Agentura secretă de propagandă şi contrapropagandă – înfiinţată la începutul campaniei împotriva Uniunii Sovietice din 1941, menită să promoveze interesele româneşti în teritoriile eliberate a Basarabiei şi Bucovinei, şi cele ocupate de trupele române, şi să combată propaganda inamică.

Declanşarea războiului antisovietic la 22 iunie 1941, a implicat în acţiunile din Est, dincolo de trupele armate, un important dispozitiv material şi uman, menit să desfăşoare o intensă propagandă proromânească. În această acţiune au fost implicate aproape toate structurile statului – Ministerul Propagandei Naţionale (care organiza şi dirija această activitate), M.Ap.N., M.A.I. şi de M.A.E., Ministerul Culturii şi Cultelor.

Organizarea propagandei pentru armată şi populaţia din sectoarele armatei a intrat în sarcinile M.St.Major care, în colaborare cu Ministerul Propagandei, a pus bazele unui serviciu special, numit Agentura secretă de propagandă şi contrapropagandă, destinat să pregătească populaţia Basarabiei şi Bucovinei, precum şi din teritoriile de la est de Nistru, cât şi opinia publică internă, pentru evenimentele majore din viitorul apropiat.[1] De menţionat că, în această perioadă spaţiul românesc era asaltat de serviciile de propagandă germane, interesate în câştigarea încrederii opiniei publice, cât şi de alte servicii similare străine – sovietice, britanice – care au avut atât misiuni de spionaj şi de informare, cât şi de propagandă.[2] În aceste condiţii, misiunea Agenturii secrete era atât de propagandă, cât şi de contrapropagandă.

Aşa dar, în campania de eliberare a Basarabiei şi nordului Bucovinei, Secţia Propagandă a M.St.Major, condusă de colonelul D. Stancov, a utilizat agenţi-misionari care aveau misiuni de propagandă, culegând totodată şi diverse informaţii care interesa M.St.Major al Armatei române.

În structurile Secţiei Propagandă intra un personal specializat pentru activităţi de anvergură. Secţia avea în subordine mai multe birouri: Biroul 1 – Educaţie, propagandă şi contrapropagandă în armată; Biroul 2 – Presa şi cenzura; Biroul 3 – Educaţie, propagandă şi contrapropagandă prin foto, cinema şi megafoane; Biroul 4 – Studii şi documente; Biroul 5 – Colaborare cu serviciile de propagandă ale armatelor aliate; Biroul 6 – Propaganda şi contrapropaganda la inamic; Biroul 7 (cu mai multe atribuţii) – Însărcinări speciale: propagandă şi contrapropagandă în fabrici şi întreprinderi industriale; desfăşurarea de activităţi similare în rândul populaţiei civile; organizarea serviciilor de propagandă prin misionari; Biroul Adjutantură-Registratură.[3]

Buletinele informative ale S.S.I. semnalau insistent asupra faptului că, sovieticii pregătiseră agenţi speciali instruiţi în vederea creării unui climat de insecuritate pentru populaţia locală şi pentru trupele staţionate în zonele de conflict. Activitatea acestora a stat încă din 1940 în atenţia Agenturii Frontului de Est din cadrul S.S.I., care semnala că formându-se în echipe, pregăteau terenul pentru armata propriu-zisă prin propagandă, spionaj, diversiune şi sabotaj.[4]

Ştiind că se vor ciocni de o puternică propagandă sovietică şi de efectele ei în teritoriile dezrobite, autorităţile române au organizat din timp echipe de misionari-secreţi pentru contra-propagandă.

La propunerile mareşalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului român, au fost pregătite echipe de misionari, formate din preoţi, învăţători şi profesori, medici, magistraţi şi militari – persoane a căror reputaţie era ireproşabilă –, „pentru purificarea şi înălţarea morală a Statului”.[5]

Pentru teritoriul României s-au preconizat şapte zone propagandistice, dintre care însă, la 1 iunie 1941, erau active doar trei: Iaşi cu 22 de misionari, Galaţi cu acelaşi număr de misionari şi Botoşani cu numai 7 agenţi; la scurt timp a fost activată zona Huşi. Agenţii acestor patru zone, odată cu declanşarea operaţiunilor militare, au fost ataşaţi armatelor de operaţiuni.[6]

Instruirea agenţilor-misionari s-a realizat individual de către un personal specializat, detaşat în acest scop de către M.St.Major, Direcţia Generală a Poliţiei şi Ministerul Propagandei Naţionale.

În perioada aprilie-iunie 1941, misionarii au activat camuflaţi ca vânzători de icoane şi de cărţi, fotografi ambulanţi, muncitori, anchetatori sociali, alte ocupaţii care nu trebuiau să atragă atenţia asupra prezenţei lor în zonă. Difuzau materiale de propagandă, broşuri şi manifeste (în total 230.000 de broşuri şi 110.000 de manifeste). Conţinutul acestora aveau un pronunţat caracter anticomunist. Printre titlurile lor menţionăm Cătuşe roşii, Basarabia şi Bucovina sub noua stăpânire, Îndemn către toţi românii, Adevăratele cauze ale greutăţilor prin care trecem.

Pentru extinderea şi intensificarea activităţii echipelor de misionari, Ministerul Propagandei a elaborat un set de instrucţiuni care prevedeau: mărirea numărului misionarilor pentru activarea celor şapte zone; utilizarea membrilor corpului didactic refugiaţi, care erau puşi la dispoziţia Ministerului Cultelor şi Culturii, în misiuni de propagandă şi contrapropagandă; utilizarea în fiecare departament administrativ a unui grup de funcţionari de „mare încredere care să difuzeze în toate straturile sociale, pe baza unor normative – alcătuit şi multiplicat săptămânal sau bilunar – materialele Biroului Central al Misionarilor”; folosirea în presă a cât mai multe imagini de contrapropagandă – „să se utilizeze imaginea (desenul, cartea poştală, ilustratele) de la caricatură până la alegorie pentru combaterea comunismului şi afirmarea drepturilor noastre româneşti”; popularizarea anumitor teme cu ajutorul afişajului de stradă (măsură care a ridicat probleme agenţilor de ordine, materialul propagandistic oficial fiind adeseori confundat cu cel clandestin); intensificarea contrapropagandei prin difuzarea de broşuri bogat ilustrate cu imagini care să reflecte adevărata stare de lucruri existentă în spaţiul sovietic. Serviciul Central de Informaţii a venit cu propuneri suplimentare pentru includerea în vizorul contrapropagandistic a unui segment social extrem de vulnerabil, cel al muncitorilor, predispus să dea crezare temelor propagandei comuniste. Se recomanda ca în fiecare fabrică cu mai mult de 200 de lucrători să existe unul sau mai mulţi misionari. Ca metodă de contrapropagandă, se propunea realizarea unor manifeste scurte, cu teme inspirate din actualitatea imediată şi cu un pronunţat conţinut anticomunist.[7]

Iniţial, în Basarabia şi Bucovina eliberată au fost trimişi 75 de misionari, dintre care 19 activau în Bucovina şi 56 în Basarabia.[8] Ei se puteau deplasa în teritoriu pentru misiuni, numai în baza unui Carnet Special de Legitimaţie emis de Ministerul Propagandei, vizat de M.St.Major, Inspectoratul General al Jandarmeriei şi Direcţia Generală a Poliţiei. Pe spatele legitimaţiei se specifica: „Autorităţile militare, jandarmereşti şi civile vor lăsa posesorului acestei legitimaţii libertatea de a se deplasa în toată ţara, pentru a lua contact cu masele populare, în scopul misiunii ce i-a fost încredinţată. În caz de nedumerire a autorităţii se va lua numărul carnetului şi se vor comunica observaţiile făcute, strict confidenţial, Ministerului Propagandei Naţionale”.[9]

Odată cu eliberarea teritoriilor Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei, această Agentură secretă avea drept sarcini:[10] intensificarea propagandei naţionale şi patriotice româneşti, paralizarea propagandei inamice, descoperirea agenţilor sovietici şi comunişti lăsaţi de trupele sovietice în retragere, precum şi a celor răspândiţi în întreaga ţară; supravegherea discretă a modului cum îşi îndeplinesc misiunile funcţionarii aparatului administrativ de stat din întreaga Românie. De asemenea, în urma investigaţiilor în teren şi a contactului direct cu populaţia, trebuiau să facă propuneri pentru o mai bună organizare a vieţii economice şi administrative din întreaga ţară.

Se acţiona camuflat, – la fel cum au făcut-o misionarii pentru combaterea propagandei comuniste, înainte de începerea ostilităţilor antisovietice –, pe cale verbală, de la om la om sau convorbiri angajate cu grupuri de locuitori, având drept obiectiv, aprofundarea sentimentului naţional-patriotic al românilor şi ataşarea spirituală a minoritarilor la Statul român, în sensul liniei politice de propagandă stabilită. Se răspândeau manifeste şi broşuri.

Agenţii secreţi explicau populaţiei cauzele angajării României în războiul contra Uniunii Sovietice, spunând că „scopul războiului este în primul rând ocuparea (militară, adică eliberarea – n.a.) provinciilor româneşti răpite de soviete în momentul când ţara noastră a fost izolată”; în plus, trebuiau să activeze pentru „distrugerea bolşevismului ca sistem şi stat, întrucât s-a dovedit că scopul lui era de a se întinde în întreaga Europă, ceia ce însemna desfiinţarea României ca stat”. Populaţiei trebuia să i se spună că, războiul „a fost provocat de evrei, care iau parte la conducere în Rusia şi deci nu pot admite întărirea statelor autoritare şi antisemite, căci ar însemna pierderea puterii lor asupra lumii întregi” şi că războiul „este lupta tuturor românilor pentru a scăpa de jugul străin şi a forma o Românie Mare, liberă şi bogată”. Lupta trupelor române alături de Armata germană peste Nistru, era prezentată ca o recunoştinţă faţă de intervenţia Germaniei de a scăpa România de invazia sovietică, „care intenţiona să ne desfiinţeze ca stat”; continuarea războiului României se impunea de la sine, deoarece „pericolul bolşevic persistă atâta timp cât există un front şi o armată bolşevică”.

Agentura secretă trebuia să vorbească populaţiei despre atitudinea guvernului român faţă de problemele basarabene şi bucovinene, că: „administraţia din Basarabia şi Bucovina nu se va face numai cu elemente din vechiul regat”, întrucât „opera de descentralizare a guvernului român, va fi bazată pe elementele locale”; împroprietărirea nu se va face în dauna elementului basarabean şi bucovinean, „ci pentru consolidarea noastră naţională, fără a atinge cu nimic interesele şi drepturile locale”; populaţia românească va avea un trai mai liber şi mai omenesc, „drepturile ei naţionale vor fi din nou recunoscute şi ea va avea rolul preponderent în organizarea noii vieţi”; minoritarii, cu excepţia evreilor, care nu s-au manifestat în contra intereselor Statului român, „se vor bucura de drepturi egale cetăţeneşti, cum s-au bucurat şi înainte de ocuparea sovietică, căci statul român nu consideră pe minoritari de această ocupaţie, vinovaţi”, dar faţă de cei ce au luat parte la stabilirea şi consolidarea regimului bolşevic, indiferent de originea lor etnică, Statul român „nu va avea nici o milă”.

Intensificarea activităţii trebuia făcută în localităţile populate de minoritarii etnici, care ar fi căzut pradă propagandei sovietice, punându-se accent pe calmarea spiritelor acestora.

O altă sarcină a agenţilor-misionari era de a paraliza propaganda inamică, prin comparaţii între promisiunile şi realizările sovietice (adică, în loc de trai fericit şi liber, introducerea regimului de teroare, desfiinţarea proprietăţii private, a comerţului liber, înfiinţarea colhozurilor, distribuirea alimentelor pe cartele, persecutarea elementului naţional, impunerea la dări excesive, închiderea bisericilor, a şcolilor româneşti, deportarea ţăranilor înstăriţi, etc.), demascarea scopurilor urmărite de propaganda sovietică (adică, reinstaurarea regimului comunist în Basarabia şi în nordul Bucovinei, aţâţarea la război civil fratricid, sabotarea măsurilor de refacere economică a teritoriilor eliberate, compromiterea autorităţilor civile şi militare româneşti în faţa basarabenilor şi bucovinenilor) şi „scoaterea în evidenţă a rolului evreilor sub regimul sovietic”.

Descoperirea agenţilor sovietici lăsaţi în Basarabia şi în nordul Bucovinei de către autorităţile bolşevice în retragere, urma să se facă prin investigaţii zilnice în teren, desfăşurate de membrii nucleelor secrete de propagandă, constituite de agenţii-misionari în fiecare localitate, dar şi prin contactul cât mai strâns cu populaţia. Trebuiau culese informaţii despre indivizii care s-au manifestat antiromâneşte sub ocupaţia sovietică şi care continuau să activeze şi după revenirea administraţiei româneşti. Asemenea persoane trebuiau căutate şi în restul teritoriului ţării.

Supravegherea modului cum funcţionarii veniţi în Basarabia şi în nordul Bucovinei îşi îndeplineau misiunile, trebuia făcută cu ajutorul aceloraşi nuclee. Aceasta trebuia să se execute „fără patimă sau ură personală”, orice chestiune de asemenea natură fiind verificată cu toată atenţia la faţa locului de către agenţii secreţi misionari, apoi şi personal, de către şeful de zonă, după care (dacă se adevereau cele semnalate) să se întocmească o notă şi să fie înaintată Secţiei Propagandă, Biroului 4 a M.St.Major.[11]

La fel, prin nucleele înfiinţate, agenţii-misionari secreţi trebuiau să se informeze asupra felului cum erau primite de către populaţie măsurile de ordin economic şi administrativ luate de guvern şi să verifice eventualele nemulţumiri, pe care apoi să le aducă la cunoştinţa şefului de zonă. Cel din urmă, la rândul său, după o verificare prealabilă, urma să informeze organele superioare, propunând şi soluţiile ce le credea de cuviinţă.

Pentru organizarea nucleelor de propagandă şi contrapropagandă (care se ocupau şi de culegerea informaţiilor), agenţii-misionari trebuiau să găsească, să atragă şi să iniţieze elemente băştinaşe în fiecare localitate. Membrii acestor nuclee se recrutau din rândul persoanelor de origine etnică română, cunoscuţi ca adevăraţi naţionalişti şi oameni cinstiţi. Erau exceptaţi preoţii şi învăţătorii, care şi aşa aveau mult de lucru.

În localităţile cu o populaţie de etnie minoritară preponderentă, urmau să se creeze nuclee mixte, compuse din români şi minoritari. Din sânul minoritarilor trebuiau recrutate numai elementele înstărite anticomuniste, care au fost expropriate de autorităţile sovietice.

Persoanele care alcătuiau nucleele, după cum am menţionat mai sus, constituiau agenturile informative, de propagandă şi contrapropagandă ale agenţilor-misionari. Cel mai în vârstă, mai învăţat şi mai inteligent dintre membrii nucleului, era numit conducător. Această numire se făcea pentru fiecare localitate unde existau nuclee, de către şeful de zonă respectiv, care avea obligaţia să ţină personal evidenţa nucleelor, întocmind câte un tabel nominal pentru fiecare localitate în parte.

Membrii nucleelor păstrau secretul misiunilor chiar şi faţă de autorităţile administrative. În cazul depistării persoanelor dubioase care trebuiau arestate, se prezentau administraţiei ca simpli cetăţeni şi făceau denunţul. Pentru a putea aresta într-un timp cât mai scurt pe aceşti indivizi, şefii de zonă şi agenţii-misionari trebuiau să ţină legătura cu Birourile de Siguranţă din localităţile urbane (reşedinţe de zonă) şi cu legiunile de jandarmi din localităţile rurale. Prin aceleaşi formaţiuni poliţieneşti se putea ţine legătura indirectă dintre şefii de zonă şi agenţii-misionari.[12]

În perioada iulie-august 1941, pătrunzând în teritoriile eliberate ale Basarabiei şi nordului Bucovinei, agenţii-misionari, constituiţi în patru grupe, s-au mişcat în spatele avangărzilor armatelor române şi germane. În timpul deplasării au întâmpinat mari greutăţi din cauza lipsei mijloacelor de transport, pe care le-au înfruntat după posibilităţi. Sosiţi în teritoriile eliberate, ei au organizat primirea entuziastă a trupelor române şi germane în toate localităţile pe unde au trecut, precum şi a autorităţilor militare şi civile, prin: ridicarea arcurilor de triumf, pavoazarea localităţilor cu drapele româneşti, germane şi italiene, primirea autorităţilor militare cu pâine şi sare, manifestaţii de simpatie din partea poporului, slujbe religioase, răspândirea materialului de propagandă (lipirea afişelor şi instalarea lozincilor). Este de menţionat că, un an de ocupaţie comunistă (de teroare şi pângărire a valorilor materiale şi spirituale) a făcut ca populaţia Basarabiei şi nordului Bucovinei să întâmpine autorităţile române cu mare entuziasm, ca pe dezrobitori, încât sarcina agenţilor-misionari a fost doar de a supraveghea şi îndruma desfăşurarea manifestaţiilor. În cadrul acţiunii de organizare a primirii entuziaste a trupelor şi autorităţilor româneşti, agenţii Grupei a IV-a, au sugerat populaţiei din comunele Bardar şi Zâmbreni, jud. Lăpuşna, trimiterea de icoane Conducătorului statului, ca semn al recunoştinţei pentru dezrobirea de sub regimul de ocupaţie bolşevic.

Prima grijă a grupelor de agenţi, în momentul pătrunderii în localităţile eliberate ale Basarabiei şi nordului Bucovinei, a fost formarea nucleelor de lucru, pentru continuarea propagandei începute de ei. Astfel, s-a reuşit formarea nucleelor în următoarele localităţi:

-              de către Grupa I-a la: Mărculeşti, Floreşti, Băgrineşti, Prajila, Ghindeşti, Gura-Camenca, Cotiujenii Mari (jud. Soroca); Tg. Pârliţa, Pârliţa sat, Corneşti, Năpădeni, Buşilă, Bălţi, Sărata Nouă, Sărata Veche, Făleşti, Cubolta, Tipleşti, Elisaveta (jud. Bălţi); Orhei, Bravicea, Şoldăneşti, Silca, Setaşi, Chişcăreşti, Ţigăneşti, Ghingeni, Parcani, Lipiceni, Mateuţi (jud. Orhei); Tg. Ungheni, Mânzăteşti (jud. Iaşi).

-   de către Grupa a II-a la: Călmăţui, Topor, Banca, Cioara, Pogoneşti, Mingir, Voineşti (jud. Cahul); Horogeşti, Manaşi, Cetatea Albă (jud. Cetatea Albă).

-   de către Grupa a III-a la: Pătrăuţii de Jos, Pătrăuţii de Sus, Budeniţi, Storojineţ, Camena, Cuciurul Mare, Săliştea, Tisăuţi, Grimăncăuţi, Rarancea, Mahala (în Bucovina); Pomoveldecăuţi, Bolboaca, Mendicăuţi, Clocuşna, Lipcani (jud. Hotin).

-   de către Grupa a VI-a la: Leuşeni, Strâmbeni, Traian, Princepele Carol, Principesa Elena, Tălăeşti, Cuza Vodă, Cărpineni, Geamăna, Bujor, Bălăceana, Sofia, Nemţeni, Paşcani, Cotu Morii, Ivanovca, Mereni, Gludiceni, Corjova, Chişinău (jud. Lăpuşna); Dizghingeia, Topală, Ciucur Mingir, Comrat, Bahmutea, Batâr, Loc, Silimet, Ivanceanca, Manzâr, Chircăeşti, Gura Bâcului, Chiţcani, Tighina (jud. Tighina); Cazaclia, Răzeşi, Borgeni (jud. Cahul); Frumuşica Nouă (jud. Cetatea Albă).

Odată formate, nucleele au fost însărcinate să continue propaganda românească. Lor li s-a încredinţat şi executarea altor misiuni ale agenţilor-misionari care s-au deplasat spre est împreună cu armatele de operaţiuni. Deci, a avut loc trecerea atribuţiilor agenţilor-misionari pe seama nucleelor alcătuite din persoanele recrutate din teritoriile eliberate.

Din rândul membrilor acestor nuclee au fost selectaţi oameni de mare încredere pentru conducerea localităţilor eliberate: primari, guarzi naţionali, etc. (Grupa a III-a, spre exemplu, a avut şi formulare tip de investire în funcţie).

După cum am menţionat mai sus, activitatea nucleelor avea ca sarcini: supravegherea elementelor suspecte (agenţi sovietici), paralizarea acţiunilor de sabotaj, distrugere, propagandă, contrapropagandă, terorism şi spionaj militar ale agenţilor sovietici, paza materialelor şi avuţiilor aflate în localităţile eliberate, până la reinstaurarea autorităţilor însărcinate cu adunarea acestor materiale, acordarea întregului concurs autorităţilor la restabilirea ordinii, refacerii vieţii economice a localităţilor, reconstrucţia drumurilor, podurilor, etc., iar mai apoi, la paza şi îngrijirea mormintelor ostaşilor români şi germani, căzuţi pe câmpul de bătălie în localităţile lor.

Printre primele măsuri ale agenţilor secreţi misionari, a fost şi calmarea spiritelor populaţiei (prin explicarea rostului acestui război, intenţiilor regimului bolşevic şi a guvernului român) şi răspândirea ştirilor alarmiste, care să determine elementele antiromâneşti să părăsească teritoriile eliberate (în special, se căuta prin convingere determinarea populaţiei evreieşti să se refugieze din aceste teritorii).[13]

În multe localităţi s-a organizat distrugerea publică a materialului de propagandă sovietică, prin arderea lui în pieţe în prezenţa populaţiei, transformând această acţiune într-o adevărată manifestaţie antibolşevică. În afară de aceasta, s-au distrus statuile, busturile şi portretele conducătorilor sovietici, precum şi emblemele, steagurile şi alte simboluri ale dominaţiei comuniste.

Agenţii-misionari au contribuit la mobilizarea şi dirijarea populaţiei la lucrul de folos obştesc, pentru repararea drumurilor şi podurilor, stingerea incendiilor şi strângerea recoltelor agricole, etc.

În activităţile de descoperire a elementelor inamice, agenţii-misionari au lucrat alături şi sub ordinele organelor Birourilor 2 ale diviziilor române, pe lângă care au activat pe front. Au contribuit la informarea autorităţilor militare române, fiind ataşaţi detaşamentelor de recunoaştere, reuşind şi recrutarea informatorilor în spatele frontului sovietic; în plus, au fost folosiţi la exploatarea informativă a prizonierilor sovietici, deoarece mulţi dintre ei cunoşteau limbile rusă şi ucraineană.

Agenţii-misionari din Grupa a III-a, ataşaţi Corpului de Munte, au trecut Nistrul împreună cu trupele române şi au continuat activitatea în Ucraina, acţionând în mai multe localităţi dea-lungul Bugului. Acolo, ca şi în Basarabia şi nordul Bucovinei, s-a purces la propagandă antisovietică, creştină şi antievreiască; s-a explicat populaţiei scopul războiului şi intenţiile paşnice ale armatelor româno-germane, în care scop s-au tipărit manifeste în limba rusă. Cu sprijinul agenţilor-misionari au fost aleşi consilierii comunali, s-au constituit gărzile naţionale antibolşevice, s-a distrus materialul de propagandă bolşevic, s-au redeschis bisericile şi s-a organizat oficierea serviciilor religioase.

În raportul asupra activităţii informative desfăşurate de agenţii-misionari secreţi în cursul lunilor iulie-august 1941, şeful Secţiei Propagandă, colonelul D. Stancov, relata despre unele nemulţumiri ale populaţiei eliberate: lipsa morilor (ţăranii neavând făină), mărfurilor de primă necesitate (în special, la sate), materialului de construcţie (care făcea imposibilă repararea până în iarnă a locuinţelor distruse), lipsa de lucru pentru muncitori (care nu au cum altfel să-şi câştige existenţa), lipsa de bani, a literaturii româneşti distruse de bolşevici şi a ziarelor, care în acel moment erau „de mare importanţă pentru redresarea spiritului românesc în provinciile reocupate”. Se sublinia necesitatea unei administrări mai bune, care era de o importanţă capitală pentru viitorul provinciilor dezrobite, căci se semnalau unele abuzuri ale organelor jandarmereşti şi poliţieneşti, care provocau „nemulţumiri vădite ale populaţiei”. După cum raporta colonelul D. Stancov, „Jandarmii în special, au o atitudine agresivă faţă de populaţie. Numeroase au fost cazurile când din nepriceperea jandarmilor s-au surghiunit chiar români, care acum se arată nemulţumiţi de procedeul jandarmilor”. Se relata despre aplicarea bătăii faţă de populaţie, mai ales faţă de basarabenii care se reîntorceau de peste Nistru (consideraţi bolşevici), fapte care erau exploatate de propaganda comunistă şi provocau acte de rezistenţă din partea populaţiei, anihilând totodată munca propagandistică a misionarilor, menită de „a scoate din minţile oamenilor sămânţa comunistă aruncată acolo de propaganda sovietică şi comunistă”. Pentru teritoriile eliberate era recomandată severitatea şi vigilenţa doar în cadrul perfect legal, numai aşa fiind posibilă obţinerea rezultatelor dorite.

Odată cu atingerea liniei râului Nistru, activitatea agenţilor secreţi misionari din Basarabia şi Bucovina a trecut la a doua fază, de consolidare a acţiunilor deja desfăşurate,[14] ei trecând în subordinele Ministerului Propagandei Naţionale.

În continuare, realizând misiunile sale, agenţii-misionari au contribuit la înfiinţarea mai multor căminele culturale (spre exemplu, în com. Panca, jud. Storojineţ şi com. Moşi, jud. Cernăuţi)[15] şi la intensificarea activităţii propagandistice a statului, care avea drept scop pătrunderea „Până la sate, prin radio, prin cărţi, prin oameni-misionari, specializaţi la o anumită şcoală, care să meargă din comună în comună”;[16] au dezminţit ştirile alarmiste – „Introducându-se în masele largi, în special rurale, agenţii au demonstrat că pretinsele succese (sovietice – n.a.), nu sunt decât invenţiuni, că aşa zisa ofensivă bolşevică nu a avut nici un succes, dovadă că nici un centru important nu a fost cucerit de armata sovietică”.[17]

La 12 august 1941, Biroul 2 al Corpului de Munte român informa că, activitatea desfăşurată de membrii echipei din zona a IV-a, „în frunte cu şeful lor a fost mai presus de orice laudă. Au fost deosebit de utili în domeniul propagandistic, informativ şi contra-informativ”.[18]

Pentru continuarea acţiunii de propagandă, dar şi în scopul culturalizării maselor, în septembrie 1941, Ministerul Propagandei Naţionale a dispus publicarea unei serii de broşuri cu caracter popular, prin care să explice populaţiei efectele dominaţiei comuniste, situaţia populaţiei din Rusia Sovietică în comparaţie cu condiţiile de trai din România, măsurile luate de guvernul român pentru organizarea vieţii social-economice. Printre periodicele destinate Basarabiei şi Bucovinei erau Cuvântul Mareşalului către săteni, Basarabia, Bucovina, etc., cu un caracter informativ, de propagandă şi educaţie.[19]

În octombrie 1941, Preşedinţia Consiliului de Miniştri a analizat modalităţile de constituire a nucleelor de propagandă şi de recrutare a agenţilor-misionari nu numai pentru Basarabia şi Bucovina, dar şi pentru întreaga ţară. Activităţile de propagandă fixate de M.St.Major, în colaborare cu Ministerul Propagandei, pentru sfârşitul anului 1941, se axau pe: descrierea succeselor militare româno-aliate; rolul mareşalului Ion Antonescu în pregătirea operaţiunilor de război pentru înfăptuirea drepturilor şi aspiraţiilor naţionale; convingerea opiniei publice că rezultatele războiului sunt definitive; punerea în evidenţă a faptelor de arme ale armatelor române; relatarea actelor individuale de eroism ale ofiţerilor şi soldaţilor români şi aliaţi; evidenţierea faptelor de eroism, resemnarea în suferinţă; explicarea lipsei mărfurilor de primă necesitate cauzate de război, care nu va dura la nesfârşit; lămurirea că victoria care se prefigurează asigură României nu numai reîntregirea hotarelor, ci şi posibilităţi de afirmare economică, politică, culturală; ilustrarea exemplelor de răbdare şi eroism a celor supuşi stăpânirii sovietice; combaterea ideilor şi acţiunilor de propagandă străine; lămurirea populaţiei asupra ştirilor false şi alarmiste; organizarea de manifestaţii naţionale; stimularea şi sprijinirea iniţiativelor locale de refacere a distrugerilor provocate de război.[20]

În decembrie 1941, Secţia Propagandă a M.St.Major, raporta că, în Basarabia continuă operaţiunea de clasare a materialului comunist de propagandă. Acesta fusese strâns de agenţii-misionari şi urma să fie studiat de către o comisie formată din delegaţi ai Ministerului Propagandei şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor. În total, se adunase o cantitate imensă – opt vagoane de cale ferată.[21]

Agenţii-propagandişti, destinaţi Basarabiei şi Bucovinei, au fost recrutaţi în special, din rândul refugiaţilor basarabeni, bucovineni şi transnistreni. Activităţile prestate de către aceştia, pentru început nu au fost mulţumitoare din cauza aptitudinilor propagandistice modeste. Cadre necesare erau insuficiente, unele din ele fiind recrutate şi de serviciile de propagandă germane, care le puteau oferi condiţii financiare mult mai bune.[22] Ca rezultat, în luna octombrie 1941, au fost concediaţi 41 de agenţi („deoarece nu corespundeau misiunii sale propagandistice”) din Bucovina şi Basarabia, rămânând la acel moment în serviciu 28 de agenţi-misionari, ceea ce era destul de puţin.[23] Cei rămaşi se bucurau de tot sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, dar erau şi riguros verificaţi în activitate. În octombrie 1941, mareşalul Antonescu a dat ordin prin rezoluţie, notat pe un memoriu privind măsurile de îmbunătăţire a activităţii agenţilor-misionari: „Aprob propunerile. Să se ia măsuri şi de controlul activităţii lor, pentru a nu se transforma în şarlatani. Să fie larg dotaţi cu tot ce trebuie”.[24]

După cum am spus, efectele propagandei în primele luni de război nu erau cele scontate. Era o serie de factori care au cauzat obţinerea rezultatelor slabe: dezinteresul presei centrale faţă de problemele acestor provincii, lipsa materialului propagandistic, la care se adăuga şi influenţa propagandei comuniste: „Populaţia din provinciile realipite, după ce a fost bombardată timp de un an de zile cu imensitatea literaturii sovietice şi bolşevice, are nevoie de răspunsuri la multe întrebări ce pun, care ar trebui să fie date prin materialele de propagandă românească, deoarece presa românească, urmând interesele ei profesionale, nu se ocupă într-o necesară măsură cu chestiuni de propagandă pur românească în provinciile realipite”.

Greutăţile întâmpinate erau legate şi de lipsa mijloacelor de transport,[25] a echipamentului necesar pentru perioada iernii, de neplata la timp a salariilor. Se aprecia că propaganda verbală era destul de eficientă, dar ea trebuia completată cu ziare româneşti difuzate pe scară cât mai largă, atât la oraşe, cât şi la sate. Rezoluţia lui Ion Antonescu pe marginea dării de seamă a activităţii echipelor trimise în Basarabia a fost deosebit de fermă: „Departamentul care a organizat acţiunea trebuie să o ducă la bun sfârşit. Este clasic românesc să începem un lucru fără a-l organiza pentru a-i da putinţa să funcţioneze pentru a-şi atinge scopul urmărit. Risipă de idei, bani, energie fără folos”.[26]

Nici spre sfârşitul anului 1941 problema mijloacelor de transport nu a fost soluţionată. La 21 noiembrie, Secţia Propagandă a M.St.Major raporta că, activitatea plutonului de propagandă de pe front, a celor două centre de la Chişinău şi Cernăuţi, şi a detaşamentului existent la Odessa, era mult îngreunată de lipsa mijloacelor de deplasare. Pentru nevoile interne, se aprecia că, plutonul de propagandă din zona interioară are nevoie de cel puţin un autoturism şi trei motociclete pentru deplasările zilnice la Ministerul Propagandei, redacţiile ziarelor din capitală, spitalele cu răniţi, la Societatea de Radiodifuziune, laboratoarele cinema şi foto şi, nu în ultimul rând, la aeroport pentru preluarea materialului trimis de pe front. Pentru o bună informare, şeful serviciului avea obligaţia să ţină în permanenţă legătura cu toate instituţiile abilitate cu organizarea propagandei: Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Direcţia Cinematografică din Ministerul Propagandei, Secţia a II-a a M.St.Major, Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei. Propaganda destinată frontului intra în atribuţiile plutoanelor de propagandă special constituite în acest scop.

Cea mai amplă activitate a desfăşurat-o Plutonul 4 Propagandă, în a cărui subordine intrau mai multe echipe:

-              echipa de administraţie formată din interpret, subofiţer, adjutantură, secretar-dactilograf, curier, motociclist, om de serviciu;

-              echipa de reporteri presă – ziarist reporter-şef de echipă, ziarist-reporter;

-              echipa misionari propagandişti – misionar propagandist-şef de echipă, misionar-propagandist;

-              echipa foto-cinema – şeful echipei, fotograf-reporter (mai mulţi fotografi-laboranţi, operatori de cinema, asistenţi de şofer, motociclişti, curieri de filme);

-              echipa cinema difuzare – şef-echipă, maşină-cinematograf, operator-proiecţionist, şofer de maşină;

-              echipa de teatru – şef-echipă, regizor de teatru, regizor de muzică, cântăreţ, recuziter, şofer;

-              echipa pictori-desenatori – şef-echipă, pictor-decorator.

Deosebit de interesante sunt informaţiile expuse în raportul de activitate al Plutonului din 16 iunie 1942. Cuprindeau intervalul de timp dintre debutul războiului şi cucerirea Odessei. La capitolul Activitate de front se arăta că grupele de agenţi-misionari au acţionat înainte de începerea războiului cu scopul de a combate mişcarea comunistă şi propagandă sovietică în regiunile aflate de-a lungul frontierei româno-sovietice. Ele au urmat apoi plutoanele de propagandă ale Marilor Unităţi, având misiunea să lămurească populaţiei evenimentele ce aveau loc şi să depisteze agenţii sovietici. Ajuns la Odessa, plutonul a organizat propaganda radiofonică destinată trupelor sovietice. Convingerea/calmarea populaţiei locale a rămas în sarcina plutonului: „Tendinţa noastră a fost să arătăm populaţiei că suntem eliberatorii lor cu care ei trebuie să colaboreze şi în care ei trebuie să se încreadă”. [27]

Pentru îndeplinirea acestui important obiectiv, s-au urmărit mai multe direcţii: organizarea unui serviciu de propagandă prin recrutarea localnicilor; organizarea propagandei anticomuniste şi antisovietice, şi încercarea de a obţine încrederea populaţiei locale; organizarea serviciului de informaţie şi contrainformaţie pentru combaterea şi paralizarea activităţii inamice: „În primul rând, am luat contact cu toate elementele din sânul populaţiei, din diferite categorii sociale, cunoscute ca duşmane regimului, organizând echipe de agenţi misionari cu ajutorul cărora am pornit o acţiune de propagandă antisovietică şi anticomunistă, trimiţându-i în diferite cartiere ale oraşului pentru a răspândi literatura noastră de propagandă şi de a ridica moralul populaţiei. În acelaşi timp, am cerut acestor agenţi de a culege informaţii asupra stării de spirit a populaţiei şi acţiunii elementelor duşmane, spioni, partizani, propagandişti comunişti, jidani, etc., rămaşi în oraş pentru acţiuni antiromâneşti”. Numărul celor recrutaţi se ridica la 362. Singurul beneficiu a fost acordarea unei raţii de pâine de către primăria Odessa şi de către Comandamentul Militar Român al Odessei.

O altă realizare a plutonului a fost organizarea unui serviciu de radioamplificare necesar pentru 6.000 de difuzoare casnice şi 55 de megafoane de stradă.

Activitatea s-a desfăşurat cu ajutorul a 14 funcţionari, 11 artişti dramatici, două orchestre formate din 42 de muzicanţi, la care se adăuga personalul tehnic necesar: „Acest serviciu ne-a servit foarte mult, deoarece am putut face propagandă directă prin difuzare de ştiri de pe front, care au servit la combaterea zvonurilor alarmiste, răspândite de agenţii sovietici, prin articole, conferinţe şi lecţii anticomuniste şi antisovietice, şi prin ştiri asupra organizării statului român, pentru popularizarea ţării noastre şi apropierea populaţiei către noi”.

Pe lângă organizarea de expoziţii fotografice şi răspândirea materialului românesc de propagandă – broşuri, afişe, calendare – plutonul s-a implicat şi în apariţia primului ziar românesc la Odessa, Glasul Nistrului, precum şi în deschiderea unor cinematografe ca Doina, Axa, Dacia, unde spectacolele erau gratuite: „Am organizat societatea pictorilor din Odessa cerându-le să execute portretele familiei regale, a conducătorului României şi a conducătorilor Axei, care portrete au fost plasate în tot oraşul”. Toată această desfăşurare impresionantă de forţe a avut ca rezultat „crearea unei sincere atmosfere de cordialitate şi înţelegere între români şi localnici. Datorită acţiunii noastre am putut schimba atitudinea populaţiei faţă de România care înainte era favorabilă germanilor, iar acum este de partea noastră”.

Dar, rezultatele atât de promiţătoare la început, au fost treptat umbrite de neînţelegerile ivite între conducerea plutonului şi Direcţia Propagandei a Guvernământului Transnistriei. Militarii acuzau autorităţile civile de sabotarea cu bună ştiinţă a rezultatelor obţinute printr-o serie de măsuri abuzive, care au dus la căderea reţelelor de agenţi-misionari, activitatea de informare fiind în acest caz paralizată. Aparent, organismele propagandei civile şi militare existau, dar ele nu mai activau.[28]

Din momentul plecării plutonului de la Odessa, eveniment survenit la 23 aprilie 1943, campaniile lămuritoare au încetat. Era o stare de lucruri alarmantă: „Domnii directori de la Tiraspol se ocupă atunci când vin la Odessa numai cu comerţ şi certuri personale. Unii dintre funcţionarii civili ai propagandei aflaţi la Odessa în loc să atragă populaţia civilă de partea noastră, prin purtarea lor nechibzuită şi uneori brutală aţâţă populaţia contra României. Din această cauză atât la oraş, cât şi la sate domneşte o stare foarte periculoasă de lucruri. Agenţii sovietici şi elementele duşmane activează în voie, iar populaţia neavând de la cine afla adevărul dă crezare acestor propagandişti şi este într-o stare de mare îngrijorare. La sate, nu pătrunde nici un material de propagandă şi nici ziarele care se scot la Odessa. De multe ori, ziarul «Glasul Nistrului» este restituit de către prefecturile de judeţ pe motiv că lipsesc mijloacele de transport. Pe de altă parte, felul cum înţelege propaganda civilă de a scrie acest ziar nu corespunde deloc scopului nostru”.

Starea de lucruri gravă era dublată de activitatea agenţilor germani, care încercau să-i convingă pe locuitorii Odessei de incapacitatea românilor de a organiza administraţia. În acţiunea lor, germanii se sprijineau pe segmentul foarte puternic al ucrainenilor, care doreau să creeze după terminarea războiului şi redesenarea graniţelor, o Ucraină mare şi independentă. În astfel de condiţii, administraţia românească părea lipsită de orice şanse de a-şi impune autoritatea şi controlul.

Pentru redresarea situaţiei, conducerea plutonului sugera reorganizarea propagandei de către cadre ale armatei: „În acelaşi timp, se impune coordonarea acţiunilor propagandistice civile cu acţiunea propagandei militare, astfel ca militarii să coordoneze activitatea organelor civile, dat fiind situaţia specifică a Transnistriei”.[29]

După eşecurile de la Stalingrad, efectele propagandei româneşti au fost într-o permanentă scădere, fiind spulberate de înfrângerile armatelor româno-germane şi retragerea continuă, finalizată cu capitularea României din 23 august 1944.