Boris ERHAN – s-a născut la 19 iulie 1897 în Chişinău, fiul lui Vasile şi Elena,[1] domiciliat după evacuarea Basarabiei din 1940, în Galaţi, str. Movilei nr. 52.[2]

În anul 1917, a absolvit cele şapte clase a Liceului Real de Băieţi nr. 4 „Alecu Russo” din Chişinău.[3] În perioada 1 octombrie 1920 – 1 iulie 1922, şi-a făcut studiile la Şcoala Militară de Artilerie, la absolvirea căreia a fost avansat în gradul de sublocotenent.[4] În 1929, îşi făcea serviciul în garnizoana Chişinău, în Regimentul 30 Obuziere, având deja gradul de locotenent. Era înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi.[5]

De la absolvirea Şcolii Militare de Artilerie (1 iulie 1922) şi până la 3 iulie 1943 a fost ofiţer activ (la 1 martie 1935, a fost avansat în gradul de căpitan). Între 22 iunie 1941 şi 10 ianuarie 1942, s-a aflat pe frontul antisovietic cu Regimentul 4 Artilerie Fortificaţii.[6]

În august 1942, a fost adus la conducerea Subcentrului „H.1” al Centrului „H”, de pe lângă Corpul 1 Armată român,[7] iar la 5 noiembrie 1942, trecut la Corpul 4 Armată român.[8]

La 21 aprilie 1943, Centrul de Informaţii „H” plasează un subcentru informativ la Gostagaievskaia (ţinutul Krasnodar, Federaţia Rusă), denumit Subcentrul Taman, aflat la postul de comandă al Corpului de Cavalerie român, care era condus de Onisifor Prodan, ajutat de B. Erhan,[9] (organul de mobilizare a lui B. Erhan pentru Centrul „H” era Regimentul 8 Artilerie).[10]

Deşi, (ca şi Dumitru Bogos) era străin de activităţile informative şi contrainformative (la Subcentrul „H.1” s-a ocupat mai mult de exploatarea informativă a prizonierilor şi dezertorilor sovietici), numirea lui B. Erhan în noua funcţie (la Subcentrul Taman) a prevăzut o activitate inedită pentru el, de culegere a informaţiilor în teren, pe care a trebuit s-o înveţe „din mers”. Referitor la această situaţie, şeful Centrului „H” relata: „Ofiţerul este nou în serviciu; pentru iniţiere a fost repartizat la Subcentrul Taman împreună cu Căpitanul Prodan”.[11]

Activând în cele mai periculoase sectoare ale frontului, în noiembrie 1943, a fost propus pentru decorare cu ordinul Steaua României, clasa a V-a, cu spade şi panglici de Virtute Militară. În acest sens, şeful Centrului „H” a înaintat Secţiei a II-a a M.St.Major un raport, în care printre altele menţiona: „Din luna Aprilie-August a.c. (1943, B. Erhan – n.a.) a îndeplinit funcţia de ajutor la un organ informativ în capul de pod Kuban, unde datorită curajului şi bărbăţiei sale, de nenumărate ori s-a dus în linia I-a pentru exploatarea surselor informative. (...) Adeseori a fost surprins de bombardamente, în plus chiar însăşi deplasările pe care le făcea erau legate de pericolul atacurilor partizanilor din spatele frontului. Cu toate acestea ofiţerul nu a pregetat un moment, atunci când nevoile serviciului cereau prezenţa lui într-un punct al frontului, indiferent de situaţie, să tergiverseze executarea misiunii în speranţa că o amânare ar putea să înlăture pericolele la care urma să se expună.

Misiunile le-a executat cu pricepere, tragere de inimă şi dezinteresat”.[12]

La 3 august 1943, (după un concediu de o lună de zile – 3 iulie-3 august 1943[13]) a fost trecut în rezervă şi detaşat la Corpul Teritorial Covurlui.[14] În noiembrie 1943, alături de alţi şase colaboratori ai Centrului „H”, a fost decorat cu medalia germană Bătălia de Iarnă 1941/1942,[15] iar în mai 1944, cu ordinul Vulturul German, clasa a II-a.[16]

La 16 martie 1944, Subcentrul Nr. 6 Simferopol i-a trimis Centrului „H” o informaţie cu adevărat şocantă: „Organele germane (de siguranţă – n.a.) [au] arestat o organizaţie [de] spionaj, şefă fiind individa Fedorcenko Eudochia Grigorievna din Gostagajewskaja, cunoscută lui Erhan Boris”. Misiunea acestei organizaţii era de a fila şi apoi a răpi pe toţi colaboratorii „serviciului secret român” (a Centrului „H”).[17] Trei zile mai târziu, şeful Subcentrului Nr. 6 Simferopol, maiorul Vasile Patriche, a înaintat Centrului „H” declaraţiile spioanei Fedorcenko, menţionând că, din cauză că spioana a spus că îi cunoaşte pe unii ofiţeri din cadrul Centrului „H”, maiorul Gircke, şeful S.D.-ului din zonă, l-a invitat la cercetări.

Maiorul V. Patriche a asistat la interogatoriu împreună cu căpitanul Baltag, şeful S.S.I.-ului din Simferopol. După cercetările germane, spioana a fost adusă pentru continuarea investigaţiilor la sediul Subcentrului Nr. 6 Simferopol. Din cercetările efectuate, reieşea că, Fedorcenko avea şi intenţia de a recruta pe cineva din Odessa pentru a-l trimite la Galaţi, unde urma să se deplaseze Centrul „H”.[18]

Împreună cu Eudokia Fedorcenko a acţionat şi agenta sovietică Liubovi Bacinskaia, care a avut relaţii intime cu diferiţi ofiţeri români[19] şi de la care afla diverse informaţii.

În declaraţiile date structurilor informative româneşti, agenta Fedorcenko relata următoarele: „În luna Aprilie (1943 – n.a.), la o prietenă, am cunoscut nişte ofiţeri români şi anume Boris Constantinovici (Erhan – n.a.), cu gradul de căpitan şi Serghei, tot căpitan, care s-au recomandat a fi cavalerişti.

După aceasta Boris a început a-mi face curte, eu am fost atrasă de judecata lui sănătoasă şi bogată, nu ştiu ce a găsit el în mine, dar cert este că am simţit o atracţie reciprocă şi am început a ne întâlni. El vedea că eu sunt tot timpul ocupată cu spălatul la nemţi, cu cârpitul, etc. Şi a luat hotărârea să mă ajute, întrucât sub raport material, familia mea trăia foarte rău, având 5 membri adulţi şi 6 copii.

El mi-a spus să părăsesc lucrul la nemţi şi a început să mă ajute materialiceşte, totuşi era greu să asigure existenţa unei familii de 11 oameni şi atunci, văzând că trăim prost mi-a propus să lucrez la ei. El mi-a spus că lucrează la Marele Stat Major Român şi că vrea să mă ajute să-mi creez o existenţă mai bună, şi ca eu să încep a lucra ca informatoare sau agentă şi atunci voi fi materialiceşte asigurată.

Sentimentele mele pentru el erau jignite, eu credeam că el mă iubeşte sincer, iar după propunerea sa, am rămas la părerea că totul a fost un simplu joc pentru a mă recruta. Atunci el a renunţat la propunerea sa şi a început a mă ajuta fără a-mi aminti de lucru.

Am trăit astfel cu el până la 4 August 1943, când el a plecat în concediu în România. Boris mi-a făcut cunoştinţă cu Cpt. Popa, iar apoi după plecarea lui Boris, în locul său a venit Căpitanul Cononovici pe care l-am cunoscut prin Căpitanul Popa la Gostagajewskaja.

La 27 August am primit o scrisoare cu fotografie de la Boris din Galaţi, prin Dl. Cpt. Popa. Dl. Cpt. Popa mi-a propus a mă ajuta materialiceşte după plecarea lui Boris, dar eu am refuzat orice ajutor, întrucât nu vroiam a fi povară pentru nimeni”.

La 24 Septembrie 1943, localitatea Gostagaievskaia a fost ocupată de trupele sovietice, iar Fedorcenko a rămas pe loc, fără să se retragă cu autorităţile române şi germane. Subcentrul Centrului „H” din localitate s-a retras subit, astfel că, Fedorcenko nu a avut nici o posibilitate să se evacueze.

A fost arestată de sovietici şi, deoarece se ştia că a avut relaţii cu „Serv.[iciul] Contrainf.[ormativ] Român”, i s-a dat misiunea de „a studia serviciul contra-informativ al inamicului: dislocarea comandamentelor şi a filialelor, compunerea lor şi agentura formată din populaţia locală şi în limita posibilităţii de a afla asupra trimiterii spatelui frontului sovietic de agenţi români. Misiunea trebuia îndeplinită pe calea întâlnirii cu ofiţerii români cunoscuţi din Serv. Român de Contrainformaţii (Centrul „H” – n.a.), a mă angaja la lucru în unitatea lor în calitate de chelneriţă sau femeie de serviciu şi a studia astfel ordinea lor de bătaie şi agentura”.

În caz contrar era ameninţată cu moartea, pentru trădare şi colaborare cu autorităţile de ocupaţie.

Executându-şi misiunea, Fedorcenko a identificat noul sediu al Subcentrului Taman, retras din Gostagaievskaia la Simferopol. A mers acolo şi a lăsat un bileţel pentru B. Erhan: „În scrisoarea către Boris (...) – relata Fedorcenko, – imploram pe Boris să vină dacă se poate (de la Galaţi pe front – n.a.) şi am accentuat de câteva ori că aceasta nu este o searbădă dorinţă de a ne întâlni, ci este chemarea şi nevoia întregului meu suflet, eu credeam că el mă va ajuta să plec cu el (fiind îndrăgostită de el – n.a.) sau va veni şi eu îi voi povesti totul...” despre recrutarea făcută de serviciul de informaţii sovietic şi misiunea primită.

Însă răspuns de la Erhan nu a mai venit. Într-un moment dat, Fedorcenko renunţase să mai execute misiunea, dar fiind o piesă de grad inferior (şi nu şefă a organizaţiei de spionaj, după cum spuneau germanii în martie 1944) din agentura sovietică din Crimeea era presată să-şi îndeplinească însărcinările primite.

După retragerea autorităţilor militare române din Crimeea la Odessa, Fedorcenko a primit dispoziţii să plece şi ea la Odessa unde să-şi continue misiunea.

La Odessa, Fedorcenko a fost arestată de autorităţile germane, în urma acţiunii contrainformative a doi agenţi germani recrutaţi la Odessa. Misiunea de infiltrare în structurile informative româneşti şi, eventual, răpirea funcţionarilor importanţi ai acestor servicii, nu a reuşit, şi aceasta, în mare măsură, din cauza relaţiei din trecut a Eudokiei Fedorcenko cu B. Erhan şi a simpatiilor rusoaicei pentru căpitanul basarabean al Armatei române.[20] Nu se ştie dacă după aceasta, Fedorcenko s-ar mai fi întâlnit cu B. Erhan.