Pavel ANTIP – zis Tcacenco, s-a născut în 1899, într-o comună din apropierea Tighinei. Fiul lui Iacob Antip (muncitor feroviar[1]) şi al Smarandei Gheorghiu. În anii de studenţie la Petrograd, a fost martor ocular al evenimentelor care au condus la prăbuşirea ţarismului şi instalarea puterii sovietice. În Basarabia a revenit după reunirea acestei provincii cu România, existând certitudinea că primise misiuni punctuale la Moscova, privind activităţile pe care urma să le desfăşoare în ţinutul natal. A început prin organizarea unor nuclee comuniste la Iaşi, până când a fost arestat.[2]

La 6 august 1920, P. Tcacenco, împreună cu Şmil Bubnovski, a evadat din închisoarea Centrală din Chişinău cu ajutorul unor complici din exterior (Andrei Iliaş, Nicolae Vakulin şi Olga Volkova, precum şi gardianul Gheorghe Burdilă. Prin intermediul Olgăi Volkova, Nikolae Vakulin a procurat unele substanţe narcotice, pe care Andrei Iliaş le-a transmis lui Gheorghe Burdilă, împreună cu cianură de potasiu, chei, pile şi fierăstraie de tăiat fierul, şi o funie). Ei au trecut în mod fraudulos Nistrul în Ucraina şi s-au prezentat la Biroul de sud al Internaţionalei Comuniste. Au luat legătura cu Christian Racovski, căruia i-au înmânat o dare de seamă despre acţiunile lor în Basarabia, despre condiţiile extreme în care se desfăşoară activitatea agenţilor comunişti acolo. Timp de câteva luni ei s-au aflat la Harkov în centrele de instruire a agenţilor pentru activitate subversivă, fiind pregătiţi pentru o nouă misiune. Şmil Bubnovski a trecut Nistrul la mijlocul lunii octombrie 1920, ducându-se direct la Bucureşti, unde a intrat în contact cu Heinrich Sternberg, care conducea mişcarea comunistă ilegală din România după arestarea lui Alecu Constantinescu. Conform indicaţiilor şi instrucţiunilor primite de la Zacordot, cei doi au elaborat un plan al activităţii agenţilor comunişti în toată România, accentul fiind pus pe: unificarea activităţii tuturor secţiunilor comuniste existente, modul de legătură dintre aceste secţii, rolul şi atribuţiile curierilor comunişti.

Pavel Tcacenco, desemnat de Ch. Racovski ca şef al aşa-zisului Partid comunist basarabean, a trecut Nistrul în noiembrie 1920. El a intrat în contact cu agenţii din Basarabia şi a reuşit să creeze un nou Comitet Central. Dar, din cauza condiţiilor dificile de activitate ilegală, la indicaţia Centrului, el a plecat la Iaşi la începutul anului 1921. Conducerea Comitetului din Chişinău a fost încredinţată lui Iosef Peciniuk.

La Iaşi, P. Tcacenco împreună cu Şmil Bubnovski au desfăşurat o intensă activitate în direcţia pregătirii unei conferinţe a tuturor aşa-ziselor grupuri comuniste din ţară, acţiune organizată în colaborare cu Solomon Stein, Heinrch Sternberg, Max Goldştein, Iosub Khane, Gheorghe Cristescu, Gheorghe Luca şi desfăşurată în perioada 3-6 martie 1921. Conform indicaţiilor Komintern-ului, scopul acestei conferinţe era de a proclama constituirea unui partid comunist în România, separat de partidul socialist, lucru ce nu a fost posibil, deoarece cei prezenţi aveau diverse opinii referitoare la modalitatea de înfiinţare a partidului comunist. Participanţii erau conştienţi de lipsa unei susţineri largi în rândul maselor, de carenţele grupurilor comuniste, ele fiind practic izolate de mişcarea muncitorească din ţară. În urma dezbaterilor s-a ajuns la concluzia că, nu se poate crea un partid comunist în afara partidului socialist oficial, iar singura cale ar fi transformarea acestui partid într-un partid comunist. Astfel că, directivele Internaţionalei Comuniste nu au fost îndeplinite.

O altă problemă ce trebuia să fie rezolvată la această conferinţă era unificarea tuturor grupurilor comuniste existente în ţară într-o singură organizaţie, unde promotor, de asemenea, a fost P. Tcacenco. La indi­caţia Komintern-ului, el a combătut unele tendinţe regionaliste şi a impus ideea unui singur Centru la Bucureşti, eliminându-se eticheta de basarabeni, transilvăneni sau regăţeni. Prin realizarea scopului final, revoluţia mondială şi instaurarea dictaturii proletariatului, se preconiza crearea unui stat mondial socialist, unde ar fi existat o singură naţiune – naţiunea sovietică şi un singur cetăţean – cetăţeanul sovietic. Activitatea agenţilor comunişti la Iaşi era urmărită cu atenţie de către organele Poliţiei de Siguranţă.[3]

La 19 februarie 1921, Curtea Marţială l-a condamnat în contumacie pe P. Tcacenco la moarte,[4] iar la 26 martie 1921 a fost arestat împreună cu Rozalia Elbert. Pentru o perioadă, cariera lor de revoluţionari a încetat. Peste puţin timp, la 17 aprilie 1921, a fost arestat si Şmil Bubnovski. La Iaşi şi la Chişinău au urmat alte arestări. După arestarea lui P. Tcacenco a urmat un adevărat dezastru pentru agenţii comunişti: au fost arestaţi toţi cei care se aflau de mai mult timp în atenţia poliţiei.

La curierul Vladimir Encin a fost găsită suma de 400.000 de ruble şi 20 de briliante, precum şi o scrisoare cifrată, ce prezintă un interes deosebit pentru cunoaşterea activităţii agenţilor comunişti din Basarabia. Autorul ei era Ch. Racovski – după cum reiese din text – şi a fost expediată imediat după arestarea lui Tcacenco. Scrisoarea amintită este un argument ce demonstrează incontestabil implicarea directă a lui Ch. Racovski în dirijarea acţiunilor subversive în România şi în special în Basarabia. Totodată, este evocat şi rolul lui P. Tcacenco în realizarea planurilor lui Ch. Racovski în Basarabia.

Mai târziu au fost arestaţi şi alţi agenţi. Poliţia a luat măsuri decisive împotriva delegaţilor la Congresul din mai 1921. Începând din 12 mai au fost făcute o serie de arestări în diverse oraşe ale ţării. Cercetările întreprinse de organele de ordine şi Siguranţă au descoperit întreaga activitate subversivă a acestor agenţi comunişti, care au fost judecaţi în cadrul Pro­cesului din Dealul Spirii, de Tribunalul Corpului 2 Armată, la Bucureşti, când Tcacenco, împreună cu comuniştii aborigeni, a fost pentru prima dată adus în boxă. În acest proces au fost implicate 270 de persoane, din care 42 erau din Basarabia.[5]

Pavel Tcacenco, împreună cu Şmil Bubnovski, a reuşit încă o dată să evadeze din închisoarea Chişinău, omorând santinela. Pentru faptele lor au fost judecaţi de Curtea Marţială a Corpului 2 Armată Chişinău şi condamnaţi: Pavel Tcacenco la moarte, iar Şmil Bubnovski la 20 de ani de muncă silnică. Ambii au fost condamnaţi în contumacie.[6]

După această evadare din 2 aprilie 1923, P. Tcacenco a fost apoi arestat pentru a treia oară de Siguranţă. Toate sentinţele anterioare i-au fost casate, însă în 30 de zile era obligat să plece din ţară definitiv, ceea ce însemna recunoaşterea lui drept vector al unei puteri străine, ostilă intereselor României. S-a refugiat iniţial la Praga, apoi la Viena, iar la sfârşitul lui iulie 1925 s-a reîntors clandestin în România. La 15 august, acelaşi an, întâlnindu-se cu comilitonii săi politici Marin Timotei şi Boris Stefanov în apropierea cimitirului Bellu, a fost arestat pentru a patra oară şi trimis în lanţuri la Chişinău. Ancheta la care urma să fie supus trebuia să se desfăşoare chiar la Tighina, în apropierea locurilor sale natale. Între Chişinău şi Tighina, cu sprijinul unor agenţi ai CEKA-V.C.K. (din rusă В.Ч.К.Б.К.С. – Всероссийская Черезвычайная Комисия по Борьбе с Контрреволюцией и Саботажем – Comisia Extraordinară a Întregii Rusii pentru Combaterea Contrarevoluţiei şi Sabotajului – prima structură de securitate a Statului sovietic) infiltraţi în Basarabia de peste Nistru, a evadat iar şi a reuşit să ajungă în Rusia sovietică. La 3 septembrie 1926, Siguranţa l-a dat în urmărire pe ţară, dar era prea târziu. De aici, lucrurile devin neclare. Din unele mărturii rezultă că, sentinţa din 19 februarie 1921, spre ironia sorţii, a fost executată la Moscova, unde P. Antip, zis Tcacenco, a fost lichidat în timpul faimoaselor epurări staliniste. Între 1919 şi 1926 a acţionat sub următoarele nume de cod: Iacob Antipov, Abricosov, Bricosov, Ivan Baranov, Bespiatti, Cosov, Gaida, Haim Iankel, Iaşa, Ludman, Nanu, Naum, Petre Petrescu, Ritnev, Saşa, Stan, Stănescu, Kalman Strachman, Ştefan, Ursu, Vlad, Vladimir şi N. Wald. Probabil era dificil să le ţină minte pe toate şi însuşi se încurca între ele.[7]