SERVICIUL CURIERILOR DIPLOMATICI – organizat de Ministerul Afacerilor Externe al României şi asigurat de M.St.Major al Armatei române, avea misiunea de bază de a transporta corespondenţa diplomatică, precum şi de a culege informaţii externe (în timpul misiunii de bază) şi a asigura legătura cu serviciile informative externe româneşti.Misiunea principală de curier diplomatic, – potrivit instrucţiunilor privind organizarea şi activitatea Serviciului de curieri diplomatici, emise la 31 mai 1942 de Biroul Legături Externe din Secţia a II-a a M.St.Major al Armatei române – consta în a asigura periodic legătura între M.A.E. şi legaţiile (consulatele) din străinătate, prin transportarea valizei diplomatice cu corespondenţa secretă de stat. Serviciul de curieri diplomatici era organizat (material) de M.A.E. şi asigurat de M.St.Major al Armatei, prin numirea de ofiţeri care să îndeplinească acest serviciu.

M.A.E. stabilea itinerarele şi numărul acestora pentru curieri, făcea valizele şi pachetele diplomatice, se ocupa de formalităţile pentru eliberarea paşapoartelor diplomatice, obţinea vizele de tranzit, suporta toate cheltuielile pentru transport, indemnitatea de străinătate a curierilor şi a însoţitorilor, precum şi orice alte cheltuieli care decurgeau din funcţionarea acestui serviciu, procura biletele de cale ferată, pentru ţară şi străinătate, etc. Tot M.A.E. era acel care suporta cheltuielile pentru indemnitatea pentru haine civile cuvenită ofiţerilor curieri.

M.St.Major, Secţia a II-a îi desemna pe ofiţerii care, însoţiţi de câte un agent al S.S.I., urmau să îndeplinească funcţia de curieri. În fiecare cursă trebuia să plece ofiţer şi un agent, şeful echipei fiind ofiţerul. De regulă, ofiţerii curieri rămân aceiaşi, odată ce au fost desemnaţi de M.St.Major. Însă, M.St.Major atunci când socotea necesar, putea schimba ofiţerii-curieri cu alţii, care fie prin pregă­tirea lor specială, fie prin posturile care le ocupă, puteau fi mai utili pentru anumite misiuni informative.

Biroul Legături Externe din Secţia a II-a a M.St.Major trebuia să ţină legătura cu S.S.I. pentru desemnarea însoţitorilor. Cu o zi înaintea plecării în cursă, ofiţerii-curieri şi însoţitorii lor urmau să fie întruniţi la Biroul Legături Externe pentru ca şeful Biroului să-i prezinte între ei, să le dea să citească instrucţiunile cu privire la organizarea şi activitatea Serviciului de curieri diplomatici, să le atragă regulat atenţia asupra îndatoririlor ce au şi pentru a le da eventual alte instrucţiuni cuvenite de la caz la caz.

După prezentarea la M.St.Major, în aceiaşi zi, atât curierii, cât şi însoţitorii lor urmau să se prezinte la M.A.E., unde trebuia să-şi ridice paşapoartele, biletele de cale ferată, şi drepturile băneşti pentru străinătate.

În ziua plecării în cursă, ofiţerul-curier şi însoţitorul său trebuiau să se prezinte din nou la M.A.E. de unde să ia curierul (valizele diplomatice), pe care urmau s-o ducă în străinătate. La luarea în primire a valizelor şi pachetelor diplomatice, curierii trebuiau să numere atent coletele şi să le verifice starea lor (sigiliile de ceară să fie intacte, sforile şi hârtia nerupte, etc.). Din momentul luării în primire a curierului (valizele diplomatice) de la M.A.E. şi până la predarea lui legaţiilor române din străinătate, şi invers, întreaga responsabilitate a păstrării şi asigurării lui îi revenea ofiţerului-curier şi agentului însoţitor. Însă, deoarece ofiţerul era şeful echipei, lui îi revenea în primul rând această responsabilitate. După primire, ambii plecau direct la gară, de unde îşi începeau misiunea. Această călătorie era „un serviciu ordonat şi de imensă responsabilitate, asupra importanţei căruia niciodată nu vom putea insista îndeajuns”.

Perioada deplasării cu trenul era considerată cea mai critică pentru asigurarea valizelor diplomatice, de aceea vigilenţa în tren trebuia sporită. În general, pe parcursul misiunii, era necesară o „perfectă conştiinciozitate, o vigilenţă permanentă şi multă energie, dublate de tact”, ceea ce trebuia să ducă la „o bună îndeplinire a misiunii de Curieri Diplomatici”. Concomitent, se atrăgea atenţia că, „O simplă scăpare din vedere, cea mai mică neglijenţă, se pot adesea solda prin consecinţe din cele mai tragice”. De aceea, trebuiau luate în vedere următoarele instrucţiuni:

„- pe tot timpul călătoriei, cel puţin unul dintre curieri, va rămâne în permanenţă în compartimentul în care sunt «valizele diplomatice»; niciodată şi sub nici un motiv compartimentul nu va fi părăsit de ambii curieri;

-   pe timpul nopţii, dacă se călătoreşte în vagon de dormit, uşile compartimentului vor fi încuiate pe dinăuntru şi pusă «siguranţa», curierii putându-se apoi culca. Nu se va lăsa însă geamul deschis pe timpul cât ei dorm;

-   dacă unul din curieri este nevoit să părăsească compartimentul pe timpul nopţii, nu o va face fără să deştepte pe colegul său;

-   dacă se călătoreşte cu vagon de clasă, în mod strict obligatoriu, curierii se vor odihni pe rând, unul din ei fiind în permanenţă de veghe;

-   se recomandă ca «valizele diplomatice» să fie puse în compartiment la un singur loc, fără a fi amestecate cu celelalte bagaje; astfel se va putea face controlul şi numărătoarea lor cu uşurinţă şi în orice moment;

-   este strict interzisă invitarea persoanelor străine în compartimentul curierilor, fie chiar prietenii din ţară;

-   la trecerile pe la punctele de frontieră (vămi): în mod obligatoriu ambii curieri vor veghea la terminarea completă a formalităţilor de vămuire. Aceste împrejurări sunt cele mai propice pentru cei care vor să fure acea «valiză diplomatică».De asemenea, pe timpul acestor operaţiuni, în mod obligatoriu ambii curieri vor sta în compartimentul lor, cu ochii aţintiţi asupra locului unde sunt plasate «valizele diplomatice», iar geamurile vor fi încuiate.

-   Chiar dacă vreun membru al autorităţilor de frontieră i-ar invita - sub un motiv sau altul - să părăsească (ambii sau numai unul) compartimentul, nu o vor face.

Nu va fi îngăduit sub nici un motiv autorităţilor de frontieră să se atingă de «valizele diplomatice». Dimpotrivă, dacă acestea ar cere să controleze bagajele personale, curierii se vor impune – cum este normal să o fac㠖 fără a face caz de calitatea lor «diplomatică», întrucât ea nu îi scuteşte de asemenea obligaţiuni.

- La coborârile din tren, în gări şi pe timpul transportului cu automobilul sau trăsura:

O deosebită atenţie se va avea la coborârile din tren şi transportul bagajelor dintr-un tren în altul, sau din tren în trăsură (automobil).

Se recomandă ca în asemenea împrejurări, unul din curieri să se dea jos pe peron pentru a primi «valizele», iar celălalt să rămână în compartiment până în momentul remiterii ultimei «valize».

Aglomeraţiile şi busculadele sunt, de asemenea, momente propice subtilizării «valizelor»; se recomandă deci multă vigilenţă.

Pe timpul transportării «valizelor» în gări, se recomandă ca unul din curieri să meargă cu hamalii, iar celălalt la 2-3 paşi în urmă, ambii fiind cu ochii aţintiţi asupra «valizelor».

Curierii vor însoţi în mod obligatoriu «valizele» chiar în gările mari din Occident în care bagajele sunt scoase din gări prin ascensoare subterane, tuneluri etc.

«Valizele» cuprinzând documentele cele mai importante vor fi purtate chiar de curieri, fără a fi lăsate din mână, mai ales în locurile aglomerate.

Ori de câte ori va fi cazul ca transportul curierilor să se facă cu maşini (trăsuri), se va recurge în mod obligatoriu la taximetre sau trăsuri de piaţă; nu este admisibil ca din spirit de economie «curierii» să se transporte cu autobuze colective. La acestea nu se va recurge decât în cazurile în care într-adevăr nu există alt mijloc de locomoţie (taximetre, trăsuri).

În orice caz, «valizele diplomatice» vor fi introduse în interiorul mijlocului de locomoţie şi nu în cufărul de bagaje sau în port-bagajul de pe acoperişul vehiculului.

-   Pe timpul opririlor obligate din diferite oraşe şi la ajungerea în oraşele reşedinţe ale legaţiilor noastre:

Dacă pe timpul cursei, curierii vor fi obligaţi să se oprească în localităţi (altele decât reşedinţele legaţiilor noastre), se recomandă pe cât posibil, curierilor, să locuiască la Consulatele noastre Generale.

Nici în aceste locuinţe, vigilenţa nu este de neglijat.

Dacă în localităţile în care se opresc, nu sunt consulate româneşti, curierii pot descinde la hoteluri, evitând pe acelea „interlope” şi rău famate.

Pentru timpul locuirii hotelurilor se fac aceleaşi recomandări de prudenţă şi vigilenţă ca şi pe timpul transportului cu trenul.

Ajunşi în oraşele reşedinţă ale legaţiilor noastre, curierii se vor duce direct la legaţie, fără a descinde în prealabil la hotel.

Aici vor preda imediat „valizele”, îndeplinind formalităţile de rigoare şi luând semnăturile de predarea lor”.

Curierii diplomatici puteau fi supuşi controalelor inopinate, care puteau fi ordonate numai de Preşedintele Consiliului de Miniştri. În acest scop, era delegat un funcţionar superior de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, care era autorizat să controleze legalitatea conţinutului valizelor şi pache­telor diplomatice predate curierilor. Controlul trebuia să se limiteze la constatarea că plicurile conţin sau nu bani ori documente incompatibile cu o valiză diplomatică, iar citirea corespondenţei era categoric interzisă. „Faptul că s-a ordonat un control al curierilor nu însemna deloc că ofiţerii curieri şi însoţitorii lor sunt învinovăţiţi de vreo incorectitudine; aceasta cu atât mai mult cu cât s-a arătat că nu ei sunt aceia care poartă responsabilitatea conţinutului valizelor şi pachetelor diplomatice”.

În calitatea de agenţi-informatori, curierii diplomatici trebuiau să se călăuzească de principiile că, „orice român care merge în străinătate are datoria morală de a contribui informativ pentru ţara sa” şi „orice român trimis într-o misiune oficială în străinătate, va primi în plus, o misiune informativă precisă”.

Aşa dar, curierii diplomatici – ofiţerul de la M.St.Major, Secţia a II-a şi agentul S.S.I. – urmau să contribuie şi în domeniul informativ. În acest sens, M.St.Major, Secţia a II-a, înainte de plecarea ofiţerilor în deplasare, urma să le stabilească din timp „misiunile informative”, date prin Biroul Legături Externe. Acelaşi lucru trebuia să-l facă şi S.S.I. pentru „agenţii însoţitori” ai „ofiţerilor curieri”. Printr-o colaborare armonioasă, „ofiţerul curier” putea contribui pe planul misi­unii primite de „agentul însoţitor” şi invers. În afara „misiunilor informative” speciale primite, atât ofiţerul-curier, cât şi agentul-însoţitor erau obligaţi să înregistreze o serie întreagă de informaţii referitoare la ţările prin care treceau, indiferent de natura şi domeniul referinţelor (militare, sociale, economice, politice, etc.). „O informaţie de detaliu şi care ar părea de un minim interes, – se menţiona în instrucţiunile pentru activitatea curierilor diplomatici – dacă este culeasă de un ochi perspicace şi obiectiv, poate contribui cu un efort maxim, în anumite împre­jurări. Chestiunile de amănunt, dacă sunt bune şi la timp înregistrate, pot verifica şi adesea chiar elucida problemele de interes capital, a căror clarificare nu a putut fi dezlegată nici chiar prin mijloace informative mult mai ample, mai specializate”. În mod normal, aptitudinile de „a vedea”, „a culege" şi „a informa” depindeau de capacităţile curierului, însă principiul esenţial în această activitate era „pasiunea de a sluji Patria”. Se sublinia că, în această misiune „Nu trebuie confundată calitatea de «agent informator», cu aceea de «spion». Aceasta din urmă: se străduieşte, caută, provoacă, riscă şi la nevoie, uzează de orice mijloace nepermise. El trebuie să aibă aptitudini deosebite şi o şcoală specială. «Agentul informator» însă, evitând orice risc şi fără să depăşească limitele permise, înregistrează fidel, întocmai ca o peliculă fotografică, tot ceea ce prezintă în câmpul său vizual”.

Cea de-a treia misiune a curierilor diplomatici era aceea de agenţi de legătură cu serviciile informative externe. Ea consta în a remite sau a aduce anumite corespondenţe (documente) la şi de la serviciile informative externe prin intermediul „valizelor diplomatice”, precum şi mesaje verbale. Pentru aceasta ei urmau să primească instrucţiuni precise de la Secţia a II-a a M.St.Major.

În întreaga lor activitate, curierilor diplomatici li se recomanda să păstreze o perfectă discreţie şi nu trebuiau să dea în vileag nimănui calitatea lor de curieri diplomatici , decât atunci când „ori autorităţile române ori străine, sau orice altă persoană, ar încerca să nesoco­tească aceste prerogative (violarea valizelor, intimidarea sau arestarea curierilor, ameninţări, etc.)”. „Calmul şi sângele rece, dublate de o energie aplicată în momentul necesar, trebuie să constituie pavăza esenţială a curierului”.

„În concluzie, – se menţiona în finalul instrucţiunilor pentru activitatea curierilor diplomatici – calitatea de «curier diplomatic» antrenează o infinitate de obligaţii şi poate prilejui o gamă nesfârşită de situaţii grele şi delicate, care nu pot fi niciodată redate în scris în întregimea lor».[1]



[1]. Cr. Troncotă, Glorie şi tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944). Ed. „Nemira”, /Bucureşti/, 2003, pp. 269-277.

Hosted by uCoz