Einsatzgruppen (din limba germană – grupe operative) – organe ale S.D.-ului din teritoriile ocupate de Reich-ul german sau în care operau unităţile Armatei germane.

Au fost înfiinţate în luna mai 1941, în preajma războiului antisovietic. În total erau patru grupe – Einsatzgruppen „A”, „B”, „C” şi „D”. Fiecare grupă era compusă dintr-un stat major, echipe speciale (sonderkommando), care acţionau în zonele de dislocare ale unităţilor germane şi echipe operative (einsatzkommando), care îşi desfăşurau activităţile în spatele frontului armatelor de operaţiuni. Einsatzgruppen şi subdiviziunile lor, erau constituite din colaboratori ai poliţiei, Gestapo şi S.D., fiecare din grupe numărând circa 600 de oameni. Echipele speciale şi cele operative aveau câte 120-170 de colaboratori, dintre care 10-15 ofiţeri, 40-50 subofiţeri şi 50-80 efectiv de trupă S.S.

În războiul împotriva U.R.S.S. (1941-1945) sarcinile echipelor operative constau în:

-              ocuparea şi percheziţionarea instituţiilor sovietice de partid, poliţieneşti şi militare;

-              ocuparea instituţiilor care aveau arhive şi cartoteci;

-              executarea operaţiunilor de căutare, arestare şi lichidare a funcţionarilor sovietici de partid, a colaboratorilor N.K.V.D., a comisarilor politici din armată;

-              identificarea şi anihilarea activiştilor comsomolişti şi comunişti, a agenturii sovietice şi a evreilor;

-              combaterea tuturor activităţilor antigermane din spatele propriilor trupe;

-              informarea comandamentelor de armate despre situaţia din spatele frontului;

În mare parte, activitatea acestor subdiviziuni ale S.D. de pe frontul din răsărit a constat în combaterea partizanilor sovietici.

Echipele speciale şi cele operative înaintau împreună cu armatele de operaţiuni. Ajungând la periferiile oraşelor mai mici sau a comunelor, şefii de echipe trimeteau în misiuni speciale grupe mici (teilkommando), compuse din 10-18 oameni. Iar atunci când armatele de operaţiuni se apropiau de oraşe mai mari şi pe care urmau să le cucerească, şefii echipelor speciale (sonderkommando) trimeteau în localitate echipe înaintate (vorkommando) pentru ocuparea obiectivelor importante. Odată cu înaintarea teilkommando şi vorkommando împreună cu unităţile armatei, localităţile părăsite erau ocupate de einsatzkommando.

Pe lângă fiecare grupă se găsea o agentură, care era trimisă în misiuni de identificate şi documentare în anumite zone ale sectorului în care opera. Însă, formaţiunile S.D. din teritoriile ocupate, pentru îndeplinea sarcinilor puse, formau şi reţele locale de agenţi-informatori din rândul localnicilor. Printre agenţii recrutaţi, de obicei, erau primarii satelor, poliţiştii localnici, pădurarii, patronii prăvăliilor, chelnerii restaurantelor, persoanele care au suferit de pe urma regimului sovietic, etc. Agentura urma să semnalizeze apariţia în localitate sau în împrejurimile ei a partizanilor, spionilor-paraşutişti, a altor suspecţi şi străini de localitate. O reţea de agenţi forma o rezidenţă, condusă de un rezident.

După retragerea armatelor germane de pe frontul din răsărit, agenturile S.D. au fost lăsate pe loc pentru misiuni informative, de diversiune şi de rebeliune în teritoriul sovietic. Aceste agenturi, în momentul lăsării pe loc, treceau în subordinele organelor Abwehr-ului de pe front.[1]