ABWEHR – (în traducere din germană – ripostă sau apărare) – serviciul militar de informaţii şi contrainformaţii al Germaniei care a activat în anii 1919-1944. Constituit în anul 1919, ca o secţie a Ministerului de Război german, Abwehr-ul era serviciul de contrainformaţii al Reichswehr-ului (al Armatei germane). Cea mai intensă activitate a desfăşurat-o în vederea obţinerii informaţiilor despre U.R.S.S., Franţa, Marea Britanie, Polonia şi Cehoslovacia. Această acţiune se efectua prin verigile de bază ale Abwehr-ului – Abwehrstelle, de pe lângă districtele militare din zona de hotar – Königsberg, Breslau, Poznan, Stettin, München, Stuttgart, ş.a. De asemenea, activitatea informativă se desfăşura sub acoperirea reprezentanţelor diplomatice oficiale, a firmelor germane de peste hotare.

Abwehr-ul, pe parcursul existenţei sale, a avut şase conducători: general-maiorul Gemp (1919-1927); colonelul Schwantes (1928-1929); colonelul Bredow (1929-1932); vice-amiralul Patzig (1932-1934); amiralul Wilhelm Canaris (1935-1943); colonelul Georg Hansen (ianuarie-iulie 1944).

În 1938 a avut loc reorganizarea Abwehr-ului, în urma căreia a fost înfiinţată Direcţia Abwehr-Străinătate de pe lângă Comandamentul Suprem al Wehrmacht-ului. Sarcinile Direcţie constau în a organiza o vastă activitate de informaţii şi subminare a acţiunilor potenţialilor inamici ai Reich-ului şi în primul rând a Uniunii Sovietice şi a Marii Britanii. Abwehr-ul era alcătuită din următoarele subdiviziuni: 1. Abwehr-1 – spionaj; 2. Abwehr-2 – sabotaj, diversiune, terorism, rebeliune, dezagregarea armatelor inamice; 3. Abwehr-3 – contrainformaţii; 4. Abwehr-Străinătate – secţia externă; 5. Secţia Centrală.[1]

1) Abwehr-1 era format din cinci subdiviziuni şi trei subgrupe, alcătuite din referate. În perioada 1936-1943, secţia era condusă de general-locotenentul Hans Piekenbrock (3 octombrie 1893-16 decembrie 1959), iar din 1943 şi până la mijlocul anului 1944 – de colonelul Georg Hansen (5 iulie 1904, Sonnenfeld – 8 septembrie 1944, închisoarea Plötzensee, Berlin).

Grupa 1H (trupele terestre) – culegerea informaţiilor privind forţele terestre ale armatelor străine şi era compusă din două subgrupe: 1H Ost – spionaj împotriva forţelor terestre ale U.R.S.S., României, Bulgariei, Turciei, Iranului, Chinei, Japoniei şi altor state din Orientul Apropiat şi Îndepărtat. Şef al subgrupei era colonelul Erwin Stolze; 1H West – spionaj împotriva armatelor terestre ale S.U.A., Marii Britanii şi ale altor state din Europa Occidentală. Şef al subgrupei era colonelul Maurer.

1M (Marinen) – obţinerea informaţiilor despre forţele armate maritime ale statelor inamice Germaniei. Şef al subdiviziunii era căpitanul serviciului maritim Mentzel (până în 1943) şi căpitanul serviciului maritim Pfeifer.

1L (Luft) – spionaj privind forţele armate aeriene inamice. Şef al subdiviziunii era maiorul Brede.

1Wi (Wirtschaft) – culegerea şi prelucrarea informaţiilor referitoare la situaţia economică a statelor lumii. O atenţie specială era atrasă rezervelor strategice de materii prime, producţiei militare, situaţiei din industria militară a diverselor state. Şef al subdiviziunii era lt.-colonelul dr. Bloch (până în 1943) şi apoi lt.-colonelul Focke.

1 TLW (Technische Luftwaffen) – obţinerea informaţiilor despre dotarea tehnică şi armamentul aviaţiei străine. Şef al subdiviziunii era inginerul Grosskopf.

Subgrupa 1T (Technik) – culegerea datelor despre dotarea tehnică a armatelor străine. Şef al subgrupei era maiorul Denner.

Subgrupa 1I (Inland-străinătate) –pregătirea agenţilor-radiotelegrafişti, asigurarea legăturii cu agentura germană din străinătate prin intermediul unei puternice staţii de radio din apropierea Berlinului. De asemenea, se ocupa de interceptări radio şi asigurarea subdiviziunilor Abwehr-ului cu aparatajul radiotelegrafic necesar. Avea la dispoziţie în suburbiile Berlinului, o fabrică de utilaj radio. Şef al subgrupei era maiorul Rasegorn.

Subgrupa G (Geiheimschriften) – fabricarea de ştampile, paşapoarte şi alte acte necesare organelor Abwehr-ului. Inventa şi fabrica utilaj fotografic, cerneală simpatică, ş.a. Şef al subgrupei era lt.-colonelul Müller.[2]

2) Abwehr-2 era secţia cea mai secretizată şi se ocupa de: pregătirea şi lansarea diversanţilor şi teroriştilor în teritoriile inamice; elabora şi fabrica mijloacele speciale pentru dotarea teroriştilor; organiza diversiunile şi actele teroriste; forma detaşamente speciale din rândul etniilor care luptau contra Reich-ului; organiza formaţiuni speciale alcătuite din volksdeutsche (etnici germani) şi alte naţionalităţi, menite să captureze obiectivele de importanţă strategică din spatele inamicului şi să le distrugă sau să le menţină sub control până la sosirea unităţilor Armatei germane. Şefi ai secţiei au fost: colonelul Grosskurt, general-maiorul Lahusen, lt.-colonelul Freitag von Loringhofen.

Secţia era alcătuită din cinci grupe (subsecţii):

Grupa de conducere – formată din adjutantură şi serviciul personal. Şef al grupei era maiorul Abschagen.

Grupa 2A – coordona acţiunile de diversiune şi terorism împotriva U.R.S.S., iar în timpul războiului antisovietic (1941-1945) a condus comandourile diversioniste ale Abwehr-ului de pe frontul de est. Şef al grupei era colonel Stoltze. Grupa 2A era formată din câteva subgrupe (referate):

ION (Rebeliune în statele din nord şi est) – era responsabilă de organizarea mişcării de rebeliune în spatele frontului sovietic. Şef al referatului era sonderführerul dr. Markert, iar din aprilie 1942, maiorul Afling.

SON (Sabotage Ost Nord) – organiza diversiuni în statele din răsărit şi nord, lansa agenturi în adâncul spatelui trupelor sovietice şi coordona activitatea comandourilor şi grupelor de diversiune ale Abwehr-ului. Şef al referatului era căpitanul Leindekker.

AI (Dezagregarea statelor din răsărit şi nord) – organiza propaganda în spatele trupelor sovietice şi supraveghea desfăşurarea propagandei de către abwehrkommando-urile de pe front. Şef al referatului era maiorul prof. Koch.

AL (Flota aeriană) – asigura comandourile diversioniste ale Abwehr-ului cu aparate de zbor necesare lansării agenturii şi efectua instructajul paraşutiştilor. Şef al referatului era ober-leutenantul Figulla.

AFAU (administrare) – activităţi administrative. Şef al referatului era ober-leutenantul Gildemeister.

Grupa W (West) – activităţi teroriste şi de diversiune împotriva statelor occidentale. Şef al grupei era maiorul Astor. Grupa era divizată în patru referate.

Grupa SO (Süd-Ost) – activităţi teroriste şi de diversiune în statele balcanice, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Şef al referatului era lt.-colonelul Putz.

Grupa T (Technik) – elabora şi fabrica mijloace tehnice speciale, armament şi echipament necesar executării actelor de diversiune şi terorism. Şefi ai grupei au fost: colonelul Meger (Margerr), iar de la începutul anului 1943 – colonelul Mauricius. Grupa avea şase referate: 1. armament şi aparataj – elabora modele noi de armament, utilaj şi echipament pentru terorişti şi diversanţi (şef – maiorul Pozer); 2. MNN – elabora noi mijloace diversioniste (şef – inginerul Neumeyer). 3. Referat pentru elaborarea mijloacelor necesare diversiunilor maritime; 4. Referat-laborator care coordona activitatea fizico-chimică şi testarea noilor mijloace elaborate (şef laborator – maiorul Bayerlein; adjunct pentru ştiinţă – dr. König; şef referat – maiorul Ehrman); 5. Referat pentru supravegherea executării comenzilor de către firmele particulare (şef – ober-leutenantul Klene); 6. LFAU – control (şef – căpitanul Schlef).

Secţiei Abwehr-2 îi erau subordonate formaţiunile cu destinaţie specială Brandenburg-800 şi Kurfürst.[3]

3) Abwehr-3 se ocupa de contrainformaţii în sânul forţelor armate germane, a instituţiilor militare, administrative şi de importanţă strategică. Secţia era condusă de: colonelul Bamler (până în 1938); general-locotenentul Bentiveni (până în 1943); colonelul Heinrich.

Sarcinile de bază ale secţiei constau în: combaterea spionajului străin; studierea formelor şi metodelor de activitate ale serviciilor străine de informaţii; activităţi de dezinformare şi intoxicare informativă a spionajului străin; asigurarea pazei secretelor militare şi de stat; familiarizarea militarilor germani cu metodele de lucru ale serviciilor secrete străine;

Secţia era alcătuită din zece grupe:

Grupa 3A – organiza, completa şi instruia personalul. Şef al grupei era colonelul Keineberg.

Grupa 3W (Wehrmacht) – activitate contrainformativă în rândul trupelor germane. Şefi ai grupei au fost: colonelul Jacobson (până în 1943); coloneii Martini şi Stisberg. Grupa era împărţită în trei subgrupe: 3H (trupe terestre) – verifica păstrarea secretelor militare, efectua cercetări în cazul dispariţiei documentelor secrete, familiariza militarii cu metodele de lucru ale serviciilor speciale străine (şef – lt.-colonelul Pünder); 3M (forţele militare maritime) – activitate în Flota Maritimă Militară germană, similară celei duse de grupa 3H în rândul forţelor terestre (şef – fregaten-căpitanul Sokolovski); 3L (forţele militare aeriene) – activitate dusă în cadrul aviaţiei militare, identică grupelor de mai sus (şef – lt.-colonelul Bassenge). Grupa mai avea în componenţă cinci referate: 3W1 – prelucra materialele venite de la grupele 3H, 3M şi 3L; 3W2 – activitate contrainformativă la întreprinderi şi în instituţii implicate în elaborarea şi fabricarea rachetelor „V” (şef – căpitanul Klamrot, apoi lt.-colonelul Scheffer); 3W3 – cercetarea preliminară a cazurilor în care militarii erau bănuiţi de trădare şi supravegherea celor reveniţi din prizonierat (şef – maiorul Wolf); 3KGF (Kriegsgefangen-prizonieri) – activitate contrainformativă în lagărele de prizonieri de război (şef – colonelul Witte); FPdW – (Feldpolizei der Wehrmacht – Poliţia de campanie a forţelor armate) – organizarea şi completarea organelor poliţiei secrete de campanie (Geheime Feldpolzei) (şef – comisarul de poliţie Kriechbaum). La mijlocul anului 1943, referatul a fost transformat în subgrupă şi trecut în subordinea secţiei centrale a Direcţiei Abwehr-Străinătate. 3C (Civil) – activitate contrainformativă în zonele de lângă hotar, iar prin intermediul împuterniciţilor – contrainformaţii în instituţiile civile care aveau relaţii cu Armata. Avea în subordine patru subgrupe: 3C1 – controla păstrarea în instituţii a documentelor secrete. Aproba şi verifica instrucţiunile secrete cu privire la lucrul cu documentele (şef – colonelul Kunow); 3C2 – supraveghea controlul şi accesul persoanelor civile la documentele secrete (şef – lt.-colonelul Zobtschik, apoi căpitanul Scheider); 3C3 – elabora instrucţiuni pentru organele vamale, privind trecerea hotarului de către persoanele civile (şef – lt.-colonelul Deler); 3C4 – îşi desfăşura activităţile numai pe timp de război şi se preocupa de elaborarea instrucţiunilor referitoare la reglementarea plecării ostaşilor germani peste hotare şi la tranzitarea Germaniei de către ostaşii armatelor aliate (verifica aceste persoane şi le elibera actele necesare pentru tranzit) (şef până în 1943 – căpitanul Krausgold).

Grupa 3Wi (Wirtschaft-economie) – coordona activitatea contrainformativă la întreprinderile care produceau material de război. Şefi ai grupei au fost coloneii Rudlow (până în 1943) şi Keller. În componenţa sa grupa avea 4-5 referate, care se ocupau de contrainformaţii la întreprinderile din industria militară, după tipul de arme (infanterie, flotă, aviaţie). Un referat, condus de căpitanul Gerke, se ocupa de contrainformaţii în România, în special în zona petrolieră Ploieşti (Valea Prahovei).

Grupa 3F – desfăşura activităţi contrainformative peste hotare, implantând oamenii săi în organele străine de informaţii; combătea agentura străină din teritoriul Germaniei şi de peste hotarele ei; se ocupa de descoperirea organelor străine de spionaj şi de cercetarea metodelor şi formelor de activitate ale lor. Fiind una din grupele de bază ale Abwehr-3, dădea directive contrainformative organelor teritoriale. Şef al grupei era colonelul Roleder. Până la declanşarea războiului, grupa mai avea în subordine două referate: Est (Europa răsăriteană, Balcanii şi U.R.S.S.) şi Vest (Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia şi Elveţia). Fiecare din aceste două referate se ocupa de depistarea agenturilor străine de peste hotare. Spre exemplu, referatul Est lupta nu numai contra serviciului polonez de spionaj, dar şi contra agenturilor tuturor serviciilor secrete ce acţionau contra Germaniei de pe teritoriul Poloniei. După declanşarea războiului, în cadrul grupei 3F au fost organizate şase referate. În iunie 1941, a fost înfiinţat principalul organ al grupei – de coordonare a contrainformaţiilor pe frontul din răsărit – Stab Valli-3.

Grupa 3U – se ocupa de dezinformarea inamicului prin intermediul agenturii şi avea în subordine un serviciu de contrainformaţii radio care cerceta toate radiogramele interceptate. De asemenea, elabora diverse broşuri pentru ostaşi, în care erau reflectate metodele de lucru ale organelor secrete inamice. Într-un jurnal special, înregistra întreaga activitate a Secţiei Abwehr-3. A fost condusă de colonelul Armster (până în 1943), colonelul Scheffer şi lt.-colonelul Kortelieri. Activitatea referatelor era coordonată de căpitanul Bertog, maiorul Fogel şi consilierul guvernamental Eming.

Activitatea grupei se desfăşura într-o strânsă colaborare cu Grupa 3F şi R.S.H.A.

Grupa 3D – activitate contrainformativă radio, iar din primăvara anului 1943 a fost inclusă în grupa 3U.

Grupa 3G (Gutachten-expertizare) – expertiza în timpul cercetării de către Tribunalul Militar cazurile de dispariţie a documentelor secrete şi divulgare a secretelor de stat. Colaboratorii grupei estimau valoarea documentelor dispărute şi constatau gravitatea daunelor aduse securităţii statului în caz că aceste documente au fost sustrase de serviciile speciale inamice. Şef al acestei grupe era colonelul Münch.

Grupa 3N (Nachrichtenwesen-legătură) – efectua supravegherea legăturilor poştale, telefonice, telegrafice şi radio; se preocupa de obţinerea diverselor informaţii din corespondenţa interceptată cu străinătatea şi le înainta grupei 3F şi R.S.H.A. pentru exploatare. Şef al grupei era lt.-colonelul Leman-Geinike (până în 1943) şi căpitanul Klause.

Grupa C Arh (Arhiva centrală) – asigura acoperirea contrainformativă a aparatului Comandamentului Suprem al Forţelor Armate (O.K.W. – Oberkommando der Wehrmacht), a comandamentului Forţelor Terestre (O.K.H. – Oberkommando des Heeres) şi Direcţiei Armamentului a comandamentului Forţelor Armate Maritime (O.K.M. – Oberkommando der Marine). Până în 1943 activitatea grupei era coordonată de colonelul Schrader, apoi de colonelul Olendorf şi lt.-colonelul Gempel.[4]

4) Secţia Externă Abwehr-Străinătate. Cerceta economia, politica internă şi externă a statelor lumii, în baza informaţiilor venite de la ataşaţii militari ai Germaniei din străinătate, Ministerul de Externe şi alte instituţii oficiale. Secţia, în baza acestor informaţii, elabora concepţia relaţiilor de colaborare a forţelor armate germane cu armatele statelor aliate, studia toate materialele publicate cu tematică militară, menţinea legătura şi-i deservea pe reprezentanţii militari ai altor state veniţi în Germania. În activitatea practică, secţia avea relaţii permanente cu Ministerul de Externe german. La tratativele internaţionale, secţia reprezenta interesele forţelor armate germane. Şef al secţiei era amiralul Brückner.[5]

5) Secţia Centrală. Se ocupa de asigurarea Direcţiei Abwehr-Străinătate cu cadrele necesare şi aproviziona organele Abwehr-ului cu toate mijloacele financiare şi materiale cerute; elabora planurile de mobilizare pe timp de război. Secţia avea cinci birouri. Era condusă de şeful statului major al Direcţiei Abwehr-Străinătate, general-maiorul Oster, iar mai apoi de colonelul Schrader.[6]

Abwehr-ul a reprezentat o instituţie militară distinctă, ataşată O.K.W.-ului, iar de la începutul Războiului II Mondial a fost ataşat Marelui Cartier al Fürher-ului (Führers Hauptquartier).

La începutul războiului împotriva U.R.R.S., Serviciul de Informaţii al Armatei germane a constituit pentru întregul front din răsărit un comandament informativ separat, care a primit denumirea conspirativă de Stab Valli. Asemenea comandamente informative superioare au fost create, potrivit necesităţilor operative şi pe alte fronturi de luptă.

Conform sistemului german al repartizării pe atribuţii, Stab-ul Valli era compus din trei secţii distincte şi independente: în competenţa secţiei Valli I intra culegerea informaţiilor despre inamic; Valli II se ocupa de organizarea acţiunii de terorism şi sabotaj împotriva inamicului; Valli III avea atribuţii contrainformative şi în special de contrasabotaj. Între aceste trei secţii existau raporturi de colaborare, fiind părţi distincte ale aceluiaşi serviciu. În afară de legăturile organice avute cu Serviciul de Informaţii german, Stab-ul Valli avea raporturi de serviciu cu O.K.H.-ul şi Comandamentele Superioare Operative dislocate pe frontul de est. Materialul informativ cules pe front era raportat direct O.K.H.-ului. Reşedinţa Stab-ului Valli se afla în Guvernământul General (în teritoriul statului polonez desfiinţat).

 În componenţa acestui comandament erau mai multe unităţi informative. Fiecare, din cele trei secţii, avea în subordinea sa unităţi speciale constituite în Abwehrkommando.[7] Apartenenţa unui Abwehrkommando la una din cele trei secţii Valli putea fi uşor identificată după numărul de ordine (compusă din trei cifre), care urma după titulatura oficială.[8] Exista, în principiu, câte un Abwehrkommando la fiecare secţie a Stab-ului Valli, pe lângă fiecare Grup de Armate (Heeresgruppe), adică în total trei. S-a întâmplat ca în urma replierii frontului şi retragerii a numeroase Abwehrkommando-uri, şi respectiv, a regrupării Marilor Unităţi operative germane, să existe în sectorul aceluiaşi Grup de Armate mai multe Abwehrkommando-uri, dar aceasta numai în mod provizoriu. Abwehrkommando îşi avea de obicei reşedinţa în garnizoana unde era postul de comandă al Grupului de Armate, dar aceasta nu constituia o regulă.[9] În fruntea unei astfel de unităţi se afla un maior, mai rar câte un căpitan sau locotenent-colonel. În subordinea unui Abwehrkommando se găseau Abwehrtruppe şi Meldeköpfe, adică subcentre şi puncte de observaţie informativă pe teren. Ele erau în număr variabil şi dislocate pe lângă diferite Mari Unităţi (armate, corpuri de armate şi divizii), în raport cu necesităţile informative din sectorul respectiv.

Fiecare unitate informativă specială germană era compusă din: comandant, ofiţeri în subordine, translatori, sonderführeri – specialişti în materie, (care nu aveau grade ofiţereşti, dar care, în cadrul unităţii lor, erau asimilaţi din punct de vedere al disciplinei şi respectului ce li se datora cu ofiţerii[10]), t.f.f.-işti şi agenţi de transmisiune, trupă, reţele şi agenţi-informatori. Ca dotare materială, fiecare din unităţile amintite mai sus, dispunea de posturi t.f.f. (telegrafie fără fir), autoturisme, camioane, fonduri informative (adică banii din care se achitau plăţile pur informative), diferite materiale (armament, echipament special, hrană de rezervă, raţii alimentare suplimentare, etc.).

Deoarece aparatul informativ al fiecărei unităţi speciale avea un număr de colaboratori fixaţi din timp, comandanţii unităţilor recrutau şi ataşau pe lângă ei, – mai ales în timpul campaniei antisovietice – un număr variabil de localnici, care în afară de misiunile speciale propriu-zise, au îndeplinit şi o serie de atribuţii administrative sau au prestat meserii, contribuind la o bună gestiune a unităţilor respective, asigurându-le din punct de vedere material, o quasi-independenţă.

Fiind bine administrate, formaţiunile speciale germane s-au impus prin multiplicitatea posibilităţilor de care dispuneau şi care, de cele mai multe ori, au contribuit în mare măsură, la o îndeplinire uşoară a diferitelor misiuni ce le reveneau. Conducătorii formaţiunilor şi ofiţerii din subordine erau în majoritatea cazurilor ofiţeri proveniţi din cadrele Serviciului de Informaţii (Abwehr). Aceştia, ca şi cei veniţi prin repartiţie, urmau anumite cursuri speciale profesionale şi de adaptare la activitatea specifică frontului de răsărit.

Relaţia dintre Valli şi Abwehrkommando nu era una de subordonare directă, ci de îndrumare. Organic, Abwehrkommando-ul se constituia prin grija Stab-ului Valli, care îl încadra cu personal, îl dota cu toate mijloacele materiale prevăzute şi-l punea la dispoziţia Grupului de Armate. Din acest moment Abwehrkommando-ul trecea în subzistenţa Grupului de Armate, căruia trebuia să-i adreseze toate cererile sale de ordin administrativ. Dislocarea unităţilor din subordinea Abwehrkommando-ului era stabilită şi ordonată de ofiţerul-şef de la Grupul de Armate. Stab-ul Valli, însă, putea să-şi dea avizul şi să ceară dislocarea unei unităţi speciale, de exemplu, într-o anumită localitate care prezenta din punctul de vedere al activităţii informative, o importanţă deosebită. Deşi nu aveau caracterul unui ordin, permanent cererile şi sugestiile Stab-ului Valli erau neapărat luate în considerare, deoarece emanau din partea unui organ care nu numai că era competent în materie, dar şi se bucura de un prestigiu recunoscut. Întregul material informativ cules de Abwehrkommando era raportat de către acesta Comandamentului Operativ pe lângă care era ataşat, informând şi Stab-ul Valli, care, pe lângă oficiul de centralizare, îndeplinea şi funcţia de mentor al activităţii informative desfăşurate de către organele subalterne. Cu alte cuvinte, raporturile dintre Stab-ul Valli şi formaţiunile speciale detaşate pe lângă Grupurile de Armate, pot fi definite ca fiind din punct de vedere principial, raporturi de îndrumare şi control al activităţii.

Între Stab-ul Valli şi ofiţerul-şef de informaţii de la Grupul de Armate, erau relaţii de strânsă colaborare, Stab-ul dând injoncţiuni de ordin informativ şi norme generale de activitate, sub formă de recomandări, pe care ofiţerul-şef de informaţii le lua în vedere.

Pentru stabilirea unor raporturi de bună colaborare între Stab-ul Valli şi ofiţerii-şefi de informaţii, cei din urmă când se prezentau la comandă pe front, erau invitaţi din iniţiativa Stab-ului, în prealabil pentru scurt timp, în localitatea de reşedinţă a Stab-ului Valli, unde erau puşi la curent cu întreaga activitate desfăşurată de organele speciale germane şi luau cunoştinţă de toate realizările înfăptuite şi metodele de lucru întrebuinţate.[11]

În iunie 1944, în urma conferinţei de la Karlsruhe (landul Baden-Würtemberg, pe Rin, Germania) a organelor de siguranţă germane, a survenit reorganizarea Serviciului de Informaţii german, Stab-ul Valli primind o altă denumire – Leitstelle II Ost für Frontaufklärung. Schimbările survenite erau în legătură cu arestarea conducerii Abwehr-ului pentru trădare de stat, ceea ce a dus şi la accentuarea influenţei elementelor S.S. şi ale Partidului Naţional-Socialist în toate compartimentele instituţiilor militare, Serviciul de Informaţii german fiind concentrat în mâna reichsfüfrer-ului S.S. Heinrich Himmler.

Direcţia Abwehr-Străinătate a fost desfiinţată. Cea mai mare parte din aparatul central al Abwehr-ului, precum şi toate Abwehrstelle din districtele militare şi organele de pe front, au fost trecute în subordinele Direcţiilor IV şi VI ale R.S.H.A. şi în compunerea Secţiei „M” (Militară) nou creată a R.S.H.A. Secţia „M” era condusă de colonelul Georg Hansen şi deşi făcea parte din O.K.W., şi se ocupa de chestiuni informative, era totuşi subordonat generalului S.S. Walter Schellenberg, care, la rândul său, asculta de ordinele lui Ernst Kaltenbrunner.

În cadrul O.K.W.-ului a rămas o parte din subdiviziunile fostei secţii Abwehr-3, care au stat la baza constituirii secţiei Schef Truppenabwehr. Această secţie a desfăşurat activităţi contrainformative în unităţile Armatei germane şi în lagărele de prizonieri. Secţia era condusă de colonel Martini şi se afla sub ordinele locţiitorului şefului Direcţiei operative a O.K.W.-ului. În compunerea secţiei intrau:

Grupa 3H – contrainformaţii în trupele terestre;

Grupa 3M – contrainformaţii în forţele maritime;

Grupa 3L – contrainformaţii în forţele aeriene;

Grupa 3KGF – contrainformaţii în lagărele de prizonieri;

Grupa 3CO – personal, finanţe şi chestiuni de logistică;

Grupa 3A – pregătea şi instruia ofiţerii de contrainformaţii;

Grupa GFP – coordona activitatea organelor poliţiei secrete de campanie ataşate armatelor de operaţiuni.

În districtele militare, secţia nou creată dispunea de birourile Abwehroffizier, care se supuneau din punct de vedere administrativ, ordinelor secţiilor 1C a statelor majore ale districtelor militare, iar din punct de vedere administrativ, ordinelor secţiei Schef Truppenabwehr. În garnizoanele militare se păstrase instituţia aussenstelle (organele Abwehr-ului de pe frontiere) şi abwehroffizier, din sub ordinele abwehroffizier ale districtelor militare.

În unităţile armatelor de operaţiuni, funcţiile secţiei Schef Truppenabwehr erau îndeplinite de abwehroffizier-ii grupelor de armate şi ai armatelor. Tot ei desfăşurau şi activităţi contrainformative în corpurile de armate şi divizii.

Măsurile de reorganizare care s-au luat în iulie 1944, până la sfârşitul războiului nu au fost realizate în totalitate. După subordonarea spionajului militar R.S.H.A.-ului, schimbări însemnate în metodele şi formele de activitate informativă şi contrainformativă ale organelor speciale germane nu au avut loc.[12]

La conducerea Abwehr-ului, cea mai îndelungată perioadă a existenţei lui, a fost amiralul Friedriech Wilhelm Canaris (n. 1 ianuarie 1887, Aplerbeck, în apropiere de Dortmund – m. 9 aprilie 1945, Flossenburg, Bavaria). Era sub gradul militar de amiral din 1940. Din anul 1905, şi-a făcut serviciul în flota germană. A luptat în Primul Război Mondial, fiind luat prizonier de englezi, dar a evadat. În anul 1916, a desfăşurat acţiuni informative în Spania. În perioada Republicii de la Weimar a activat în Ministerul de Război. Cât s-a aflat la conducerea Abwehr-ului s-a bucurat de toată încrederea lui Hitler şi Himmler. Îndeplinind conştiincios dispoziţiile conducerii de stat, a dus totuşi un joc dublu pe cont propriu, stabilind şi menţinând relaţii bune (în special prin intermediul Vaticanului) cu inamicii occidentali ai Germaniei, în vederea răsturnării conducerii hitleriste. Această intenţie a lui Canaris a fost adusă la cunoştinţa lui Hitler de alte servicii germane de informaţii, cu care Abwehr-ul concura. La începutul anului 1944, a fost înlăturat de la conducerea Abwehr-ului, iar după atentatul asupra lui Hitler din 20 iulie 1944, a fost arestat. După interogatorii îndelungate, a fost executat la 9 aprilie 1945, în lagărul de concentrare din Flossenburg.[13]