MINISTERUL SECURITĂŢII NAŢIONALE al REPUBLICII MOLDOVA (M.S.N.) – organ de coordonare a activităţilor informative, contrainformative şi de securitate a statului din Republica Moldova în perioada anilor 1991-1999.

După proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova (27 august 1991), K.G.B.-ul din republica ex-sovietică Moldovenească, prin Decretul preşedintelui Republicii Moldova nr. 196 din 9 septembrie 1991, a fost desfiinţat şi în baza acestuia s-a creat Ministerul Securităţii Naţionale (M.S.N.) al Republicii Moldova.

La 16 septembrie 1991, guvernul Republicii Moldova a aprobat atribuţiile şi structura M.S.N., iar la 6 aprilie 1992 – Regulamentul M.S.N. al Republicii Moldova. La 31 octombrie 1995, Parlamentul a adoptat Legile cu privire la securitatea statului şi cu privire la organele securităţii de stat ale Republicii Moldova. Aceste legi au fost promulgate la 31 ianuarie 1997, de preşedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi.

La 9 septembrie 1997, cu prilejul împlinirii a 6 ani de la crearea M.S.N., printr-un Decret prezidenţial, ziua de „9 septembrie” a fost declarată sărbătoare profesională – Ziua lucrătorilor securităţii de stat a Republicii Moldova.

Pe parcurs, structura M.S.N. a suportat modificări, orientate spre sporirea nivelului de organizare şi a activităţii operative de investigaţii.[1]

Miniştri ai Securităţii Naţionale au fost: Anatol Plugaru (1991-1992), Vasile Calmoi (1992-1997), Teodor Botnaru (1997-1999), Valeriu Pasat (1999-2001) (pe timpul celui din urmă M.S.N. s-a reorganizat în Serviciu de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova).

După demiterea lui T. Botnaru – ultimul preşedinte al K.G.B.-ului moldovenesc – în urma puciului de la Moscova din august 1991, Al. Moşanu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, într-o declaraţie televizată a menţionat că, soarta K.G.B.-ului republicii va fi decisă în zilele apropiate şi această organizaţie nu va mai fi în subordinele Moscovei: „K.G.B.-ul (moldovenesc – n.a.) trebuie lichidat şi să se spună tot adevărul despre activitatea lui de după 1985”.

La 29 august 1991, prin Decret prezidenţial, A. Plugaru a fost numit preşedinte al K.G.B.-ului Republicii Moldova. La 11 octombrie, el a declarat că, K.G.B.-ul pe care îl conduce s-a separat de cel unional şi şi-a schimbat denumirea în Ministerul Securităţii Naţionale (M.S.N.). Numărul colaboratorilor moldoveni a crescut de la 30% la 54%, iar Secţia „Z” (lupta cu diversiunile ideologice, iar apoi pentru apărarea ordinii constituţionale) a fost lichidată. Însă, în scurt timp, a fost dată publicităţii declaraţia unui grup de opt foşti colaboratori ai K.G.B., care îl învinuiau pe A. Plugaru că, în schimbul Secţiei „Z” „lichidate”, în cadrul M.S.N. a creat un întreg Departament „Z”. A fost, deci, schimbată doar denumirea şi nu şi esenţa. Au fost păstrate cadrele vechi; chiar şi locţiitorii lui A. Plugaru proveneau din trecut – generalul Munteanu, fost prim-locţiitor al preşedintelui K.G.B. şi colonelul Tabuică, şef al fostei Secţii „Z”. Însă, A. Plugaru a respins toate acuzaţiile care i s-au adus.

În cadrul unei conferinţe de presă, A. Plugaru a enumerat departamentele din cadrul M.S.N. de după reorganizare: 1. de informaţii; 2. de luptă contra manifestărilor antistatale; 3. de grăniceri şi 4. departamentul general. Iar în privinţa sarcinilor puse în faţa noii structuri de securitate a statului, declara: „(...) Sunt evidenţiate trei direcţii de bază în activitate: contrainformaţii (se poate şi fără contrainformaţii externe, nouă nu ne vor ajunge bani pentru o reţea vastă de agenţi), lupta cu criminalitatea şi mafia, trupele de grăniceri. Nu suntem dispuşi să apelăm la ajutorul K.G.B.-ului unional. Vom trimite colaboratorii noştri pentru studii la Kiev sau la Riga. (...) Odată cu înfiinţarea Ministerului Securităţii Naţionale – continua A. Plugaru – a dispărut K.G.B.-ul Moldovei. Colectivul fostului K.G.B. era, cu siguranţă, unul nemoldovenesc. Unele secţii erau încadrate în exclusivitate cu ruşi, în toate posturile-cheie erau ruşi. Desigur că, ruşii dacă vor dori, vor lucra (în M.S.N. – n.a.), însă nu la conducerea secţiilor. Noi creăm cu adevărat o securitate naţională. (...) În vizorul nostru – sublinia ministrul Securităţii Naţionale – vor fi acele persoane sau grupe de persoane, care intenţionează să lichideze regimul constituţional prin metoda forţei. Pe noi nu interesează opiniile sau acţiunile cuiva dacă ele nu subminează regimul constituţional, nu duc la destrămarea statului, nu prezintă pericol pentru integritatea teritorială. Poporul nostru este în pericol. Republica Moldova ca stat independent este un copil, pe care trebuie să-l creşti şi să-l pui pe picioare. Banditul, anume banditul dirijează cu stoparea sutelor de întreprinderi care, din cauza că nu-i place limba poporului care l-a încălzit pe pieptul său, trimite femeile pe liniile de cale ferată, ca să oprească trenurile (referindu-se la separatiştii transnistreni – n.a.). Unde el se află: la Chişinău, Tiraspol, Moscova? Cred că şi aici şi acolo”.

În privinţa soluţionării problemei insuficienţei de personal pentru organele ministerului pe care îl conducea (în special, a profesioniştilor în arta contrainformaţiilor), A. Plugaru menţiona: „Majoritatea moldovenilor – colaboratori ai secţiei a cincea, cu denumirea convenţională „Z” – au rămas la noi să lucreze. Unii dintre ei sunt deja numiţi în posturi de conducere. (...) Eu am luat în Ministerul Securităţii Naţionale oameni din aparatul P.C.M. şi am să mai iau, deoarece şi în partid au fost mulţi comunişti de treabă. Indiferenţa este mai periculoasă decât agresivitatea deschisă. (...) Toţi moldovenii din trupele de grăniceri ale altor republici vor fi transferaţi în detaşamentul de grăniceri de la Prut”. Anatol Plugaru a pus accentul, în recrutarea pentru serviciu, pe voluntarii care au participat la evenimentele de la Comrat: „Printre ei sunt mulţi bărbaţi sănătoşi şi eu îi invit la lucru în Ministerul Securităţii Naţionale”.

În mai multe rânduri, cu diverse ocazii, la începutul anilor 90, în societatea moldovenească post-comunistă a fost pusă problema deconspirării foştilor colaboratori ai K.G.B. Spre exemplu, odată, prim-ministrul Republicii Moldova, Mircea Druc, i-a cerut lui A. Plugaru să-i prezinte lista cu foştii informatori ai K.G.B. din rândul parlamentarilor de atunci, la care, A. Plugaru i-a răspuns scurt: „Dumneavoastră vreţi să rămânem fără Parlament?”. Era foarte clar că, majoritatea deputaţilor din prima legislatură au colaborat cu K.G.B.-ul R.S.S.M., iar publicarea listelor cu informatori ar fi provocat un mare scandal şi o profundă criză politică.

Extrem de greu decurgea formarea sistemului de control parlamentar asupra serviciilor secrete. Preşedinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului şi chestiuni militare a fost numit, la 16 iunie 1993, fostul comisar al poliţiei Briceni, Simac, iar în anul 1996 în această funcţie a fost desemnat deputatul Grigore Bratunov.

Pentru lupta cu separatismul din stânga Nistrului, M.S.N. a trimis acolo circa 30 de grupe de informaţii şi diversiune (Scorpionii, Ştefan Vodă, Călăraşi, Negrei, Bujor, Burunducii), formate din agenţi ai ministerului, care au trecut pe timpul U.R.S.S. cursuri speciale de perfecţionare a corpului ofiţeresc, precum şi cu experienţă de luptă în grupele speciale Kaskad din timpul războiului din Afganistan (1979-1989). Astfel de grupe au fost folosite şi în lichidarea tendinţelor separatiste din sudul Republicii Moldova.

Anatol Plugaru spunea că, aceste grupe speciale au fost create în scopul „luptei cu terorismul” şi pentru a se acorda asistenţă „mişcării de rezistenţă în mase” împotriva regimului separatist. Plugaru mai declara: „În stânga Nistrului are loc un război de partizani, iar M.S.N. colaborează cu organizaţiile care se opun regimului pro-comunist” al separatiştilor.

Potrivit unor surse, în august 1992, în România au fost trimise câteva grupe formate din foşti voluntari din războiul de pe Nistru, pentru a efectua un curs de pregătire la Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.). Iar în cadrul M.Ap.N. al Republicii Moldova a fost înfiinţat un batalion de poliţie militară, care număra 350 de persoane, cu misiunea de „a lupta cu teroriştii”.

După sfârşitul războiului de pe Nistru, serviciile speciale moldoveneşti, în activităţile împotriva regimului de la Tiraspol, au trecut de la diversiune la culegerea informaţiilor politice, militare şi economice din Transnistria şi provocarea divergenţelor (care începeau să aibă loc chiar şi fără amestecul M.S.N.) între conducerea R.M.N. şi Armata a 14-a rusă din regiune.[2]

După ostilităţile din Transnistria din 1992, ministrul Securităţii Naţionale, A. Plugaru, a fost demis din funcţie, în locul lui fiind numit V. Calmoi.

La 25 iunie 1994, general-locotenentul Serghei Stepaşin, şeful serviciilor speciale ruseşti şi generalul de brigadă V. Calmoi, au avut o întrevedere în incinta statului major al Armatei a 14-a ruse de la Tiraspol, cu generalul Aleksandr Lebedi, comandantul Armatei. După o discuţie de vreo două ore, a fost demis din funcţia de şef al Secţiei Speciale a Armatei colonelul Nikolai Zlîgostev, care „avea atitudine loială faţă de R.M.N. şi încerca să informeze obiectiv Centrul despre activitatea lui A. Lebedi”.

Deşi nu planifica-se, Stepaşin s-a întâlnit „întâmplător” şi cu ministrul-interimar al securităţii statului R.M.N., Oleg Gudîmo, cu care s-a întreţinut „câteva minute”.

După cum susţin forţele separatiste, în urma întrevederii dintre V. Calmoi şi A. Lebedi, „serviciile speciale moldoveneşti au început să facă uz pe scară largă de posibilităţile generalului Lebedi în realizarea activităţii de subminare împotriva Republicii Moldoveneşti Nistrene. În acest scop, deosebit de activ a fost folosită comenduirea militară a Armatei a 14-a ruse, condusă de colonelul Mihail Bergman. Nu fără ştirea comandantului, în ea îşi făceau serviciul agenţii M.S.N. şi colaboratorii poliţiei” moldoveneşti. După desfiinţarea acestei comenduiri în august 1995, toţi aceşti colaboratori „au fugit în Moldova”. Potrivit lui O. Gudîmo, „în timpul lui Lebedi, serviciile speciale ale Moldovei au obţinut o rară ocazie de a lovi Transnistria de sub mantaua militară rusă”. În septembrie 1995, doi militari ruşi ai acestei comenduiri (Vitalie Landarev şi Ivan Josan), au fost atraşi la răspundere penală de organele R.M.N., după ce s-a constatat că erau colaboratori ai poliţiei Moldovei. După cercetarea acestor doi, s-a stabilit că în comenduirea colonelului Bergman îşi făceau serviciul circa 20 de astfel de militari, îmbrăcaţi în uniformă militară rusă – „trădători ai Transnistriei”, – inclusiv şi Mihail Bergman, care din spusele generalului Vl. Antiufeev (alias V. Şevţov), era „agent a patru servicii de spionaj”.

De asemenea, V. Calmoi s-a întâlnit, pentru discutarea problemei transnistrene şi cu Virgil Măgureanu, directorul Serviciului Român de Informaţii, care a accentuat că, în privinţa regimului separatist de la Tiraspol, trebuie pus accentul pe provocarea din interior a prăbuşirii lui.

După remanierile din aprilie 1994, efectuate în guvernul Republicii Moldova, V. Calmoi şi-a păstrat funcţia, cu toate că la Chişinău mulţi susţineau că, „în fruntea Ministerelor Apărării şi a Securităţii Naţionale se află ofiţeri aduşi de Moscova”.

Periodic, organele Securităţii Naţionale a Republicii Moldova se pomeneau în mijlocul scandalurilor politice. La începutul anului 1996, M.S.N. a respins învinuirile aduse de preşedintele M. Snegur, precum că, „agenţii securităţii statului torpilează procesul de constituire a filialelor partidelor în raioane”. Snegur a subliniat că, legislaţia nu permite organelor de securitate să susţină un anumit partid şi amintea că, una din sarcinile de bază ale M.S.N. este lupta cu criminalitatea şi corupţia, şi pentru aceasta trebuie să colaboreze cu M.A.I. şi Procuratura. În una din şedinţele Parlamentului, Snegur a menţionat despre necesitatea „schimbărilor radicale şi consolidării conducerii” în M.S.N.

În martie 1996, V. Calmoi l-a asigurat pe preşedinte Snegur că, „colectivul ministerului a depus eforturi maxime pentru a-l susţine în instituirea ordinii şi legalităţii”. Snegur a cerut conducerii M.S.N. să-i prezinte concepţia de activitate a ministerului, luând în considerare realităţile politicii externe şi bazându-se „pe principiile asigurării intereselor economice, sociale şi politice ale statului”.

Deşi mai multe forţe politice au pus în nenumărate rânduri problema deschiderii arhivelor fostului K.G.B. al R.S.S.M., în noiembrie 1997, T. Botnaru, noul ministru al Securităţii Naţionale (fost preşedinte al K.G.B.-ului moldovenesc, demis în 1991 şi trimis ca ambasador al Republicii Moldova în Belgia), s-a pronunţat categoric împotriva deconspirării foştilor colaboratori ai K.G.B.: „Orice serviciu (special – n.a.) este puternic graţie surselor pe care le are. Deconspirarea numelor de familie a foştilor colaboratori, ar însemna tăierea crengii pe care stăm”.

De asemenea, T. Botnaru era „categoric împotriva arestării liderilor tiraspoleni, cu toate că pentru serviciile speciale ale Moldovei aceasta nu e o problemă”, deoarece „conflictul transnistrean trebuie soluţionat exclusiv prin metode politice”. Teodor Botnaru chiar şi-a manifestat disponibilitatea să colaboreze cu serviciile secrete ale Transnistriei în lupta cu criminalitatea, însă „comportamentul acestor servicii speciale ne vorbeşte despre faptul că, nu avem cu cine colabora”.

La 22 decembrie 1998, Consiliul Suprem de Apărare, de sub preşedinţia lui Petru Lucinschi, a adoptat concepţia de reorganizare a M.S.N. Problema trupelor de grăniceri, care făceau parte din M.S.N., nu a fost soluţionată. S-au examinat în acest sens mai multe propuneri, şi anume: de a crea pentru grăniceri un departament separat pe lângă Consiliul de Miniştri; de a-i trece, împreună cu trupele de carabinieri, în subordinele M.Ap.N. sau M.A.I.; de a-i subordona direct M.St.Major al Armatei. Această din urmă propunere nu se încadra în cadrul legal aflat în vigoare, precum şi în concepţia de securitate naţională adoptată de Parlament.

În cadrul discutării problemei de reorganizare a serviciilor speciale, un grup de deputaţi, în care intra şi preşedintele Comisiei parlamentare juridice pentru numiri şi imunităţi, Eugen Rusu, a înaintat o iniţiativă legislativă privind reformarea M.S.N. în serviciu de informaţii. Această iniţiativă a venit în urma neprezentării de către executiv a proiectului de lege în acest sens, care într-un târziu totuşi a venit. Astfel, la 27 septembrie 1999, Consiliul Suprem de Apărare a examinat proiectul guvernului de transformare a M.S.N. în serviciu de informaţii, care prevedea crearea unui serviciu pur informativ şi subordonat exclusiv Parlamentului Republicii Moldova. Reorganizarea mai prevedea reducerea numărului angajaţilor, prin excluderea din serviciul de informaţii a aparatului de urmărire penală şi a trupelor de grăniceri, care urmau să fie incluse în componenţa M.A.I. În contextul reorganizării M.S.N., guvernul Republicii Moldova a redus bugetul pe anul 1999 al M.S.N.

Consiliul Suprem de Apărare nu a fost de acord cu propunerea de a subordona noul serviciu de informaţii exclusiv Parlamentului şi a recomandat guvernului să perfecţioneze proiectul propus până în octombrie 1999.

Conducerea M.S.N. s-a manifestat pentru reorganizare instituţiei, dar a fost contra reducerii finanţării cu 30%, precum şi a competenţelor serviciului în problemele politice şi de securitate economică a republicii.

În anul 1999, M.S.N. a fost finanţat doar cu 29% din necesităţi, iar necesarul de efectiv al subdiviziunilor M.S.N., a fost completat numai în proporţie de 50%.

Potrivit proiectului de reorganizare, în activitate sa, noul serviciu de informaţii urma să pună accentul pe acţiunea informativă, în special, în zona transnistreană şi în cadrul structurilor „statale” ale R.M.N. Se preconiza ca întregul efort operativ şi tehnico-operativ să fie concentrat asupra R.M.N. şi a infiltrării agenţilor de influenţă în structurile „de stat” ale acesteia, pentru subminarea „statalităţii” R.M.N.

În mai 1999, preşedintele Petru Lucinschi l-a eliberat din funcţie pe T. Botnaru, în locul lui numindu-l pe V. Pasat,[3] care, în urma reorganizării M.S.N., a fost şi primul director al S.I.S. al Republicii Moldova.

În iulie 1999, V. Pasat a fost în Turcia, unde a expus circumstanţele arestării la Chişinău a lui Soysal, apropiatul lui Ocealan, preşedinte al Partidului muncitoresc kurd, şi a altui lider de partid. Reprezentanţii minorităţii kurde din Republica Moldova considerau că, Soysal a fost arestat de serviciile speciale moldoveneşti şi predat, în schimbul unei recompense, autorităţilor turce, ameninţând totodată că, pentru această acţiune a M.S.N. „kurzii vor întreprinde măsuri adecvate” în Republica Moldova. M.S.N. a respins învinuirea de complicitate la arestarea lui Soysal, iar V. Pasat a plecat la Ankara pentru „a pune capăt scandalului, în care serviciile speciale moldoveneşti nu sunt implicate”. Problema a fost închisă, dar totuşi se consideră că serviciile speciale moldoveneşti au contribuit direct la aducerea lui Soysal din Germania la Chişinău, unde l-au arestat şi transmis unui grup de colaboratori ai serviciilor secrete turce, care veniseră de curând la Chişinău cu o cursă specială aeriană.

Activităţile de reformare a M.S.N. continuau. Potrivit Hotărârii guvernului Republicii Moldova nr. 674 din 22 iunie 1999, a avut loc reorganizarea autorităţii publice locale şi a structurii organelor teritoriale, M.S.N. urmând să-şi creeze în noile unităţi teritorial-administrative direcţii judeţene ale Securităţii Naţionale (iar după reformare – direcţii judeţene ale Serviciului de informaţii), cu un efectiv de 16-32 de colaboratori.[4]

La 16 noiembrie 1999, prin Legea nr. 676-XIV, M.S.N. a fost transformat în Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. La 23 decembrie 1999, Parlamentul a adoptat Legea nr. 753-XIV cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care a marcat finalizarea procesului de reorganizare a M.S.N.[5]