CENTRUL de INFORMAŢII Nr. 2 CHIŞINĂU, S.S.I. subdivizune a S.S.I.-ului (Frontul de Est) în Basarabia, care în perioada anilor 1941-1944 a desfăşurat activităţi informative şi contrainformative menite să asigure, alături de eforturile Poliţiei şi Jandarmeriei, liniştea şi ordinea publică în această provincie.

După eliberarea Basarabiei (26 iulie 1941), Eşalonul Mobil al S.S.I. odată ajuns la Chişinău, a constituit un mic Centru de contrainformaţii pentru Basarabia, condus de maiorul Gheorghe Balotescu.[1] Cunoscut sub denumirea de Centrul înaintat Nr. 2 al S.S.I., a asigurat cu informaţii unităţile Armatei a IV-a române în bătălia pentru cucerirea Odessei. După căderea Odessi, s-a limitat la activităţi informative şi contrainformative exclusiv în teritoriul Basarabiei.

Ajutorul maiorului Gh. Balotescu era A. Nichiforescu,[2] iar postul de radiotelegrafist era deţinut de Stroescu.[3] Rezident principal al Basarabiei era Caracostea,[4] iar şef al Grupei Rezidenţelor, în 1943, era Boldur.[5]

Centrul avea aceleaşi misiuni ca şi Centrele informative din Bucovina şi Transnistria şi pentru realizarea lor avea în subordine următoarele subdiviziuni:

-              Subcentrul Cetatea Albă, înfiinţat de Centrul Informativ Galaţi în urma ordinului de a se deplasa spre est pentru a însoţi Armata a IV-a română în acţiunile de forţare a Nistrului.

Iniţial, Centrul Galaţi s-a instalat la Cetatea Albă şi a luat denumirea de Centrul Nr. 3 Informaţii Cetatea Albă. Însă, ulterior s-a deplasat la est de Nistru şi s-a instalat la Odessa, modificându-şi denumirea în Centrul de Informaţii Nr. 3 Odessa, iar la Cetatea Albă a lăsat câţiva funcţionari pentru a forma Subcentrul Cetatea Albă, care a intrat în subordinele Centrului de Informaţii Nr. 2 Chişinău. Era alcătuit din funcţionarii Dumitrescu şi Mireanu.[6]

Până la instalarea în Odessa, la 1 august 1941 la conducerea Centrului Nr. 3 S.S.I. Cetatea Albă a fost numit maiorul Olteanu. Fostul conducător al Centrului, şeful de echipă Gheorghe Plopeanu, a rămas în continuare la acest Centru, îndeplinind funcţia de şef-adjunct al Centrului. Întreaga responsabilitate administrativă şi operativă cădea pe umerii maiorului Olteanu, iar organizarea şi conducerea tehnică (activitatea informativă în teritoriul transnistrean şi ucrainean, şi contrainformativă în zonă, de cercetare, recrutare şi instruire a agenţilor, documentare) îi revenea lui Plopeanu, acesta urmând să acorde asistenţă şefului Centrului în sectorul administrativ. Concomitent cu aceste remanieri, a fost desfiinţat Subcentrul Nr. 4 Tulcea, iar personalul lui a trecut în subordinele Centrului informativ Cetatea Albă. Acest Centru, fiind un organ de căutare şi informare, urma să procure prin toate mijloacele şi să transmită la Agentura Frontului de Est, date informative, contrainformative şi de documentare, atât din interior, din teritoriul inamic, cât şi din teritoriul Ucrainei.[7]

-              Subcentrul Bălţi (despre care nu dispunem de date).

-              Rezidenţa Tighina. Era condusă de D. Răceanu. La 26 iunie 1942, maiorul Gh. Balotescu i-a adus la cunoştinţă Subcentrului Tiraspol din subordine (care a trecut în noiembrie 1942, în subordinele Centrului Nr. 3 Odessa) că, potrivit ordinului Secţiei I-a Informaţii a S.S.I., (nr. 13.779 din 24 iunie 1942), începând cu 1 iulie, Rezidenţa Tighina intră în subordinele Subcentrului Tiraspol în ceea ce priveşte: schimbul de informaţii referitor la controlul de pe Nistru (instituit la 1 septembrie 1941 şi menit să oprească fluxul neautorizat de mărfuri şi persoane din România în Transnistria şi invers[8]) şi acţiunile ce vizează judeţele Tighina şi Tiraspol; controlul activităţii rezidentului judeţean Tighina în cadrul misiunilor ce-i revin. Din punct de vedere contrainformativ, Rezidenţa Tighina continua să se subordoneze Centrului nr. 2 Chişinău. Deci, Subcentrul Tiraspol trebuia să-i dea Rezidenţei Tighina fondul informativ lunar (şi să verifice justificarea cheltuielilor) şi să efectueze controlul personalului şi agenturii.[9]

-         Rezidenţa Lăpuşna (despre care nu avem informaţii).

-         Rezidenţa Chilia, care pentru realizarea misiunilor dispunea de informatorii Letea la Vâlcov şi de Preoteasa la Ismail, şi se afla în subordinele directe ale Subcentrului Cetatea Albă.[10]

În cadrul organelor S.S.I. din Basarabia şi Transnistria, activau birouri ale Poliţiei Judiciare Militare. La Chişinău, acest birou era condus de locotenentul Relu Cristescu[11] (numele adevărat Teodor Roşianu[12]).

La 29 iunie 1943, şeful Centrului Nr. 2 Chişinău a întreprins o vizită de inspectare la Rezidenţa Tighina, din rezultatele căreia aflăm ce reprezenta o astfel de subdiviziune şi care erau dificultăţile cu care se confrunta.

Aşadar, Rezidenţa Tighina era condusă de rezidentul agent special D. Răceanu. El activa sub acoperirea de inspector al Primăriei Tighina. Era în bune relaţii cu autorităţile şi se bucura de o bună reputaţie. Avea misiunea, ca în baza datelor procurate de agentură, să întocmească note informative şi să le înainteze pe scară ierarhică. Tot el trebuia să se ocupe de instruirea informatorilor cu ocazia contactului lunar cu aceştia, astfel încât, materialul furnizat de informatori să conţină date cât mai complete şi reale. Trebuia să ceară informatorilor, ca pe lângă acţiunile de indicare a suspecţilor, să sesizeze şi problemele mari de interes general.

Rezidenţa dispunea de o agentură formată din 16 informatori şi 1 informator principal (de fapt erau doi informatori principali, la Ceadâr-Lunga şi Ceaga, însă postul din prima localitate era vacant), dintre care 11 erau onorifici şi 6 retribuiţi. Pentru acest judeţ agentura era cam mică, fiind necesară majorarea ei, încât să existe câte un informator în cele mai importante comune. În locul fostului informator principal de la Ceadâr-Lunga, Jean Dumitrescu, mobilizat la o unitate de aviaţie din Bucureşti, trebuia recrutată o altă persoană.

Rezidentul menţinea legătura cu Centrul prin telefon, poştă şi jandarmii Căilor Ferate Române (C.F.R.), iar cu informatorii prin poştă (numai cu cei doi informatori principali) şi prin contact personal (cu restul informatorilor). Pentru economisirea timpului, maiorul Gh. Balotescu sugera ca sistemul de comunicare prin plicurile poştale să se extindă asupra informatorilor de încredere din comunele mai îndepărtate de capitala judeţului (unde era rezidentul). Pentru cazurile urgente era admisă utilizarea telefoanelor, însă convorbirea să se facă într-un limbaj convenţional.

În dotarea Rezidenţei era un revolver (personal al rezidentului) şi o ladă de fier pentru păstrarea documentelor (în privinţa acestei lăzi, maiorul Gh. Balotescu i-a ordonat să o fixeze cu şuruburi în podeaua locuinţei). Dar problema principală consta în lipsa totală a mijloacelor de transport. Aceasta complica activitatea în teren, mai ales că jud. Tighina era foarte întins teritorial şi important din punct de vedere strategic. De menţionat că, problema lipsei sau insuficienţei mijloacelor de transport exista practic la fiecare subdiviziune ale structurilor informative româneşti.

Cu ocazia acestei inspecţii, şeful Centrului Nr. 2 Chişinău a constatat că, documentele rezidenţei erau păstrate în ordine, rezidentul putând ţine o bună evidenţă.

Rezidenţa era instalată într-un local închiriat de rezident pentru nevoile proprii, localul cerut de la stat nefiind încă repartizat. Şi mobilierul era proprietatea rezidentului.

Fondul informativ lunar al Rezidenţei Tighina constituia 12.000 de lei, fiind suficient pentru activitate, dar pentru viitor totuşi se întrevede necesitatea majorării lui. Fondul era cheltuit, în cea mai mare parte, pentru deplasările cu trenul şi căruţele de ocazie din cauza lipsei unui transport propriu.[13]

La mijlocul anului 1942, Rezidenţa Tighina îi avea ca agenţi-informatori retribuiţi pe: Nicolae Leseanu, Gheorghe Ghiorghiu, S. Drăghici şi N. Grăniceru, plătiţi respectiv (în luna iulie 1942) cu 2.000, 1.500, 1.000 şi 1.000 de lei.[14]

În preocupările Centrelor informative ale S.S.I. din Bucovina, Basarabia şi Transnistria intrau chestiunile referitoare la:

-         starea de spirit a populaţiei locale (pe categorii sociale, etnice, etc.); ce discută şi ce zvonuri răspândesc; atitudinea faţă de măsurile Guvernului;

-         moralul soldaţilor români, germani şi italieni din unităţile care staţionau în aceste teritorii sau care mergeau ori veneau de pe front;

-         situaţia politică, socială şi economică din zona de activitate (aproape toate subdiviziunile S.S.I. aveau elaborată monografia judeţului în care activau).

De asemenea, se ocupau de:

-         identificarea persoanelor care au făcut parte din administraţia sovietică sau au colaborat cu aceasta;

-         supravegherea membrilor sau simpatizanţilor tuturor curentelor politice (comunişti, legionari, ucraineni naţionalişti), care, alături de sectele religioase, au fost scoase în afara legii;

-         identificarea partizanilor şi agenţilor sovietici de spionaj, propagandă şi terorism, sosiţi pe cale aeriană sau terestră;

-         supravegherea suspecţilor, minoritarilor etnici (germani, evrei), etc.

Aşadar, sintezele informative şi contrainformative ale acestor Centre informative (din Bucovina, Basarabia şi Transnistria) includeau toată multitudinea de probleme din sectorul de activitate (starea de spirit, administraţia, economia, mişcările politice, cultura, sectele religioase, biserica ortodoxă, minoritarii etnici, etc.)[15] De asemenea, subcentrele şi rezidenţele, la cerere, înaintau Centrelor studii de documentare asupra diverselor probleme din sectoarele lor de activitate.

Pentru coordonarea acţiunilor informative şi contrainformative, periodic, toţi şefii de centre informative erau convocaţi pentru instrucţiuni la Centrala S.S.I. de la Bucureşti. Apoi, lunar ei îi convocau pe toţi şefii de subcentre din subordine, unde discutau diverse chestiuni de serviciu, iar şefii de subcentre, la rândul lor, periodic îi adunau în acelaşi scop la sediile subcentrelor pe rezidenţii lor.[16]

Direcţiile de activitate trasate de Centrele informative pentru subcentre şi rezidenţe erau prevăzute în planurile de lucru, elaborate periodic de aceste subdiviziuni. Planurile includeau toate măsurile ce urmau să fie desfăşurate într-un anumit interval de timp, cu evidenţierea problemelor prioritare, indicarea metodelor şi strategiilor de lucru, a dificultăţilor care puteau fi întâlnite pe parcursul activităţii.[17] Fiecare subdiviziune pregătea planul de lucru sub formă de proiect, care era discutat la întrunirile periodice de la subcentru, iar ulterior la cele de la centru (cu toţi şefii de subcentre şi rezidenţe),[18] unde eventual erau modificate şi apoi aprobate.

Pentru încălcări în serviciu, funcţionarii S.S.I. din Bucovina, Basarabia şi Transnistria erau pedepsiţi cu asprime. Spre exemplu, dacă cineva din colaboratori întârzia din permisie, atunci i se aplica o pedeapsă prin încarcerare pe un termen dublu faţă de cât a întârziat şi cu reţinerea drepturilor de plată pe parcursul perioadei de încarcerare. De asemenea, începând cu 30 aprilie 1942, şeful Agenturii Frontului de Est, lt.-colonelul Gh. Ionescu, a stabilit ca persoanelor care întârzie din permisie, să nu li se acorde învoiri şi permisii timp de 6 luni de la data întârzierii.[19]

În 1944, Centrul Nr. 2 Chişinău dispunea de mai multe subcentre informative, printre care Subcentrul Maior Baltag, Subcentrul Sublocotenent Dumitrescu, care se ocupau de culegerea informaţiilor în sectorul operativ al jud. Tighina, etc. Cel din urmă desfăşura acţiuni informative pentru a obţine date despre unităţile Armatei sovietice din sector şi contrainformative împotriva partizanilor şi paraşutiştilor spioni-terorişti sovietici. În realizarea acestor misiuni colabora cu jandarmeria română şi cu organele similare germane Geheime Feldpolizei (Gruppen 721), Feldgendarmerie ş.a.[20]



[1]. Eugen Cristescu, Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii, în Cr. Troncotă, Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916-1944), mărturii, documente. Cu o prefaţă de dr. Dan Zamfirescu. Ed. R.A.I. Bucureşti, Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti, f.a., p. 203.

[2]. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Chişinău (în continuare A.N.R.M., Chşn.), Fond 706, inv. 3, dosar 14, fila 27.

[3]. Ibidem, dosar 21, fila 191.

[4]. Ibidem, dosar 8, fila 28.

[5]. Ibidem, dosar 31, fila 52.

[6]. Ibidem, dosar 21, filele 8, 10-11.

[7]. Ibidem, dosar 3, filele 8, 10-11.

[8]. P. Moraru, Bucovina sub regimul Antonescu (1941-1944). II vols. Vol. I Administraţie. Economie. Societate, Chişinău, Ed. Prut International, 2004, pp. 69-70.

[9]. A.N.R.M., Chşn., Fond 706, dosar 21, fila 116.

[10]. Ibidem, filele 8, 10-11.

[11]. Ibidem, dosar 31, fila 6.

[12]. Matatias Carp, Cartea Neagră. Suferinţele evreilor din România.1940-1944. Cu o prefaţă de dr. Al. Şafran, Şef Rabin al Cultului Mozaic din România. Ediţia a II-a (prima ediţie a apărut în 1946), III vols, Ed. Diogene, /Bucureşti/, 1996, vol. II, p. 19.

[13]. A.N.R.M., Chşn., Fond 706, dosar 14, filele 5-7.

[14]. Ibidem, dosar 21, fila 149.

[15]. Ibidem, dosar 15, filele 42-44.

[16]. Ibidem, dosar 21, fila 202.

[17]. Ibidem, dosar 32, filele 60-65.

[18]. Ibidem, filele 66-67.

[19]. Ibidem, dosar 21, fila 11.

[20]. Ibidem, Fond 2042, inv. 2, dosar 8, filele 182-184.

Hosted by uCoz