Teodor (Tudor) BOTNARU – preşedinte al K.G.B.-ului Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (1990-1991). Spre deosebire de alţi predecesori de-ai săi, care până a ajunge la conducerea K.G.B.-ului R.S.S. Moldoveneşti au trecut toate treptele carierei comsomoliste, T. Botnaru a fost un ofiţer de securitate de carieră. A avansat până la gardul de general-maior.[1] Fost membru al P.C.U.S.

S-a născut în anul 1935, în satul Lipceni, raionul Rezina. A absolvit în 1959, Facultatea de Filologia a Universităţii de Stat din Chişinău. În anii 1959-1962, a lucrat în calitate de ghid-interpret la hotelul Inturist din Chişinău, după care a fost angajat în K.G.B., fiind încadrat în structurile serviciilor de contraspionaj, iar din anul 1966 – în serviciile de informaţii externe. A cules informaţii externe pentru K.G.B. în România şi Franţa, fiind sub acoperirea diplomatică a Uniunii Sovietice Până la numirea în funcţia de preşedinte al K.G.B.-ului moldovenesc, a fost inspector principal operativ din Secţia I-a a K.G.B.-ului R.S.S. Moldoveneşti şi ulterior şef de Birou.[2] A lucrat în K.G.B.-ul unional, apoi peste hotare, ca ofiţer de securitate la ambasada sovietică de la Bucureşti. De acolo a fost adus la Chişinău pentru a ocupa funcţia de preşedinte al K.G.B.-ului moldovenesc.[3] Este primul ofiţer de informa­ţii externe, care a devenit preşedinte al K.G.B. din R.S.S. Moldovenească.

În calitatea de preşedinte a K.G.B.-ului R.S.S.M., T. Botnaru a fost autorul propunerii de reorganizare a K.G.B.-ului R.S.S.M. în Serviciu de informaţii, dar care la acel moment, nu a fost luată în seamă.

Cu toate că situaţia social-politică era instabilă, Botnaru s-a aflat la conducerea K.G.B.-ului moldovenesc până la puciul din august 1991, care a dus la destrămarea Uniunii Sovietice. Imediat după proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldo­va, T. Botnaru, învinuit că ar fi colaborat cu puciştii, a fost demis din funcţie (T. Botnaru susţine că nu ştia nimic despre organizarea puciului, cu toate că, cu puţin înainte fusese la Moscova, la şedinţa Colegiului K.G.B., însă acolo nimic nu s-a spus de puci, organizatorii planificându-şi acţiunile într-un secret desăvârşit, intenţionând să-i implice doar pe securiştii care se subordonau direct Centralei K.G.B. de la Moscova[4]). Apoi, până în anul 1994 a condus centrul de instruire a M.S.N.

În aprilie 1994, a fost numit prim-viceministru al afacerilor străine, iar din decembrie 1994, a deţinut postul de ambasador al Moldovei în Belgia, Marea Britanie, Danemarca şi Luxembrug,[5] şef al misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Consiliul Europei.[6]

În ianuarie 1997, generalul T. Botnaru a revenit la conducerea M.S.N., fiind membru al Consiliului Suprem de Securitate.[7] În luna mai 1999, printr-un decret al preşedintelui Petru Lucinschi, generalul de divizie T. Botnaru a fost demis, „în legătură cu atingerea vârstei de pensionare”[8] şi trecut în rezervă, iar în locul lui a fost numit Valeriu Pasat.

A optat pentru reorganizarea M.S.N. în serviciu de informaţii şi securitate, cu retragerea funcţiilor poliţieneşti.

În anul 2001, a participat la campania electorală pentru alegerile în Parlamentul Republicii Moldova, din partea mişcării social-politice Pentru ordine şi adevăr.

Este, împreună cu colonelul Alexandru Ganenco, autorul lucrării Istoria Serviciilor Secrete. [Breviar], publicată la editura Museum din Chişinău în anul 2004 – prima încercare, dar destul de palidă, de a prezenta istoria serviciilor secrete sovietice moldoveneşti, prin prisma biografiilor şefilor acestora.