BIROUL 2 al MARILOR UNITĂŢI (M.U.) ale ARMATEI ROMÂNE – subdiviziune din cadrul statului major al unităţilor militare, care se preocupa de coordonarea activităţilor informative şi contrainformative. Despre misiunile informative ale unui stat major de unitate, aflăm din mărturiile lui Ion Lissievici, care în perioada noiembrie 1926-octombrie 1930 a făcut parte din Statul Major al Diviziei 6 Infanterie română, îndeplinind funcţiile de ajutor – şef de birou – la Biroul 1 – şi şef al Birourilor 2, 3 şi 4: „Biroul 1 se ocupa cu recrutarea, organizarea şi mobilizarea; Biroul 2 informaţii şi contrainformaţii, în timp de pace, nu avea o acţiune informativă propriu-zisă, decât în ce priveşte instrucţia ofiţerilor şi a trupei cu privire la modul de acţiune în caz de război sau pe timpul războiului pentru a procura, studia, intercepta, interpreta şi transmite informaţiile despre trupele inamice. Din punct de vedere contrainformativ, în timp de pace, acest birou urmărea să cunoască starea de spirit a ofiţerilor şi trupei din subordinele diviziei. În timp de război Biroul 2 conducea întreaga acţiune informativă a trupelor din subordinea diviziei pentru procurarea informaţiilor despre inamic; prezenta situaţia inamicului comandantului diviziei; redacta şi difuza ordinele cu privire la procurarea informaţiilor; întocmea şi difuza buletinele şi rapoartele informative cu privire la inamic. În timp de război, Biroul 2 se ocupa cu măsurile de siguranţă şi pază a Comandamentului şi trupelor diviziei în zona de acţiune a acestora, redactând ordinele şi buletinele contrainformative. Biroul 3 se ocupa cu conducerea operaţiilor în timp de război. În acest scop ţinea la curent harta cu situaţia trupelor proprii, redacta şi transmitea ordinele pe baza hotărârii comandamentului diviziei. Biroul 4 se ocupa cu situaţia materială, în timp de război, a comandamentului şi trupelor diviziei, astfel încât să se asigure la timp cu organizările şi evacuările, cu subzistenţele, armamentul, agentul sanitar, etc.”.[1]

În Regulamentul de informaţii şi Contrainformaţii A 5 din 23 decembrie 1940, se menţiona că,

„10. Secţia (biroul) 2 este organul de Stat-Major care conduce întreaga activitate informativă a M.U. respective.

Pentru stabilirea situaţiei inamicului, Secţia (biroul) 2 foloseşte toate mijloacele organice ale comandamentului, făcând propuneri pentru executarea diferitelor recunoaşteri terestre sau aeriene şi întocmeşte cereri de informaţii pentru eşalonul superior sau unităţile vecine.

Între mijloacele ce se vor socoti la dispoziţia sa intră şi toţi specialiştii serviciului de informaţii aparţinând comandamentului respectiv (interpreţi, topografii, elementele serviciului de descriptare, fotografii etc.), care au misiunea să facă utilizabile pentru studiu diferitele documente şi informaţiile primite.

Atribuţiile şi modul de funcţionare în detaliu sunt arătate pentru fiecare eşalon, în «Regulamentul asupra funcţionării statelor majore în campanie» (A 17).

11. Pentru executarea misiunilor sale, şeful Secţiei (biroului) 2 poate convoca cu aprobarea şefului de Stat-Major, pe reprezentanţii organelor speciale de informaţii (artilerie, aeronautică etc.) ori de câte ori simte nevoia, spre a determina împreună informaţiile ce trebuie căutate sau a se consulta privitor la interceptarea ce trebuie dată unor anumite informaţii de ordin tehnic.

Această colaborare trebuie să fie intimă şi continuă, tot timpul.

În luptă – şi numai în anumite situaţii tactice – Secţia (biroul) 2 poate constitui, pentru un timp determinat «Centre înaintate de informaţii», în scopul de a urmări îndeaproape activitatea inamicului în anumite zone care interesează cel mai mult, comandamentul respectiv”.[2]

În campania militară antisovietică, Birourile 2 ale Comandamentelor de M.U. de pe front, având în subordine câte un Serviciu Pretoral (acestea la rândul lor, dispuneau de companii de poliţie şi echipe ale poliţiei speciale de campanie), culegeau date informative şi contrainformative, care interesau comandamentele respective şi zilnic le prezentau câte un „buletin informativ şi contrainformativ”, care, la necesitate, erau trimise şi altor organe interesate.

La capitolul „Informativ” era raportat mersul operaţiunilor militare (acţiunile inamicului, situaţia bombardamentelor, numărul de avioane doborâte, distrugeri de drumuri, poduri şi căi ferate), iar la capitolul „Contrainformativ” – situaţia partizanilor şi a paraşutării agenţilor inamici.[3]

În rapoartele contrainformative din vara-toamna anului 1941, Birourile 2 Informaţii ale M.U. care operau în Bucovina, Basarabia şi Transnistria, raportau despre situaţia trupelor române, aliate şi inamice, despre starea de spirit a populaţiei şi situaţia generală din teritoriile eliberate.[4]

În teritoriile ocupate de peste Bug, Birourile 2 ale M.U. române, pe lângă culegerea şi prelucrarea informaţiilor operative, întocmeau studii etnografice referitoare la etniile din zona de ocupaţie a trupelor române, în care prezentau cadrul istoric, geografic, cultural, economic, etc.[5] În această activitate au fost atrase şi alte servicii de informaţii: la 9 octombrie 1942, Comandamentul Armatei a III-a, Secţia a II-a a rugat Centrul „H”„să se culeagă de la intelectualii din regiune date etnografice sau monografice asupra zonei în care ne găsim”. Urmau să fie obţinute date despre curentele sociale, mişcările politice, etc., începând cu anul 1915.[6]

În zilele de 16-20 octombrie 1942, lt.-colonelul I. Grosu, şeful Secţiei a II-a a M.St.Major, a fost într-o inspecţie la M.U. din subordinele Comandamentului Armatei a III-a române de pe front (cu excepţia Diviziei 6 şi 14 Infanterie), pentru a cerceta activitatea Birourilor 2. Rezultatele inspecţiilor au fost raportate Comandamentului Armatei a III-a, care, în persoana generalului de armată Petre Dumitrescu, au fost aduse la cunoştinţa Corpurilor 1, 2, 4 şi 5 Armată. Era remarcată buna activitate desfăşurată de Birourile 2 ale Corpului 5 Armată şi Diviziei 13 Infanterie, în timp ce la Corpul 2 Armată şi Divizia 9 Infanterie, situaţia era diametral opusă. Se menţiona că, la cele din urmă unităţi, ofiţerul-şef de la Biroul 2 nu era ajutat în activitatea sa de Statul Major al unităţii, din care cauză era prins în lucrările interne de birou şi rareori era disponibil pentru misiuni exterioare. Ajutoarele ofiţerului-şef, dar şi ofiţerii-informatori de la regimente, nu corespundeau însărcinărilor şi nu era depusă nici o grijă la alegerea acestui personal. Din această cauză exploatarea surselor informative nu se făcea „cu tot discernământul şi rezultatul nu este satisfăcător”, ceea ce ducea la „incompleta cunoaştere a inamicului şi rapoartele eronate şi de multe ori de natură alarmistă ce ajung la eşaloanele superioare”. Pentru a remedia situaţia, Comandamentul Armatei a III-a a decis să ataşeze pe lângă fiecare corp de armată câte un subcentru specializat în exploatarea surselor informative (subcentre ale Centrelor „H” şi „B”). Asemenea subcentre deja funcţionau pe lângă Corpurile 2 şi 5 Armată, iar la Corpurile 1 şi 4 Armată erau în curs de înfiinţare. Comandantul Armatei a III-a, generalul Petre Dumitrescu a dat dispoziţii ca acestor subcentre să li se înlesnească deplasările spre front pentru interogarea prizonierilor importanţi, precum şi să li se trimită într-un timp cât mai scurt prizonierii din linia I-a a frontului, pentru a fi cercetaţi.

În urma inspecţiei din octombrie 1942, s-a mai constatat că, Birourile 2 nu urmăresc cu toată perseverenţa „obţinerea de informaţiuni şi completarea lor, astfel că tabloul ce se prezintă asupra situaţiei inamicului nu este cel mai apropiat de adevăr”. Din această cauză „operaţiunile noastre nu au decât de suferit şi ceea ce este mai trist, pierderile în oameni cresc”. În acest sens, s-a dispus ca activitatea şefilor Birourilor 2 să se desfăşoare cât mai mult în teren şi nu la „masa lor de scris”, deoarece „Fără o documentare cât mai dezvoltată nu pot fi trase concluziuni logice şi astfel sprijinul pe care Bir.[oul] 2 are datoria să-l dea operaţiunilor, este insuficient”. Pentru aceasta şefii de Birouri 2 trebuiau să fie asiguraţi cu mijloacele necesare de transport.

 Suferea mult şi activitatea contrainformativă a Birourilor 2. Cunoaşterea stării morale a ostaşului român era insuficientă. Erau necesare „vizitele cât mai dese la trupe şi contactul neîncetat cu ele”. Aceasta trebuia să fie principala preocupare a Birourilor 2 pentru că, „aci, departe de ţară, pe o vreme care din ce în ce va fi mai aspră şi cu privaţiunile inerente situaţiei, numai acela va putea ieşi învingător, care va avea cea mai mare putere de rezistenţă fizică şi morală”. În vizitele întreprinse la trupe, şeful Biroului 2 al unităţii, „va trebui să se intereseze în mod deosebit de hrană, îmbrăcăminte, doleanţe, nemulţumiri, frământări sufleteşti, etc.” şi să semnaleze comandamentului realitatea.

În final, se spunea că, în majoritatea cazurilor, chestiunile referitoare la măsurile de pază în spatele frontului şi siguranţa zonei din punct de vedere contrainformativ, au fost neglijate de Birourile 2 ale unităţilor, trecându-le exclusiv în grija Serviciilor Pretorale.

În vederea înlăturării tuturor neajunsurilor, Comandamentul Armatei a III-a, a făcut apel la toţi comandanţii de M.U. din subordine, „să ia toate măsurile ce vor crede de cuviinţă” pentru a obţine rezultate cât mai bune, atât în activitatea informativă, cât şi contrainformativă.[7]

Fiind menţionat randamentul scăzut al Biroului 2 din cadrul Diviziei 9 Infanterie, la 4 noiembrie 1942, comandantul diviziei, generalul C. Panaitiu, a ţinut să aducă la cunoştinţa Comandamentului Corpului 2 Armată (cărei îi era subordonat) că, cele constatate nu corespund adevărului, iar şeful Biroului 2 Informaţii iese regulat în teren, „ori de câte ori este nevoie”. Spre exemplu, în zilele de 19, 20 şi 29 octombrie 1942, în timpul atacurilor sovietice, şeful Biroului 2 a fost întrebuinţat „în misiuni operative şi informative chiar în linia I-a”. Personalul ajutător era bine instruit în vederea interogării prizonierilor şi îşi cunoştea rolul ce îi revine. Ofiţerii-informatori de la unităţi, la început erau cam timizi, însă „în prezent au început să se formeze şi cred că în puţin timp vom ajunge la un personal informator bine instruit în funcţia ce le revine”. Au dispus în permanenţă de mijloace de transport. Şeful Biroului 2 al Diviziei 9 Infanterie cunoştea starea de spirit al ostaşilor şi doleanţele lor, iar paza şi siguranţa zonei o executa prin Serviciul Pretorat, compania de poliţie şi grupa Poliţiei Speciale de Campanie. În concluzie, generalul C. Panaitiu sublinia că, serviciul de informaţii al acestui comandament „este bine condus şi dă rezultate destul de bune”.[8]

Deşi s-au înregistrat şi rezultate bune în activitatea informativă ale Statelor Majore ale unităţilor române de pe frontul antisovietic, ele în permanenţă au fost secondate şi ajutate de Centrele de Informaţii „H” şi „B”, atât în activitatea informativă, cât şi contrainformativă, căci numai cu eforturi comune puteau fi obţinute rezultatele aşteptate, atât de necesare armatelor de operaţiuni.