Traian BORCESCU – s-a născut la 22 noiem­brie 1899, în comuna Cireşani, jud. Buzău. A făcut carieră militară în structurile informative ale armatei.[1] Începând din 1938 şi până la 1 aprilie 1941, a activat în cadrul M.St.Major, Secţia a II-a, Biroul Contrainformaţii Militare. La 1 aprilie 1941, a fost mutat în S.S.I., unde s-a prezentat efectiv la 1 mai 1941,[2] activând acolo până la 10 noiembrie 1944.[3] În S.S.I. s-a aflat la Agentura Frontului de Sud (unde a fost ajutor al lt.-colonelului Nicolai Trifon, şef al Agenturii[4]), apoi la Secretariatul Serviciului şi Secţia Contrainformaţii.

La Agentura Frontului de Sud, Tr. Borcescu coordona activitatea rezidenţelor de spionaj din ţările vizate de Agentură – Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Grecia şi Turcia, şi se ocupa de direcţia „Studii” a celor trei şcoli de agenţi de teren ale Frontului.

În preajma izbucnirii războiului împotriva Uniunii Sovietice, Eugen Cristescu l-a numit şef al Secretariatului, funcţie în care s-a aflat până la 1 decembrie 1941.[5] După aceasta devine şef al Secţiei Contrainformaţii, activând în această postură până 10 octombrie 1944.

Obiectivele contrainformaţiilor urmărite în problema politică, conform propriilor lui declaraţii, erau: identificarea şi supravegherea partidelor politice legale şi ilegale existente pe teritoriul ţării; cunoaşterea ideologiei, doctrinei şi a preocupărilor, a atitudinii faţă de factorul constituţional şi faţă de guvern, a conduitei şi a punctului lor de vedere în diferite probleme de stat. În acest scop, S.S.I. a utilizat o serie de informatori apropiaţi de conducerea partidelor.

În vara lui 1944, lt.-colonelul Tr. Borcescu a avut un rol important în localizarea efectivelor trupelor germane din România, fapt ce a înlesnit considerabil acţiunile celor ce l-au debarcat pe mareşalul Ion Antonescu de la conducerea statului (23 august 1944). Borcescu fusese chemat cu câteva luni înainte de actul de la 23 august 1944 la M.St.Major, unde i se ceruse cooperarea, fără ştirea lui Eugen Cristescu, la pregătirea momentului când urma să se producă marea cotitură în politica şi strategia militară a Statului român. În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Tr. Borcescu – aşa cum a declarat ulterior – a fost informat despre cursul pe care aveau să-l ia evenimentele, dar nu şi-a pus în gardă şeful (Eugen Cristescu), temându-se că acesta îl va anunţa pe Antonescu, care va trece la măsuri represive.

După, arestarea mareşalului Antonescu şi refugierea lui Eugen Cristescu în afara Bucureştiului, Tr. Borcescu a preluat temporar – până la 26 august 1944 – conducerea S.S.I. El a furnizat Comandamentului Militar al Capitalei lista cu numerele de telefon ale oficialilor germani, care au fost imediat decuplate de la centrală. Tot el s-a prezentat la Palat şi apoi la Iuliu Maniu, liderul Partidului Naţional-Ţărănesc, pentru „noi ordine”. A mers şi la M.St.Major, unde i s-a ordonat să treacă la arestarea fruntaşilor hitlerişti şi a iredentiştilor maghiari.

Traian Borcescu a fost cel care a contribuit la salvarea unor colaboratori ai S.S.I. de la arestările declanşate după 23 august 1944. Erau vizate în primul rând cadrele de conducere ale S.S.I.-ului (în special agenţii care colaboraseră cu germanii) şi documentele din arhivă. Singurii protejaţi au fost agenţii care lucrau direct în rezidenturile externe şi a căror listă fusese dată englezilor în 1943, de Tr. Borcescu.[6]

Odată cu dizolvarea Frontului de Est – structură a Secţiei I Informaţii externe a S.S.I.-ului, care se ocupa de spionaj contra sovieticilor –, din ordinul generalului Sănătescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, Tr. Borcescu a organizat, în cel mai strict secret o Grupă Specială, destinată să îi urmărească pe comuniştii eliberaţi din închisori, dar şi legăturile lor cu reprezentanţii Armatei sovietice. Pentru aceasta, el s-a consultat şi cu reprezentantul spionajului american din România, care a contribuit cu suma de un milion de lei la reuşita operaţiunii. Respectiva unitate nu funcţiona oficial ca parte componentă a S.S.I., ci ca organ aparte. Agenţii ei au primit din partea americanilor, la cererea lui Tr. Borcescu, documente care atestau că sunt funcţionari ai serviciilor de informaţii Aliate. Ei trebuiau să furnizeze date şi despre mişcările trupelor sovietice în România. Activitatea acestei Grupe a durat până la 6 martie 1945, când, în urma preluării puterii de către guvernul dr. Petru Groza, Grupa Specială a fost desfiinţată.[7]

În funcţia de director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944), Tr. Borcescu a fost ultimul oficial român care, din dispoziţia lui Constantin Sănătescu şi a lui Grigore Niculescu-Buzeşti, la 28 august 1944, a purtat o scurtă discuţie cu mareşalul Ion Antonescu, ţinut atunci sub sechestru.

În noiembrie 1944, Tr. Borcescu a fost detaşat pe lângă cabinetul ministrului Petru Groza. La 26 martie 1945, a fost arestat împreună cu alţi ofiţeri din Grupa Specială. A fost reţinut în casa lui Emil Bodnăraş – important personaj din perioada instalării regimului comunist în România –, unde era invitat la masă. Apoi a fost anchetat timp de două săptămâni la Moscova, în faimosul penitenciar Lubianka. La 23 august 1945, a fost eliberat la intervenţia lui Emil Bodnăraş, dar a rămas sub supraveghere. Fiind arestat din nou la 26 mai 1949, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru o culpă curentă în epocă: „activităţi contra clasei muncitoare”.

A fost pus în libertate abia la 13 aprilie 1964, dată după care s-a angajat ca magazioner la întreprinderea de panificaţie Spicul. În consecinţa evenimentelor din decembrie 1989, a fost înaintat la gradul de colonel în retragere.[8]