SERVICIUL CENTRALIZĂRII INFORMAŢIILOR – după zdrobirea rebeliunii legionare din ianuarie 1941, conducerea de stat a României, în frunte cu generalul Ion Antonescu, a luat măsuri pentru perfecţionarea activităţii organelor poliţieneşti şi de siguranţă. Una din măsuri a vizat centralizarea activităţii de informare a conducerii statului cu informaţiile cele mai importante, furnizate de către diferite ministere (a Propagandei, de Război, de Externe, de Interne, etc.), organe de ordine şi informaţii din acea vreme: Poliţia de Siguranţă, Prefectura Poliţiei Capitalei, Jandarmeria rurală, Corpul Grănice­rilor, Secţia a II-a a Marelui Stat Major şi S.S.I. În acest sens, s-a creat pe plan naţional un serviciul central – denumit Serviciul Centralizării Informaţiilor – pentru centralizarea, coordonarea, analiza şi sinteza informaţiilor, transmise de toate instituţiile sus nominalizate.

Referitor la această măsură întreprinsă de guvernul Antonescu, Eugen Cristescu, şeful S.S.I. de atunci, îşi amintea: „Constatând că nu există o coordonare a informaţiilor tuturor autorităţilor din Statul Român şi o exploatare şi folosire a lor raţională, am propus Preşedinţiei Consiliului organizarea acestei vaste operaţiuni printr-un sistem pe care l-am aflat cu ocazia studiilor mele făcute la Londra – după modelul Centralei de Coordonare şi Verificare a Informaţiilor de pe Continent, de la Amiralitatea Engleză.

În urma studiilor şi propunerilor mele, s-a înfiinţat la Preşedinţia Consiliului un «Serviciu pentru Centralizarea Informaţiilor de la toate organele informative ale statului», compus din ofiţeri şi personal civil specializat în materie. Aici se adunau zilnic buletinele informative sau rapoartelor speciale – civile şi militare, mai importante, trimise de Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Externe, Război, Siguranţa, Poliţie, Jandarmerie, Serviciul Special de Informaţii, Ministerul de Justiţie cu informaţiile căpătate de la Procurori şi închisori şi în genere orice informaţii de la orice autoritate sau Departament care interesa Conducerea Statului.

La Serviciul pentru Centralizarea Informaţiilor se făcea o operaţie de triaj a ştirilor, apoi de verificare şi complectare între ele şi se redacta apoi buletine zilnice sau rapoarte speciale pentru conducătorul Statului şi Primul Ministru, unele informaţii erau pentru ştiinţă, iar altele pentru măsuri ce se ordonau de Preşedinţie autorităţilor de competenţă.

Măsurile se executau prin: Cabinetul Militar pentru problemele militare, condus de Colonel Radu Davidescu şi Cabinetul Civil condus de Sub Secretarul de Stat Ovidiu Vlădescu pentru cele civile. Când era nevoie de a se face discuţiuni asupra problemelor de ordine internă, se convoca la Preşedinţie, sub conducerea Mareşalului Antonescu sau Mihai Antonescu, Conferinţele de ordine internă – o dată sau de două ori pe lună, unde participau: Ministrul de Interne, Sub Secretarul de Stat al Poliţiilor, Directorul General al Siguranţei, Prefectul Poliţiei Capitalei, un reprezentant al Jandarmeriei – care era tot Grul [Constantin Z.] Vasiliu, şi Şeful Serviciului Special de Informaţii. Pentru chestiuni secrete sau speciale fiecare din aceştia putea cere audienţă la Mareşal Antonescu sau Mihai Antonescu”.[1]

Aşadar, Serviciul Centralizării Informaţiilor era un organ independent (condus de un şef), care funcţiona pe lângă şi în subrodinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, şi avea menirea să evalueze cele mai importante informaţii şi să informeze factorii de decizie din acea vreme. Prin Regulamentul de funcţionare a Serviciului, se stipula raportarea către acest serviciu de către organele poliţieneşti din Ministerul de Interne, de cele de informaţii din cadrul Ministerului de Război, de către S.S.I. şi celelalte ministere şi departamente de stat, a informaţiilor deosebit de importante, cu valoare operativă şi verificare. Acestea se refereau la: starea de spirit a populaţiei; situaţia economiei naţionale, greve şi agitaţii muncitoreşti; activitatea iredentistă; situaţia românilor din teritoriile cedate (Basarabia, nordul Bucovinei şi nordul Transilvaniei); acţiunile organizaţiei legionare şi mişcării comuniste; situaţia trupelor române aflate pe frontul din est (începând cu 22 iunie 1941); acţiunile de spionaj, terorism, diversiune, defetism şi de propagandă antirăzboinică; problemele de ordine publică şi siguranţă generală; relaţiile cu Germania hitleristă şi alte state. Pe baza acestor informaţii se întocmeau note, rapoarte, buletine informative săptămânale, lunare şi trimestriale, care se înaintau lui Ion Antonescu, Conducătorul Statului român.

Instituirea unui asemenea sistem de informare operativă nu însemna desfiinţarea compartimentelor de analiză şi sinteză din organele poliţieneşti şi S.S.I., care continuau să informeze în probleme deosebit de importante factorii de decizie din stat.[2]

Înfiinţarea acestui Serviciu, a adus, în viziunea lui E. Cristescu, un şir de avantaje: „1) serviciile de informaţii activau paralel pe teren, fiecare după puterea şi specialitatea sa, trăgându-se maximum de informaţii; 2) Nu se producea imixtiuni şi încălcări de atribuţii, având o comparti­mentare clară; 3) Se putea înlesni colaborarea între şefii de autorităţi iar nu furturi de informaţii de la un serviciu la altul între agenţii sub-alterni; 4) Se înlătura cercul vicios informativ când acelaş informator dădea aceiaşi informaţie la mai multe servicii, deoarece prin comparaţie era uşor descoperit; 5) se putea face operaţia de interverificare şi coroborarea informaţiilor şi; 6) se obţinea o centralizare şi o evidenţă a tuturor probelor, informând mai complect conducerea Statului, care îşi putea dirija măsurile de ansamblu şi de detaliu în perfectă cunoştinţă de cauză, putând să aprecieze şi separat activitatea fiecărui serviciu şi 7) în total să facă un control asupra activităţii întregii vieţi a Statului”.[3]