Echipa Specială C a S.S.I. unitate specială a S.S.I., care urma să rămână în teritoriile Transnistriei, Bucovinei şi Basarabiei, în eventualitatea ocupării acestora de către sovietici (în urma răsturnării situaţiei de pe frontul din răsărit în rezultatul bătăliei de la Stalingrad), pentru a desfăşura activităţi informative în profitul S.S.I.

La 18 noiembrie 1943, când părăsirea teritoriilor Transnistriei, Basarabiei şi Bucovinei de către administraţia românească era tot mai evidentă, această Echipă din Centrala Mobilă a Agenturii Frontului de Est a S.S.I, a elaborat Propuneri generale[1] privind organizarea agenturii acoperite pentru aceste teritorii, care urma să funcţioneze în eventualitatea evacuării. Reţeaua informativă trebuia să cuprindă:

-   rezidenţi (gazde, pentru primirea, adăpostirea şi asigurarea, la nevoie, cu acte a curierilor şi a agenţilor, şi informatori, care să caute şi să culeagă informaţii cu caracter militar, economic şi politico-social, pe care să le transmită S.S.I. prin curieri sau rezidenţii-radiotelegrafişti);

-   posturi de radiotransmisiune, care să culeagă individual sau prin agenturi informaţii, pe care să le transmită postului de recepţie al Centralei S.S.I., după indicaţiunile noastre şi numai la ordinul nostru. După posibilitate, trebuiau utilizaţi agenţii deja instruiţi tehnic numai de S.S.I.

-   agenţi de căutare, care să caute şi să culeagă informaţii de ordin militar, economic şi politico-social; să adune diferite acte (de identitate, călătorie, transport), ştampile, precum şi alte acte de actualitate (militare şi civile) din regiunile ocupate; să colecteze articole importante din presă. Trebuiau singuri să-şi caute posibilitatea de a trece prin linia frontului şi să se prezinte la rezidenţele S.S.I. din România, unde să fie recunoscuţi prin o parolă prestabilită. În această categorie de agenţi urmau să fie întrebuinţate cât mai multe persoane, din diferite categorii şi pături sociale (inclusiv prizonieri).

-   curieri (trimişi peste front sau graniţă de către Agentura Frontului de Est, prin: ambarcaţiuni de apă, lansări cu paraşuta, treceri prin front sau rămânere pe loc, când frontul va înainta sau se va retrage), care să primească informaţii de la rezidenţi şi să le aducă în teritoriul român. Aceştia, după sosirea în teritoriul ocupat de inamic, trebuiau să se adăpostească la gazde, unde să fie puşi la curent cu situaţia şi să li se dea actele necesare. Pentru aceste misiuni trebuiau folosite persoane originare din acele teritorii, evacuate peste Prut sau, după posibilitate, prizonieri.

-   grupul naţionaliştilor separatişti ucraineni. Şefii grupului, în schimbul sprijinului acordat în acţiunea lor, să furnizeze informaţii militare, economice şi politico-sociale, referitoare la sovietici, prin curierii şi agenţii lor, care să fie recunoscuţi după parole prestabilite.

Agentura lăsată în teritoriile reocupate de sovietici (Transnistria, Basarabia şi Bucovina) urma să fie aproape exclusiv formată din bărbaţi şi femei nemobilizabile pe front sau la lucru în alte regiuni (de preferinţă persoane cu defecte fizice).

De la fiecare agent trebuia să fie luat un angajament scris, iar rudele cele mai apropiate să-i fie adăpostite în teritoriul controlat de autorităţile româneşti (drept gaj). Până la încredinţarea misiunii, agentul urma să desfăşoare o activitate informativă prealabilă, reflectată în note informative scrise şi subscrise, cu scopul de a obţine împotriva lui piese de compromitere (ca garanţie), care să-l impună să lucreze cinstit şi să-l determine să nu dezerteze.

Pentru Transnistria trebuiau căutate elemente recunoscute ca având sentimente anticomuniste, dar care să nu se fi manifestat ca atare, eventual putând fi transplantaţi în altă parte, iar pentru Basarabia şi Bucovina se vor căuta şi elemente cunoscute pentru sentimentele lor naţionaliste şi hotărâte de a lupta, prin orice mod, împotriva comunismului.

Agentura acoperită pentru Transnistria, Basarabia şi Bucovina urma să se afle sub directa conducere a şefului Agenturii Frontului de Est. Şefii Centrelor Nr. 1 Cernăuţi, Nr. 2 Chişinău şi Nr. 3 Odessa ale S.S.I., fără excepţie, pentru această chestiune, sunt cu totul la dispoziţia Domnului Şef al Agenturii Frontului de Est, contribuind şi purtând răspunderea, fiecare, pentru organizarea, în condiţiuni cât mai bune, a reţelei agenturii acoperite de pe teritoriul afectat centrului respectiv.

O echipă (cu indicativul C), formată din elementele cele mai documentate în materie şi de absolută încredere din cadrele Agenturii Frontului de Est şi Centrele Informative ale S.S.I. din Transnistria, Basarabia şi Bucovina (recrutate numai dintre ofiţeri activi şi funcţionarii definitivi ai S.S.I.-ului), urma să se ocupe de organizarea agenturii acoperite, care să acţioneze în teritoriile ce puteau cădea sub ocupaţia sovietică.

Această echipă trebuia să aibă absolută independenţă în executarea misiunilor şi să se ocupe exclusiv de această însărcinare, fiindu-i satisfăcută imediat orice cerere, în interesul executării misiunii încredinţate. Iar executarea misiunii trebuia să urmeze imediat după fixarea ei.

Echipa nucleul de coordonare a activităţilor informative urma să fie compusă din: şeful echipei, care să dirijeze şi să centralizeze acţiunile echipei; un ajutor şi prim-recrutor; un recrutor; un secretar şi dactilograf; trei recrutori şi instructori (câte unul de fiecare Centru), care vor activa în raport cu necesităţile, fiind puşi la dispoziţie atunci când echipa va activa pe teritoriul Centrului respectiv; instructori-radiotelegrafişti, după necesitate, cunoscători ai limbii ruse, tehnicieni şi radiotelegrafişti, puşi la dispoziţie de Centrala Serviciului imediat la cerere. La nevoie, echipa trebuia întărită cu elemente din personalul Frontului de Est din Centrală, care se vor cere prin Agentura Frontului de Est.

În afara celor sus menţionaţi, fiecare şef de Centru trebuia să indice şi să recruteze pe răspunderea sa, după posibilităţi, persoane din sectorul de activitate a Centrului respectiv.

Toţi membrii echipei (permanenţi sau cei periodic utilizaţi), trebuiau să cunoască, atât limba rusă, cât şi limba română.

Echipa trebuia să fie dotată cu:

-     trei autoturisme, conduse de şoferi români, aflaţi în permanenţă la dispoziţia echipei; la nevoie, echipei urmau să i se acorde şi alte mijloace de transport necesare executării misiunii;

-     aparate radio emisie-recepţie, (în prima urgenţă pentru şcoală şi imediat după terminarea instrucţiei, aparate pentru agenţi), care să fie cu sursa de curent de la baterie şi de la priză.

Restul materialelor urmau să fie date imediat la cerere.

În privinţa fondurilor, echipei trebuia să i se dea bani de cât va fi nevoie, puse la dispoziţie imediat, iar justificarea cât mai simplă.

În teren, indicarea persoanelor necesare agenturii trebuia să se facă, în special, de Centrele Informative din Transnistria, Basarabia şi Bucovina şi să fie căutate şi de echipă. Dar recrutarea elementelor indicate urma să se facă doar de către echipă, ajutată la cerere, de şefii de Centre. La recrutarea agentului, trebuia să i se ia un angajament că va lucra (cu fotografie), precum şi alte garanţii.

Instructajul urma să se facă de către echipă. Un timp mai îndelungat trebuia să i se acorde instructajului agenţilor-radiotelegrafişti.

Misiunea trebuia stabilită pentru fiecare agent-informator de membrii echipei, inclusiv de şeful Agenturii Frontului de Est şi şefii Centrelor informative, şi să vizeze nodurile de comunicaţii, localităţile importante (din punctul de vedere militar, industrial, cultural, al legăturilor telegrafo-poştale, al activităţii politico-sociale, unde erau spitale şi se editau ziare), porturile maritime şi fluviale, podurile importante de peste râuri, etc. Era absolut necesar ca şeful Echipei C să ia contact personal cu fiecare şef de Centru când se fixau misiunile pentru agenţi.

Măsurile de constituire a agenturii, precum şi acţiunile acesteia necesitau cea mai mare atenţie, seriozitate şi înţelegerea lucrului şi misiunii, neputându-se admite să se facă grăbit, cu jumătăţi de măsură şi fără conspirativitate absolută.

Se estima că, din totalul elementelor recrutate, nu se va putea conta decât pe cel mult 10%, care vor activa conştiincios. Se aprecia că, chiar dacă doar 10% vor acţiona, atunci şi în acest caz rezultatele informative vor fi mulţumitoare. Spre exemplu, pentru Transnistria era nevoie de circa 212 agenţi şi 15 aparate radiotelegrafice emisie-recepţie. Reieşind din estimarea că, numai 10% vor activa productiv, în Transnistria se conta pe o reţea efectivă compusă din circa 20 de agenţi de toate categoriile şi circa două aparate radiotelegrafice emisie-recepţie. În acest număr nu au fost incluşi curierii care trebuiau trimişi de peste Prut, fiind evacuaţi din timp din teritoriile care urmau să fie reocupate de sovietici.

Se recomanda constituirea unei echipe permanente pe lângă Agentura Frontului de Est, care să se ocupe cu centralizarea tuturor datelor şi învăţămintelor, precum şi pentru ţinerea în evidenţă şi găsirea a mediilor şi elementelor pretabile de a fi recrutabile, în scopul orientării agenturii.

Toate cele de mai sus, se puteau realiza, potrivit estimărilor specialiştilor S.S.I., aproximativ într-un an şi jumătate, cu condiţia ca preocuparea permanentă şi expresă a Centrelor vizate, să fie căutarea şi aranjarea condiţiilor prielnice recrutării elementelor necesare reţelei, folosind pentru aceasta toate împrejurările şi cazurile care se exploatează de către organele sale, atât din punct de vedere operativ, cât şi contrainformativ. În circumstanţele de atunci, se spera la realizarea acestui plan atât cât ne vor permite timpul şi mijloacele.[2]

Fiind aprobate de conducerea S.S.I., propunerile de mai sus au fost înaintate în ziua de 23 noiembrie 1943, cu adresa nr. 8.300, Secţiilor I ale Centrelor Nr. 1 (Cernăuţi), 2 (Chişinău), 3 (Odessa) Informaţii şi Echipei speciale C, în vederea realizării Instrucţiunilor elaborate; adică, formarea unei agenturi, care să acţioneze în Transnistria, Basarabia şi Bucovina, în eventualitatea evacuării acestor teritorii de către autorităţile civile şi militare româneşti.

Pentru coordonarea, centralizarea şi ajutor în organizarea reţelelor de agenţi, destinaţi să activeze în Transnistria, Bucovina şi Basarabia ocupate de sovietici, Agentura Frontului de Est a constituit echipa Maior C, compusă din: maiorul C (şef), căpitanul asimilat Arghir, sublocotenentul Nemoianu, sublocotenentul asimilat Dumitru Răşcanu (secretar-dactilograf), Victor Păscăluţă şi Iacob Lisnic (radiotelegrafişti).

Deci, Secţiile I-a ale Centrelor Nr. 1, 2, 3 şi Echipa specială C trebuiau să organizeze o reţea informativă în localităţile mai importante, precum şi în regiunile unde sovietele aveau în timp de pace garnizoane importante, aerodromuri, noduri de cale ferată şi porturi.

Agentura trebuia să obţină informaţii cu caracter militar, economic şi politico-social, (prioritate având informaţiile militare) din teritoriul naţional ocupat de armatele sovietice.

La alegerea localităţilor unde urmau să se desfăşoare acţiuni informative, s-a luat drept criteriu importanţa strategică, militară, politică şi economică.

În cazul imposibilităţii de a recruta oameni în localităţile indicate, urma ca agenţii deja recrutaţi să aibă posibilităţi să se stabilească în una din acele localităţi sau în apropierea lor, după venirea autorităţilor sovietice.

S-a preconizat recrutarea unui număr apreciabil de rezidenţi cu aparate radiotelegrafice şi agenţi pe care să se poată conta. Categoriile de agenţi, care urmau să activeze în acele regiuni, erau cele stabilite în textul Propunerilor de organizare a agenturii pentru teritoriile Transnistriei, Bucovinei şi Basarabiei ocupate de sovietici, şi anume: agenţii-rezidenţi, agenţii-rezidenţi cu aparate radio emisie-recepţie, gazdele, agenţii de căutare, curierii, grupul naţionaliştilor separatişti ucraineni (numai în Transnistria şi după aprobarea Serviciului).

Condiţiile generale pe care trebuiau să le îndeplinească agenţii, constau în prezentarea suficientelor garanţii de fidelitate; să fie destul de inteligenţi pentru a înţelege şi executa misiunea; să nu fie mobilizabili cel puţin un an după venirea sovieticilor; să nu fie compromişi şi să nu prezinte pentru Soviete motive de suspiciune; să activeze, pe cât posibil, din considerente ideologice.

Operaţiunile necesare formării agenturii includeau: căutarea elementelor prestabilite, verificarea elementelor găsite, recrutarea, angajarea, instrucţia şi fixarea misiunii.

Cunoscută fiind greutatea de a stabili o legătură prin curieri şi a trimite agenţi peste liniile frontului, se recomanda principial, ca numărul agenţilor lăsaţi în teritoriu să fie cât mai mare, pentru ca periodic, la date stabilite, să poată veni în teritoriul românesc cu informaţii. Totodată, din teritoriile care eventual s-ar fi cedat inamicului, urma să fie evacuat un număr cât mai mare de bărbaţi şi femei care ar putea fi utili pentru serviciul de agenţi externi şi în calitate de curieri.

Deoarece era clar că frontul se va fixa pentru un timp mai îndelungat pe linia cursurilor de apă, s-a decis ca, densitatea agenţilor în zonele din preajma acestor fluvii (Bug, Nistru, Prut şi Siret pentru Bucovina), să fie cât mai mare, elementele respective urmând să fie drept curieri şi agenţi cu o singură misiune de sondă.

În afara numărului de agenţi stabilit pentru localităţile Transnistriei, Bucovinei şi Basarabiei, fiecare rezident judeţean de pe lângă Centrele informative din Est, urma să primească şi misiunea de a indica sau recruta un număr de 10-15 agenţi de pe raza judeţului, în localităţile socotite mai importante din punctul de vedere informativ, în vederea utilizării lor ca agenţi-informatori, gazde, curieri, etc.

Operaţiunile de indicare şi recrutare a agenţilor şi rezidenţilor trebuia înceapă imediat şi simultan în toate provinciile. În Transnistria, teritoriu socotit de primă urgenţă, indicarea, verificarea şi recrutarea agenţilor, gazdelor şi curierilor, urmau să fie efectuate de către Centrul de Informaţii Nr. 3 Odessa şi rezidenţii judeţeni ai acestuia, Echipei Speciale C revenindu-i misiunea să recruteze şi să verifice rezidenţii-radiotelegrafişti, să controleze şi să statueze definitiv, în colaborare cu şeful Centrului respectiv, asupra restului recrutărilor din reţeaua informativă. În Basarabia şi Bucovina, aceste operaţiuni de recrutare şi instruire a agenturii urmau să fie executate de către şefii Centrelor de Informaţii Nr. 1 Cernăuţi şi Nr. 2 Chişinău, şi personalul ajutător.

Instrucţia rezidenţilor cu aparate radio fiind vorba de instrucţia tehnică la aparatele de radio, care impunea o pregătire mai îndelungată, urma să înceapă imediat după recrutare, şi anume: în Transnistria ea trebuia efectuată de instructorul tehnic desemnat de Secţia Radio a S.S.I. şi sub controlul Echipei Speciale C; în Basarabia şi Bucovina instrucţia trebuia să se desfăşoare pe lângă Centrul de informaţii respectiv, de către unul din radiotelegrafiştii consideraţi de încredere. Deci, instrucţia propriu-zisă a rezidenţilor cu aparatele radio urma să se facă în Transnistria de Echipa Specială C, iar în Basarabia şi Bucovina de către şefii Centrelor S.S.I. Instructajul restului de personal din reţea trebuia să se facă, în Transnistria, de către Echipa Specială şi aparatul Centrului de Informaţii Nr. 3 Odessa, controlat şi îndrumat de Echipa Specială, iar în Basarabia şi Bucovina, de personalul destinat, controlat şi îndrumat de şefii Centrelor de Informaţii Nr. 1 Cernăuţi şi Nr. 2 Chişinău.

Căutarea elementelor pretabile trebuia efectuată printre locuitorii care, prin originea lor etnică, provenienţa socială, calităţile intelectuale, localitatea unde locuiau sau puteau locui, etate, stare fizică, etc., prezentau indicii că ar accepta şi ar avea posibilităţi să lucreze (fără să provoace suspiciuni din partea sovieticilor). Agenţii-informatori trebuiau aleşi indiferent de sex, vârstă, profesie, condiţie socială şi naţionalitate. Întâietate la recrutare aveau bărbaţii cu defecte fizice, improprii serviciului militar sau serviciilor de muncă. Trebuia evitată angajarea persoanelor care au colaborat în vreun fel cu autorităţile române şi care erau compromise în faţa sovieticilor. În caz de angajare a acestora, urma să li se creeze situaţii de reabilitare în faţa regimului sovietic. Operaţiunea de căutare, indicare şi verificare urma să se facă în aşa fel, încât nimeni să nu aibă vreun motiv de suspiciune împotriva persoanei vizate.

În localităţile strategice cu fortificaţii, noduri de cale ferată, etc., urmau să fie recrutaţi funcţionarii de la calea ferată, poştă, porturi, etc. Indicarea şi recrutarea agentului trebuiau efectuate cu multă prudenţă, iar angajarea şi dezvăluirea secretului misiunii numai după ce recrutorul va avea convingerea că persoana vizată va primi propunerea de colaborare. Verificarea persoanei alese pentru recrutare era o operaţiune în urma căreia trebuia să se vadă dacă este de încredere şi dacă oferă garanţii de fidelitate convingeri politice, legături cu străinătatea, etc., precum şi să se stabilească condiţiile în care ar fi trebuit pusă sau care i-ar fi trebuit oferite, pentru a o determina să accepte executarea misiunii.

Agentul recrutat trebuia semneze un angajament prin care se obliga informeze Statul român conform misiunii primite, în schimbul unui avantaj. Pentru fiecare agent trebuia întocmită o fişă personală (în două exemplare), din care să nu lipsească fotografia. Centralizarea tuturor fişelor şi angajamentelor se făcea la Echipa Specială C.

Imediat după recrutarea fiecărui agent, rezidenţii judeţeni ai S.S.I. din Transnistria, Bucovina şi Basarabia trebuiau să le creeze condiţii de acoperire în faţa inamicului, printr-o legendă, înscenare, provocare sau orice alt mijloc. În special, pentru românii transnistreni crearea unor asemenea condiţii era esenţială. În acelaşi sens, de camuflare a reţelei create şi în scop de diversiune, urmau să fie recrutate şi elemente dubioase, compromise în faţa sovieticilor şi care să atragă în primul rând atenţia inamicului, constituind o reţea de sacrificiu. În privinţa acestor agenţi falşi, trebuia să se procedeze cu toată seriozitatea pentru a nu fi descoperiţi înainte ca organele contrainformative sovietice să fie puse pe căi greşite.

Pentru persoanele fidele şi care aveau mai multe posibilităţi în activitatea informativă, era permisă evacuarea familiei în România, care să servească şi drept garanţie pentru Serviciu. Trebuia însă multă prudenţă, ca evacuarea să nu compromită agentul în faţa sovieticilor. În scopul evitării acestor situaţii, urmau să se însceneze evacuări forţate ale membrilor familiilor celor recrutaţi sau evacuări în regim strict secret. În cazul evacuării forţate a agenţilor recrutaţi din rândul românilor transnistreni, acestora ulterior trebuia să li se faciliteze evadarea, pentru a-şi putea executa misiunea.

După cum am menţionat deja mai sus, instruirea agenţilor trebuia să includă şi pregătirea legendelor, care să-i pună la adăpost de orice suspiciune din partea autorităţilor sovietice sau a populaţiei care ar putea să-i denunţe. La alcătuirea istorioarei despre trecutul şi prezentul agentului, de care să se folosească dacă va fi cazul, urma să fie consultat, în mod obligatoriu, chiar agentul (băştinaş din localitatea în care trebuia să activeze). Acesta trebuia să indice eventualele pericolele ce se puteau ivi în timpul misiunii şi care trebuiau ocolite prin legendă. Evitarea oricăror bănuieli din partea sovieticilor că, agentul ar fi colaborat cu autorităţile române şi germane, era obligatorie. În acest sens, s-a propus ca înainte de a-l lansa pe agent în misiune, să i se însceneze o condamnare pentru o perioadă de 10-20 de zile de închisoare; el trebuia să fie arestat de autorităţile române şi ţinut un timp oarecare împreună cu alţi arestaţi, care la venirea sovieticilor ar putea confirma că, agentul a fost ostil autorităţilor româno-germane. S-a mai propus ca agentul să intre în legătură cu partizanii sovietici şi să le aducă unele servicii. Pentru a înlătura bănuiala că a fost lăsat pe loc de serviciile speciale româneşti, s-a mai propus aranjarea evadării agentului de la evacuare, împreună cu alte persoane. Deci, legenda trebuia să fie verosimilă şi convingătoare, dar utilizarea ei să se facă numai la nevoie.

În vederea constrângerii agentului pentru realizarea misiunii, pe lângă măsura evacuării familiei lui în România, trebuiau strânse documente compromiţătoare despre el (angajamente semnate şi cu amprente digitale, note informative prealabile, etc.), care să constituie unul din mijloacele de presiune în contra lui. De asemenea, li se lăsau bani (în monedă sovietică) pentru întreţinere, care trebuiau să-i oblige şi mai mult la executarea misiunei.

Instruirea rezidenţilor nou recrutaţi, atât cu aparat de radio, cât şi fără, urma să se facă individual, explicându-li-se că fiecare din ei va deveni sursă directă a Echipei Speciale C, căreia îi vor trimite informaţiile obţinute. Instrucţia trebuia fie mai mult sau mai puţin avansată, în dependentă de calităţile şi posibilităţile agentului. Fiecare agent-informator însă, urma să fie instruit în sensul organizării unei agenturi pentru informare proprie, pe răspunderea sa personală.

Agenţii trebuiau învăţaţi cum să se comporte în diferite situaţii, fiind ştiut faptul că aceste învăţăminte aveau o importanţă deosebită pentru reuşita misiunii, dar pentru care nu se puteau prescrie reguli, totul depinzând de spiritul inventiv al instructorului şi al agentului.

Pentru rezidenţii dotaţi cu aparate radio, fixarea misiunilor trebuia făcută de Agentura Frontului de Est şi după propunerile Centrelor informative respective. Pentru restul agenţilor-informatori, misiunile trebuiau date de Centrele informative, în raport cu posibilităţile fiecărui agent. De aceea, în fiecare fişă personală a agentului urma să se menţioneze şi posibilităţile lui lucru. În timpul instruirii trebuia să se insiste cât mai mult asupra chestiunilor de ordin tehnic, explicate agentului odată cu fixarea misiunii şi puse la punct în prealabil, până în cele mai mici amănunte, uneori chiar fără ştirea celui instruit. Acestea puteau fi modificate, dacă agentul propunea ceva mai convenabil.

La fixarea misiunii o deosebită atenţie trebuia atrasă posibilităţilor de recunoaştere, de stabilire a întâlnirilor şi a cutiilor de scrisori. Aici un rol important îl juca ingeniozitatea instructorului care trebuie să se ferească de şablon. Era de luat în considerare şi faptul că, mulţi agenţi, deşi vor rămânea să locuiască în aceiaşi localitate, puteau fi obligaţi de mai multe circumstanţe să-şi schimbe domiciliul şi în acest caz, pentru întâlnirea cu curierul, urma să se stabilească din timp un loc de întâlnire (clădire, fântână, etc.), uşor de găsit pentru curier, dar aflarea lângă acel obiectiv să nu trezească suspiciuni din partea autorităţilor. De asemenea, locul de întâlnire trebuia astfel ales ca, atât curierul, cât şi agentul, să poată vedea sosirea colaboratorului său şi în cazul eventualei trădări din partea lui, locul să-i permită evitarea arestării prin fugă. Agentul, conform misiunii, la zile şi ore anumite, cât mai variate, dar uşor memorabile, urma să treacă pe lângă locul de întâlnire, pentru a afla dacă a venit sau nu curierul. Trecând pe acolo, curierul urma să facă un semn convenţional, uşor de văzut, dar numai de către agentul care trebuia să-i dea informaţia obţinută. Parola şi răspunsul cel doi, trebuiau să fie uşor de memorat şi astfel alese ca să permită, la nevoie, a-i atribui o însemnătate obişnuită. Pentru mai mare prudenţă, recunoaşterea trebuia urmată de un alt semn convenţional (scoaterea batistei, aprinderea ţigării, tuse, scoaterea şepcii). Agentul nu trebuia vizitat la domiciliu, chiar dacă locuinţa lui era uşor de găsit.

Alteori, agentul nu trebuia să-l cunoască pe curier (ori pe agentul-radiotelegrafist, care primea şi transmitea informaţia), însă pentru a ţine legătura, urma să fie ales un loc numit cutie de scrisori, foarte accesibil, dar greu de descoperit de autorităţi, unde agentul trebuia să depună materialul informativ în ore şi zile fixate în prealabil, dar care să nu corespundă cu orele şi zilele sosirii curierului pentru ridicarea materialului. Locul acestei cutii de scrisori putea fi un stâlp de telegraf, un pom, etc., uşor de găsit şi în apropiere de drum. Dar pentru a fi ferită de intemperii, corespondenţa trebuia bine împachetată (pusă într-o sticlă, oală, cutie, etc.).

În timpul misiunii, agentul trebuia să funcţioneze bine, să fie simplu dar variat de la caz la caz, să ofere maximum de conspirativitate şi deci de garanţii pentru [alţi] agenţi. Păstrarea secretului se impunea în mod absolut.

Potrivit planului de acţiune a Echipei Speciale C, urmau a fi recrutaţi, instruiţi şi plasaţi rezidenţi şi agenţi-informatori, în următoarele localităţi ale celor trei provincii vizate:

în Transnistria:

-              Odessa 90 de agenţi cu 6 aparate radiotelegrafice;

-              Tiraspol 20 de agenţi cu 2 aparate radiotelegrafice;

-              Razdelnaia (regiune) 20 de agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Balta 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Birzula 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Slobodca 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Jmerinka 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Golta 20 de agenţi cu 2 aparate radiotelegrafice;

-              Kantacuzenca-Vosnesenc 15 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Varvarovca-Nikolaev 20 de agenţi cu 2 aparate radiotelegrafice;

-              Oceakov 5 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Moghilev (regiune) 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Râbniţa 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic.

În total, pentru Transnistria, era vorba de 250 de persoane şi 19 aparate radiotelegrafice. Separat, pentru fiecare judeţ, era prevăzut un număr de 10-15 agenţi.

În Basarabia:

-              Chişinău 20 de agenţi cu 2 aparate radiotelegrafice;

-              Cetatea Albă (regiune şi oraş) 15 agenţi cu 2 aparate radiotelegrafic;

-              Tighina 15 agenţi cu 2 aparate radiotelegrafice;

-              Criuleni (regiune) 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Rezina 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Floreşti 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Soroca 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Otaci 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Hotin 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Lipnic 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Bălţi 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Orhei 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Hânceşti 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Comrat 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Basarabeasca 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Ismail 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Vâlcov 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Ungheni 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Cahul 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Leova 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic.

În total, pentru Basarabia se preconiza plasarea a 220 de spioni, cu 16 aparate radiotelegrafice. Separat, urmau să fie lăsaţi agenţi cu diverse misiuni, în toate satele de pe malul stâng al Nistrului şi Prutului.

În Bucovina:

-              Cernăuţi 30 de agenţi cu 3 aparat radiotelegrafice;

-              Orăşeni 15 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Vijniţa 15 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Văşcăuţi 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Kolomeia (Polonia) 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Rădăuţi 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Toporăuţi 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Ciudei 10 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Storojineţ 15 agenţi cu un aparat radiotelegrafic;

-              Suceava 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Siret 10 agenţi fără aparat radiotelegrafic;

-              Câmpulung 15 agenţi fără aparat radiotelegrafic.

În total, în Bucovina, era preconizată plasarea a 150 de agenţi, cu 9 aparate radiotelegrafice. Suplimentar, trebuiau lăsaţi agenţi în toate satele de pe malul stâng al Siretului.

În timpul activităţii acestor agenţi, chestiunile ce trebuiau investigate în prima urgenţă, erau cele de ordin militar, necesare Armatei române pentru defensivă şi eventuala recucerire a Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei temporar ocupate de inamicul sovietic.

Agenţii-rezidenţi trebuiau instruiţi ştie culeagă informaţii despre unităţile Armatei sovietice (aviaţie, trupe blindate, artilerie, aruncătoare, infanterie, cavalerie, unităţi de transmisiune şi pionieri). Efortul informativ trebuia concentrat spre a identifica comandamentele (denumire, număr, adresă), compunerea şi dislocarea Marilor Unităţi sau a unităţilor auxiliare. Toate informaţiile necesare urmau a se afla de la cei care sunt în măsură a şti, ascultând convorbirile între ei şi, mai rar, provocând aceste convorbiri, din ziare, cunoscând în ultimul timp se publică faptele de arme ale unităţilor; din discursuri rostite în diferite ocazii de comandanţi sau reprezentanţi ai autorităţilor civile; la parăzi, etc.. De asemenea, agenţii-informatori trebuiau fie în măsură dea informaţii despre forţa combativă a unităţilor sovietice; pentru aceasta trebuiau aibă posibilitatea numere discret armamentul din dotarea inamicului (puşti-mitraliere, mitraliere, tunuri, care de luptă, avioane, autovehicule).

În timpul instruirii asupra culegerii de informaţii militare, agenţilor trebuia li se explice , Identificarea unităţilor speciale ajută la identificarea unităţilor şi Marilor Unităţi. Prezenţa unei companii de transmisiuni indică prezenţa unei brigăzi sau divizii. Batalionul independent de pionieri este al Diviziei de infanterie. Corpul de Armată are un Regiment, la Armată este o brigadă de transmisiuni (sau Regiment) şi o brigadă de pionieri.

În privinţa aeroporturilor, interesa amplasamentul lor, suprafaţa, paza antiaeriană, amplasarea pistei de aterizare, a depozitelor de combustibil, a drumurilor de acces, a adăposturilor pentru avioane; numărul şi tipul de avioane, activitatea aviatică, unde locuieşte personalul navigant, etc.

În porturile maritime şi fluviale, agenţii trebuiau se documenteze asupra navelor militare, denumirile lor, tipul, de unde au venit, unde plecau, starea de spirit a echipajelor. În privinţa navelor comerciale, trebuiau le afle denumirea, capacitatea, de unde au venit, ce au transportat, unde pleacă.

Referitor la toate unităţile, agenţii trebuiau fie în măsură a şti: valoarea combativă, originea etnică, etatea şi regiunea de baştină a efectivului, cum este echipat şi hrănit, starea lui de spirit, situaţia dezertărilor şi a disciplinei, etc.

Informaţiile de ordin politic interesau în a doua urgenţă. Acestea, în mare parte, puteau fi găsite în ziare, aşa , agenţii urmau se concentreze, în special, la constatarea stării de spirit a populaţiei, la aflarea situaţiei materiale, a modului de comportare a autorităţilor, şi mai cu seamă, a atitudinii faţă de minorităţile etnice şi băştinaşi, etc. Trebuiau culese informaţii despre repunerea în funcţiune sau înfiinţarea diferitelor fabrici, în special a celor de armament, tancuri, tractoare, produse chimice, etc. Agenţii urmau fie instruiţi asupra modului de urmărire a transporturilor pe calea ferată, cum noteze zilnic (într-un limbaj convenţional) cele văzute sau auzite, cum păstreze notiţele scrise (pentru a nu fi găsite la o eventuală percheziţie).

Organizarea reţelei externe de informaţii era prima şi cea mai importantă misiune a Agenturii Frontului de Est care viza direct interesele şi fiinţa statului. Aceasta impunea din partea tuturor elementelor implicate direct sau indirect în această acţiune, cea mai mare seriozitate, conspirativitate şi păstrarea secretului, conştientizând responsabilitatea pe care o aveau în faţa Ţării.[3]

Aşa dar, acestea erau intenţiile S.S.I.-ului faţă de o eventuală ocupare a Transnistriei, Basarabiei şi Bucovinei de către armatele sovietice. Ele urmau fie realizate de Echipa Specială C, care asigure conducerea Statului român cu informaţii din teritoriile româneşti ocupate provizoriu de inamic. Însă, capitularea României (23 august 1944) şi alierea ei la Uniunea Sovietică împotriva Germaniei naziste, au dat peste cap toate aceste intenţii, care au fost realizate decât în mică parte.

După retragerea trupelor germano-române din Bucovina şi din Nordul Basarabiei relata Eugen Cristescu în timpul interogatoriilor de la Moscova, Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi Marele Stat Major a dat ordin tuturor serviciilor informative să creeze în oraşele principale din Basarabia şi Moldova, o serie de legături informative şi mijloace de transmisiuni spre a fi informaţi de regimul ce se va aplica populaţiei române de trupele sovietice, guvernul român considera că Basarabia şi Bucovina vor aparţine şi în viitor statului român. Conform ordinului Marelui Stat Major aceşti rezidenţi informativi trebuiau să trimită informaţii asupra situaţiei generale din teritoriu. Recrutarea rezidenţilor informativi se făcea prin bună învoială de şefii de centre sau delegaţii lor, după care li se făcea o şcoală de instructaj. În Bucovina, din cauza precipitării evenimentelor nu s-a creat o reţea informativă. În Basarabia s-a realizat ceva în oraşul Chişinău şi la Iaşi.

Numele persoanelor recrutate cum şi adresele lor nu le pot cunoaşte, fiind chestiuni de detaliu. Ele se pot găsi la Centrala Serviciului la Agentura frontului de Est. În ce priveşte faptul dacă şi în Transnistria s-au recrutat asemenea rezidenţi informativi, nu pot preciza deoarece Agentura frontului de Est lucra direct cu Comandamentul Armatei de la care primea dispoziţiuni.

În orice caz, relaţiuni se pot obţine de la Centrala Serviciului unde se găseşte în prezent Agentura frontului de Est.

În general însă în această materie nu s-a realizat prea mult, deoarece ordinul a venit foarte târziu şi n-a fost timpul necesar pentru recrutare, mai ales populaţia se evacua în continuu.[4]



[1]. Pe acest raport şeful Agenturii Frontului de Est, colonelul Gh. Ionescu a notat: 12.XI.1943. Raport la serviciu, cu propuneri concrete pentru acţiunea în toate trei provincii, simultan:

-   conducerea unică;

-   conferinţă la Odesa cu şefii de Centre 1, 2 şi 3.

-   Formarea planului de acţiune pentru fiecare Centru;

-   Fixarea activităţii Centrelor;

-   Mijloace tehnice, aparate radio.

-   Fonduri.

-   Personal.

-   Pregătirea evacuărilor.

Col. /ss/ Ionescu.

[2]. Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, inv. 1474, dosar 8/1941, filele 189-195.

[3]. Ibidem, Fond Cabinetul Militar al Conducütorului Statului, inv. 764, dosar 395/1942, filele 151-169.

[4]. Lotul Antonescu în ancheta SMERŞ, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva F.S.B. Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Radu Ioanid, traducerea documentelor din limba rusă de Radu Părpăuţă, Ed. POLIROM, /Iaşi/, 2006, p. 194.



Hosted by uCoz