate din judeţ şi care să fie introduşi printre conducătorii acţiunii). Rezidenţii urmăreau îndeaproape toate problemele şi le raportau la subcentrul său prin note şi rapoarte, luând măsurile locale ce se impuneau. Verificau informatorii (prin confruntarea rapoartelor) şi-i instruiau.

În fruntea activităţii contrainformative se afla Rezidentul principal, care urmărea întreaga acţiune, primea notele contrainformative şi raporta informaţiile obţinute Centralei S.S.I. de la Bucureşti. Această funcţie în Bucovina o deţinea I. Pruteanu, care la începutul anului 1942 a fost înlocuit de Pihal.[6]

S.S.I.-ul avea Rezidenţi principali în Cernăuţi, Chişinău şi Odessa, fiecare dotat cu câte o staţie radio. Rezidentul principal din Bucovina avea în subordinele sale Rezidenţele Hotin, Storojineţ, Dorohoi, Rădăuţi, Câmpulung, Suceava şi Botoşani.

Bugetul anual al Centrului Nr. 1 Cernăuţi constituia circa 6.234.000 lei.[7]

La 18 septembrie 1941, locotenent-colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei Contrainformaţii a S.S.I., îl informa pe Eugen Cristescu, director general al S.S.I., că Rezidentul principal din Bucovina era lipsit de instrucţiuni precise, iar reţeaua informativă nu a fost completată din cauza greutăţilor de transport. Deoarece judeţele din sudul provinciei nu s-au aflat sub ocupaţia sovietică, iar numărul persoanelor ostile sau suspecte era neînsemnat, Tr. Borcescu a propus ca efortul contrainformativ să se concentreze în nordul Bucovinei. Adică, pentru a folosi fondurile informative (banii din care se achitau plăţile informative) mai raţional şi a obţine rezultate mai bune în acţiunea contrainformativă din Bucovina, s-a propus ca numărul rezidenţelor să fie redus de la 7 la 5 Cernăuţi, Rădăuţi, Storojineţ, Câmpulung şi Hotin, iar pentru oraşele Botoşani, Dorohoi şi Suceava fiind suficient numai câţiva informatori.[8]

Către luna ianuarie 1942, Centrala S.S.I. îi reproşa Centrului Nr. 1 Cernăuţi că, în ultimul timp lăsa mult de dorit în privinţa activităţii desfăşurate; notele informative sunt slab documentate şi nu se acordă atenţia cuvenită problemelor ce ţin de starea de spirit a populaţiei. Era propusă înlocuirea colaboratorilor din oraşele Câmpulung şi Dorna (jud. Câmpulung), Suceava şi eventual din Hotin.[9]

Pe parcursul activităţii acestui Centru din Bucovina, s-au luat şi alte măsuri menite să sporească eficacitatea acţiunii informative şi contrainformative. Se punea accentul pe intensificarea relaţiilor de colaborare cu Jandarmeria şi Poliţia în aplicarea măsurilor de siguranţă din Bucovina,[10] precum şi cu serviciul informativ al M.St.Major al Armatei române Centrul de Informaţii A stabilit în iulie 1941 la Cernăuţi.

Pe baza informaţiilor furnizate de Centrul Nr. 1 Cernăuţi, s-au întocmit numeroase documente de analiză şi sinteză cu privire la: acţiunile întreprinse de organizaţiile iredentiste ucrainene, prin care se urmărea alipirea Bucovinei la viitorul stat independent al Ucrainei;[11] manifestările legionare; diverse aspecte ale problemelor de ordin social şi economic.



[1]. Cr. Troncotă, Glorie şi tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944). Ed. Nemira, /Bucureşti/, 2003, p. 60.

[2]. Lotul Antonescu în ancheta SMERŞ, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva F.S.B. Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Radu Ioanid, traducerea documentelor din limba rusă de Radu Părpăuţă, Ed. POLIROM, /Iaşi/, 2006, p. 218.

[3]. P. Moraru, Bucovina sub regimul Antonescu (1941-1944). II vols. Vol. I Administraţie. Economie. Societate, Chişinău, Ed. Prut International, 2004, p. 74.

[4]. Ibidem, p. 72.

[5]. Cr. Troncotă, Glorie şi tragedii, p. 65.

[6]. P. Moraru, Bucovina sub regimul Antonescu (1941-1944), vol. I, p. 73.

[7]. Ibidem.

[8]. Ibidem.

[9]. Ibidem.

[10]. Ibidem, p. 74.

[11]. Cr. Troncotă, Glorie şi tragedii, p. 67.



Hosted by uCoz